JURIDICE SELECTED
Print Friendly, PDF & Email

Ziua notarului public

17.11.2018 | Cristian JURA, Daniela NICULCEA
Abonare newsletter
Cristian Jura

Cristian Jura

Daniela Niculcea

Daniela Niculcea

2018: Ziua notarului public este marcată, anual, la data de 17 noiembrie.

Pentru cei 2600 de notari publici din România, anul 2018 are o încărcătură simbolică profundă. Urmași ai  generațiilor de juriști făuritori ai României Mari, prin sacrificiul lor în tranșeele Războiului de Reîntregire a Neamului Românesc sau în spatele frontului, ei celebrează alături de întreaga națiune Centenarul Marii Uniri. Notarii sărbătoresc, totodată, împlinirea a 144 de ani de la consacrarea pentru prima dată a instituției notarului public pe teritoriul românesc, prin Legea XXXV din 1874 despre notarii publici, adoptată în Transilvania, la acea vreme aparținând Ungariei.

Cei aproape 150 de ani de notariat public reglementat se înscriu într-un istoric cu mult mai îndelungat, atestarea primelor înscrisuri cu caracter notarial datând din secolul al XII-lea, din Transilvania, unde în cadrul cancelariei regale își desfășura activitatea notarul special, lui revenindu-i și funcția de secretar al regelui, poziție din care autentifica actele oficiale cu sigiliul suveranului.

La ora actuală, notariatul public român se poziționează în galeria profesiilor liberale din România ca promotor susținut al modernizării, eficientizării și securizării serviciilor oferite, prin integrarea noilor tehnologii în activitatea curentă; prin nivelul de excelență impus la admiterea în profesie și în pregătirea profesională continuă și prin participarea activă la rețelele profesionale europene și internaționale.

2017: Ziua notarului public este marcată, anual, la data de 17 noiembrie.

Data de 17 noiembrie are o semnificație aparte pentru membrii corpului profesional al notarilor publici din România, marcând cel de-al 22-lea an de activitate sub auspiciile practicii notariale moderne în serviciului cetățenilor, comunității și statului într-o societate liberă, democratică, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România.

Actul de naștere oficial al profesiei liberale de notar public și activității notariale moderne, Legea nr. 36/1995, constituie primul cadru de reglementare, apariția sa fiind posibilă în condițiile existenței unei societăți democratice și a statului de drept, bazat pe principiile economiei de piață.

* Legal Days este un proiect dezvoltat de prof. univ. dr. Cristian Jura cu susținerea Societății de Științe Juridice

Prof. univ. dr. Cristian Jura
Daniela Niculcea, Facultatea de Drept, Universitatea din București, Internship la Societatea de Științe Juridice (SSJ)

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week