Apel civil declarat de expertul desemnat de instanță. UPDATE: Tribunalul a respins apelul ca nefondat
18 decembrie 2017 | Cristina RĂCHITĂ
Cristina Răchită
18 decembrie 2017: În data de 13 decembrie 2017, Tribunalul București a respins apelul ca nefondat.
***
Pe scurt, într-o speță civilă având ca obiect răspundere civilă delictuală, niciuna dintre părți nu declarase apel, ci… expertul judiciar desemnat de instanță cu realizarea expertizei la fondul cauzei, nemulțumit că, din onorariul solicitat a fi majorat la 3.000 de lei, instanța de fond îi acordase, ca onorariu final, doar suma de 750 de lei.
Nemulțumirea expertului este de înțeles, dacă lucrarea de expertiză a fost atât de complexă precum explica acesta în concluziile verbale (trecând peste faptul că expertul n-ar putea pune concluzii în fața Tribunalului, chiar și părților fiindu-le limitat acest drept la susținerile proprii în fața Judecătoriei, art. 13 Cod procedură civilă
„Dreptul la apărare:
(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) Părţile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, după caz, asistate în condiţiile legii. În recurs, cererile şi concluziile părţilor nu pot fi formulate şi susţinute decât prin avocat sau, după caz, consilier juridic, cu excepţia situaţiei în care partea sau mandatarul acesteia, soţ ori rudă până la gradul al doilea inclusiv, este licenţiată în drept.
(3) Părţilor li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfăşurare a procesului. Ele pot să ia cunoştinţă de cuprinsul dosarului, să propună probe, să îşi facă apărări, să îşi prezinte susţinerile în scris şi oral şi să exercite căile legale de atac, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.”
De ce sunt utile interdicțiile de a pune concluzii prin avocat, consilier juridic sau de parte ori rudă licențiată în drept? Pentru că instanța este o instituție unde nu ne jucăm cu noțiunile juridice și nici cu căile de atac! Pentru că nimic nu împiedică părțile fără drept de a pune concluzii verbal să depună concluzii scrise.
Expertul personal arăta, în motivarea apărărilor sale pentru respingerea excepției lipsei calității procesuale active invocate de intimatul-pârât (și el neasistat, dar mai citit), că, odată ce a fost desemnat de instanța de fond să realizeze expertiza în cauză, el a devenit parte în proces și că, de aceea, poate declara apel împotriva hotărârii primei instanțe.
Trecând peste împrejurarea că un expert judiciar care a trecut prin furcile caudine ale procedurii civile, măcar prin examinarea sumară sub aspectul cunoașterii noțiunilor de bază din procedura civilă, trebuia să știe că nici experții, nici martorii, nici interpreții și traducătorii, și nici măcar apărătorii nu devin părți în proces și că părțile sunt definite de Codul de procedură civilă la art. 55: Enumerare. Sunt părţi reclamantul şi pârâtul, precum şi, în condiţiile legii, terţele persoane care intervin voluntar sau forţat în proces, mult mai surprinzătoare ni s-a părut motivarea instanței pentru respingerea excepției. Tribunalul a statuat, în ședință publică, că expertul judiciar are calitate procesuală activă în apelul declarat de el împotriva Sentinței instanței de fond întrucât art. 444 Cod procedură civilă Completarea hotărârii alin. (3) „Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi în cazul când instanţa a omis să se pronunţe asupra cererilor martorilor, experţilor, traducătorilor, interpreţilor sau apărătorilor, cu privire la drepturile lor, prevede posibilitatea atât pentru expert, cât și pentru martor, traducător, interpret sau apărător să solicite completarea hotărârii prin care instanța a omis să se pronunțe asupra cererilor lor de a li se stabili și acorda sume aferente cheltuielilor și muncii.
Nu rezultă însă, explicit din Cod, ba dimpotrivă, că o hotărâre ar putea fi atacată de martor, expert, interpret, traducător sau apărător (în nume propriu) dacă instanța nu a omis să acorde suma cerută, ci, dimpotrivă, s-a pronunțat pe cerere și a acordat o sumă nemulțumitoare acestuia.
Prevederile art. 458 Cod procedură civilă sunt destul de lămuritoare: Subiectele căilor de atac. Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane.
Așadar, dreptul expertului de a ataca hotărârea pronunțată de instanța care l-a desemnat trebuie să fie recunoscut expres de lege. Și nu este!
Sunt alte organe și persoane care pot ataca o hotărâre, fără să fie părți: procurorul, în anumite cauze, curatorul, tutorele, etc., acolo unde este reglementat prin lege, dar nu expertul!
De lege ferenda, inechitatea neprevederii unei căi de atac sau reexaminare (am propune, mai degrabă, noi), eventual în procedură necontencioasă, trebuie îndreptată cumva, astfel ca expertul să nu fie nevoit să se mulțumească cu un onorariu derizoriu fixat, cum se întâmplă procedural, după ce el și-a depus lucrarea, eventual și răspunsul la obiecțiuni, dar în prezent nu se poate adăuga la lege…
Pentru că, inedită fiind, chestiunea ne-a suscitat interesul și Codul de procedură civilă nu ne-a ajutat să găsim niciun argument pertinent (nu forțat cum am fost siliți să asistăm în ședință publică) în sensul că expertul ar putea ataca o hotărâre, fiind terț absolut față de drepturile litigioase și obiectul pricinii, ne-am aplecat asupra practicii sărăcăcioase în materie.
Atât de sărăcăcioase, încât, de ieri până astăzi, data redactării prezentului material, n-am putut identifica, deși am căutat febril, decât o singură hotărâre și aceea mai veche, Decizia nr. 92/2008 a Curții de Apel București din dosarul nr. 2299/2007.
Acolo chestiunea procedural nu este tranșată, apelul expertului este analizat și respins ca neîntemeiat, speța fiind oarecum asemănătoare cu cea care ne-a atras atenția, în sensul că acelui expert îi fusese refuzată de instanța inferioară acordarea unui onorariu distinct și suplimentar pentru răspunsul la obiecțiuni, munca pentru redactarea acestora fiind considerată ca acoperită prin onorariul acordat, culpa fiind a expertului că nu răspunsese la toate obiectivele stabilite inițial.
Întrucât soluția de mai sus nu ne-a lămurit, iar demersul analizei noastre este acela de a clarifica, totuși, ce poate face expertul și cum ar putea proceda, legal, instanța, în asemenea situații, fără a se pune problema ca hotărârea neatacată de părți să poată fi considerată, chiar și numai la nivel administrativ, în cazul solicitării unei copii legalizate de către una sau ambele părți care nu și-a/-au atacat hotărârea, pentru că un terț, expertul a atacat-o, refuzându-se legalizarea ce ar fi permis o punere în executare, astfel întârziată abuziv și nejustificat prin demersul neprocedural al acelui terț (martor, expert, interpret, traducător, etc.) și refuzul grefierului de a observa că hotărârea este definitivă între părți, propunem a se avea în vedere dispozițiile art. 528 Cod procedură civilă alin. (1) Cererile necontencioase care sunt în legătură cu o cauză în curs de soluţionare sau soluţionată deja de o instanţă ori care au ca obiect eliberarea unor înscrisuri, titluri sau valori aflate în depozitul unei instanţe se vor îndrepta la acea instanţă.
Așadar, în opinia noastră, expertul putea face o cerere, și dacă nu a formulat-o astfel, Tribunalul era obligat să o recalifice în cerere necontencioasă aflată în legătură cu o cauză deja soluționată, un fel de cerere de reexaminare (ce s-ar impune a fi reglementată ca atare și distinct) a onorariului cuvenit, să o restituire judecătoriei care să o soluționeze în procedura necontencioasă.
Dacă analizăm art. 530 „Cuprinsul cererii:
(1) Cererea va cuprinde numele, prenumele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul celui care o face şi, după împrejurări, ale persoanelor pe care acesta cere să fie chemate înaintea instanţei, obiectul, motivarea acesteia şi semnătura.
(2) Ea va fi însoţită de înscrisurile pe care se sprijină.”
observăm că nu ne impune acest articol ca cel care face cerere să fie parte. Poate fi expert!
Dacă analizăm și art. 532 „Procedura
(1) Cererea se judecă în camera de consiliu, cu citarea petentului şi a persoanelor arătate în cerere, dacă legea o impune. În caz contrar, judecata se face cu sau fără citare, la aprecierea instanţei.
(2) Instanța poate dispune, chiar din oficiu, orice măsuri utile cauzei. Ea are dreptul să asculte orice persoană care poate aduce lămuriri în cauză, precum și pe acelea ale căror interese ar putea fi afectate de hotărâre.”
se verifică împrejurarea că petentul nu este neapărat partea din proces, poate fi expertul, iar persoanele arătate în cerere pot fi părțile din cauza deja soluționată.
