« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Daniel Horodniceanu: Se amputează pârghii care pot fi folosite în favoarea părţii vătămate
18.12.2017 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust

Luni, 18 decembrie 2017, Daniel Horodniceanu, procuror șef al Direcției pentru Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate și Terorism, a declarat, potrivit știripesurse.ro: „Nu sunt propuse neapărat doar de cei de la putere, veţi fi uimiţi să vedeţi că sunt propuse de toţi membrii partidelor din Parlament din acest moment. Directiva este, într-adevăr, din punctul nostru de vedere, în mare măsură implementată, dar, vedeţi, nimeni nu are un punct de vedere absolut. Şi noi respectăm prezumţia de nevinovăţie şi este imperios ca inculpatul să beneficieze de această prezumţie până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Dar asta nu înseamnă neapărat că prin invocarea acestei directive trebuie amputate mijloacele prin care organele de urmărire penală acţionează. (…)

Nu vorbim doar de faptul că se amputează pârghii care pot fi folosite în favoarea părţii vătămate, dar o să vedeţi că sunt pârghii care pot fi folosite şi în favoarea inculpatului. Pentru că, iată, pe o înregistrare video de pe o cameră stradală (…) putem găsi mijloace de probă care să se poată administra inclusiv în favoarea inculpatului. Renunţarea la acestea (…) ar putea duce la neaflarea adevărului, care este, până la urmă, scopul procesului penal. (…)

Ideea, care a venit tot din Senatul României, de a modifica Codul penal sau Codul de procedură penală o dată pe an, după consultări masive, mie mi se pare foarte bine-venită. Codul penal şi Codul de procedură penală sunt două legi deosebit de importante, sunt două legi organice, care guvernează întreaga activitate de urmărire penală şi judecată.”

 
Secţiuni: Content, Drept penal | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD