Secţiuni » Arii de practică » Protective » Dreptul muncii
Dreptul muncii
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

O cauză trebuie judecată cu respectarea a două principii


13 noiembrie 2017 | Amelia FARMATHY

UNBR Caut avocat
JURIDICE gratuit pentru studenti

Secţiuni: Dreptul muncii, Flux informații, Opinii, SELECTED, Sistemul judiciar
Amelia Farmathy

Amelia Farmathy

Se merge până într-acolo unde judecătorul apreciază că e cazul să se oprească. Așa se întâmplă în practică, însă din punctul meu de vedere o cauză trebuie judecată cu respectarea a două principii. Primul: principiul disponibilității – pentru că suntem totuși în materie, lato sensu, civilă, aplicăm procedura civilă și, pe cale de consecință, Codul ne vorbește despre faptul că trebuie să ne pronunțăm în limita învestirii, și cel de-al doilea principiu pe care eu, cel puțin, încerc să îl aplic e să răspund efectiv criticilor sau, dimpotrivă, apărărilor care figurează, în cazul meu în cererile de apel și în întâmpinări, dar la fond, evident că judecătorul face același lucru sau ar trebui să facă același lucru, ca să fiu poate mai corectă în exprimare, mai adaptată realității, cu pretențiile care fac obiectul cererii de chemare în judecată.

Există totuși o limită prin care pot fi analizate toate criticile aduse unei decizii de concediere, și anume limita pe care ți-o dă însăși argumentația unei cereri de chemare în judecată sau cereri de apel. Trebuie să facem o distincție clară între critici, argumente și, iertați-mi poate vorba mai tare, aberații. Sunt și anumite susțineri care sub aspect probatoriu ar implica un efort supraomenesc atât din partea instanței, cât și din partea angajatorului și care, mai degrabă, tind să aibă un aspect șicanator decât un aspect, să spunem așa, o urmare practică în respectivul dosar. Ține aici de experiența și de abilitatea judecătorului de a separa argumente, critici și chestiuni care arată o poziționare extrem de dură a salariatului față de angajator, care poate fi înțeleasă subiectiv, dar care sub aspect juridic nu trebuie să împingă cauza într-o probațiune care se poate dovedi aproape imposibil de realizat și fără niciun fel de urmări față de pretențiile și situația de fapt descrisă în decizia de concediere. Probatoriul întotdeauna trebuie să se circumscrie dovedirii sau invalidării situației de fapt din decizia de concediere și a aspectelor contestate legate de procedura care a condus la emiterea deciziei de concediere.

Cred că depinde și de conștiință modul în care-ți îndeplinești misiunea de judecător și nu sunt vorbe mari. Ești judecător în sală, dar când ai ieșit în stradă ești un om ca oricare altul. Însă când ești în sală și ai în față destinul unui om, trebuie să te apleci asupra lui și să înțelegi că întotdeauna salariatul, care poate avea dreptate sau nu, se află într-o poziție de vulnerabilitate, indiferent cât de agresiv pare el. Omul vulnerabil întotdeauna e agresiv pentru că încearcă să-și compenseze vulnerabilitaea prin această atitudine extrem de ofensivă. Deci el este vulnerabil față de angajatorul său, ceea ce nu înseamnă că are dreptate în acea speță. Dar Codul muncii nu a fost gândit ca o măsură de protecție a angajatorului, cred că a fost gândit în primul rând ca o măsură de protecție a angajatului. Cele mai multe dispoziții par să fie îndreptate spre ocrotirea angajatului, iar angajatorul are partea sa în acest Cod prin faptul că se stabilesc anumite termene și o anumită procedură.

Jud. Amelia Farmathy

Opinie susținută în cadrul dezbaterii Cât de departe poate intra judecătorul în analiza raporturilor de muncă, ediția 156, organizată de Societatea de Științe Juridice (SSJ)

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică