Asigurări pentru avocaţi, Barouri, Citate juridice, Grile juridice, INTERPROFESIONAL, Jurisprudenţă inedită CITR, Legal Days, Legal FUN, Legal Style, NOTARIAT, Revista revistelor juridice, Sistemul judiciar, Studenţi la drept, TOP LEGAL
 
Sistemul judiciar [MJ, CSM, INM, SNG, PÎCCJ, DNA, parchete]
Secţiune dezvoltată în parteneriat cu CSM, Ministerul Public şi DNA
JURIDICE
Print Friendly, PDF & Email

Augustin Lazăr: Avem nevoie de o Justiție care să fie bine conturată
12.12.2017 | JURIDICE.ro


Cyberlaw - Valoarea legala a documentelor electronice

Marți, 12 decembrie 2017, Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a declarat, potrivit agerpres.ro: „Este o situație sensibilă, pe care noi o analizăm pentru a vedea care sunt instrumentele juridice prin care vom acționa mai departe în zilele care urmează. Noi facem chiar acum o analiză și în zilele imediat următoare o să vedeți un comunicat de presă ce am făcut noi. (…) Eu am precizat de multe ori, dacă cineva dorește să modifice Legile Justiției nu trebuie să o facă nici la o comisie specială și nici într-o procedură de urgență, fiindcă noi avem nevoie de legi în care să aibă încredere toți românii. Avem nevoie de o Justiție care să fie bine conturată, o Justiție europeană și nu una în care să nu aibă încredere. Este o analiză în curs și vom prezenta instrumentele juridice prin care se pot verifica aceste texte de lege. (…) (Sesizarea Curții Constituționale a României – n.r) este una dintre ideile noastre.”

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate