Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Regulamentul (UE) 2017/1939 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European


1 noiembrie 2017 | Elena ALBU

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 283/1 din data de 31 octombrie 2017 a fost publicat Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO).

Prin prezentul regulament se instituie Parchetul European (EPPO) și se stabilesc normele privind funcționarea acestuia. Parchetul European este instituit ca organ al Uniunii. Parchetul European  are personalitate juridică. Parchetul European cooperează cu Eurojust și se bazează pe sprijinul Eurojust în conformitate cu articolul 100.

Parchetul European are competența de a investiga, de a urmări penal și de a trimite în judecată pe autorii infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii [prevăzute în Directiva (UE) 2017/1371 și stabilite în prezentul regulament] și pe complicii acestora. În acest sens, EPPO desfășoară investigații, efectuează acte de urmărire penală și exercită acțiunea publică în cadrul instanțelor competente din statele membre, până la finalizarea cazului.

EPPO este un organ indivizibil al Uniunii, care funcționează ca un parchet unic cu o structură descentralizată. EPPO este organizat la nivel central și la nivel descentralizat.  Nivelul central este reprezentat de un parchet central situat la sediul EPPO. Parchetul central este alcătuit din colegiu, camerele permanente, procurorul-șef european, procurorii-șefi europeni adjuncți, procurorii europeni și directorul administrativ. Nivelul descentralizat este alcătuit din procurori europeni delegați situați în statele membre. Parchetul central și procurorii europeni delegați sunt asistați de personalul EPPO în îndeplinirea sarcinilor lor în temeiul prezentului regulament.

EPPO este competent în ceea ce privește infracțiunile care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, care sunt prevăzute în Directiva (UE) 2017/1371, astfel cum a fost transpusă în dreptul intern, indiferent dacă același comportament infracțional ar putea fi încadrat ca un alt tip de infracțiune în temeiul dreptului național. În ceea ce privește infracțiunile menționate la articolul 3 alineatul (2) litera (d) din Directiva (UE) 2017/1371, astfel cum a fost transpusă în legislația națională, EPPO este competent numai atunci când acțiunile sau inacțiunile intenționate definite în dispoziția respectivă sunt legate de teritoriul a două sau mai multe state membre și implică un prejudiciu total de cel puțin 10 milioane EUR.

EPPO este competent, de asemenea, în cazul infracțiunilor referitoare la participarea la o organizație criminală, astfel cum este definită în Decizia-cadru 2008/841/JAI, astfel cum a fost transpusă în dreptul intern, în cazul în care activitatea infracțională principală a unei astfel de organizații criminale este de a săvârși oricare dintre infracțiunile prevăzute la alineatul (1).

EPPO este competent și cu privire la orice altă infracțiune care este legată în mod indisolubil de un comportament infracțional care intră în domeniul de aplicare al alineatului (1) de la prezentul articol. Competența cu privire la astfel de infracțiuni poate fi exercitată numai în conformitate cu articolul 25 alineatul (3). În orice caz, EPPO nu este competent pentru infracțiuni privind impozitele naționale directe, inclusiv infracțiuni legate în mod indisolubil de acestea, iar organizarea și funcționarea administrațiilor fiscale ale statelor membre nu sunt afectate de prezentul regulament.

Prezentul regulament intră în vigoare la 20 noiembrie 2017.  EPPO își exercită competența cu privire la orice infracțiune din sfera sa de competență săvârșită după data intrării în vigoare a prezentului regulament.

EPPO își asumă atribuțiile de investigare și urmărire penală conferite prin prezentul regulament la o dată care urmează să fie stabilită printr-o decizie a Comisiei, la propunerea procurorului-șef european, ulterior înființării EPPO. Decizia Comisiei se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Data care urmează să fie stabilită de către Comisie nu este mai devreme de trei ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament.

Pentru acele state membre care participă la forma de cooperare consolidată pe baza unei decizii adoptate în temeiul articolului 331 alineatul (1) al doilea sau al treilea paragraf din TFUE, prezentul regulament se aplică de la data indicată în decizia respectivă.

Consilier juridic Elena ALBU

 

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii