« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrepturile omuluiDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

CJUE, C-504/16, Deister Holding și C-613/16, Juhler Holding. Taxare societăți mamă și filiale situate în state membre diferite
21.12.2017 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust

Trimitere preliminară – Fiscalitate directă – Libertatea de stabilire – Directiva 90/435/CEE – Articolul 1 alineatul (2) – Articolul 5 – Societate‑mamă – Holding – Reținere la sursă a impozitelor pentru profiturile distribuite unei societăți‑mamă holding nerezidente – Scutire – Fraudă, evaziune și abuz în materie fiscală – Prezumție

Din decizia de trimitere în cauza C‑504/16 reiese că Deister Holding este succesorul universal al Traxx, care avea sediul în Țările de Jos. Activitatea acestei din urmă societăți consta în principal în deținerea de participații în mai multe societăți stabilite în diferite state și în asigurarea finanțării acestora, printre altele prin acordarea de împrumuturi societăților grupului respectiv.

Începând cu anul 2005, Traxx deținea o participație de cel puțin 26,5 % în Deister electronik GmbH, societate de drept german. Începând cu luna martie 2007, Traxx a dispus de un birou închiriat în Țările de Jos și a angajat la acesta doi colaboratori în cursul anilor 2007 și 2008. Acționarul unic al Traxx, domnul Stobbe, avea domiciliul în Germania.

La 19 noiembrie 2007, Deister electronik a distribuit Traxx dividende, asupra cărora prima dintre aceste societăți a prelevat impozitul pe veniturile din capital și suplimentul de solidaritate și a plătit cuantumul acestora administrației fiscale. La 16 mai 2008, Traxx a cerut ca această distribuție a dividendelor să fie scutită de acest impozit și de acest supliment.

Întrucât administrația fiscală a opus o decizie de respingere atât acestei cereri, cât și reclamației introduse împotriva acestei decizii, Deister Holding, în calitate de succesor în drept al Traxx, a introdus o acțiune împotriva acestor decizii în fața Finanzgericht Köln (Tribunalul Fiscal din Köln, Germania), invocând incompatibilitatea legislației în discuție în litigiul principal cu libertatea de stabilire și cu Directiva privind societățile‑mamă și filialele acestora.

Din decizia de trimitere în cauza C‑613/16 reiese că Juhler Holding este o societate holding cu sediul în Danemarca. Capitalul acesteia este deținut în proporție de 100 % de Juhler Services Limited, societate de drept cipriot. Acționarul unic al acestei din urmă societăți este o persoană fizică stabilită în Singapore.

Juhler Holding deținea participații în mai mult de 25 de filiale, dintre care unele au sediul și în Danemarca, stat membru în care aceasta este stabilită. Grupul respectiv furnizează prestări de servicii de punere la dispoziție de personal, pentru o treime din volumul lor în acest stat membru. Din anul 2003, Juhler Holding deține 100 % din capitalul temp‑team Personal GmbH, societate stabilită în Germania.

Din această decizie de trimitere reiese de asemenea că Juhler Holding deține, în plus, un patrimoniu imobiliar, că această societate este responsabilă de controlul financiar al grupului în vederea optimizării cheltuielilor cu dobânzile ale acestuia din urmă, că supraveghează și controlează rezultatele diverselor sale filiale și că dispune de o linie telefonică și de o adresă electronică. Pe site‑ul internet al acestui grup, ea figurează printre contacte. În schimb, această societate nu dispune de birouri proprii. În cazul în care este necesar, ea recurge la localuri, la echipamente și la personalul altor societăți ale grupului menționat. În sfârșit, directorul Juhler Holding este totodată membru al conducerii diferitor societăți ale aceluiași grup.

În cursul anului 2011, Juhler Holding a perceput dividende de la temp‑team Personal. Întrucât aceste dividende au fost supuse reținerii la sursă a impozitului, precum și suplimentului de solidaritate, prima dintre aceste societăți a solicitat rambursarea lor. Având în vedere că administrația fiscală a opus o decizie de respingere atât acestei cereri, cât și reclamației introduse împotriva acestei decizii, Juhler Holding a introdus o acțiune împotriva acestor decizii în fața Finanzgericht Köln (Tribunalul Fiscal din Köln, Germania), invocând incompatibilitatea legislației în discuție în litigiul principal cu libertatea de stabilire și cu Directiva privind societățile‑mamă și filialele acestora.

