Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 

România la CEDO: cauza Monica Luisa Macovei. Afirmații realizate de un politician la adresa unui alt politician, condamnarea la plata de daune morale versus libertatea de exprimare. UPDATE: Condamnare (faptele CAB și ÎCCJ)
29.07.2020 | Mihaela MAZILU-BABEL

JURIDICE - In Law We Trust
Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

29 iulie 2020: Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, cu 5 voturi pentru și două împotriva, încălcarea articolului 10 din Convenție din cauza faptelor Curții de Apel București și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Au fost acordate 4.505 de euro despăgubiri materiale, 2.000 de euro daune morale și 3.000 de euro cheltuieli de judecată. Practic, Curtea Europeană a considerat încălcarea „procedurală” a articolului 10 deoarece aceste două instanțe interne nu au motivat corespunzător – acolo unde au considerat că e cazul să motiveze. Sper că la INM se va realiza o analiză cu privire la metodologia pentru motivarea unei hotărâri, ce este predată instanțelor – inclusiv în cazul formării continue, și mai ales cu privire la conformitatea cu cerințele CEDO din această perspectivă specifică. În plus, mai menționez că cele decise de CEDO cu privire la această cerere  poartă numele de hotărâre, și nu de decizie, deoarece o decizie CEDO e doar de respingere a cererii ca inadmisibilă. Altfel spus, nu avem niciodată o decizie CEDO de condamnare a unui stat, ci mereu o hotărâre CEDO de condamnare (găsesc regretabil să observ juriști specializați în CEDO – chiar profesori ce predau CEDO la facultate – că se referă la hotărârile CEDO ca fiind decizii CEDO atunci când comentează despre astfel de condamnări deoarece consider că orice expert CEDO, atunci când aude „decizie CEDO”, automat se gândește la inadmisibilitate, și deci deloc la condamnare):

97. In the light of the above considerations – the shortcomings in the appellate courts’ reasoning when examining the case (see paragraphs 83 and 88 above) and the said courts’ apparent failure to consider what consequences the possible classification of the applicant’s statements as being of a collective nature could have had in the overall context in which they were made (see paragraphs 91-94 above), taken together with the chilling effect the penalty imposed on the applicant had on her freedom of expression (see paragraph 96 above) – the Court finds that the domestic courts failed to strike a fair balance between the relevant interests and to establish a “pressing social need” for putting the protection of D.Ş.’s reputation protected by Article 8 of the Convention above the applicant’s right to freedom of expression under Article 10 of the Convention. The Court thus concludes that the interference with the applicant’s right to freedom of expression was not “necessary in a democratic society”.

(…)

Declares, unanimously, the application admissible;
Holds, by five votes to two, that there has been a violation of Article 10 of the Convention;
Holds, by five votes to two,
(a) that the respondent State is to pay, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, the following amounts, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement:
(i) EUR 4,505 (four thousand five hundred and five euros) to the applicant, plus any tax that may be chargeable, in respect of pecuniary damage;
(ii) EUR 2,000 (two thousand euros) to the applicant, plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage;
(iii) EUR 3,000 (three thousand euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses, to be paid into the bank account of the applicant’s representative;
(b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement, simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period, plus three percentage points;
Dismisses, unanimously, the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

:: hotărârea CEDO

***

19 decembrie 2017: Secția a patra, CEDO

Cererea nr. 53028/14
Monica Luisa MACOVEI împotriva României
introdusă la 11 iulie 2014 și comunicată la 1 decembrie 2017

I. Situația de fapt (precum este descrisă de CEDO și tradusă de noi cu ajutorul lui Google Translate)

1. Reclamanta, dna Monica Luisa Macovei, este cetățean român care s-a născut în 1959 și locuiește în București. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul D.C. Mihai, avocat în București.
3. La data faptelor, reclamanta, fost ministru al Justiției, era deputată în Parlamentul European.
4. La 7 septembrie 2009, două ziare naționale s-au referit la ceea ce afirmase reclamanta cu o zi înainte, în calitate de deputat în Parlamentul European, la o școală de vară a Partidului Liberal Democrat (PDL).
5. Ziarul Financiar a raportat evenimentele astfel:

Europarlamentarul Monica Macovei (… ) a declarat ieri (…), susținând că e vorba de un caz evident de corupție: „Uitați-vă la avocații din Parlament, sunt doi tineri din PSD, de exemplu, care au contracte de milioane de euro, bani pe care îi iau pe consultanță juridică, de la companii de stat din județele unde ei sunt parlamentari. Aceasta este exact fapta tipică de corupție prin influență politică. Nu este cu nimic deosebită de altă faptă de corupție”, a spus fostul ministru al Justiției.
Ulterior, ea i-a nominalizat pe cei doi parlamentari PSD, spunând că s-a referit la deputatul Victor Ponta, care este si ministru pentru relația cu Parlamentul, și senatorul Dan Șova și a adaugat că aceste informații au apărut în presă. Macovei a arătat că primul pas care ar trebui făcut este introducerea incompatibilității între cele doua calități, de avocat și parlamentar.
„Cât timp ești în Parlament, nu exerciți această profesie (de avocat – n.r.)”

6. Ziarul Ziua a publicat următorul articol:

Europarlamentarul Monica Macovei a acuzat ieri pe social-democrații V.P. și D.S. de corupție din cauza încheierii contractelor cu companii de stat. [V] P. a răspuns că acuzațiile erau similare cu cele ale „prietenului” I.M., care l-ar fi ajutat în timpul campaniei electorale.
„Uitați-vă la avocații din Parlament, sunt doi tineri din PSD, de exemplu, care au contracte de milioane de euro, bani pe care îi iau pe consultanță juridică, de la companii de stat din județele unde ei sunt parlamentari. Aceasta este exact fapta tipică de corupție prin influență politică.”, a declarat fostul ministru al Justiției, nominalizând pe [V.] P. și [D.] Ș.
Fiind contactat de Ziua, VP a spus că între acuzațiile făcute de Macovei și cele aduse de curând de către controversatul domn [I.]  nu a existat nici o diferență. „Este o mincinoasă de primă clasă. Cuvintele ei sunt cele ale lui I.M. Cine se aseamănă, se adună. Când I.M. m-a acuzat de același lucru, am prezentat documente care [au dovedit] că nu am încheiat vreun contract și că [I.] a tăcut dup. Acum, ideea a fost preluată de prietena lui I., Macovei”, a spus PSD-istul. El a afirmat că nu ia în considerare măsuri legale, deoarece nu dorea să piardă timp cu Macovei.

B. Acțiunea în despăgubire îndreptată împotriva reclamantei

1. Procesul în primă instanță

7. La 16 octombrie 2009, D.Ș. a introdus o acțiune în despăgubire îndreptată împotriva reclamantei, susținând că acele cuvinte, în special acuzația că el a comis „un act clasic de corupție”, îi prejudiciase prestigiul profesional și moral, demnitatea și onoarea și că ar putea să-l discrediteze în ochii opiniei publice și a avocaților sau a partenerilor săi politici. El a invocat în acest sens dispozițiile Codului civil, ale Constituției, ale Convenției și ale Pactului internațional privind drepturile civile și politice.

8. La 17 noiembrie 2009, reclamanta, reprezentată de un avocat, a depus o întâmpinare. Ea a declarat că observațiile sale au fost făcute în contextul unei dezbateri politice și că, în contextul acestei dezbateri, ea și-a reiterat doar opiniile sale constante – pe care le-ar fi încorporat într-un proiect în perioada în care fusese ministru al Justiției – și care viza introducerea în lege a incompatibilității funcției de parlamentar cu cea a avocatului. Ea a afirmat că, deși ea s-a limitat inițial la menționarea a doi tineri parlamentari PSD, ea a ajuns să-i numească la insistența jurnaliștilor, menționând că sistemul prin care cei doi parlamentari au obținut veniturile în cauză a fost deja descris de presă.

9. Acesta a mai afirmat că declarațiile sale s-au întemeiat pe o bază factuală rezonabilă deoarece, din cauza bunelor relații ale celor doi parlamentari -, de asemenea, dezvăluite de presă – VP, atunci deputat reprezentat al județului Gorj, a devenit în septembrie 2007  partener senior la societatea de avocatură a D.Ș. De asemenea, a indicat că în perioada 2007-2008 numărul și valoarea contractelor de asistență juridică încheiate de societatea de avocatură a D.Ș. cu societățile de stat din cadrul județului Gorj au crescut semnificativ, la fel ca și veniturile obținute de deputatul VP din exercitarea profesiei sale de avocat, care, potrivit reclamantei, apar în declarațiile sale publice de venit. Ea a adăugat că un raport întocmit de o comisie de control intern al uneia dintre companiile de stat a ridicat mai multe nereguli în executarea contractelor încheiate de această companie cu societatea de avocatură a lui D.Ș.

10. În aceste condiții, reclamanta a considerat că observațiile sale făceau parte din exercitarea rezonabilă a dreptului său la libertatea de exprimare. În plus, ea a declarat că discursul său a avut drept scop modificarea legislației naționale, că nu a fost un atac gratuit la adresa reclamantului și că nu intenționase să îl discrediteze.

11. În cele din urmă, invocând jurisprudența Curții și afirmând că reclamantul era un politician în creștere în perioada 2007-2008, devenit senator al județului Olt în decembrie 2008, reclamanta a reiterat că limitele criticii admisibile sunt mai mari în ceea ce privește un politician.

12. Printr-o hotărâre din 18 noiembrie 2010, Tribunalul Municipiului București a respins acțiunea lui D.Ș.
În primul rând, a luat în considerare contextul în care au fost formulate pretențiile reclamantului.
În al doilea rând, s-a considerat că expresia „un act clasic de corupție” nu avea neapărat o conotație peiorativă, mai ales atunci când persoana de care a fost legată această expresie nu a fost subiectul unei proceduri penale.
În al treilea rând, instanța a considerat că afirmațiile reclamantului erau simple sugestii, lipsite de vehemență și exprimate ironic.
În cele din urmă, referindu-se la jurisprudența Curții în această privință, s-a subliniat că o astfel de critică privea o problemă de interes public cu privire la un politician față de care limitele criticii sunt mai largi.

2. Apelul

13. D.Ș. a atacat hotărârea de mai sus.

14. Prin hotărârea din 3 octombrie 2011, Curtea de Apel București a admis apelul și, în esență, a admis acțiunea lui D.Ș și a obligat reclamanta să plătească 10 000 lei (RON). (aproximativ 2.300 de euro (EUR)) pentru prejudiciul moral și publicarea textului hotărârii în trei ziare cu cea mai mare circulație la nivel național și în Ziarul Financiar și ziarul Ziua.

15. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea de Apel a considerat că, în pofida proiectului legislativ pe care reclamanta l-a invocat și care a ridicat cu siguranță o chestiune de interes general, afirmațiile reclamantei au reprezentat totuși o „atribuire directă a un act de corupție” în legătură cu activitatea reclamantului ca avocat și parlamentar, în ciuda dreptului său la prezumția de nevinovăție. Recunoscând că limitele criticii permise sunt mai extinse în raport cu un politician decât față de un individ obișnuit, și că informațiile politice se bucură de o mai mare protecție în jurisprudența Curții decât cele artistice sau comerciale, Curtea de Apel a precizat că astfel de critici nu ar trebui să se bazeze pe fapte false sau să fie excesiv de ofensatoare.

16. În cazul de față, Curtea de Apel a constatat că observațiile deliberate ale reclamantei nu erau adevărate pentru motivul că societatea de avocatură a D.Ș nu a încheiat contracte de asistență juridică cu societățile de asigurare ale statului din județul pe care acesta îl reprezenta ca senator. Instanța a adăugat că acele cuvinte ce aparțin unei persoane publice cunoscute ca fost ministru al Justiție, și în sensul că din cauza coroborării funcțiilor, reclamantul și-a folosit influența politică în favoarea casei de avocatură pe care o înființase, ar putea prejudicia cariera profesională și politică a D.Ț și că, prin urmare, i-a cauzat un prejudiciu moral.

3. Căile de atac introduse pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție

17. Reclamanta și D.Ș. au formulat fiecare recurs împotriva hotărârii în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție („Înalta Curte”).

18. Reclamanta și-a reiterat apărarea și a contestat faptele, astfel cum au fost stabilite de Curtea de Apel București. Ea a susținut că observațiile ei se refereau la relația dintre V.P. și D.Ș și că nu a pretins niciodată că D.Ș a încheiat contracte de asistență juridică cu companii de stat din județul Olt sau că ar fi făcut asta în timp ce era senator. Ea a adăugat că situația factuală pe care o dorise să o susțină privea contractele încheiate de casa de avocatură D.Ș cu companii de stat din județul Gorj reprezentat în Parlament de vicepreședintele V.P., noul partener al societății de avocatură D.Ș.

19. Prin hotărârea definitivă din 7 noiembrie 2013, Înalta Curte a respins ambele recursuri. Aceasta a confirmat considerentele hotărârii Curții de Apel și, în special, a concluzionat că reclamanta a făcut declarații prin care a reprezentat „fapte” fără o bază factuală.

20. Hotărârea Înaltei Curți a fost motivată la 3 martie 2014.

4. Punerea în aplicare

21. Dispozițiile hotărârii din 3 octombrie 2011 a Curții de Apel București au fost executate în decembrie 2013.

II. Capăt de cerere

22. Invocând articolul 10 al Convenției, reclamanta susține că hotărârea din 7 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție i-a încălcat dreptul la libertatea de exprimare.

III. Întrebarea comunicată

A fost încălcat dreptul reclamantei la libertatea de exprimare și în special dreptul său de a transmite informații sau idei, în sensul articolului 10 al Convenției, din cauza căderii sale în pretenții prin hotărârea din 7 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție?

dr. Mihaela MAZILU-BABEL

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.