Art. 533. Soluţionarea cererii. Instanţa se pronunţă prin încheiere, în raport cu toate împrejurările de fapt şi de drept ale cauzei, chiar dacă nu au fost invocate în cerere sau pe parcursul procedurii tinde să ne arate că împrejurările de fapt sunt cele legate de amploarea raportului de expertiză, cantitatea și calitatea muncii expertului neapreciate corect de instanța care s-a pronunțat asupra cererii sale de majorare a onorariului (ne mai punând în discuție ceea ce s-a acordat deja, chestiune care ar presupune cenzurarea hotărârii la solicitarea unui terț, pe care o găsim inadmisibilă).
Art. 534 „Calea de atac
(1) Încheierea prin care se încuviinţează cererea este executorie.
(2) Încheierea prin care se soluţionează cererea este supusă numai apelului, cu excepţia celei pronunţate de un complet al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care este definitivă.
(4) Apelul poate fi făcut de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la soluţionarea cererii, termenul de apel curgând de la data la care a luat cunoştinţă de încheiere, dar nu mai târziu de un an de la data pronunţării.
(5) Apelul se judecă în camera de consiliu.”
Art. 537 Măsuri luate de preşedintele instanţei (…) (3) Apelul împotriva încheierii date de preşedintele judecătoriei se judecă de tribunal, iar apelul împotriva încheierii date de preşedintele tribunalului sau curţii de apel se judecă de un complet al instanţei respective.
(4) Încheierile date de preşedinţii secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt definitive.
… și iată că avem și cale de atac.
Singura, și marea, problemă sunt dispozițiile art. 535 Cod procedură civilă:
Efectele hotărârii. Încheierile pronunţate în procedura necontencioasă nu au autoritatea lucrului judecat.
Dar, câtă vreme reglementarea procedurii necontencioase este mult mai cuprinzătoare decât reglementările restrictive în materia căii de atac a apelului (norme speciale, de strictă interpretare și aplicare prin natura lor), credem că aceasta era varianta procedurală cea mai adecvată de a se reexamina partea solicitată și neacordată onorariul expertului.
De ce nu suntem de acord cu apelul expertului împotriva hotărârii prin care i s-a fixat onorariul final? Pe lângă afectarea, în aparență a caracterului defintiv al hotărârii neatacte de părțile procesului (aparent, pentru că între părți hotărârea a rămas definitivă)? Pentru că nu ne putem imagina cum va putea anula sau modifica instanța de control judiciar o sentință sau o decizie, afectând situația părților la cererea unui terț, onorariul suplimentar al expertulu urmând să fie pus în sarcina părții care a pierdut procesul, câtă vreme în calea de atac a acelei părți, dacă ar fi exercitat-o, acesteia nu i se putea înrăutăți situația (art. 481 Neînrăutăţirea situaţiei în propria cale de atac. Apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte expres la aceasta sau în cazurile anume prevăzute de lege), ci numai în calea de atac a părții potrivnice, concluzie rezultată din interpretarea per a contrario a acestei reglementări, câtă vreme, după știința noastră, legea nu prea reglementează vreun caz de înrăutățire, formularea textului fiind inutilă.
Susținem necesitatea reglementării, de lege ferenda, a unei proceduri la dispoziția martorului, expertului, traducătorului, interpretului și… apărătorului pentru reglarea nemulțumirilor acestora în urma pronunțării nelegale a unei instanțe pe sumele cerute de ei. Deși, chestiunea posibilității reale a apărătorului ni se pare desuetă de când a fost eliminată prevederea majorării onorariului de avocat prin art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă (Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său) spre deosebire de vechiul art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă de la 1865 (Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat).
Aș fi vrut să opresc suspansul și să vă comunic care a fost soluția Tribunalului în dosarul care ne-a intrigat ieri, dar, din păcate, site-ul instanțelor nu este actualizat.
Va proceda Tribunalul precum Curtea de Apel, în decizia mai sus menționată, eludând discuția pe admisibilitate, dar pronunându-se pe netemeincie, pentru că nu poate cenzura, totuși, legal, hotărârea dintre părți la cererea terțului? Sau vom asista la vreo spectaculoasă admitere a apelului acestui expert – terț de proces?
Eu vă reamintesc și de Decizia nr. 369/2017 a Curți Constituționale, care presupune că în cazuă vom putea asista și la un recurs (sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv”, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr.2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă este neconstituţională).
Vom reveni cu un update când vom afla…
Avocat Cristina Răchită
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
