Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Dreptul Uniunii Europene
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

Regulamentul (UE) 2017/2394 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure respectarea legislației în materie de protecție a consumatorului
04.01.2018 | Elena ALBU


Cyberlaw - Valoarea legala a documentelor electronice
Elena Albu

Elena Albu

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 345/1 din 27 decembrie 2017 a fost publicat Regulamentul (UE) 2017/2394 al Parlamentului European şi  al Consiliului din 12 decembrie 2017 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure respectarea legislației în materie de protecție a consumatorului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004.

Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului prevede norme și proceduri armonizate pentru a facilita cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate cu asigurarea respectării legislației transfrontaliere în materie de protecție a consumatorului. Articolul 21a din Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 prevede o evaluare a eficacității regulamentului respectiv și a mecanismelor sale operaționale. În urma evaluării respective, Comisia a concluzionat că Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 nu este suficient pentru a aborda în mod eficace provocările în materie de asigurare a respectării legislației constatate pe piața unică, inclusiv cele de pe piața unică digitală.

Comunicarea Comisiei din 6 mai 2015, intitulată „Strategia privind piața unică digitală pentru Europa”, a identificat între prioritățile strategiei menționate necesitatea consolidării încrederii consumatorilor prin asigurarea respectării normelor în materie de protecție a consumatorului într-un mod mai rapid, mai flexibil și mai coerent. Comunicarea Comisiei din 28 octombrie 2015, intitulată „Ameliorarea strategiei privind piața unică: mai multe oportunități pentru cetățeni și pentru întreprinderi”, a reiterat faptul că asigurarea respectării legislației Uniunii privind protecția consumatorului ar trebui să fie consolidată și mai mult prin reformarea Regulamentului (CE) nr. 2006/2004.

Ineficiența asigurării respectării legislației în cazul încălcărilor transfrontaliere, inclusiv în cazul încălcărilor care au loc în mediul digital, permite comercianților să se sustragă de la respectarea legislației prin relocarea într-un alt stat al Uniunii. Aceasta generează de asemenea denaturări ale concurenței în ceea ce privește comercianții care respectă legea și își exercită activitatea pe piața internă sau la nivel transfrontalier online sau offline și, prin urmare, aduce prejudicii directe consumatorilor și subminează încrederea acestora în tranzacțiile transfrontaliere și în piața internă. Se impune, prin urmare, sporirea nivelului armonizării, inclusiv printr-o cooperare eficace și eficientă între autoritățile publice competente însărcinate cu asigurarea respectării legislației în vederea detectării, anchetării și luării de măsuri pentru a asigura încetarea sau interzicerea încălcărilor sancționate prin prezentul regulament.

Prezentul regulament stabilește condițiile în care autoritățile competente care au fost desemnate de către statele membre ca fiind responsabile pentru asigurarea respectării legislației Uniunii care protejează interesele consumatorilor cooperează și își coordonează acțiunile între ele și cu Comisia, pentru a garanta respectarea acestei legislații și pentru a asigura buna funcționare a pieței interne, precum și pentru a îmbunătăți protecția intereselor economice ale consumatorilor.

Este esențial ca, în măsura în care este necesar pentru a contribui la îndeplinirea obiectivului prezentului regulament, statele membre să se informeze reciproc și să informeze Comisia cu privire la activitățile de protecție a intereselor consumatorilor pe care le desfășoară, inclusiv cu privire la susținerea activităților reprezentanților consumatorilor, susținerea activităților organismelor însărcinate cu soluționarea extrajudiciară a litigiilor în materie de consum și asistența oferită consumatorilor în materie de acces la justiție. Statele membre ar trebui să fie în măsură să efectueze, în cooperare cu Comisia, activități comune în ceea ce privește schimbul de informații privind politica în materie de protecție a consumatorului în domeniile menționate.

Prezentul regulament nu aduce atingere normelor sectoriale ale Uniunii care prevăd cooperarea dintre organismele de reglementare sectoriale și nici normelor sectoriale ale Uniunii aplicabile privind compensarea consumatorilor pentru prejudiciul cauzat de încălcarea acestor norme. Prezentul regulament nu aduce atingere altor sisteme și rețele de cooperare prevăzute de legislația sectorială a Uniunii. Prezentul regulament promovează cooperarea și coordonarea între rețelele de protecție a consumatorului și rețelele organismelor și autorităților de reglementare instituite în baza legislației sectoriale a Uniunii. Prezentul regulament nu aduce atingere aplicării în statele membre a măsurilor legate de cooperarea judiciară în materie civilă și penală.

Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în special de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și de tradițiile constituționale din statele membre. În consecință, prezentul regulament ar trebui să fie interpretat și aplicat în conformitate cu drepturile și principiile respective, inclusiv cu cele referitoare la libertatea de exprimare și la libertatea și pluralismul mijloacelor de informare în masă. Atunci când exercită competențele minime stabilite în prezentul regulament, autoritățile competente ar trebui să asigure un echilibru adecvat între interesele protejate prin drepturile fundamentale, cum ar fi un nivel ridicat de protecție a consumatorului, libertatea de a desfășura o activitate comercială și libertatea de informare.

Prezentul regulament se aplică încălcărilor în interiorul Uniunii, încălcărilor pe scară largă și încălcărilor pe scară largă cu o dimensiune specifică Uniunii chiar dacă aceste încălcări au încetat înainte ca măsurile de asigurare a respectării legislației să înceapă sau să se încheie.

Prezentul regulament intră în vigoare la 16 ianuarie 2018.

Se aplică de la 17 ianuarie 2020.

Consilier juridic Elena Albu

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate