De ce nu se respectă procedura pentru plata expertizei
10 ianuarie 2018 | Daniel UDRESCU
Daniel Udrescu
Când încalc un termen de nedepunere a expertizei sunt sancţionat imediat (ultimele două expertize rezultând în înlocuire după primul termen de 30 de zile, iar la două, amendă de 700 de lei). Cred că ar fi just un tratament egal şi pentru judecători.
Cea mai mare problemă pe care experţii contabili judiciari o au cu instanţele este una de natură administrativă, care rar este aplicată şi mai rar este ştiută. Cred că nu există expert care să nu aibă probleme cu încasările onorariilor. În practică am avut numeroase expertize în care judecătorii „au uitat să se pronunţe asupra onorariilor”. Judecătorii nu respectă legea din comoditate, CECCAR nu deranjează pe nimeni şi biroul local pentru expertize tehnice judiciare nu a aplicat nicăieri (cel puţin nu ştiu) o procedură prin care să solicite instanţelor să înştiinteze biroul local pentru expertize tehnice judiciare, după ce instanţele s-au pronunţat cu privire la rapoartele de expertiză.
Poate că argumentarea mea pare categorică. Şi totuşi legislaţia este cât se poate de clară. Judecătorii au răspundere fără sancţiuni, şi că mai toate legile româneşti pentru funcţionari publici, nu sunt traşi la răspundere când cauzează un prejudiciu. Pot însă să afirm cu certitudine că blocajul economic are la bază tocmai lipsa structurii, eficienţei, ordinii şi disciplinei, iar prin sancţiuni corect impuse în sistem se pot obţine rezultate. Ţine de o administrare corectă, de către un administrator ce are pregătirea de administrator, cu fundamentală îndatorire de eficientizare a procedurilor dintr-o organizaţie. Se munceşte mult şi prost, mai ales birocratic.
Ordonanţa nr. 2/2000 aprobată prin Legea nr. 156/2002, modificată ultima oară prin Legea nr. 208/2010 are la art. 22 prevederi clare, care de regulă nu sunt respectate de instanţe. Mă întreb de ce nu sunt sancţionaţi judecătorii care nu respectă legea?
Răspunderea legală a expertului după efectuarea expertizei este dată de alineatul (1):
(1) Raportul de expertiză sau suplimentul la raportul de expertiză, însoţit de notă de evaluare a onorariului şi, dacă este cazul, de decontul cheltuielilor de transport, cazare, diurnă sau al altor cheltuieli ocazionate de efectuarea expertizei şi în strânsă legătură cu această, se depune la organul cu atribuţii jurisdicţionale care a încuviinţat expertiză.
Judecătorul are OBLIGAŢIA să înştiinţeze, nu expertul să alerge să scoată copie legalizată după sentinţă, pe care să o depună la biroul local pentru expertize tehnice judiciare. De regulă, numai această procedură necesită pentru mine circa 3 ore, oricum procedura la biroul local de expertize fiind una nelegală cu privire la aceste sentinţe. Imaginaţi-vă că scăpăm de un drum la instanţă, de cereri pentru legalizare, de stat la cozi pentru copiere, apoi la alte cozi pentru depunerea unui decont la biroul local pentru expertize tehnice judiciare. Ce simplu ar fi că să se implimenteze o procedură prin care grefierul să introducă la sfârşitul zilei cuantumul valorii expertizelor, informaţie ce poate fi preluată electronic de către biroul local pentru expertize tehnice judiciare înlocuind o practică oricum nelegală de prezentare de către expert a sentinţei.
Dacă legea s-ar aplica corect, birocraţia s-ar reduce substanţial. În baza art. 262 din NCPC, în loc de art. 170 din VCPC (ambele variante spun acelaşi lucru), la încuviinţarea probei, instanţa trebuie să pună în vedere părţii/părţilor plata pentru efectuarea expertizei. Alineatul (2) al art. 22 din Ordonanţa nr. 2/2000 este însă mult mai clar cu privire la ce răspundere are instanţa, nu numai cu privire la pronunţarea asupra sumei definitive solicitate de expert, ci şi la înştiinţarea biroul local pentru expertize tehnice judiciare despre suma definitivă aprobată la plată expertului. CECCAR ignoră această problemă, Biroul local de expertize nu îmi aduc aminte să solicite aplicarea legii cu privire la răspunderea judecătorilor de ai înştiinţa.
(2) La termenul la care se pronunţă asupra raportului de expertiză sau, după caz, asupra suplimentului la raport, depus de expertul tehnic judiciar numit, organul cu atribuţii jurisdicţionale care a dispus efectuarea expertizei se pronunţă şi asupra sumei definitive solicitate de către expert, înştiinţând biroul local pentru expertize tehnice judiciare despre suma definitivă aprobată la plată expertului.
