Pentru comunicare profesională JURIDICE.ro recomandă Infinit PR
TOP LEGAL
Print Friendly, PDF & Email

Sondaj DELOITTE: Neîncrederea mediului de afaceri în evoluția fiscalității în 2017 s-a accentuat

30.10.2017 | JURIDICE.ro

DELOITTE România a întreprins, cu prilejul conferinței anuale Taxnology, un sondaj privind percepția mediului de business asupra evoluției fiscalității în 2017, la care au răspuns participanții la eveniment, reprezentanți ai unora dintre cei mai mari investitori din România.
Setul de întrebări a fost similar cu cel utilizat la sondajul din 2015, oferindu-ne posibilitatea de a realiza o comparație între răspunsurile actuale cu cele furnizate în urmă cu doi ani.

Dan Bădin, Partener Coordonator Servicii Fiscale și Juridice, DELOITTE România: “Observăm că în 2017 s-a înjumătățit procentul celor care consideră că sistemul fiscal a evoluat pozitiv. Totodată, remarcăm că s-au diminuat destul de mult procentele celor care apreciază că modificările legislative duc la relaxare fiscală sau predictibilitate fiscală. Deteriorarea percepției mediului de business este determinată, în opinia noastră, nu atât de schimbări legislative sau majorări de fiscalitate, ci de modul în care s-au purtat discuțiile despre politicile fiscale în ultima vreme. Suntem preocupați de această accentuare a neîncrederii pentru că va afecta până la urmă deciziile de business privind deschiderea de noi afaceri, extinderea sau angajările și, implicit, creșterea economiei românești care aduce bunăstare atât pentru companii, cât și pentru angajații lor, deci pentru România în ansamblu.

Principalele concluzii ale sondajului privind evoluția sistemului fiscal românesc în ultimii ani:
– 15% apreciază, în 2017, că sistemul fiscal a evoluat pozitiv cu modificări majore comparativ cu 32% în 2015
– 22% sunt de părere că, în 2017, sistemul fiscal a evoluat pozitiv cu modificări minore față de 43% în 2015
– 52% consideră că evoluția sistemului fiscal a fost negativă în acest an comparativ cu 22% care considerau acest lucru în 2015.

Despre impactul modificărilor legislative asupra afacerii lor:
– 46% spun că modificările legislative au, în 2017, impact major cu influențe negative asupra afacerii lor față de 30% în urmă cu doi ani
– 19% arată că modificările legislative au impact major cu influențe pozitive asupra afacerii lor în 2017 față de 30% în urmă cu doi ani.

Despre modul în care au fost atinse obiectivele modificărilor legislative:
– 62% consideră, în 2017, că modificările legislative au simplificat modul de calcul și aplicarea taxelor față de 23% în 2015
– 2% spun că modificările legislative au dus, în 2017, la relaxarea fiscală față de 28% în 2015
– 3% cred că modificările legislative au atins, în 2017, obiectivul predictibilității sistemului fiscal comparativ cu 13% în 2015.

***

Numele DELOITTE se referă la organizația Deloitte Touche Tohmatsu Limited (“DTTL”), o companie cu răspundere limitată din Marea Britanie, rețeaua globală de firme membre și persoanele juridice afiliate acestora. DTTL și firmele sale membre sunt entități juridice separate și independente. DTTL (numit în continuare și „DELOITTE Global”) nu furnizează servicii către clienți. 

DELOITTE furnizează clienților din sectorul public și privat din industrii variate servicii de audit, consultanță, servicii juridice, consultanță financiară și de managementul riscului, servicii de taxe și alte servicii adiacente. Patru din cinci companii prezente în Fortune Global 500® sunt clienți DELOITTE, prin intermediul rețelei sale globale de firme membre care activează în peste 150 de țări și teritorii, oferind resurse internaționale, perspective locale și servicii de cea mai înaltă calitate pentru a rezolva probleme de business complexe. 


Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


 Abonare newsletter | Corporate | Membership

.