CSALB. Soluționare dosar consumator vs. bancă
22 noiembrie 2017 | JURIDICE.ro
Luni, 20 noiembrie 2017, Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar a informat că un consumator din București care a inițiat mai multe procese împotriva băncii, la care avea un credit în CHF garantat cu ipotecă, a reușit soluționarea cazului în cadrul Centului, fără avocat și fără să plătească nimic, potrivit unui comunicat al CSALB.
Prof. univ. av. Marieta Avram, conciliator CSALB: “A fost un caz dificil pentru că existau pe rolul instanței de judecată aceste procese, unul fiind deja în calea de atac a apelului, câștigat de bancă în primă instanță, iar solicitările consumatorului erau complexe, pentru că a cerut atât restituirea unor sume importante de bani, prin reducerea soldului, cât și conversia creditului din CHF în RON. Pe fondul acțiunilor în instanță, cel mai greu a fost ca, la începutul concilierii, să se înțeleagă specificul acestei proceduri de soluționare alternativă, în cadrul căreia nu se discută în drept, ci se negociază pe bază de interese concrete, pentru identificarea unei soluții practice de reducere a soldului și de stabilire a noii dobânzi reciproc avantajoase. Un punct critic l-a constituit și faptul că negocierea dobânzii la creditul în RON s-a făcut chiar pe fondul creșterii semnificative a Robor-ului, astfel încât era necesar ca acest element să fie luat în considerare de consumator și să se evalueze situația, pe baza unor grafice simulate și a unor scenarii stres. Până la urmă am reușit să ajungem la o cale de mijloc în care ambele părți să fie mulțumite.”
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro