Asigurări pentru avocaţi, Barouri, Citate juridice, Grile juridice, INTERPROFESIONAL, Jurisprudenţă inedită CITR, Legal Days, Legal FUN, Legal Style, NOTARIAT, Revista revistelor juridice, Sistemul judiciar, Studenţi la drept, TOP LEGAL
 
Sistemul judiciar [MJ, CSM, INM, SNG, PÎCCJ, DNA, parchete]
Secţiune dezvoltată în parteneriat cu CSM, Ministerul Public şi DNA
JURIDICE
Print Friendly, PDF & Email

CA Suceava se alătură acțiunilor de protest

19.12.2017 | JURIDICE.ro

Marți, 19 decembrie 2017, Curtea de Apel Suceava a informat că în urma întrunirii Adunării Generale a Judecătorilor de la Curtea de Apel Suceava, cu majoritate de voturi, s-a decis alăturarea la demersul celorlalți colegi magistrați din țară care au protestat în fața instanțelor de judecată, potrivit unui comunicat.

La acest protest tăcut, desfășurat în fața Palatului de Justiție între orele 1100-1130, s-au alăturat judecători din cadrul Tribunalului Suceava și Judecătoriei Suceava precum și procurori din cadrul Parchetelor de pe lângă instanțele având sediul în municipiul Suceava.

Judecătorii îşi manifestă în mod categoric nemulţumirea faţă de lipsa totală a consultărilor instanţelor și parchetelor și față de modul de desfășurare a dezbaterilor cu privire la modificarea Codului penal, a Codului de procedură penală, precum şi ignorarea avizului negativ al C.S.M. cu privire la ”Legile Justiţiei”, mai cu seamă că aceste iniţiative au un potenţial major de afectare a activităţii parchetelor şi instanţelor de judecată.

Judecătorii consideră că modificările propuse, în mare parte, pot duce la lipsirea organelor judiciare de instrumentele specifice menite să asigure protecţia victimelor şi identificarea infractorilor, îngreunând semnificativ realizarea unei justiţii penale eficiente şi pot afecta statutul şi independenţa magistraţilor (judecători și procurori).


Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Newsletter
Publicitate
Corporate
Membership