Ședința Consiliului ASF – 22 noiembrie 2017
24 noiembrie 2017 | JURIDICE.ro
Miercuri, 22 noiembrie 2017, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a aprobat măsuri privind cadrul de funcţionare a pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, printre care, potrivit unui comunicat ASF:
A) Reglementare
– proiectul de Regulament pentru modificarea alin. (1) al art.25 din Regulamentul Autorității de Supraveghere Financiară nr.16/2014 privind veniturile Autorității de Supraveghere Financiară. (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile);
– norma de modificare și completare a Normei nr. 15/2009 privind operațiunile de încasări și plăți efectuate prin conturile fondului de pensii administrat privat. (Documentul va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I);
– norma de modificare și completare a Normei nr. 18/2009 privind operațiunile de încasări și plăți efectuate prin conturile fondului de pensii facultative. (Documentul va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I);
– norma privind utilizarea activului personal net al participantului la un fond de pensii administrat privat. Documentul va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I;
– norma privind utilizarea activului personal net al participantului la un fond de pensii facultative. (Documentul va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I).
B) Supraveghere şi Control
– măsurile stabilite în sarcina brokerilor de asigurare și/sau reasigurare care nu au respectat prevederile legale privind transmiterea raportărilor periodice la Autoritatea de Supraveghere Financiară;
– rezultatul controlului periodic desfășurat la societatea Expert Broker de Asigurare S.R.L.
C) Autorizare – Avizare
– numirea Annei Natalia Grzelonska în funcția de Director general şi de membru al Consiliului de Administrație la societatea NN Asigurări de Viață S.A.;
– numirea lui Stoicescu Dan – Mihail pentru un nou mandat de Director general la societatea ATE Insurance România S.A.;
– numirea lui Oleg Boian în calitate de membru al Consiliului de Administrație al societății Asito Kapital S.A.;
– numirea lui Marek Piotr Golebiewski pentru un nou mandat în funcția de Membru și Vicepreședinte al Directoratului la societatea Omniasig Vienna Insurance Group S.A.;
– numirea lui Mădălin Roșu pentru un nou mandat în funcția de Membru al Directoratului la societatea Omniasig Vienna Insurance Group S.A.;
– numirea lui Costinel – Silviu Stratnic pentru un nou mandat în funcția de Membru al Directoratului la societatea Omniasig Vienna Insurance Group S.A.;
– numirea lui Pancu Florin în funcția de Director executiv al societății Global Risk Services-Insurance Broker S.R.L.;
– numirea lui Șillo Constantin în funcţia de conducător executiv la Poșta Română Broker de Asigurare S.R.L.;
– numirea Andreei Marina Pipernea în funcția de Director general al NN Pensii Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A.;
– numirea Mihaelei Neagu în calitate de persoană care conduce structura de administrare a riscurilor din cadrul Generali Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.;
– modificările aduse actului constitutiv al societății Poșta Română Broker de Asigurare S.R.L. ca urmare a majorării capitalului social, prin aport în numerar, cu suma de 1.500.000 lei, de la valoarea de 700.000 lei la 2.200.000 lei;
– solicitarea societății SAI Patria Asset Management S.A. de retragere a autorizației de funcționare din calitatea de societate de administrare a investițiilor;
– modificarea documentelor avute în vedere la momentul înregistrării S.C. Fondul Proprietatea S.A., respectiv actul constitutiv al societății, la solicitarea Franklin Templeton International S.a.r.l., ca urmare a diminuării capitalului social de la 5.238.521.987,92 lei la 4.854.034.784,56 lei, în conformitate cu prevederile AGEA nr. 3/03.05.2017;
– modificarea actului constitutiv a SIF Banat-Crișana S.A., la cererea societăţii, ca urmare a diminuării capitalului social de la 54.884.926,80 lei la 52.000.000 lei, în conformitate cu Hotărârea AGEA nr. 1/11.10.2016;
– modificarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Certinvest Pensii Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Facultative S.A.;
– avizarea şi reavizarea a 123 agenţi şi retragerea avizelor pentru alţi 53 agenţi care desfășoară activități de marketing pentru fondurile de pensii facultative și administrate privat.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro