TOP LEGAL
Baroul Bucureşti - Societatea de Ştiinţe Juridice
Documentare juridică pentru avocaţi
2 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Reprezentarea convențională a persoanelor juridice în litigiile din materia dreptului proprietății industriale

1 decembrie 2017 | Sonia FLOREA
Sonia Florea

Sonia Florea

I. Aspecte introductive

Articolul pune în discuție limitele efectelor Deciziei nr. 2/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept, raportate la imperativul înfăptuirii justiției cu respectarea legii și a principiului supremației acesteia.

Prin Decizia nr. 2/2017 din data de 2 martie 2017, pronunțată în dosarul nr. 3358/1/2016 de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept[1] (Decizia ÎCCJ nr. 2/2017) a dezlegat chestiunea de drept formulată de către Curtea de Apel București astfel:

„Dispoziţiile art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială, republicată, trebuie interpretate în sensul că – prin derogare de la art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă – este permis formelor de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, reglementate de art. 20 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000, republicată, să reprezinte în faţa instanţelor judecătoreşti, în litigiile de proprietate industrială, alte persoane juridice având calitatea de parte?”

Or, dimpotrivă, dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 66/2000, republicată, trebuie interpretate coroborat cu art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, rezultând că un consilier în proprietate industrială nu poate reprezenta în instanţă o persoană juridică decât dacă are calitatea de avocat angajat direct de aceasta ori de consilier juridic propriu al respectivei persoane juridice, parte în proces?”

Răspunsul ÎCCJ a fost în sensul că:

„În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 20 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială, republicată, reprezentarea convenţională a persoanelor juridice în faţa instanţelor de judecată poate fi asigurată şi prin consilierul juridic angajat al uneia dintre formele de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, în măsura în care consilierul juridic are şi calitatea de consilier în proprietate industrială”.

Față de problemele de interpretare și aplicare a Deciziei ÎCCJ nr. 2/2017 în practica ÎCCJ, secția I civilă, în raport de dispozițiile art. 519 și ale art. 521 alin. (1) C. pr. civ., se pune problema dacă dezlegarea problemei de drept dată prin Decizia ÎCCJ nr. 2/2017 își găsește aplicarea și în litigii din materia dreptului de proprietate industrială care nu au ca obiect contestația titularului cererii de înregistrare a unei mărci împotriva hotărârii pronunțate de Comisia de contestații mărci din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) (partea I a articolului).

Chestiunea de drept care a fost dezlegată prin Decizia ÎCCJ nr. 2/2017 poartă asupra interpretării dispozițiilor art. 28 alin. (2) și ale art. 20 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială (OG nr. 66/2000[2]), raportate la normele generale ale art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Se ridică problema conformității dezlegării date de ÎCCJ cu dispozițiile Legii nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic[3] (Legea nr. 514/2003). Argumentele susținute prin articol sunt în sensul că interpretarea dispozițiilor OG nr. 66/2000 nu poate fi decât în sensul că profesia de consilier juridic poate fi exercitată numai cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 514/2003 (partea a II-a a articolului).

O altă problemă este aceea dacă dezlegarea dată de ÎCCJ respectă dispozițiile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat[4] (Legea nr. 51/1995). Interpretarea sistematică a dispozițiilor OG nr. 66/2000 și a dispozițiilor Legii nr. 51/1995 nu poate fi decât în sensul că profesia de avocat poate fi exercitată numai cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 51/1995, ceea ce impune avocatului cu drept de reprezentare ad litem obligația de a încheia un contract de asistență juridică cu persoana juridică ce are calitatea de parte în proces (partea a III-a a articolului).

Este discutată și problema abrogării dispozițiilor art. 28 alin. (2) din OG nr. 66/2000, astfel cum acestea au fost interpretate de ÎCCJ, prin coroborare cu dispozițiile art. 20 alin. (1) din OG nr. 66/2000, într-un sens contrar Deciziei ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 9/2016, ca efect al dispozițiilor art. 83 lit. k) din Legea nr. 76/2012 (partea a IV-a a articolului).

II. Limitele efectelor Deciziei nr. 2/2017 raportate la imperativul respectării dispozițiilor art. 519 și art. 521 alin. (1) C. pr. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 519 C. pr. civ.:

„Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective (subl. ns.), este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Art. 521 alin. (1) C. pr. civ. prevede:

„Asupra sesizării, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept se pronunţă prin decizie, numai cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării (subl. ns.)”.

Prin Decizia nr. 2/2017 s-a dezlegat următoarea chestiune de drept:

„Dispoziţiile art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială, republicată, trebuie interpretate în sensul că – prin derogare de la art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă – este permis formelor de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, reglementate de art. 20 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000, republicată, să reprezinte în faţa instanţelor judecătoreşti, în litigiile de proprietate industrială, alte persoane juridice având calitatea de parte”?

Or, dimpotrivă, dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 66/2000, republicată, trebuie interpretate coroborat cu art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, rezultând că un consilier în proprietate industrială nu poate reprezenta în instanţă o persoană juridică decât dacă are calitatea de avocat angajat direct de aceasta ori de consilier juridic propriu al respectivei persoane juridice, parte în proces?

Rezolvarea de principiu a chestiunii de drept cu care a fost învestită ÎCCJ este limitată la „soluţionarea pe fond a cauzei respective”.

Cauza care a determinat învestirea ÎCCJ avea ca obiect soluționarea unei contestații (cale de atac de competența instanțelor judecătorești) formulate împotriva unei hotărâri pronunţate de Comisia de contestaţii mărci din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

În cuprinsul considerentelor Deciziei nr. 2/2017, cu privire la problema dacă dezlegarea chestiunii de drept produce efecte și în litigii care nu au ca obiect soluționarea căii de atac a contestației formulate împotriva unei hotărâri pronunțate de Comisia de contestații mărci din cadrul OSIM, ÎCCJ a statuat că:

„73. Întrucât modalitatea în care este conceput să funcţioneze acest mecanism de prevenire a practicii neunitare nu permite tranşarea unor chestiuni de drept ipotetice, se impune limitarea răspunsului la dezlegarea chestiunii de drept efectiv ridicate în cauza pendinte.

74. Prin urmare, legătura cu cauza este asigurată doar pentru ipoteza conturată în dosarul aflat pe rolul instanţei de trimitere, şi anume aceea a reprezentării convenţionale a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată prin consilier juridic într-un litigiu de proprietate intelectuală ce are ca obiect contestaţia titularului cererii de înregistrare a unei mărci împotriva hotărârii pronunţate de Comisia de contestaţii mărci din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (subl. ns.). […]

75. Aşa cum s-a arătat cu ocazia analizării condiţiei de admisibilitate a legăturii cu cauza, se impune doar dezlegarea chestiunii de drept efectiv ridicate în cauza pendinte, respectiv reprezentarea convenţională a persoanei juridice prin consilier juridic într-un litigiu de proprietate intelectuală ce are ca obiect contestaţia titularului cererii de înregistrare a unei mărci împotriva hotărârii pronunţate de Comisia de contestaţii mărci din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci […]

76. Răspunsul la întrebarea adresată de instanţa de trimitere trebuie circumstanţiat în raport cu împrejurările concrete şi particularităţile speţei, iar dezlegarea chestiunii de drept se va limita strict la obiectul litigiului”.

Considerentele citate supra relevă că, în conformitate cu prevederile art. 519 și art. 521 alin. (1) C. pr. civ, dezlegarea dată prin Decizia nr. 2/2017 este limitată sub două aspecte:

(1) dezlegarea este limitată la chestiunea de drept efectiv ridicată, respectiv la interpretarea dispozițiilor art. 20 alin. (1) și ale art. 28 alin. (2) din OG nr. 66/2000 exclusiv în raport de dispozițiile art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă; și

(2) dezlegarea este limitată doar la ipoteza conturată în dosarul aflat pe rolul instanţei de trimitere: reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată prin consilier juridic într-un litigiu de proprietate intelectuală ce are ca obiect soluționarea căii de atac a contestaţiei formulate împotriva hotărârii pronunţate de Comisia de contestaţii mărci din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (subl. ns.).

Față de dispozițiile art. 519 și ale art. 521 alin. (1) C. pr. civ., având în vedere statuările cuprinse în par. 73, 74, 81 și 85 din Decizia nr. 2/2017, instanțele judecătorești nu pot invoca dezlegarea Deciziei nr. 2/2017, pentru ca aceasta să fie aplicată mutatis mutandis în litigii din materia dreptului proprietății industriale care au un obiect diferit de cauza care a determinat sesizarea ÎCCJ (subl. ns.), respectiv în litigii privind soluționarea cererii de anulare a înregistrării unei mărci pentru motivul înregistrării mărcii cu rea-credință, sau în litigii care au ca obiect soluționarea unei acțiuni în contrafacere.

Un procedeu contrar încălcă în mod evident și deliberat prevederile art. 519 și ale art. 521 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

III. Limitele efectelor Deciziei nr. 2/2017 raportate la obligația exercitării profesiei de consilier juridic cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic

În litigiul pendinte care a determinat sesizarea ÎCCJ s-a ridicat problema dacă un consilier juridic angajat cu contract de muncă al unei societăți cu răspundere limitată, persoană juridică ce este o formă de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, dar care nu are calitatea de parte în litigiu, are calitatea de reprezentant convențional al unei alte persoane juridice care are calitatea de parte în proces, dar cu care consilierul juridic nu a încheiat un contract de muncă, în condițiile în care între forma de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială și persoana juridică parte în litigiu s-a încheiat un contract de mandat general, guvernat de dispozițiile Codului civil.

Prin raportare exclusiv la dispozițiile art. 84 alin. (1) C. pr. civ., ÎCCJ a statuat că:

„În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 20 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială, republicată,  reprezentarea convenţională a persoanelor juridice în faţa instanţelor de judecată poate fi asigurată şi prin consilierul juridic angajat al uneia dintre formele de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, în măsura în care consilierul juridic are şi calitatea de consilier în proprietate industrială”.

ÎCCJ a reținut în considerente că art. 28 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 20 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 nu derogă de la dispozițiile de drept comun prevăzute prin art. 84 alin. (1) C. pr. civ. (subl. ns.):

„138. În limitele prezentei sesizări, care vizează art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă doar prin prisma interpretării date prin Decizia nr. 9/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu se relevă niciun argument pentru care art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000, care permite reprezentarea unei persoane juridice prin intermediul unei alte persoane juridice, respectiv prin consilierul juridic salariat al acesteia din urmă, ar fi contrar art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în situaţia din speţă.

139. În acest caz, art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 nu are nici măcar un caracter derogatoriu de la norma de drept comun, dat fiind că nu conţine o soluţie legislativă diferită în aceeaşi situaţie, constituind o normă particulară de reprezentare în judecată prin avocat sau consilier juridic”.

Prin Decizia nr. 2/2017, ÎCCJ nu a interpretat sistematic dispozițiile art. 20 alin. (1) și ale art. 28 alin. (2) din OG nr. 66/2000 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială și dispozițiile Legii nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic.

Interpretarea sistematică a dispozițiilor OG nr. 66/2000 și a dispozițiilor Legii nr. 514/2003 conduce la concluzia că prin OG nr. 66/2000 nu s-au reglementat dispoziții legale contrare Legii nr. 514/2003.

Simpla împrejurare că un consilier juridic întrunește în propria sa persoană și calitatea de consilier în proprietate industrială, calitate care poate fi dobândită și de persoane fără studii juridice (art. 5 din OG nr. 66/2000), nu este aptă să permită reprezentarea ad litem a unei societăți juridice, altfel decât în condițiile reglementate prin Legea nr. 514/2003.

Deoarece profesia de consilier juridic nu poate fi exercitată altfel decât cu respectarea Legii de organizare și exercitare a profesiei, Legea nr. 514/2003, nu poate avea calitatea de reprezentant ad litem decât consilierul juridic angajat cu contract de muncă în cadrul unei persoane juridice care întrunește calitatea de parte în proces.

Avem în vedere următoarele argumente:

În primul rând, ierahia actelor normative impune ca o Ordonanță de Guvern emisă de Guvernul României să respecte forța juridică superioară a unei Legi emise de Parlamentul României.

Orice act normativ „trebuie să se integreze organic în sistemul legislaţiei”, „scop în care acesta trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelaşi nivel, cu care se află în conexiune” [art. 13 lit. a) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative[5] (Legea nr. 24/2000)].

Aceasta înseamnă că nu este de conceput că prin OG nr. 66/2000 s-a urmărit edictarea unor prevederi legale contrare dispozițiilor Legii nr. 514/2003 și că interpretarea dispozițiilor OG nr. 66/2000 nu poate fi decât în sensul respectării Legii nr. 514/2003.

În al doilea rând, având în vedere raportul legilor în timp, este cert că interpretarea dispozițiilor OG nr. 66/2000, act normativ anterior edictat, nu poate fi decât în sensul respectării și conformității cu dispozițiile Legii nr. 514/2003, lege adoptată ulterior Ordonanței de Guvern.

În al treilea rând, OG nr. 66/2000 și Legea nr. 514/2003 sunt ambele acte normative care instituie norme cu caracter special.

Nu este aplicabilă regula specialia generalibus derogant, pentru a se considera că OG nr. 66/2000 (act normativ anterior adoptat) ar deroga de la Legea nr. 514/2003 (act normativ cu o forță juridică superioară, adoptat ulterior).

Dreptul consilierului în proprietate industrială de a reprezenta convențional persoane fizice și persoane juridice este reglementată exclusiv prin dispozițiile capitolului VI din OG nr. 66/2000, intitulat „Reprezentarea”, capitol care conține numai două articole: art. 27 și art. 28.

Potrivit art. 27 din OG nr. 66/2000:

(1) Reprezentarea solicitanţilor, a titularilor de drepturi de proprietate industrială sau a persoanelor interesate în toate procedurile în faţa Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci de către consilierul în proprietate industrială (persoană fizică, potrivit art. 2 și 4 din OG nr. 66/2000 – n.ns.) se face pe baza unei procuri cu caracter general sau a unei procuri pentru fiecare solicitare.

(2) În cazul procurii generale se va depune la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci un exemplar al acesteia, cu condiţia ca mandatarul să indice în fiecare cerere procura în baza căreia acţionează.

(3) În procedurile în faţa Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci consilierul în proprietate industrială nu poate reprezenta un client decât pentru domeniul de proprietate industrială în care a fost atestat.

(4) În cazul reprezentării, retragerea, abandonarea cererilor de solicitare a protecţiei sau transmiterea drepturilor se poate efectua numai pe baza unei procuri care să conţină menţiuni exprese cu privire la aceste acte.

Art. 28 din OG nr. 66/2000 prevede:

„(1) Pentru soluţionarea contestaţiilor şi, după caz, a cererilor de revocare solicitantul sau titularul poate fi reprezentat şi de un avocat sau consilier juridic.

(2) Reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti a solicitanţilor, a titularilor sau a persoanelor interesate de către consilierii în proprietate industrială este condiţionată de calitatea acestora de avocat sau de consilier juridic”.

Capitolului VI din OG nr. 66/2000, intitulat „Reprezentarea” nu face trimitere și nu se completează cu dispozițiile capitolului V din OG nr. 66/2000, care reglementează „Exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială”.

Sub acest aspect, sunt greșite considerentele Deciziei ÎCCJ nr. 2/2017, par. 105, par. 108 și par. 137, care adaugă la lege ceea ce legiuitorul însuși nu a reglementat.

Adaugă la dispozițiile art. 28 alin. (2), art. 2 și art. 4 din OG nr. 66/2000 statuările cuprinse în par. 105 și 108 din Decizia nr. 2/2017 potrivit cărora:

„105. În considerarea posibilităţii de exercitare în comun a profesiei, ca scop al asocierii, legiuitorul a extins noţiunea de consilier în proprietate industrială şi la forma de exercitare a profesiei, în privinţa activităţii pe care o poate desfăşura consilierul persoană fizică.

108. […] atunci când se referă la consilierul în proprietate industrială, legiuitorul are în vedere nu numai persoana fizică ce întruneşte condiţiile legale pentru a profesa, dar şi grupul de persoane fizice care întrunesc condiţiile pentru a profesa şi care îşi desfăşoară activitatea în comun, în vreuna dintre formele specifice de exercitare a profesiei prevăzute de art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000, inclusiv în cadrul celor constituite ca persoane juridice [societăţi civile profesionale sau societăţi (comerciale – cu răspundere limitată sau pe acțiuni, conform at. 20 alin. (1) din OG nr. 66/2000 – n.ns.] având ca unic obiect activităţile în domeniul proprietăţii industriale)”.

Este cert că prin dispozițiile cuprinse în capitolul VI din OG nr. 66/2000, intitulat „Reprezentarea”, legiuitorul nu reglementează nici formele de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, nici dreptul de reprezentare convențională ad litem al formelor de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, ci exclusiv dreptul de reprezentare de către consilierul în proprietate industrială persoană fizică.

Contrar celor statuate de ÎCCJ, noțiunea tehnico-juridică ”consilier în proprietate industrială”, din cuprinsul art. 28 alin. (2) din OG nr. 66/2000, reglementat în capitolul VI, privitor la „Reprezentare” nu a fost extinsă de legiuitor pentru a include și formele de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, reglementate într-un alt capitol, capitolul V, intitulat „Exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială”.

Dimpotrivă, noțiunea tehnico-juridică „consilier în proprietate industrială” este definită legal prin dispozițiile art. 2 din OG nr. 66/2000:

„Consilierul în proprietate industrială este persoana fizică atestată în condiţiile prezentei ordonanţe şi înscrisă în Registrul naţional al consilierilor în proprietate industrială”.

Potrivit dispozițiilor art. 4 din OG nr. 66/2000:

„Profesia de consilier în proprietate industrială poate fi practicată numai de persoana fizică înscrisă în Registrul naţional al consilierilor în proprietate industrială şi care este membră a Camerei”.

Adaugă nepermis la lege și modifică dispozițiile art. 28 alin. (2), ale art. 2 și ale art. 4 din OG nr. 66/2000 considerentele cuprinse în par. 137 din Decizia nr. 2/2017, potrivit cărora art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000, conferă dreptul de reprezentare convenţională în faţa instanţelor de judecată unei persoane juridice.

Art. 28 alin. (2) din OG nr. 66/2000 prevede că:

„Reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti […] de către consilierii în proprietate industrială este condiţionată de calitatea acestora de avocat sau de consilier juridic”.

Noțiunea tehnico-juridică „consilier în proprietate industrială” este definită legal și nu poate fi altfel înțeleasă decât în sensul art. 2 din OG nr. 66/2000, indicate supra.

Profesia de consilier în proprietate industrială nu poate fi practicată decât de o persoană fizică, conform dispozițiilor art. 4 din OG nr. 66/2000, indicate supra.

Și profesia de consilier juridic și profesia de avocat nu pot fi practicate decât de persoane fizice, conform Legilor de organizare și exercitare a acestor profesii reglementate, indiferent de forma de exercitare a acestor profesii (conform Legii nr. 514/2003 și Legii nr. 51/1995).

Deoarece, conform considerentului de la par. 138 din Decizia nr. 2/2017:

„[…] nu se relevă niciun argument pentru care art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000, care permite reprezentarea unei persoane juridice prin intermediul unei alte persoane juridice, respectiv prin consilierul juridic salariat al acesteia din urmă, ar fi contrar art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în situaţia din speţă”,

iar conform considerentului de la par. 139 din Decizia nr. 2/2017:

„[…] art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 nu are nici măcar un caracter derogatoriu de la norma de drept comun […]”,

Decizia nr. 2/2017 nu putea fi pronunțată decât în sensul dezlegării date de ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 9/2016 pronunțată în dosarul nr. 507/1/2016[6] (Decizia ÎCCJ nr. 9/2016), potrivit căreia:

„În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică […]”.

Încalcă în mod vădit dezlegarea dată prin Decizia ÎCCJ nr. 9/2016 considerentele cuprinse în par. 137 din Decizia nr. 2/2017, conform cărora art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000, conferă unei persoane juridice dreptul de reprezentare convenţională în faţa instanţelor de judecată a unei alte persoane juridice.

Este contrară legii interpretarea conform căreia reprezentarea în fața instanțelor judecătorești a unei persoane juridice se poate face de către o altă persoană juridică – formă de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, care poate fi și o societate comercială cu răspundere limitată, sau o societate comercială pe acțiuni.

În același sens s-a pronunțat și doctrina relevantă: „în fața instanțelor de judecată, fără a distinge după cum […] ar fi vorba de o procedură de drept comun ori de o procedură specială, […], persoanele juridice nu pot fi reprezentate de alte persoane juridice, indiferent de obiectul de activitate al acestora din urmă […]”[7].

Deoarece calitatea de consilier în proprietate industrială poate fi dobândită și de persoane fără studii juridice (conform art. 5 din OG nr. 66/2000), în realitate, în temeiul prevederilor art. 28 alin. (2) din OG nr. 66/2000, reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti se face numai în calitate de consilier juridic, sau în calitate de avocat.

Consilierul juridic nu își poate exercita profesia decât cu respectarea prevederilor Legii nr. 514/2003, lege care are ca obiect de reglementare organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic.

Avocatul nu poate exercita profesia decât cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 51/1995, care are ca obiect de reglementare organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Conform Legii nr. 514/2003:

„Art. 2. Consilierul juridic poate să fie numit în funcţie sau angajat în muncă, în condiţiile legii.

Art. 3. (1) Consilierul juridic numit în funcţie are statutul funcţionarului, potrivit funcţiei şi categoriei acesteia.

(2) Consilierul juridic angajat în muncă are statut de salariat”.

Dreptul consilierului juridic de reprezentare ad litem poate exercitat numai cu respectarea art. 4 din Legea nr. 513/2004:

„Consilierul juridic poate reprezenta numai autoritatea sau instituţia publică în serviciul căreia se află ori persoana juridică cu care are raporturi de muncă”.

Problema reprezentării ad litem a autorității/instituţiei publice în serviciul căreia se află, ori a persoanei juridice cu care are raporturi de muncă se poate pune numai în cazul în care respectiva instituție publică sau persoană juridică are calitatea de parte în procesul în care este reprezentată.

Consilierul juridic nu poate reprezenta convențional ad litem o persoană juridică cu care are încheiat un contract de muncă, dar care nu are calitatea de parte într-un proces, în sensul dispozițiilor art. 36, art. 55 și art. 80 alin. (1) din Codul de procedură civilă, conform cărora:

„Art. 36 C. pr. civ.: Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. […]

Art. 55 C. pr. civ.: Sunt părţi reclamantul şi pârâtul, precum şi, în condiţiile legii, terţele persoane care intervin voluntar sau forţat în proces.

Art. 80 alin. (1): Părţile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant. Reprezentarea poate fi legală, convenţională sau judiciară”.

Interpretarea prevederilor art. 28 alin. (2) din OG nr. 66/2000 în limitele și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 514/2003, impune concluzia că o persoană fizică ce are calitatea de consilier în proprietate industrială poate exercita dreptul de reprezentare ad litem a unei alte persoane în calitatea sa de consilier juridic.

Profesia de consilier juridic poate fi exercitată numai cu respectarea dispozițiilor art. 2, art. 3 și art. 4 din Legea nr. 514/2003, cu consecința că persoana fizică ce întrunește și calitatea de consilier în proprietate industrială poate reprezenta în fața instanțelor judecătorești, în calitatea sa de consilier juridic, numai:

(1) autoritatea/instituţia publică în serviciul căreia se află, ori

(2) o persoană juridică cu care are raporturi de muncă (având calitatea de salariat al acesteia).

Problema reprezentării ad litem prin consilier juridic nu se poate pune decât în situațiile în care fie autoritatea/instituţia publică în serviciul căreia se află, fie persoana juridică cu care are raporturi de muncă, are calitatea procesuală de parte în proces, în conformitate cu dispozițiile art. 36, art. 55 și art. 80 alin. (1) C. pr. civ., indicate supra.

Un consilier juridic salariat al unei persoane juridice nu are dreptul de a reprezenta într-un litigiu o altă persoană juridică decât cea cu care are încheiat un contract de muncă. Nici art. 28 alin. (2) din OG nr. 66/2000, nici art. 2, art. 3 și 4 din Legea nr. 513/2004 nu permit o interpretare contrară.

Un prim argument este acela că legea interzice ca o persoană juridică – formă de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială – să aibă ca obiect de activitate reprezentarea altor persoane fizice sau juridice în instanță.

Este esențial că însăși ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a statuat în considerentele Deciziei nr. 9/2016:

<26. […] prin Decizia nr. XXII din 12 iunie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite în soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 20 noiembrie 2006, s-a stabilit că:

cererile de autorizare a constituirii şi de înmatriculare a societăţilor comerciale de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică sunt inadmisibile” (subl. ns.) […]

29. activităţile menţionate nu se încadrează în categoria faptelor de comerț, […] acestea nu pot fi exercitate de societăţi constituite cu un asemenea obiect, cererile de autorizare a constituirii şi de înmatriculare a unor astfel de societăţi fiind inadmisibile>.

Art. 196 alin. (1) lit. c) C. civ. instituie sancțiunea nulității absolute a persoanei juridice, dacă „obiectul de activitate este ilicit […]”.

Numai o persoană fizică, consilier juridic, are dreptul de a reprezenta o altă persoană juridică în instanță, atât conform dispozițiilor art. 28 alin. (2) din OG nr. 66/2000, cât și conform dispozițiilor art. 2 și art. 4 din OG nr. 66/2000, precum și conform art. 2, art. 3 și art. 4 din Legea nr. 514/2003.

Interpretarea este conformă cu statuările Deciziei ÎCCJ nr. 9/2016 conform cărora:

„28. […] anumite activităţi juridice, cum sunt cele de reprezentare juridică, de redactare a unor acte juridice, de formulare de acţiuni, de exercitare şi motivare a căilor de atac, pot fi îndeplinite de consilierii juridici, dar prestarea unor astfel de activităţi le este permisă numai în condiţiile reglementate prin art. 1-4 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu completările ulterioare, adică în calitatea lor de funcţionari publici sau de angajaţi, cu contract individual de muncă, la o persoană juridică de drept public sau privat”.

Conform art. 206 alin. (1) C. civ.:

„Persoana juridică poate avea orice drepturi și obligații civile, afară de acelea care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot aparține decât persoanei fizice”.

Art. 206 alin. (3) C. civ. prevede că:

„Actul juridic încheiat cu încălcarea dispozițiilor alin. (1) […] este lovit de nulitate absolută”.

O persoană juridică – formă de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială – exercită drepturi și îndeplinește obligații în limitele capacității sale speciale de folosință, configurată de obiectul său de activitate.

Conform art. 20 alin. (1) din OG nr. 66/2000, persoanele juridice – forme de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, respectiv societăţi civile profesionale persoane juridice sau societăţi comerciale, au un obiect de activitate unic: „activităţile în domeniul proprietăţii industriale”.

Art. 28 alin. (2) și art. 1 alin. (2) din OG nr. 66/2000, precum și art. 3 lit. f) din Instrucțiunile nr. 108/17.10.2002[8] emise de OSIM pentru punerea în aplicare a OG nr. 66/2000 (la o dată anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 514/2003) nu permit reprezentarea în fața instanțelor judecătorești prin formele de exercitare a profesiei, ci numai de către o persoana fizică, în calitatea sa de consilier juridic sau de avocat, calitate pe care o exercită conform legilor care au ca obiect de reglementare organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic (Legea nr. 514/2003), respectiv organizarea și exercitarea profesiei de avocat (Legea nr. 51/1995).

Legiuitorul nu a conceput și nu a edictat OG nr. 66/2000 pentru ca activitățile în domeniul proprietății industriale să fie efectuate prin exercitarea profesiei de consilier juridic cu încălcarea prevederilor art. 1-4 din Legea nr. 514/2003.

O interpretare contrară constituie fraudă la Legea nr. 514/2003.

Activitățile în domeniul proprietății industriale nu pot consta nici în exercitarea altor activități care încalcă Decizia nr. XXII din 12 iunie 2006, pronunțată de ÎCCJ – Secțiile Unite în soluționarea recursului în interesul legii.

Deoarece activitatea de reprezentare convențională în fața instanțelor judecătorești nu este o activitate comercială[9], o persoană juridică – formă de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială – nu poate dobândi dreptul de reprezentare în instanță a unei alte persoane juridice, astfel că aceasta nici nu poate transmite un drept de reprezentare în instanță propriului său consilier juridic, angajat cu contract de muncă.

Consilierul juridic angajat cu contract de muncă al unei persoane juridice nu poate exercita decât activitatea de reprezentare în instanță a propriului său angajator, dacă acesta are calitatea de parte în proces, în înțelesul dispozițiilor art. 36, art. 55 și art. 80 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Al doilea argument este acela că între persoana juridică – formă de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială și o altă persoană juridică – client al formei de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, care are și calitatea de parte într-un proces, se încheie un contract de mandat general.

Contractul de mandat este reglementat prin dispozițiile de drept substanțial cuprinse în art. 2009 – 2042 Cod civil și, în consecință, poate produce efecte juridice exclusiv în planul dreptului substanțial.

Un mandat general, pentru orice litigii în care ar fi parte în proces o persoană juridică, mandantă a persoanei juridice – formă de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, este nul[10].

Persoana juridică – formă de organizare a profesiei de consilier în proprietate industrială – poate fi reprezentată numai prin consilier juridic salariat al său, sau avocat, care nu își exercită profesia în temeiul contractului de mandat general, ci în temeiul și cu respectarea legilor de organizare și exercitare a profesiilor lor, respectiv în temeiul unui contract de muncă, potrivit Legii nr. 514/2003, sau în temeiul unui contract de asistență juridică, potrivit Legii nr. 51/1995.

Așadar, nici consilierul juridic – salariat, nici avocatul – angajat cu contract de asistență juridică, nu sunt mandatari[11], deoarece legea le interzice să își exercite activitățile profesionale, inclusiv dreptul de reprezentare în instanță a unei persoane juridice, pe baza contractului de mandat general.

Deoarece în materia reprezentării convenționale ad litem a unei persoane juridice de către o altă persoană juridică, rămân aplicabile dispozițiile imperative ale Codului de procedură civilă, care nu recunosc efecte juridice în planul dreptului procesual unui contract de mandat general încheiat între două persoane juridice, dintre care una este parte în proces și una este o formă de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, consilierul juridic angajat al formei de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială nu are dreptul ca, în temeiul acestui contract de mandat, să reprezinte în instanță o altă persoană juridică – cu care nu are încheiat un contract de muncă.

Al treilea argument, este acela că un consilier juridic nu poate reprezenta o persoană juridică cu care nu are încheiat un contract de muncă.

O soluție contrară echivalează cu transformarea profesiei de consilier juridic într-o profesie liberală, cu confuzia între profesia de consilier juridic și profesia de avocat, precum și cu încălcarea vădită a prevederilor Legii nr. 514/2003, art. 2, art. 3, art. 4 și art. 10 lit. a) din Legea nr. 514/2003.

Conform art. 10 lit. a) din Legea nr. 514/2003:

„Art. 10. – Exercitarea profesiei de consilier juridic este incompatibilă cu: a) calitatea de avocat […]”.

IV. Limitele efectelor Deciziei nr. 2/2017 raportate la obligația exercitării profesiei de avocat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat

În raport de dispozițiile art. 519 și ale art. 521 alin. (1) C. pr. civ., rezolvarea chestiunii de drept care a format obiectul dosarului nr. 3358/1/2016 nu poate fi extrapolată la ipoteza în care reprezentarea convenţională a persoanelor juridice în faţa instanţelor de judecată este asigurată de un avocat.

Astfel cum statuează ÎCCJ prin decizia pronunțată:

„81. […] se impune doar dezlegarea chestiunii de drept efectiv ridicate în cauza pendinte, respectiv reprezentarea convenţională a persoanei juridice prin consilier juridic într-un litigiu de proprietate intelectuală ce are ca obiect contestaţia titularului cererii de înregistrare a unei mărci împotriva hotărârii pronunţate de Comisia de contestaţii mărci din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci […]”.

În același sens sunt relevante și considerentele Deciziei ÎCCJ nr. 2/2017, cuprinse la par. 73, par. 74[12] și par. 85[13], indicate supra, în partea a II-a a articolului.

Orice procedeu contrar, care s-ar baza pe invocarea argumentului a fortiori, ar încălca în mod vădit și voit prevederile art. 519 și ale art. 521 alin. (1) C. pr. civ., precum și statuările considerentelor Deciziei ÎCCJ nr. 2/2017.

Avocatul nu poate avea calitatea de angajat cu contract de muncă al unei persoane juridice – formă de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială.

Conform art. 28 din Statutul profesiei de avocat[14] avocatul poate fi salarizat numai în interiorul profesiei de avocat:

„Nu este incompatibil avocatul salarizat în interiorul profesiei de avocat”.

Avocatul nu poate dobândi calitatea de reprezentant convențional ad litem al unei persoane juridice – parte în proces, altfel decât în temeiul unui contract de asistență juridică încheiat direct cu clientul său – persoana juridică ce are calitate de parte în proces.

Avocatul nu poate dobândi calitatea de reprezentant convențional ad litem al unei persoane juridice – parte în proces, direct de la persoana juridică – formă de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, care nu este parte în proces, dar care a încheiat un contract de mandat general cu persoana juridică ce este parte în proces.

Avem în vedere următoarele argumente, dintre care unele sunt dezvoltate pe larg la pct. II, supra:

– contractul de mandat încheiat între două persoane juridice nu produce efecte juridice decât în planul dreptului substanțial, conform prevederilor art. 2009 și urm. C. civ. și statuărilor Deciziei ÎCCJ nr. 9/2016, par. 33[15];

– conform Deciziei ÎCCJ nr. 9/2016, par. 35: „activitatea de reprezentare convenţională în faţa instanţelor de judecată este o activitate necomercială, rezervată prin lege avocaţilor şi consilierilor juridici. Or, dacă s-ar agrea ideea ca o persoană juridică să fie reprezentată de o altă persoană juridică, s-ar ajunge la concluzia, de neacceptat, că reprezentarea în sine ar putea constitui obiect de activitate al mandatarului”;

– deoarece o persoană juridică (societate comercială) – formă de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială nu poate dobândi un drept de reprezentare în instanță în temeiul unui contract de mandat, aceasta nici nu poate transmite un drept de reprezentare în instanță unui avocat cu care încheie în nume propriu un contract de asistență juridică;

– potrivit Deciziei nr. XXII din 12 iunie 2006, pronunțată de ÎCCJ – Secțiile Unite, în soluționarea recursului în interesul legii, o persoană juridică nu poate avea ca obiect de activitate asistența și reprezentarea juridică;

– potrivit art. 196 alin. (1) lit. c) C. civ. este incidentă sancțiunea nulității absolute a persoanei juridice dacă ”obiectul de activitate este ilicit […]”;

– art. 206 alin. (1) C. civ. prevede că: „Persoana juridică poate avea orice drepturi și obligații civile, afară de acelea care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot aparține decât persoanei fizice” iar conform art. 206 alin. (3) C. civ.: „Actul juridic încheiat cu încălcarea dispozițiilor alin. (1) […] este lovit de nulitate absolută”;

– numai o persoană fizică ce are calitatea de consilier juridic sau de avocat are dreptul de a reprezenta o altă persoană juridică în instanță, conform dispozițiilor art. 28 alin. (2), art. 2 și art. 4 din OG nr. 66/2000, ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.

Art. 1 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 prevede că: ”Profesia de avocat se exercită numai de avocaţii (persoane fizice – n. ns.) înscrişi în tabloul baroului din care fac parte […]”.

Avocatul nu poate dobândi calitatea de reprezentant convențional ad litem al unei persoane juridice – formă de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială – care nu are calitatea de parte în proces, în sensul dispozițiilor Codului de procedură civilă.

Dreptul de reprezentare ad litem al avocatului se naște numai în temeiul unui contract de asistență juridică, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 51/1995.

Deoarece, conform art. 121 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, contractul de asistență juridică este expresia acordului de voințe „între avocat şi client”, în toate cazurile, chiar și când contractul de asistență juridică se încheie prin mandatar, sunt părți în contractul de asistență juridică având ca obiect reprezentarea în instanță: avocatul și clientul său – persoană juridică ce are și calitatea de parte în proces. 

În baza contractului de asistență juridică, care prevede în mod expres întinderea puterilor conferite de clientul său – parte în proces [art. 126 alin. (1), din Statutul profesiei de avocat], avocatul se legitimează față de terți prin împuternicirea avocațială, întocmită conform Anexei nr. II la Statutul profesiei de avocat.

Împuternicirea avocațială care nu poartă mențiunile privitoare la existența, numărul și data contractului de asistență juridică nu este valabilă și nu produce efecte juridice[16].

Onorariul avocațial nu poate fi cuprins în suma de bani încasată pentru serviciile prestate de o societate juridică – formă de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, care nu are calitatea de client al avocatului, nici calitatea de parte în procesul în care avocatul exercită activitatea de reprezentare.

O interpretare contrară încalcă dispozițiile art. 122 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, care prevede:

„Contractul de asistenţă juridică trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele elemente: […] d) onorariul;” […].

Numai onorariul avocațial poate fi inclus în cuantumul cheltuielilor de judecată pe care partea care a pierdut procesul poate fi obligată să le achite.

Nu sunt cheltuieli efectuate în legătură cu un proces și nu pot fi acordate cu titlu de cheltuieli de judecată sumele de bani facturate de o persoană juridică – inclusiv societate comercială cu răspundere limitată sau societate comercială pe acțiuni – formă de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială – pentru executarea mandatului general acordat de o altă persoană juridică. 

Orice interpretare contrară încalcă în mod evident dispozițiile art. 451 alin. (1) C. pr. civ., ale art. 122 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, ale art. 28 alin. (2), art. 2, art. 4 din OG nr. 66/2000, precum și statuările Deciziei nr. XXII din 12 iunie 2006, pronunțată de ÎCCJ – Secțiile Unite, în soluționarea recursului în interesul legii și statuările Deciziei nr. 9/2016, pronunțată de ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

V. Problema abrogării dispozițiilor art. 28 alin. (2) din OG nr. 66/2000, astfel cum acestea au fost interpretate de ÎCCJ, prin coroborare cu dispozițiile art. 20 alin. (1) din OG nr. 66/2000, ca efect al dispozițiilor art. 83 lit. k) din Legea nr. 76/2012

Deși prin considerentele cuprinse în par. 131 și par. 133 din Decizia nr. 2/2017, ÎCCJ a pus în discuție problema abrogării parțiale a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din OG nr. 66/2000, având în vedere prevederile art. 83 lit. k) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă[17] (Legea nr. 76/2012), fără nicio motivare, ÎCCJ nu a recunoscut efectele abrogatoare produse de dispoziția legală invocată.

Potrivit dispozițiilor art. 83 lit. k) din Legea nr. 76/2012:

„La data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă se abrogă: […] k) orice alte dispoziţii contrare, chiar dacă sunt cuprinse în legi speciale”.

Conform prevederilor art. 28 alin. (2) din OG nr. 66/2000:

„Reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti a solicitanţilor, a titularilor sau a persoanelor interesate de către consilierii în proprietate industrială este condiţionată de calitatea acestora de avocat sau de consilier juridic”.

Dacă prevederile art. 28 alin. (2) din OG nr. 66/2000 ar fi fost interpretate de ÎCCJ în sensul că, numai în calitatea sa de avocat, care își exercită profesia cu respectarea Legii nr. 51/1995 (adică în temeiul unui contract de asistență juridică încheiat direct cu persoana juridică ce are calitatea de parte în proces), sau în calitatea sa de consilier juridic, care își exercită profesia cu respectarea Legii nr. 514/2003 (adică în temeiul unui contract de muncă, încheiat direct cu persoana juridică ce are calitatea de parte în proces), consilierul în proprietate industrială – persoană fizică, în sensul definiției legale date prin dispozițiile art. 2 din OG nr. 66/2000 și în sensul dispozițiilor art. 4 din OG nr. 66/2000 – are dreptul de a reprezenta ad litem o persoană juridică ce are și calitatea de parte în proces, atunci dispozițiile art. 28 alin. (2) din OG nr. 66/2000 ar fi fost conforme cu prevederile art. 84 alin. (1) C. pr. civ., astfel cum acestea au fost interpretate prin Decizia nr. 9/2016, pronunțată de ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Nu aceasta a fost interpretarea dată dispozițiilor art. 28 alin. (2) din OG nr. 66/2000 de ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 2/2017.

Prin Decizia nr. 2/2017, ÎCCJ a interpretat dispozițiile art. 28 alin. (2) din OG nr. 66/2000 prin coroborare cu dispozițiile art. 20 alin. (1) din OG nr. 66/2000, conform cărora:

„Consilierii în proprietate industrială cu liberă practică îşi desfăşoară activitatea în cabinete individuale autorizate, cabinete individuale asociate pe bază de contract, societăţi civile profesionale persoane juridice sau în societăţi comerciale având ca unic obiect activităţile în domeniul proprietăţii industriale”, pentru a concluziona, contrar Deciziei nr. 9/2016, că persoane juridice – forme de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, inclusiv societăți comerciale cu răspundere limitată și societăți comerciale pe acțiuni – au dreptul de a reprezenta în instanță alte persoane juridice, cu care au încheiat un contract de mandat general, prin consilierul lor juridic, care are calitatea de salariat al formei de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială și nu al persoanei juridice parte în proces.

Consilierul juridic nu ar urma să reprezinte ad litem angajatorul său, în temeiul contractului de muncă încheiat cu acesta, astfel cum impun dispozițiile Legii nr. 514/2003, ci ar urma să reprezinte o persoană juridică cu care nu are încheiat un contract de muncă, ceea ce încalcă dispozițiile Legii nr. 514/2003.

Consilierul juridic ar urma să reprezinte ad litem o persoană juridică în temeiul contractului de mandat general pe care această persoană juridică, parte în proces, l-a acordat altei persoane juridice – formă de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială.

O astfel de interpretare a dispozițiilor art. 28 alin. (2), coroborate cu dispozițiile art. 20 alin. (1) din OG nr. 66/2000 este în mod evident contrară dispozițiilor art. 84 alin. (1), astfel cum acestea au fost interpretate prin Decizia nr. 9/2016, pronunțată de ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Față de o asemenea interpretare a dispozițiilor art. 28 alin. (2), coroborate cu dispozițiile art. 20 alin. (1) din OG nr. 66/2000, sunt în mod evident incidente dispozițiile art. 83 lit. k) din Legea nr. 76/2012.

Consecința este aceea că, în interpretarea dată prin Decizia nr. 2/2017, dispozițiile art. 28 alin. (2), coroborate cu dispozițiile art. 20 alin. (1) din OG nr. 66/2000 sunt abrogate.


* avocat în cadrul SCPA Florea Gheorghe și Asociații, consilier în proprietate industrială, domeniile: mărci și indicații geografice (OSIM, EUIPO, 2005), brevete de invenție (OSIM, 2017), desene și modele industriale (OSIM, EUIPO, 2017). Autoarea poate fi contactată la adresa de e-mail: sonia.florea@avfloreagheorghe.ro.
[1] Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 157 din 02/03/2017.
[2] Republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1019 din 21/12/2006.
[3] Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 867 din 05/12/2003.
[4] Republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 98 din 07/02/2011.
[5] Republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 260 din 21/04/2010.
[6] Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 400 din 26/05/2016.
[7] G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, ed. a 2-a revăzută și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2015, p. 152.
[8] Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 826 din 15/11/2002.
[9] Potrivit Deciziei ÎCCJ nr. 9/2016, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: „35. Activitatea de reprezentare convenţională în faţa instanţelor de judecată este o activitate necomercială, rezervată prin lege avocaţilor şi consilierilor juridici. Or, dacă s-ar agrea ideea ca o persoană juridică să fie reprezentată de o altă persoană juridică, s-ar ajunge la concluzia, de neacceptat, că reprezentarea în sine ar putea constitui obiect de activitate al mandatarului”.
[10] M. Tăbârcă, Noul Cod de procedură civilă. Comentat și adnotat (coord. V.M. Ciobanu, M. Nicolae), Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 297, comentariu, pct. 3.
[11] M. Tăbârcă, op.cit., p. 297, comentariu, pct. 1.
[12] „73. Întrucât modalitatea în care este conceput să funcţioneze acest mecanism de prevenire a practicii neunitare nu permite tranşarea unor chestiuni de drept ipotetice, se impune limitarea răspunsului la dezlegarea chestiunii de drept efectiv ridicate în cauza pendinte.
74. Prin urmare, legătura cu cauza este asigurată doar pentru ipoteza conturată în dosarul aflat pe rolul instanţei de trimitere, şi anume aceea a reprezentării convenţionale a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată prin consilier juridic într-un litigiu de proprietate intelectuală ce are ca obiect contestaţia titularului cererii de înregistrare a unei mărci împotriva hotărârii pronunţate de Comisia de contestaţii mărci din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci”.
[13] „85. Răspunsul la întrebarea adresată de instanţa de trimitere trebuie circumstanţiat în raport cu împrejurările concrete şi particularităţile speţei, iar dezlegarea chestiunii de drept se va limita strict la obiectul litigiului”.
[14] Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 898 din 19/12/2011.
[15] „33. Contractul de mandat încheiat între două persoane juridice produce efecte doar în planul dreptului material, nu şi în planul dreptului procesual, guvernat, în materia reprezentării, de norme legale imperative”.
[16] M. Tăbârcă, op. cit., p. 299 – p.300, jurisprudență, pct. 4.
[17] Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 365 din 30/05/2012.


Av. dr. Sonia Florea*
FLOREA GHEORGHE SI ASOCIAŢII 


Aflaţi mai mult despre , , , , , ,

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “Reprezentarea convențională a persoanelor juridice în litigiile din materia dreptului proprietății industriale”

  1. Sonia FLOREA spune:

    În temeiul prevederilor art. 521 alin. (4) și art. 518 C.pr.civ., Decizia nr. 2/2017 își încetează aplicabilitatea la data abrogării dispozițiilor art. 28 alin. (2), coroborate cu dispozițiile art. 20 alin. (1) din OG nr. 66/2000, astfel cum acestea au fost interpretate prin Decizia nr. 2/2017, într-un mod contrar dispozițiilor art. 84 alin. (1) C.pr.civ., contrar Deciziei ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nr. 9/2016, contrar Deciziei nr. XXII/2006, pronunțată de ÎCCJ – Secțiile Unite, în soluționarea recursului în interesul legii și cu încălcarea vădită a prevederilor Legii nr. 51/1995 și Legii nr. 514/2003.

  2. Petre PIPEREA spune:

    Concluzia este excelentă. Felicitări!

Lasă un răspuns

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.