Secţiuni » JURIDICE NEXT » Legal Days
Legal Days

Ziua Mondială a Păcii
01.01.2022 | Adelina DOBRE

Secţiuni: Content, Legal Days, VARIA (alte surse)
JURIDICE - In Law We Trust
Adelina Dobre

Adelina Dobre

2022: Ziua Mondială a Păcii este marcată anual, la data de 1 ianuarie.

Adelina Dobre, Facultatea de Drept – Universitatea din București

***

Cristian Jura

Cristian Jura

Adelina Dobre

Adelina Dobre

2021: Ziua Mondială a Păcii este marcată anual, la data de 1 ianuarie.

În fiecare an, la data de 1 ianuarie, Sfântul Părinte marchează Ziua Mondială a Păcii cu un mesaj special care îi invită pe toți oamenii să reflecteze asupra importantei lucrări de construire a păcii. Mesajul din acest an este cel mai recent dintr-o lungă tradiție de mesaje pentru această zi care a început cu Sfântul Paul al VI-lea în 1967 și a continuat cu Sfântul Ioan Paul al II-lea, Papa Benedict al XVI-lea și Papa Francisc.

CULTURA ÎNGRIJIRII CA O CALE A PĂCII

1. În pragul noului an, doresc să adresez cele mai respectuoase saluturi ale mele șefilor de stat şi de guvern, responsabililor organizațiilor internaționale, liderilor spirituali şi credincioșilor din diferitele religii, bărbaților şi femeilor de bunăvoință. Adresez tuturor cele mai bune urări ale mele, pentru ca acest an să poată să înainteze omenirea pe calea fraternității, a dreptății şi a păcii între persoane, comunităţi, popoare şi state.

Anul 2020 a fost marcat de marea criză sanitară COVID-19, transformată într-un fenomen multisectorial şi global, agravând crize care sunt puternic interrelaţionate între ele, precum cele climatice, alimentare, economice şi migratoare, şi provocând mari suferințe şi dificultăți. Mă gândesc înainte de toate la cei care au pierdut pe cineva din familie sau o persoană dragă, dar şi la cei care au rămas fără loc de muncă. O amintire specială se îndreaptă spre medici, spre asistenții medicali, spre farmacişti, spre cercetători, spre voluntari, spre preoți şi spre personalul din spitale şi centre sanitare, care s-au dedicat şi continuă să facă asta, cu mari trude şi jertfe, până în punctul în care unii dintre ei au murit în încercarea de a fi alături de bolnavi, de a le alina suferinţele sau de a le salva viaţa. Aducând omagiu acestor persoane, reînnoiesc apelul către responsabilii politici şi către sectorul privat pentru ca să adopte măsurile adecvate să garanteze accesul la vaccinul împotriva COVID-19 şi la tehnologiile esențiale necesare pentru a asista bolnavii şi pe toţi cei care sunt mai săraci şi mai fragili.

Este dureros să constatăm că, alături de numeroase mărturii de caritate şi solidaritate, din păcate iau elan diferite forme de naționalism, rasism, xenofobie şi chiar războaie şi conflicte care seamănă moarte şi distrugere.

Aceste evenimente şi altele, care au marcat drumul omenirii în anul care a trecut, ne învaţă importanţa de a ne îngriji unii de alţii şi de creație, pentru a construi o societate întemeiată pe raporturi de fraternitate. De aceea am ales ca temă a acestui mesaj: Cultura îngrijirii ca o cale de pace. Cultura îngrijirii pentru a înfrânge cultura indiferenței, a risipei şi a ciocnirii, adesea răspândită astăzi.

2. Dumnezeu Creator, origine a vocației umane la îngrijire

În multe tradiții religioase există datini care se referă la originea omului, la raportul său cu Creatorul, cu natura şi cu semenii săi. În Biblie, Cartea Genezei prezintă, încă de la început, importanţa îngrijirii sau a păzirii în proiectul lui Dumnezeu pentru omenire, scoțând în evidență raportul dintre om (’adam) şi pământ (’adamah) şi dintre fraţi. În relatarea biblică a creației, Dumnezeu încredinţează grădina „plantată în Eden” (cf. Gen 2,8) mâinilor lui Adam cu misiunea de „a o cultiva şi a o păzi” (cf. Gen 2,15). Asta înseamnă, pe de o parte, a face pământul productiv şi, pe de altă parte, a-l proteja şi a-l face să păstreze capacitatea sa de a susține viaţa.. Verbele „a cultiva” şi „a păzi” descriu raportul lui Adam cu casa sa gradină şi indică şi încrederea pe care Dumnezeu o are în el făcându-l stăpân şi păzitor al întregii creații.

Nașterea lui Cain şi Abel generează o istorie despre fraţi, raport care va fi interpretat într-un mod negativ de Cain, în termeni de tutelă sau pază între fraţi. După ce l-a ucis pe fratele său, Abel, Cain răspunde astfel la întrebarea lui Dumnezeu: „Oare sunt eu păzitorul fratelui meu?” (Gen 4,9). Da, desigur! Cain este „păzitorul” fratelui său. „În aceste relatări aşa de vechi, bogate în simbolism profund, era conţinută deja o convingere simţită astăzi: că totul este în relaţie şi că îngrijirea autentică a însăşi vieţii noastre şi a relaţiilor noastre cu natura este inseparabilă de fraternitate, de dreptate şi de fidelitate faţă de ceilalţi”.

3. Dumnezeu Creator, model al îngrijirii

Sfânta Scriptură îl prezintă pe Dumnezeu, în afară de Creator, ca Acela care se îngrijește de creațiile sale, îndeosebi de Adam, de Eva şi de fiii lor. Însuși Cain, deşi asupra lui cade blestemul din cauza crimei pe care a comis-o, primeşte în dar de la Creator un semn de protecție, pentru ca viaţa sa să fie ocrotită (cf. Gen 4,15). Acest fapt, în timp ce confirmă demnitatea inviolabilă a persoanei, creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, manifestă şi planul divin pentru a proteja armonia creației, pentru că „pacea şi violenţa nu pot să locuiască în acelaşi locaş”.

Tocmai îngrijirea creației stă la baza instituirii Shabbat-ului care, în afară de a reglementa cultul divin, tindea să restabilească ordinea socială şi atenţia faţă de cei săraci (cf. Gen 1,1-3; Lev 25,4). Celebrarea Jubileului, în fiecare al şaptelea an sabatic, permitea o pauză pământului, sclavilor şi celor îndatoraţi. În acest an de har, erau îngrijiți cei mai fragili, oferindu-le o nouă perspectivă de viaţă, aşa încât să nu existe niciun nevoiaș în popor (cf. Dt 15,4).

Vrednică de observat este şi tradiția profetică, unde apogeul înțelegerii biblice a dreptății se manifestă în modul în care o comunitate îi tratează pe cei mai slabi în interiorul său. Pentru aceasta, Amos (2,6-8; 8) şi Isaia (58), în mod deosebit, îşi ridică glasul încontinuu în favoarea dreptății pentru cei săraci, care, din cauza vulnerabilității şi lipsei de putere, sunt ascultați numai de Dumnezeu, care se îngrijește de ei (cf. Ps 34,7; 113,7-8).

4. Îngrijirea în activitatea lui Iisus

Viaţa şi activitatea lui Iisus întrupează apogeul revelației iubirii Tatălui pentru omenire (In 3,16). În sinagoga din Nazaret, Iisus s-a manifestat ca Acela pe care Domnul l-a consacrat şi „l-a trimis să ducă săracilor vestea cea bună, să proclame celor captivi eliberarea şi celor orbi recăpătarea vederii, să redea libertatea celor asupriți” (Lc 4,18). Aceste acțiuni mesianice, tipice jubileelor, constituie mărturia cea mai elocventă a misiunii încredințate lui de Tatăl. În compasiunea sa, Hristos se apropie de bolnavi în trup şi în spirit şi îi vindecă; îi iartă pe păcătoşi şi le dăruiește o viaţă nouă. Iisus este Bunul Păstor care se îngrijește de oi (cf. In 10,11-18; Ez 34,1-31); este Bunul Samaritean care se apleacă asupra omului rănit, tratează rănile sale şi se îngrijește de el (cf. Lc 10,30-37).

La apogeul misiunii sale, Iisus pecetluiește îngrijirea sa faţă de noi oferindu-se pe cruce şi eliberându-ne astfel de sclavia păcatului şi a morții. Astfel, cu dăruirea vieţii sale şi cu jertfa sa, El ne-a deschis calea iubirii şi spune fiecăruia: „Urmează-mă. Fă şi tu aşa” (cf. Lc 10,37).

5. Cultura îngrijirii în viaţa discipolilor lui Iisus

Faptele de milostenie sufletească şi trupească sunt nucleul slujirii de caritate a Bisericii primare. Creştinii din prima generație practicau împărtăşirea pentru ca nimeni dintre ei să nu fie nevoiaș (cf. Fap 4,34-35) şi se străduiau să facă din comunitate o casă primitoare, deschisă oricărei situaţii umane, dispusă să se îngrijească de cei mai fragili. Astfel a devenit obicei să se facă oferte voluntare pentru a-i hrăni pe cei săraci, a-i îngropa pe cei morți şi a-i hrăni pe orfani, bătrâni şi victime ale dezastrelor, precum şi pe naufragiați. Şi atunci când, în perioadele care au urmat, generozitatea creştinilor şi-a pierdut un pic elanul, unii Părinți ai Bisericii au insistat asupra faptului că proprietatea este înţeleasă de Dumnezeu pentru bunul comun. Ambroziu susținea că „natura a revărsat toate lucrurile pentru oameni pentru folosul comun. […] De aceea, natura a produs un drept comun pentru toţi, însă lăcomia l-a făcut un drept pentru câţiva”. După ce au fost depășite persecuțiile din primele secole, Biserica a profitat de libertate pentru a inspira societatea şi cultura sa. „Mizeria din acele timpuri a provocat noi forțe în slujba milei creștinești. Istoria aminteşte numeroase opere de binefacere. […] Au fost înființate numeroase institute în sprijinul omenirii suferinde: spitale, adăposturi pentru cei săraci, orfelinate şi spaţii pentru copii găsiți, azile, etc.”[7].

6. Principiile doctrinei sociale a Bisericii ca bază a culturii îngrijirii

Diakonia de la începuturi, îmbogățită de reflecția Părinţilor şi însuflețită, de-a lungul secolelor, de caritatea activă a atâtor martori luminoși ai credinţei, a devenit inima pulsantă a doctrinei sociale a Bisericii, oferindu-se tuturor persoanelor de bunăvoință ca un prețios patrimoniu de principii, criterii şi indicații, din care să se ia „gramatica” îngrijirii: promovarea demnității fiecărei persoane umane, solidaritatea cu săracii şi cei lipsiți de apărare, grija faţă de bunul comun, protejarea creației.

* Îngrijirea ca promovare a demnității şi a drepturilor persoanei.

„Conceptul de persoană, născut şi format în creştinism, ajută să se urmărească o dezvoltare pe deplin umană. Pentru că persoana înseamnă mereu relaţie, nu individualism, afirmă includerea şi nu excluderea, demnitatea unică şi inviolabilă şi nu exploatarea”. Fiecare persoană umană este un scop în ea însăși, nu este niciodată pur şi simplu un instrument de apreciat numai datorită utilităţii sale, şi este creată pentru a trăi împreună în familie, în comunitate, în societate, unde toţi membrii sunt egali în demnitate. Din această demnitate derivă drepturile umane, precum şi obligațiile, care amintesc de exemplu de responsabilitatea de a primi şi a ajuta pe cei săraci, pe bolnavi, pe marginalizați, pe fiecare „aproape, vecin sau îndepărtat al nostru în timp şi în spațiu”.

* Îngrijirea bunului comun.

Fiecare aspect al vieţii sociale, politice şi economice îşi are împlinirea atunci când se pune în slujba bunului comun, adică „ansamblul condițiilor de viaţă care permit grupurilor şi indivizilor să-şi atingă mai deplin şi mai ușor perfecțiunea”. De aceea, planurile şi eforturile noastre trebuie să țină cont mereu de efectele asupra întregii familii umane, cântărind consecințele pentru momentul prezent şi pentru generațiile viitoare. Cât de adevărat şi actual este acest lucru ni-l arată pandemia de COVID-19, în faţa căreia „ne-a dat seama că ne aflăm în aceeaşi barcă, toţi fragili şi dezorientați, însă în acelaşi timp importanți şi necesari, toţi chemaţi să rămânem împreună”, pentru că „nimeni nu se salvează singur” şi niciun stat național izolat nu poate asigura bunul comun al propriei populaţii.

* Îngrijirea prin solidaritate.

Solidaritatea exprimă concret iubirea faţă de celălalt, nu ca un sentiment vag, ci ca „determinare fermă şi perseverentă de angajare pentru binele comun: adică pentru binele tuturor şi al fiecăruia pentru că toţi suntem cu adevărat responsabili ai tuturor”. Solidaritatea ne ajută să-l vedem pe celălalt– fie ca persoană, fie, în sens larg, ca popor sau națiune– nu ca o realitate statistică, sau un mijloc de exploatat şi apoi de eliminat când nu mai este util, ci ca aproapele nostru, colegul de drum, chemat să participe, la fel ca noi, la ospățul vieţii la care toţi sunt invitați la fel de Dumnezeu.

* Îngrijirea şi protejarea creației.

Enciclica Laudato Si’ ia act pe deplin de interconectarea întregii realităţi create şi scoate în evidență exigența de a asculta în acelaşi timp strigătul celor nevoiași şi cel al creației. Din această ascultare atentă şi constantă se poate naște o îngrijire eficace a pământului, casa noastră comună, şi a săracilor. În această privință, doresc să reafirm că „nu poate să fie autentic un sentiment de unire intimă cu celelalte fiinţe din natură, dacă în acelaşi timp în inimă nu există duioşie, compasiune şi preocupare pentru fiinţele umane”. „Pace, dreptate şi grija de creației sunt trei probleme complet conectate, care nu se vor putea separa în aşa fel încât să fie tratate singular, fără a recădea din nou în reducționism”.

7. Busola pentru o rută comună

Într-un timp dominat de cultura risipei, în faţa înteţirii inegalităților în interiorul națiunilor şi între ele, aş vrea să-i invit, așadar, pe responsabilii organizațiilor internaționale şi ai guvernelor, ai lumii economice şi ai celei științifice, ai comunicării sociale şi ai instituțiilor educative să ia în mână această „busolă” a principiilor amintite mai sus, pentru a tipări o rută comună pentru procesul de globalizare, „o rută cu adevărat umană”. De fapt, aceasta ar permite să se aprecieze valoarea şi demnitatea fiecărei persoane, să se acționeze împreună şi în solidaritate pentru bunul comun, ridicându-i pe cei care suferă de sărăcie, de boală, de sclavie, de discriminare şi de conflicte. Prin această busolă, îi încurajez pe toţi să devină profeți şi martori ai culturii îngrijirii, pentru a umple atâtea inegalități sociale. Şi acest lucru va fi posibil numai cu o implicare puternică și răspândită a femeilor, în familie şi în orice domeniu social, politic şi instituțional.

Busola principiilor sociale, necesară pentru a promova cultura îngrijirii, este indicativă şi pentru relațiile dintre naţiuni, care ar trebui să fie inspirate de fraternitate, de respectul reciproc, de solidaritate şi de respectarea dreptului internațional. În această privință, trebuie reafirmate ocrotirea şi promovarea drepturilor umane fundamentale, care sunt inalienabile, universale şi indivizibile.

Trebuie reamintită şi respectarea dreptului umanitar, mai ales în această fază în care conflicte şi războaie se succed fără întrerupere. Din păcate multe regiuni şi comunităţi au încetat să-şi amintească de un timp în care trăiau în pace şi siguranță. Numeroase oraşe au devenit ca niște epicentre de nesiguranță: locuitorii lor luptă pentru a menține ritmurile lor normale, pentru că sunt atacaţi şi bombardaţi nediscriminat de bombe, artilerie şi arme ușoare. Copiii nu pot studia. Bărbați şi femei nu pot lucra pentru a menține familiile. Foametea apare acolo unde odinioară era necunoscută. Persoanele sunt constrânse să fugă, lăsând în urma lor nu numai propriile case, ci şi istoria familială şi rădăcinile culturale.

Cauzele de conflict sunt multe, însă rezultatul este mereu acelaşi: distrugere şi criză umanitară. Trebuie să ne oprim şi să ne întrebăm: ce a dus la normalizarea conflictului în lume? Şi, mai ales, cum să convertim inima noastră şi să schimbăm mentalitatea noastră pentru a căuta cu adevărat pacea în solidaritate şi în fraternitate?

Câtă dispersare de resurse există pentru arme, îndeosebi pentru cele nucleare, resurse care ar putea să fie utilizate pentru priorități mai semnificative pentru a garanta siguranța persoanelor, cum ar fi promovarea păcii şi dezvoltării umane integrale, lupta împotriva sărăciei, garanția necesităților sanitare. De altfel, şi acest lucru este scos în evidență de probleme globale ca actuala pandemie de COVID-19 şi de schimbările climatice. Ce decizie curajoasă ar fi aceea de „a constitui cu banii care se folosesc în arme şi în alte cheltuieli militare un «Fond mondial» pentru a putea elimina definitiv foamea şi a contribui la dezvoltarea țărilor mai sărace”!

8. Pentru a educa la cultura îngrijirii

Promovarea culturii îngrijirii cere un proces educativ şi busola principiilor sociale constituie, în acest scop, un instrument credibil pentru diferite contexte corelate între ele. În această privință aş vrea să furnizez câteva exemple.

– Educaţia la îngrijire se naște în familie, nucleu natural şi fundamental al societății, unde se învaţă să se trăiască în relație şi în respect reciproc. Totuşi, familia are nevoie să fie abilitată pentru a putea îndeplini această misiune vitală şi indispensabilă.

– Tot în colaborare cu familia, alți subiecți conducători ai educației sunt școala şi universitatea și, în anumite privințe, mijloacele de comunicare – sunt, de asemenea, responsabile de educație. Ei sunt chemaţi să vehiculeze un sistem de valori întemeiat pe recunoaşterea demnității fiecărei persoane, a fiecărei comunităţi lingvistice, etnice şi religioase, a fiecărui popor şi a drepturilor fundamentale care derivă din ea. Educaţia constituie unul dintre stâlpii unei societăți mai drepte şi mai solidare.

– Religiile în general, şi liderii religioși în particular, pot desfășura un rol de neînlocuit în a transmite credincioșilor şi societății valorile solidarității, respectării diferențelor, primirii şi îngrijirii fraților mai fragili. Amintesc, în această privință, cuvintele Papei Paul al VI-lea adresate parlamentului ugandez în 1969: „Nu vă temeți de Biserică; ea vă onorează, vă educă cetățeni cinstiți şi leali, nu alimentează rivalități şi diviziuni, caută să promoveze libertatea sănătoasă, dreptatea socială, pacea; dacă ea are vreo preferință, aceasta este pentru cei săraci, pentru educarea celor mici şi a poporului, pentru îngrijirea celor suferinzi şi a celor abandonați”.

– Celor care sunt angajați în slujba populațiilor, în organizațiile internaționale, guvernamentale şi neguvernamentale, care au o misiune educativă, şi tuturor celor care, cu titlul diferit, lucrează în domeniul educației şi cercetării, reînnoiesc încurajarea mea, pentru ca să se poată ajunge la ținta unei educații „mai deschise şi inclusive, capabile de ascultare răbdătoare, de dialog constructiv şi de înțelegere reciprocă”. Îmi doresc ca această invitaţie, adresată în cadrul Pactului educativ global, să poată avea adeziune amplă şi variată.

9. Nu există pace fără cultura îngrijirii

Cultura îngrijirii, ca angajare comună, solidară şi participativă pentru a proteja şi a promova demnitatea şi binele tuturor, ca dispoziție de a ne interesa, de a acorda atenţie, de compasiune, de reconciliere şi de vindecare, de respect reciproc şi de primire reciprocă, este o cale privilegiată pentru construirea păcii. „În multe părţi ale lumii este nevoie de parcursuri de pace care să conducă la vindecarea rănilor, este nevoie de artizani de pace dispuși să demareze procese de vindecare şi de întâlnire reînnoită cu inteligență şi îndrăzneală”.

În acest timp, în care barca omenirii, zguduită de furtuna crizei, înaintează cu greutate căutând un orizont mai calm şi senin, cârma demnității persoanei umane şi „busola” principiilor sociale fundamentale ne pot permite să navigăm cu o rută sigură şi comună. Fiind creştini, să ținem privirea îndreptată spre Fecioara Maria, Steaua mării şi Maica speranţei. Toţi împreună să colaborăm pentru a înainta spre un nou orizont de iubire şi de pace, de fraternitate şi de solidaritate, de sprijin reciproc şi de primire reciprocă. Să nu cedăm în faţa ispitei de a ne dezinteresa de ceilalți, în special de cei mai slabi, să nu ne obișnuim să ne întoarcem privirea, ci să ne angajăm în fiecare zi concret pentru „a forma o comunitate compusă din fraţi care se primesc reciproc, îngrijindu-se unii de alţii”.

Din Vatican, 8 decembrie 2020

Franciscus

Prof. univ. dr. Cristian Jura
Adelina Dobre, Facultatea de Drept – Universitatea din București

***

Cristian Jura

Cristian Jura

Ana-Maria Antonovici

Ana-Maria Antonovici

Daniela Niculcea

Daniela Niculcea

2020: Ziua Mondială a Păcii este marcată anual, la data de 1 ianuarie.

2019: Ziua Mondială a Păcii este marcată anual, la data de 1 ianuarie.

2018: Ziua Mondială a Păcii este marcată anual, la data de 1 ianuarie.

Aceasta este o sărbătoare instituită de Biserica Romano Catolică în anul 1967.

O altă zi dedicată păcii este marcată la data de 21 septembrie, fiind vorba despre Ziua Internaţională a Păcii, care a fost proclamată în 1981 de către Organizaţia Naţiunile Unite.

Ziua mondială a păcii a fost instituită de papa Paul al VI-lea (1963-1978), care a dorit ca această sărbătoare să fie marcată în fiecare an, în prima zi a anului calendaristic. Ziua mondială a Păcii a fost proclamată de Vatican la 8 decembrie 1967.

De la prima celebrare, la 1 ianuarie 1968, mesajul Suveranului Pontif este transmis, în mod tradiţional, în această zi, tuturor miniştrilor de externe din lume, indicând totodată linia diplomatică a Sfântului Scaun în anul care tocmai începe.

Tema ediţiei din 2018 este ”Migranţi şi Refugiaţi: Bărbaţi şi Femei în Căutarea Păcii”, fiind instituită prin mesajul papei Francisc cu privire la fluxurile de refugiați.

:: Mesajul integral al papei

* Legal Days este un proiect dezvoltat de prof. univ. dr. Cristian Jura cu susținerea Societății de Științe Juridice.

Prof. univ. dr. Cristian Jura
Ana-Maria Antonovici, Intern SSJ
Daniela Niculcea, Facultatea de Drept, Universitatea din București, Internship la Societatea de Științe Juridice (SSJ)

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti