Chile. Accesul lui Mike Tyson în țară, refuzat
10.11.2017 | JURIDICE.ro

Joi, 9 noiembrie 2017, autoritățile din Chile au refuzat să îi permita intrarea în țară lui Mike Tyson, campion mondial la box, întrucât legea națională interzice intrarea în țară a persoanelor care au antecedente penale și/sau condamnări în țara de origine, potrivit reuters.com.
Mike Tyson a executat o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru viol și a fost vizat de mai multe anchete în Statele Unite ale Americii.
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice
Subscribe
Please login to comment
0 Comments