Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Tudorel Toader: Au ieșit 650 de deținuți
14.11.2017 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Content, Drept penal, Sistemul judiciar
JURIDICE - In Law We Trust

Luni, 13 noiembrie 2017, prof. univ. dr. Tudorel Toader, ministrul Justiției, a declarat, în cadrul „Orei Guvernului”, cu privire la Legea recursului compensatoriu, potrivit agerpres.ro: „Legea a intrat efectiv în vigoare și oricare dintre noi — că este ministrul Justiției sau altceva, director de ANP—, în ziua în care legea intră în vigoare trebuie să o pună de îndată în aplicare. Nu ai niciun temei juridic să reții pe cineva o oră, darămite o zi sau mai mult peste durata pedepsei efectuate din cele 30 de zile plus cele 6 considerate efectuate. 

Vă spun în deplină cunoștință de cauză (…) că, dacă după ce s-a îndeplinit durata pedepsei, ții un deținut în penitenciar încă o zi, încă o oră, din momentul în care a dispărut temeiul juridic al privării de libertate, se numește lipsire de libertate în mod ilegal. Prin urmare, Administrația Penitenciarelor a procedat corect: când s-a împlinit durata efectivă, integrală a pedepsei executate sau considerată executată din beneficiu, trebuia să le dea drumul și le-a dat drumul pe cale administrativă, fără intervenția judecătorului.

Proiectul Legii 169 a venit de undeva de anul trecut, inițiat de ministrul Justiției de la vremea respectivă, a plecat de la Ministerul Justiției cu ideea de a fi considerate 3 zile câștigate pentru beneficiul liberării condiționate. (…) Parlamentul din 3 zile a făcut 6 zile considerate executate la 30 executate în condiții necorespunzătoare. Legea nu a fost adoptată la Ministerul Justiției, a fost adoptată de Parlament.

Ca urmare a aplicării Legii 169 au ieșit în prima zi 529, iar până astăzi 650 de deținuți.

Problema penitenciarelor nu este de ieri, de alaltăieri, este o problemă istorică — pe de o parte, o problemă sistemică — pe de altă parte.

Supravegherea electronică poate fi o modalitate de executare integrală a pedepsei, dar în același timp poate fi și modalitate de eliberare a părții finale a executării unei pedepse.”

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti