
Vineri, 8 decembrie 2017, Comisia Europeană a recomandat Consiliului European să concluzioneze că s-au înregistrat progrese suficiente în prima etapă a negocierilor cu Marea Britanie desfășurate în temeiul articolului 50, potrivit unui comunicat.
Consiliul European urmează să decidă, la 15 decembrie 2017, dacă progresele înregistrate sunt suficiente pentru a permite avansarea în cea de a doua etapă a negocierilor. În cazul în care Consiliul Europea consideră că s-au înregistrat progrese suficiente, negociatorii Comisiei Europene și ai Guvernului Marii Britanii vor începe să elaboreze un acord de retragere în temeiul articolului 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană, pe baza Raportului comun și a rezultatelor negocierilor referitoare la alte aspecte legate de retragere.
Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene: „Este o negociere dificilă, dar am făcut astăzi un prim pas înainte decisiv. Sunt mulțumit de înțelegerea echitabilă la care am ajuns cu Marea Britanie. Dacă cele 27 state membre sunt de acord cu evaluarea noastră, Comisia Europeană și Michel Barnier, negociatorul nostru șef, sunt pregătiți să înceapă imediat lucrul la a doua etapă a negocierilor. Voi continua să veghez ca Parlamentul European să fie implicat foarte strâns pe tot parcursul procedurii, dat fiind faptul că ratificarea acordului de retragere final este responsabilitatea sa.”
Michel Barnier, negociatorul-șef al Comisiei Europene: „Evaluarea Comisiei se bazează pe progresele autentice realizate în fiecare dintre cele trei domenii prioritare pentru noi. Faptul că am ajuns la un acord asupra acestor aspecte și la o înțelegere cu privire la trecut ne permite să mergem mai departe și să discutăm despre relația noastră viitoare pe bază de încredere.”
:: Raportul comun
:: Recomandarea CE
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.