În ceea ce privește legislația aplicabilă în cele două cauze principale, instanța de trimitere precizează, în primul rând, că, în mod contrar opiniei administrației fiscale, se aplică articolul 50d alineatul (3) din EStG, în versiunea sa care rezultă din Jahressteuergesetz 2007 (Legea fiscală din anul 2007) din 13 decembrie 2006 (BGBl. 2006 I, p. 2878). În plus, în caz de incompatibilitate a acestui articol cu dreptul Uniunii, în pofida articolului 42 din Codul fiscal, privind lupta împotriva abuzului în situațiile naționale, s‑ar impune să se efectueze rambursarea reținerii la sursă în discuție în litigiile principale.

Instanța menționată arată, în al doilea rând, că, în temeiul dreptului național, dividendele distribuite de o filială germană societății sale mamă nerezidente fie sunt, la cererea persoanei impozabile, scutite de impozitul pe venit, fie sunt supuse unei rețineri la sursă, care, la cererea persoanei impozabile, poate fi rambursată.

Cu toate acestea, în temeiul articolului 50d alineatul (3) din EStG, dreptul la scutire sau la rambursare este exclus atunci când, pe de o parte, acționarii societății‑mamă nerezidente nu ar avea dreptul la scutire sau la rambursare, dacă ar percepe aceste dividende în mod direct, și, pe de altă parte, este îndeplinită una dintre următoarele trei condiții: dacă nu există rațiuni semnificative de natură economică sau de altă natură care să justifice interpunerea societății‑mamă nerezidente, dacă societatea‑mamă nerezidentă nu realizează, din activitatea economică proprie, mai mult de 10 % din totalul veniturilor sale brute din anul financiar în cauză (condiție care nu este îndeplinită, printre altele, atunci când societatea străină realizează veniturile sale brute din administrarea unor active) sau dacă societatea‑mamă nerezidentă nu participă la schimburile economice generale cu o întreprindere organizată în mod adecvat pentru obiectul ei de activitate.

Aceeași instanță precizează că, pentru a aprecia dacă societatea‑mamă nerezidentă desfășoară o activitate economică proprie, această legislație ține seama numai de situația societății‑mamă nerezidente. Caracteristicile organizaționale, economice sau celelalte caracteristici importante ale întreprinderilor care au legături cu această societate nu sunt luate în considerare. Așadar, nu se ține seama de structura și de strategia grupului din care face parte o astfel de societate. În consecință, ar intra în domeniul de aplicare al articolul 50d alineatul (3) din EStG situații în care, în interiorul acestui grup, participațiile au fost detașate în mod durabil într‑o societate‑mamă holding nerezidentă și în care această situație corespunde unei adevărate strategii a grupului respectiv.

În schimb, în cazul unei societăți‑mamă holding rezidente a cărei activitate este redusă, existența unei interpuneri durabile ar fi suficientă pentru ca unei astfel de societăți să i se acorde deducerea sau rambursarea impozitului.

În plus, în afara administrării pur pasive de active, nici administrarea activă a unei societăți de leasing, de închiriere, de investiții și de finanțare sau a unei societăți holding nu ar fi, în cazul unei societăți‑mamă nerezidente, considerată drept constituind o activitate economică proprie, în sensul articolului 50d alineatul (3) din EStG.

Mai mult, pentru ca scutirea sau rambursarea impozitului să fie refuzată, este suficient, potrivit instanței de trimitere, ca societatea‑mamă nerezidentă să îndeplinească una dintre condițiile stabilite la articolul 50d alineatul (3) din EStG. În acest caz, legiuitorul german ar prezuma, fără a fi posibilă răsturnarea acestei prezumții, că este vorba despre un aranjament abuziv.

Această instanță ridică problema compatibilității legislației naționale cu libertățile de circulație și cu Directiva privind societățile‑mamă și filialele acestora. În acest context, ea consideră că cele două cauze principale privesc libertatea de stabilire, dat fiind că societățile‑mamă vizate dețin o participație care le asigură o influență certă asupra deciziilor filialei lor germane.

Instanța menționată consideră că articolul 50d alineatul (3) din EStG constituie o restricție privind libertatea de stabilire și se îndoiește că motivul de interes general legat de lupta împotriva evaziunii fiscale poate justifica această restricție, din moment ce, pe de o parte, intră sub incidența acestui articol o societate nerezidentă care nu rezultă dintr‑un aranjament pur artificial, lipsit de orice realitate economică, și, pe de altă parte, articolul menționat stabilește o prezumție irefragabilă de abuz sau de fraudă.

În ceea ce privește Directiva privind societățile‑mamă și filialele acestora, instanța de trimitere subliniază că există o divergență între diferitele versiuni lingvistice ale articolului 1 alineatul (2) din aceasta, întrucât redactarea acestui articol în versiunea sa în limba germană – contrar altor versiuni lingvistice ale acestuia, precum versiunile în limbile spaniolă, engleză, franceză sau italiană – nu conține cuvântul „necesare”. Această instanță consideră că, în pofida acestei divergențe, noțiunea de abuz, în sensul articolului 1 alineatul (2) din Directiva privind societățile‑mamă și filialele acestora, trebuie, în orice caz, să fie interpretată în lumina dreptului primar al Uniunii.

În aceste condiții, Finanzgericht Köln (Tribunalul Fiscal din Köln) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare, în esență identice în cele două cauze:

„1) Articolul 49 TFUE coroborat cu articolul 54 TFUE se opune unei dispoziții fiscale naționale precum cea în discuție în [litigiile principale], potrivit căreia unei societăți‑mamă nerezidente al cărei asociat unic are domiciliul pe teritoriul național [cauza C‑504/16] (unei societăți‑mamă nerezidente, care, în calitate de societate holding, este disociată permanent din cadrul unui grup care își desfășoară activitatea pe teritoriul statului în care este stabilită aceasta [cauza C‑613/16]) i se refuză scutirea de la plata impozitului pe veniturile din capital aplicat distribuirii de dividende, în măsura în care la această societate sunt deținute participații de către persoane care nu ar avea dreptul la rambursare sau la scutire dacă acestea ar realiza veniturile în mod direct și

– nu există rațiuni semnificative de natură economică sau de altă natură care să justifice implicarea societății‑mamă nerezidente sau

– societatea‑mamă nerezidentă nu realizează din activitatea economică proprie mai mult de 10 % din totalul veniturilor sale brute din anul financiar în cauză (condiție care nu este îndeplinită, printre altele, atunci când societatea străină realizează veniturile sale brute din administrarea unor active) sau

– societatea‑mamă nerezidentă nu participă la schimburile economice generale cu o întreprindere organizată în mod adecvat pentru obiectul ei de activitate,

în timp ce societăților‑mamă rezidente li se acordă scutirea de la plata impozitului pe veniturile din capital fără să prezinte relevanță condițiile menționate anterior?

2) Articolul 5 alineatul (1) coroborat cu articolul 1 alineatul (2) din Directiva 90/435/CEE se opune unei dispoziții fiscale naționale precum cea în discuție în [litigiile principale], potrivit căreia unei societăți‑mamă nerezidente al cărei asociat unic are domiciliul pe teritoriul național [cauza C‑504/16] (unei societăți‑mamă nerezidente, care, în calitate de societate holding, este disociată permanent din cadrul unui grup de întreprinderi care își desfășoară activitatea pe teritoriul statului în care este stabilită aceasta [cauza C‑613/13]) i se refuză scutirea de la plata impozitului pe veniturile din capital aplicat distribuirii de dividende, în măsura în care la această societate sunt deținute participații de către persoane care nu ar avea dreptul la rambursare sau la scutire dacă acestea ar realiza veniturile în mod direct și

– nu există rațiuni semnificative de natură economică sau de altă natură care să justifice implicarea societății‑mamă nerezidente sau

– societatea‑mamă nerezidentă nu realizează din activitatea economică proprie mai mult de 10 % din totalul veniturilor sale brute din anul financiar în cauză (condiție care nu este îndeplinită, printre altele, atunci când societatea străină realizează veniturile sale brute din administrarea unor active) sau

– societatea‑mamă nerezidentă nu participă la schimburile economice generale cu o întreprindere organizată în mod adecvat pentru obiectul ei de activitate,

în timp ce societăților‑mamă rezidente li se acordă scutirea de la plata impozitului pe veniturile din capital fără să prezinte relevanță condițiile menționate anterior?”

Prin decizia președintelui Curții din 6 aprilie 2017, cauzele C‑504/16 și C‑613/16 au fost conexate pentru buna desfășurare a procedurii scrise și orale și în vederea pronunțării hotărârii.

Curtea (Camera a șasea) declară:

Articolul 1 alineatul (2) din Directiva 90/435/CEE a Consiliului din 23 iulie 1990 privind regimul fiscal comun care se aplică societăților‑mamă și filialelor acestora din diferite state membre, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2006/98/CE a Consiliului din 20 noiembrie 2006, coroborat cu articolul 5 alineatul (1) din această directivă, pe de o parte, și articolul 49 TFUE, pe de altă parte, trebuie interpretate în sensul că se opun unei legislații fiscale a unui stat membru precum cea în discuție în litigiile principale, care, atunci când într‑o societate‑mamă nerezidentă sunt deținute participații de către persoane care nu ar avea dreptul la rambursarea sau la scutirea de reținerea la sursă dacă ar percepe în mod direct dividendele provenite de la o filială rezidentă, refuză, în cazul în care una dintre condițiile stabilite de această legislație este îndeplinită, scutirea de la plata impozitului pe veniturile din capital aplicat distribuirii de dividende acestei societăți‑mamă.

:: Hotărârea

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.