Secţiuni » Articole » Opinii
Opinii
Condiţii de publicare
UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

Citeşte mai mult: Arii de practică, Articole, Flux informații, Jurisprudență, Opinii, SELECTED

Cuantumul taxei judiciare de timbru în cazul formulării unei cereri de către aceeași parte față de mai mulți chemați în garanție

8 ianuarie 2018 | Silvia USCOV
Silvia Uscov

Silvia Uscov

Într-o speță recentă s-a ridicat problema modalității de determinare a cuantumului taxei judiciare de timbru în cazul formulării unei cereri de chemare în garanție de către aceeași parte, în același dosar, dar față de mai multe persoane, problemă care a primit de la instanța judecătorească o soluționare diferită față de opinia pe care o susținem în cuprinsul acestui articol.

În calitate de pârât o persoană juridică a formulat o cerere de chemare în garanție față de 3 entități (persoane juridice și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice), cerere care prezenta anumite particularități prin raportare la obiect și la calitatea chemaților în garanție, însuși obiectul cererii de chemare în garanție fiind limitat de cuantumul despăgubirilor care pot fi solicitate de la chemații în garanție având în vedere că aceștia din urmă fuseseră implicați în procesul de privatizare al pârâtului, particularități pe care nu le vom trata mai departe, rezumându-ne numai la aspectele generale ce caracterizează oricare cerere de chemare în garanție.

Instanța a pus în sarcina pârâtului achitarea unei taxe judiciare de timbru rezultată din însumarea taxelor judiciare de timbru aferente cererii pentru fiecare dintre cei 3 chemați în garanție (considerându-le de facto ca 3 cereri de chemare în garanție diferite), obligația fiind menținută odată cu soluționarea cererii de reexaminare.

Prevederea care face referire la modalitatea în care se stabilește taxa judiciară de timbru pentru astfel de cereri se regăsește în cuprinsul art. 34 alin. 3 OUG nr. 80/2013: „cererile reconvenţionale, cererile de intervenţie principală, precum cererile de chemare în garanţie se taxează după regulile aplicabile obiectului cererii, dacă aceasta ar fi fost exercitată pe cale principală˝.
Având în vedere că dispozițiile mai sus citate fac trimitere la modalitatea de timbrare a cererii principale, observăm că legiuitorul a stabilit reguli exprese în cazul coparticipării procesuale active.

În cuprinsul art. 35 alin. 1 OUG nr. 80/2013 se prevede că „În cazul cererilor sau al acţiunilor introduse în comun de mai multe persoane, dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună sau dacă drepturile ori obligaţiile lor au aceeaşi cauză sau dacă între ele există o strânsă legătură, taxa judiciară de timbru se datorează în solidar˝, astfel încât, atunci când se formulează o cerere de chemare în judecată de mai mulți reclamanți, aceștia vor datora o taxă judiciară unică, în solidar, nu atâtea taxe judiciare de timbru câți reclamanți sunt.
Aceeași este situația și în caz de coparticipare procesuală pasivă unde se datorează o singură taxă judiciară de timbru indiferent de numărul de pârâți.

De altfel, în tot cuprinsul OUG nr. 80/2013 rațiunea legiuitorului a fost de stabilire a cuantumului taxei judiciare de timbru prin raportare la obiectul cererii, nu la numărul de părți, astfel cum reiese încă din art. 2 OUG nr. 80/2013 unde se prevede plata diferențiată în funcție de obiectul cererii, respectiv dacă este evaluabil în bani sau nu.
În sprijinul acestei opinii vine și interpretarea art. 1 alin. 2 OUG nr. 80/2013 unde se menționează că taxa judiciară de timbru reprezintă plata serviciilor prestate de către instanţele judecătoreşti (în cazul nostru), serviciu pentru care regula este scutirea de la plată, fiind prevăzute în mod expres și clar cazurile în care se datorează taxa judiciară de timbru.

Revenind la interpretarea și aplicarea art. 34 alin. 3 OUG nr. 80/2013, două aspecte ne atrag atenția:
(1) taxa judiciară de timbru pentru cererea de chemare în garanție se stabilește potrivit regulilor aplicabile obiectului cererii
(2) regulile aplicabile obiectului cererii sunt aceleași cu situația în care cererea ar fi promovată pe cale principală
Astfel, dacă timbrajul pentru cererea de chemare în garanție ar trebui sa fie la fel ca atunci când această cerere ar fi introdusă pe cale principală, atunci, dacă pârâtul ar fi formulat o singură acțiune în pretenții cu același obiect împotriva celor 3 chemate în garanție (care ar fi avut calitatea de pârâte în acțiunea în pretenții, fiind aplicabile mențiunile referitoare la coparticiparea procesuală pasivă), acesta ar plăti o singură taxă judiciară de timbru, nu 3 taxe judiciare de timbru.

În concluzie, în cazul formulării unei cereri de chemare în garanție de către aceeași parte, în același dosar, dar față de mai multe persoane, se datorează o singură taxă judiciară de timbru al cărui cuantum se stabilește potrivit regulilor prevăzute pentru situația în care cererea de chemare în garanție ar fi formulată pe cale principală.

Avocat Silvia Uscov
Managing Partner USCOV | Attorneys at law

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Arii de practică

Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul sportului
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi

Parteneri arii de practică
Specialişti
Secţiuni   Noutăţi   Servicii      Articole   Jurisprudenţă   Legislaţie      Arii de practică