

Miercuri, 22 noiembrie 2017, Ionuț Mișa, ministrul Finanțelor Publice, s-a întâlnit cu Monica Bhatia, Președintele Forumului Global privind Transparența și Schimbul de Informații Fiscale din cadrul OECD, în contextul organizării la București, sub egida Forumului Global şi a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a Seminarului de Formare în domeniul Schimbului de Informaţii, potrivit unui comunicat al MFP.
Ionuț Mișa: “Trebuie să subliniez că mă bucură faptul că Seminarul de Formare în domeniul Schimbului de Informaţii se desfăşoară în România în aceste zile, fapt ce confirmă atenţia deosebită pe care Guvernul României o acordă acestui segment. Întăresc și cu acest prilej dorința de a menține deschis canalul de comunicare între partea română și reprezentanții Forumului Global și ai OECD. Vom fi la fel de activi și în viitor pentru că suntem determinați să facem simplificările și îmbunătățirile necesare în ceea ce privește legislația fiscală, astfel încât să fim în deplin acord cu reglementările OECD. Următorul pas este acela ca România să devină membru cu drepturi depline al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică și, de aceea, depunem toate eforturile necesare în acest sens.”
Aflaţi mai mult despre ANAF, Ionuț Mișa, legislația fiscală, Ministrul Finanţelor Publice, Monica BhatiaJURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Monitorizarea inteligentă a dosarelor de instanţă: Monitor Dosare
Lex Discipulo Laus
De ce cine „suntem DETERMINAȚI”?