Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Afaceri transfrontaliere
CărţiProfesionişti
 

CJUE. C‑374/16 și C‑375/16, Geissel. Deducerea taxei achitate în amonte
16.11.2017 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust

Trimitere preliminară – Fiscalitate – Taxa pe valoarea adăugată (TVA) – Directiva 2006/112/CE – Articolul 168 litera (a), articolul 178 litera (a) și articolul 226 punctul (5) – Deducerea taxei achitate în amonte – Detalii care trebuie să fie menționate, în mod obligatoriu, pe facturi – Încredere legitimă a persoanei impozabile în existența condițiilor dreptului de deducere

Cauza C‑374/16

RGEX este o societate cu răspundere limitată care, în cursul anului 2008, la care se referă litigiul principal, avea ca activitate comerțul cu autovehicule. Constituită în luna decembrie 2007, această societate se află în lichidare din anul 2015. Asociatul unic și administratorul societății menționate, domnul Geissel, o reprezintă în prezent în calitate de lichidator.

În declarația de TVA aferentă anului 2008, RGEX a menționat printre altele livrări intracomunitare de vehicule scutite de taxă și taxe achitate în amonte în cuantum de 1 985 443,42 euro referitoare la 122 de automobile achiziționate de la EXTEL GmbH.

Administrația Fiscală din Neuss nu a acceptat declarația societății RGEX și, prin decizia din 31 august 2010, a stabilit cuantumul TVA‑ului datorat pentru anul 2008 în temeiul constatărilor efectuate în urma a două controale speciale în materie de TVA. Această administrație a considerat că livrările de vehicule către Spania, declarate scutite, erau supuse taxei, întrucât vehiculele în cauză nu fuseseră transportate în Spania, ci fuseseră introduse pe piață în Germania. Administrația menționată a considerat de asemenea că taxele achitate în amonte pentru facturile emise de EXTEL nu erau deductibile, întrucât aceasta din urmă era o „societate‑ecran” care nu avea sediu la adresa indicată pe facturile sale.

După ce a contestat fără succes această decizie, RGEX a sesizat Finanzgericht Düsseldorf (Tribunalul Fiscal din Düsseldorf, Germania) care a admis acțiunea sa în ceea ce privește impozitarea unui vehicul și a respins‑o în rest ca nefondată.

Finanzgericht Düsseldorf (Tribunalul Fiscal din Düsseldorf) a constatat printre altele că, deși sediul statutar al EXTEL se afla efectiv la adresa indicată pe facturile sale, era vorba însă despre un sediu care consta într‑o simplă cutie poștală. EXTEL nu ar putea fi contactată la acel sediu decât pe cale poștală. Această societate nu ar desfășura nicio activitate comercială la această adresă.

Această instanță a înlăturat argumentele privind pretinsa încredere legitimă a RGEX referitoare la autenticitatea adresei menționate pe facturile emise de EXTEL. Principiul protecției încrederii legitime nu ar putea fi luat în considerare în cadrul stabilirii taxei, ci eventual numai în cadrul unei măsuri de echitate în sensul articolelor 163 și 227 din AO.

Domnul Geissel, acționând în calitate de lichidator al RGEX, a formulat un recurs împotriva hotărârii Finanzgericht Düsseldorf (Tribunalul Fiscal din Düsseldorf) la Bundesfinanzhof (Curtea Federală Fiscală, Germania), susținând că „adresa”, în sensul articolului 14 alineatul (4) prima teză punctul 1 din UStG și al articolului 226 punctul (5) din Directiva TVA, servește la identificarea emitentului facturii și presupune numai posibilitatea de a fi contactat prin poștă.

Instanța de trimitere arată că, în temeiul dreptului național, RGEX nu are dreptul să beneficieze de deducerea solicitată a taxei aferente intrărilor pentru facturile emise de EXTEL, din moment ce aceasta nu desfășoară nicio activitate economică proprie la adresa menționată pe facturile sale. Astfel, într‑o decizie pronunțată într‑o acțiune paralelă, instanța de trimitere ar fi statuat că „adresa completă”, în sensul articolului 14 alineatul (4) prima teză punctul 1 din UStG, presupune ca întreprinzătorul să își desfășoare activitățile economice la această adresă. Deși, conform unei instrucțiuni administrative de drept național, pentru administrația financiară ar fi suficient ca „în locul adresei să se indice” cutia poștală sau codul poștal CEDEX, o asemenea instrucțiune nu ar fi însă obligatorie pentru instanță.

În aceste condiții Bundesfinanzhof (Curtea Federală Fiscală) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) Factura necesară pentru exercitarea dreptului de deducere în temeiul articolului 168 litera (a) coroborat cu articolul 178 litera (a) din [Directiva TVA] menționează «adresa completă» în sensul articolului 226 punctul (5) din această directivă atunci când întreprinzătorul prestator indică în factura emisă pentru serviciile prestate o adresă de corespondență poștală la care acesta nu desfășoară însă nicio activitate economică?

2) Articolul 168 litera (a) coroborat cu articolul 178 litera (a) din [Directiva TVA], având în vedere principiul efectivității, se opune unei practici naționale potrivit căreia buna‑credință a clientului cu privire la îndeplinirea condițiilor de deducere se ia în considerare numai în afara procedurii de stabilire a taxei, în cadrul unei proceduri separate inițiate pentru motive de echitate? Se poate invoca în acest sens articolul 168 litera (a) coroborat cu articolul 178 litera (a) din [Directiva TVA]?”

Cauza C‑375/16

În cursul anilor 2009-2011, domnul Butin, care desfășoară o activitate de comerț cu vehicule în Germania, a furnizat, în scopul deducerii TVA‑ului aferent intrărilor, facturi privind un anumit număr de vehicule achiziționate de la întreprinderea Z și destinate a fi revândute. Vehiculele erau livrate domnului Butin sau angajaților săi în parte în locul în care Z își avea sediul social, chiar dacă Z nu desfășura o activitate comercială la acea adresă, și în parte în locuri publice, precum o gară feroviară.

În cursul unui control fiscal efectuat la domnul Butin, Administrația Fiscală din Bergisch Gladbach a ajuns la concluzia că sumele taxei aferente intrărilor achitate pentru facturile emise de Z nu puteau fi deduse, întrucât adresa furnizorului menționată de Z pe facturile respective era incorectă. S‑a constatat că această adresă nu servea decât drept „cutie poștală” și că Z nu avea sediu comercial fix în Germania.

La 13 septembrie 2013, administrația fiscală menționată a adresat decizii de impunere privind rectificarea TVA‑ului pentru perioada cuprinsă între anul 2009 și anul 2011. Prin decizia din 1 octombrie 2013, aceasta a respins cererea domnului Butin prin care solicita modificarea calculului taxei pentru motive de echitate în temeiul articolului 163 din AO.

Finanzgericht Köln (Tribunalul Fiscal din Köln, Germania) a admis acțiunea domnului Butin prin care acesta din urmă a contestat rectificarea impunerii efectuată de Administrația Fiscală din Bergisch Gladbach. Potrivit acestei instanțe, „adresa”, în sensul articolului 14 alineatul (4) prima teză punctul 1 din UStG, nu impune desfășurarea unor activități comerciale la aceasta. În plus, instanța menționată a considerat că trebuia să se admită acțiunea în ceea ce privește cererea subsidiară de modificare a calculului taxei pentru motive de echitate. Potrivit acesteia, domnul Butin a făcut tot ceea ce i se putea pretinde în mod rezonabil în scopul verificării calității de întreprinzător a Z și a autenticității mențiunilor din facturile emise de această întreprindere.

Administrația Fiscală din Bergisch Gladbach a formulat un recurs împotriva hotărârii Finanzgericht Köln (Tribunalul Fiscal din Köln) la Bundesfinanzhof (Curtea Federală Fiscală). Ea susține în special că, întrucât facturile emise de Z nu conțin, contrar celor pretinse de domnul Butin, adresa la care această societate și‑ar desfășura activitățile comerciale, iar domnul Butin nu a făcut tot ceea ce i se putea pretinde în mod rezonabil pentru a se asigura de autenticitatea mențiunilor din aceste facturi, nu trebuia să se acorde, în cadrul procedurii de echitate, deducerea taxei achitate în amonte.

În aceste condiții, Bundesfinanzhof (Curtea Federală Fiscală) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) Articolul 226 punctul (5) din [Directiva TVA] impune menționarea unei adrese a persoanei impozabile la care aceasta își desfășoară activitățile economice?

2) În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare:

a) menționarea unei adrese care corespunde unei simple cutii poștale este suficientă pentru a îndeplini cerințele articolului 226 punctul (5) din [Directiva TVA]?

b) ce adresă trebuie să menționeze pe factură o persoană impozabilă care desfășoară o activitate (de comerț electronic, de exemplu) fără să dețină un spațiu comercial?

3) În cazul nerespectării cerințelor de formă aplicabile facturii prevăzute la articolul 226 din [Directiva TVA], dreptul de deducere a taxei achitate în amonte trebuie acordat întotdeauna atunci când nu s‑a săvârșit o faptă de evaziune fiscală sau atunci când persoana impozabilă nu știa și nici nu ar fi putut să știe că era implicată într‑o fraudă sau, în acest caz, principiul protecției încrederii legitime impune ca persoana impozabilă să fi făcut tot ceea ce i se poate pretinde în mod rezonabil pentru a verifica autenticitatea mențiunilor din factură?”

Curtea (Camera a cincea) declară:

Articolul 168 litera (a) și articolul 178 litera (a) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată coroborate cu articolul 226 punctul (5) din această directivă trebuie interpretate în sensul că se opun unei legislații naționale precum cea în discuție în litigiile principale, care condiționează exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente intrărilor de indicarea pe factură a adresei locului în care emitentul acesteia își desfășoară activitatea economică.

:: Hotărârea



PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.