« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Health & Pharma
CărţiProfesionişti
 

Ziua mondială a accidentului vascular cerebral
29.10.2021 | Adelina DOBRE

JURIDICE - In Law We Trust
Adelina Dobre

Adelina Dobre

2021: Ziua mondială a accidentului vascular cerebral este marcată, anual, la data de 29 octombrie.

Ziua mondială a accidentului vascular cerebral este o oportunitate de a crește gradul de conștientizare a gravității și a ratelor ridicate de accident vascular cerebral și de a vorbi despre modalități prin care putem reduce povara accidentului vascular cerebral printr-o mai bună conștientizare a publicului cu privire la factorii de risc și semnele de accident vascular cerebral. Este, de asemenea, o oportunitate de a susține acțiunile factorilor de decizie la nivel global, regional și național, care sunt esențiale pentru a îmbunătăți prevenirea accidentului vascular cerebral, accesul la tratament acut și sprijin pentru supraviețuitori și îngrijitori.

Când cineva are un accident vascular cerebral, fiecare secundă care trece este crucială. Pe măsură ce țesutul creierului și milioane de neuroni încep să dispară, timpul nu ar putea fi mai prețios. Campania noastră #Precioustime își propune să atragă atenția asupra semnelor de accident vascular cerebral și beneficiilor accesului în timp util la îngrijiri medicale de urgență.

Adelina Dobre, Facultatea de Drept – Universitatea din București

***

Cristian Jura

Cristian Jura

Adelina Dobre

Adelina Dobre

2020: Ziua mondială a accidentului vascular cerebral este marcată, anual, la data de 29 octombrie.

Ministerul Sănătății a transmis următorul comunicat de presă:

Accidentele vasculare cerebrale (AVC) reprezintă a doua cauză de mortalitate la nivel global după boala cardiacă ischemică și principala cauză de dizabilitate. Cele mai recente estimări disponibile arată că, anual, în România un număr de 55.000 persoane suferă un AVC ischemic, 10.000 persoane un AVC hemoragic și 3250 o hemoragie subarahnoidiană.

Anul acesta, Ministerul Sănătății a realizat un nou pas important în tratarea pacienților cu AVC prin aprobarea unei proceduri operaționale pilot privind prenotificarea în cazul pacienților cu accident vascular cerebral acut. Procedura a fost aprobată prin Ordin al ministrului Sănătății și se va implementa la nivelul unităţilor sanitare din București care derulează AP-AVCAc.

Mai exact, conform protocolului național dedicat tratamentului intervențional al pacienților cu AVC acut, întreg lanțul operațional care are drept scop transportul cât mai rapid la cea mai apropiată unitate spitalicească aptă să efectueze o procedură de revascularizare se inițiază la preluarea apelului de urgență de către operatorii 112. Aceștia vor dirija apelul către dispeceratul Serviciilor de Ambulanță. Pentru programul pilot, în municipiul București, dacă personalul ambulanței, la sosirea la pacient, va menține suspiciunea unui AVC, atunci se va anunța imediat, dispeceratul care va declanșa codul AVC și va contacta cel mai apropiat din cele 7 spitale capabile să ofere tratament de revascularizare inclus în AP-AVC (Spitalul Universitar de Urgență București, Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, Spitalul Universitar de Urgență Elias, Spitalul de Urgență Militar Central, Institutul Național de Boli Cerebrovasculare, Spitalul Clinic Colentina, Spitalul Clinic Fundeni).

Spitalul are obligația ca, până la sosirea pacientului, să pregătească echipa de intervenție, astfel încât pacientul să poată beneficia de servicii medicale de specialitate într-un timp optim.

Reamintim că, Ministerul Sănătății a derulat în perioada 2011- 2014 un program pilot, în opt spitale, și derulează din anul 2015 acțiunea prioritară AP-AVC prin care finanțează tratamentul de reperfuzie al AVC ischemic: farmacologic (alteplază) și endovascular (kit-uri de trombectomie/trombaspiratie) precum și tratamentul endovascular al hemoragiei subarahnoidiene determinate de ruptura anevrismală.

În cursul anului 2019, Ministerul Sănătății a extins AP-AVC, de la 10 centre la nivel național la 43 de centre, ceea ce a dus la o creștere semnificativă a numărului de pacienți cu AVC ischemice tratați prin metode de revascularizare la nivel național. Rata de pacienți tratați a crescut de la 0.8% în 2017 și 1.2% în 2018 la 4.11% in 2019.

Prof. univ. dr. Cristian Jura
Adelina Dobre, Facultatea de Drept – Universitatea din București

***

Cristian Jura

Cristian Jura

Alina Gaja

Alina Gaja

2019: Ziua mondială a accidentului vascular cerebral este marcată, anual, la data de 29 octombrie.

2018: Ziua mondială a accidentului vascular cerebral este marcată, anual, la data de 29 octombrie.

Temă pentru 2018: „#UpAgainAfterStroke (Iarăși în picioare după accidentul vascular cerebral).”

Aproximativ 80 de milioane de oameni care trăiesc astăzi în lume au suferit un accident vascular cerebral, iar peste 50 de milioane de supraviețuitori trăiesc cu o anumită formă de invaliditate permanentă. În timp ce pentru mulți, viața după accidentul vascular cerebral nu va mai fi la fel, cu îngrijirea și sprijinul potrivit este încă posibilă o viață împlinită. După cum ne demonstrează în fiecare zi milioane de supraviețuitori ai accidentului vascular cerebral, este posibil să te ridici iarăși în picioare după un accident vascular cerebral.
În timp ce impactul accidentului vascular cerebral este diferit pentru toți, de Ziua mondială a accidentului vascular cerebral, se dorește a focaliza atenția lumii asupra a ceea ce unește supraviețuitorii și îngrijitorii de accident vascular cerebral, și anume rezistența și capacitatea lor de a construi pe lucrurile pe care accidentul vascular nu le poate lua, și anume, hotărârea lor de a continua procesul de recuperare.

Prof. univ. dr. Cristian Jura
Alina Gaja

***

Cristian Jura

Cristian Jura

Daniela Niculcea

Daniela Niculcea

2017: Ziua mondială a accidentului vascular cerebral (World Stroke Day) este marcată, anual, la data de 29 octombrie.

Sediul materiei: Această zi a fost inițiată în 2006 de către Organizația Mondială a Accidentului Vascular Cerebral (WSO) și reprezintă un prilej de informare a populației cu privire la riscurile de a suferi un accident vascular cerebral.

Temă pentru 2017: „Sunt femeie.”

Tema a fost aleasă pentru a atrage atenția asupra faptului că o femeie prezintă un risc mai mare de accident vascular și de deces față de un bărbat, dar, în aceeași măsură, este mai puțin probabil ca o femeie să primească îngrijire imediată și tratament de reabilitare în cazul unui accident vascular.

De Ziua Mondială a Accidentului Vascular se promovează un mod de viață sănătos, dar și controale medicale periodice și avertizează asupra faptului că accidentul vascular cerebral poate afecta pe oricine.

Activitățile desfășurate în această zi includ ateliere de lucru, teste gratuite de screening vascular, conferințe, reuniuni ale specialiștilor în domeniu, dar și acordare de premii persoanelor care depun eforturi deosebite pentru tratarea și prevenirea accidentelor vasculare cerebrale.

:: Website-ul oficial aici

Legal Days este un proiect dezvoltat de prof. univ. dr. Cristian Jura cu susținerea Societății de Științe Juridice

Prof. univ. dr. Cristian Jura
Daniela Niculcea

 
Secţiuni: Content, Dreptul sanatatii, Internațional, Legal Days | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD