Secţiuni » Articole
ArticoleRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat într-o cauză penală. Contestație la executare. Conflict de competență
24.11.2017 | Oana DOBRIȚESCU

Oana Dobriţescu

Oana Dobriţescu

Decizia ÎCCJ nr. 2143 din 9 noiembrie 2016, Secția I civilă

Deşi în noţiunea de cheltuieli judiciare se înscriu atât cele efectuate de către stat, cât şi cele realizate de părţi, cheltuielile de procedură datorate statului nu se confundă cu despăgubirile civile ce privesc cheltuielile judiciare făcute de părţi şi care pot fi contestate pe calea art. 600 C. proc. pen.

Faţă de natura lor specifică şi de faptul că sunt datorate statului, aceste sume sunt puse în executare în conformitate cu art. 578 C. proc. pen., la fel ca şi amenda judiciară, de către organul judiciar care a aplicat această măsură, iar contestaţia la executare împotriva executării cheltuielilor judiciare avansate de stat se soluţionează de către instanţa care le-a pus în executare, similar contestaţiei la executare privind amenzile judiciare, conform art. 601 C. proc. pen., nefiind, prin urmare, incidente dispozițiile art. 600 alin. (3) din același cod, care ar atrage competența de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei civile a instanţei.

Legislație relevantă: art. 578, art. 600 NCPP

Textul integral al deciziei se regăsește în revista Buletinul Casației  10/2017 publicată de Editura C.H. Beck și online, în legalis

Editor coordonator Oana Dobrițescu, Editura C.H. Beck


Aflaţi mai mult despre , , , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.