Rolul indivizibilității în creșterea securității creanței
15 noiembrie 2017 | Florin CIUTACU
Florin Ciutacu
Ca şi solidaritatea, indivizibilitatea este tratată, de regulă, la materia modalităţilor obligaţiilor (obligaţiile plurale).[1] Şi indivizibilitatea, ca şi solidaritatea pasivă, au însă un rol important în asigurarea securităţii creanţei. Indivizibilitatea obiectivă sau materială, care ţine de natura prestaţiei, nu are nici un raport cu ideea de garanţie.
Dimpotrivă, indivizibilitatea subiectivă sau intelectuală poate îndeplini această funcţie, căci voinţa părţilor poate conferi – în mod fictiv – unei obligaţii calitatea de a fi indivizibilă (fie ea o sumă de bani, care materialmente este divizibilă).
Stipulată de către părţi în mod izolat, indivizibilitatea subiectivă produce efecte întocmai ca şi solidaritatea: fiecare debitor este ţinut la plata integrală a datoriei. Dar, fiind vorba de un caracter conferit datoriei şi nu o modalitate de a se obliga, indivizibilitatea nu are efectele secundare ale solidarităţii.
Astfel potrivit art. 1427 Cod civil: Obligația divizibilă prin natura ei care nu are decât un singur debitor și un singur creditor trebuie să fie executată între aceștia ca și cum ar fi indivizibilă, însă ea rămâne divizibilă între moștenitorii fiecăruia dintre ei (în același sens este art. 1060 C. civ. de la 1864, fraza a doua: Divizibilitatea nu se aplică decât în privinţa erezilor lor, care nu pot cere creanţa, sau care nu sunt ţinuţi de a o plăti decât în proporţie cu părţile lor ereditare).
Această ultimă caracteristică a indivizibilităţii constituie singurul interes, de altfel foarte important, al combinării solidarităţii cu indivizibilitatea. Adăugată la solidaritate, indivizibilitatea îi conferă creditorului dreptul de a urmări pe fiecare succesor al unui coobligat pentru întreg.[2] Din cele arătate rezultă că indivizibilitatea nu este o garanţie personală, căci ea nu face decât să evite divizarea datoriei între succesorii debitorului, neaducând un angajament al vreunui terţ.[3]
[1] A se vedea şi Nicolae Ghişoiu, Obligaţiile indivizibile, în Revista de drept comercial, nr. 4/2001, p. 103 şi urm.; Philippe Simler, Philippe Delebecque, Droit civil. Les sûretés. La publicité foncière, ediţia a II-a, Dalloz, Paris, 1995, p. 14, p. 231.
[2] Idem, p. 234, text şi jurisprudenţă citată la notele 1, 2 şi 3.
[3] Michel Cabrillac, Christian Mouly, Droit des sûretés, ediţia a V-a, Litec, Paris, 1999, p. 26.
Avocat dr. Florin Ciutacu
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
