Secţiuni » Arii de practică » Business » Cyberlaw
Cyberlaw
CărţiProfesionişti

ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII a contribuit la lansarea, în premieră pe piața locală, a unui studiu de impact al GDPR la nivel multi-jurisdicțional


20.11.2017 | JURIDICE.ro
Secţiuni: Comunicare profesională, Content, Cyberlaw, Data protection, Drept civil, Selected
JURIDICE - In Law We Trust

Cu prilejul conferinței „Regulamentul General privind Protecția Datelor. În bloc-starturi!” din data de 9 noiembrie, societatea de avocați ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII a organizat un duplex Londra-București, prilej cu care au fost prezentate rezultatele studiului „Personal Data: the new oil and its toxic legacy under the General Data Protection Regulation”, realizat de firma britanică DAC Beachcroft LLP.

ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII, în parteneriat cu Oracle România și Logika IT Solutions au organizat, în data de 9 noiembrie, conferința „Regulamentul General privind Protecția Datelor. În bloc-starturi!”. Evenimentul a reunit peste 200 participanți, reprezentați ai unor instituții financiar-bancare și companii active în varii industrii, precum tutun, farma și servicii medicale, telecomunicații, IT&C, electronice și electrocasnice, jocuri de noroc, energie, siderurgie, imobiliar, HR, publicitate, etc.

Conferința a analizat principalele elemente de noutate care vor fi introduse începând cu 25 mai 2018 de Regulamentul nr. 679/2016 (GDPR), aducând în dezbatere instrumentele juridice și tehnice prin care vor fi asimilate noile cerințe. La eveniment au participat, în calitate de vorbitori, reprezentanții Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) – Oana Luisa Dumitru, Șef Birou Relații Internaționale și Adina Diaconescu, Șef Serviciul Înregistrare Operatori, precum și avocați specialiști în data privacy din cadrul ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII, cu o echipă formată din Gabriel Zbârcea, Managing Partener; Horia Ispas, Partener; Bogdan Halcu, Managing Associate; Ciprian Timofte, Managing Associate; Sergiu Crețu, Avocat senior. Acestora li s-au adăugat echipele Oracle România și Logika IT Solutions, formate din Sorin Mîndruțescu, Country Leader și Silviu Teodoru, Technical Customer Adviser, respectiv Adrian Sora, Senior Enterprise Arhitect.

Lectorii au abordat teme precum: securitatea datelor, consimțământul conform GDPR, responsabilul cu protecția datelor (DPO), evaluarea impactului asupra protecției datelor (DPIA). Nu în ultimul rând, întrucât procesul de aliniere la GDPR la nivelul întregii organizaţii acoperă mai multe zone funcţionale şi tehnice şi implică o ajustare a proceselor curente din companie, experții au prezentat un exerciţiu interactiv extrem de apreciat. Astfel, pornind de la o situaţie curentă a unei companii, au fost simulați paşii de implementare a modificărilor impuse de GDPR, analizându-se implicațiile din punct de vedere juridic, precum și cele la nivel de procese de business, la nivel IT şi instrumentele software ce vin să automatizeze aceste procese.

Invitat în deschiderea evenimentului, avocatul Gabriel Zbârcea, Managing Partner, ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII, a declarat: „Adoptarea Regulamentului nr. 679/2016 privind protecţia datelor cu caracter personal reprezintă un eveniment major, cu impact uriaş asupra operatorilor de date cu caracter personal. Subiectul este cu atât mai interesant, cu cât implică aspecte legate de procesarea big data, metadata, profilare sau alte chestiuni foarte sensibile, cum ar fi un posibil conflict între dreptul la protecţia datelor și reglementări din domeniul securității”.

În plus, ca element de noutate pe piața locală, a fost lansat, în cadrul unei videoconferințe colaborative, studiul firmei de avocatură britanice DAC Beachcroft LLP, cu tema „Personal Data: the new oil and its toxic legacy under the General Data Protection Regulation”. Analiza acoperă cele 28 de state membre UE și evidențiază riscurile de răspundere în aceste jurisdicții (sancțiuni financiare, dreptul la compensații și procese colective) după intrarea în vigoare a GDPR. Între altele, raportul arată că peste 80% dintre țări se așteaptă la o creștere a cererilor de despăgubire pentru încălcări ale protecției datelor după luna mai 2018. În cadrul acestui proiect, analiza referitoare la România a fost elaborată de avocații ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII – Cătălin Băiculescu, Partener și Sergiu Crețu, Avocat senior.

Evenimentul „Regulamentul General privind Protecția Datelor. În bloc-starturi!” se înscrie în seria manifestărilor cu tradiție organizate de ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII pe subiecte de interes larg, cum ar fi Codul Civil, Codul de Procedură Civilă, legislaţia achiziţiilor publice, consecinţele dării în plată sau diverse teme de actualitate fiscală.

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑
Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii
 
© 2003-2023 J JURIDICE.ro