Mai mult, alineatul (3) al art. 22 din Ordonanţa nr. 2/2000 obligă instanţa să pună în vedere părţii să efectueze plata în termen de 5 zile de la înştiintare, dar nu am văzut prea multe decizii în care partea să fie decăzută din dreptul de a administra dovadă încuviinţată în faţa acelei instanţe:
(3) La termenul prevăzut la alin. (2), organul cu atribuţii jurisdicţionale înştiinţează partea despre suma rămasă de plată şi pune în vedere acesteia să efectueze plata în contul biroului local pentru expertize tehnice judiciare în termen de 5 zile de la înştiinţare.
Art. 262 alin. (3) Nedepunerea sumei prevăzute la alin. (1) în termenul fixat atrage decăderea părţii din dreptul de a administra dovadă încuviinţată în faţa acelei instanţe.
Art. 331 alin. (3) Dovadă plăţii onorariului se depune la grefă instanţei de partea care a fost obligată prin încheiere, în termen de 5 zile de la numire sau în termenul stabilit de instanţă potrivit alin. (2).
Reiau dintr-un articol mai vechi raţionamentul pentru care nu înţeleg de ce instanţele nu respectă legea.
„Instanţele din România au împământenit practică stabilirii unui onorariu provizoriu fără a chema expertul să stabilească costul real al expertizei. Această practică este incorectă. Este normal ca aplicarea art. 262 (fostul art. 170) să însemne că atunci când se solicită şi se încuviinţează o expertiză, expertul să estimeze costul, să-l comunice părţilor şi părţile să facă plata înainte de începerea expertizei:
Art. 262 Cheltuielile necesare administrării probelor
(1) Când administrarea probei încuviinţate necesită cheltuieli, instanţa va pune în vedere părţii care a cerut-o să depună la grefă, de îndată sau în termenul fixat de instanţă, dovadă achitării sumei stabilite pentru acoperirea lor.
(2) În cazurile în care proba a fost dispusă din oficiu sau la cererea procurorului în procesul pornit de acesta în condiţiile prevăzute la art. 92 alin. (1), instanţa va stabili, prin încheiere, cheltuielile de administrare a probei şi partea care trebuie să le plătească, putându-le pune şi în sarcina ambelor părţi.
În practică, instanţa stabileşte ERONAT din oficiu un onorariu provizoriu „modic”, fără să revină asupra plăţii corecte pentru expertiză, ÎNAINTE de efectuarea expertizei, aplicând prevederile tezei I din art. 331 alin. (2), Cod procedură civilă:
Art. 331 Numirea expertului
(2) Încheierea de numire a expertului va stabili obiectivele asupra cărora acesta urmează să se pronunţe, termenul în care trebuie să efectueze expertiză, onorariul provizoriu al expertului şi, dacă este cazul, avansul pentru cheltuielile de deplasare (Teza I). În acest scop, instanţa poate fixă o audiere în camera de consiliu, în cadrul căreia va solicită expertului să estimeze costul lucrării ce urmează a fi efectuată, cât şi termenul necesar efectuării expertizei (Teza ÎI). Tot astfel, instanţa poate fixă un termen scurt pentru când va solicită expertului să estimeze în scris costul lucrării ce urmează a fi efectuată, cât şi termenul necesar efectuării expertizei (Teza III). Poziţia părţilor va fi consemnată în încheiere (Teza IV). În funcţie de poziţia expertului şi a părţilor, instanţa va fixă termenul de depunere a raportului de expertiză şi condiţiile de plată a costurilor necesare efectuării expertizei (Teza V);
pe care îl face cunoscut expertului prin adresa de numire, fără a fi îndeplinite în fapt prevederile art. 262 alin. (1) şi (2) – dovadă achitării sumei stabilite pentru acoperirea cheltuielilor, când administrarea probei încuviinţate necesită cheltuieli, dar pentru că s-a stabilit un onorariu provizoriu „modic” instanţa face trimitere la art. 339 alin. (2), de multe ori amendând expertul pentru nedepunerea raportului de expertiză. Pentru a proteja dreptul expertului contabil şi a nu încălca prevederile art. 339 alin. (2) din Codul de procedură civilă:
Art. 339 Drepturi băneşti ale expertului
(2) La cererea motivată a experţilor, ţînându-se seama de lucrarea efectuată, instanţa va putea majoră onorariul cuvenit acestora (teza I), prin încheiere executorie, dată cu citarea părţilor, însă numai după depunerea raportului, a răspunsului la eventualele obiecţiuni sau a raportului suplimentar, după caz (teza ÎI);
Instanţa trebuie să respecte şi drepturile expertului date de Ordonanţa nr. 2/2000. Trebuie precizat că art. 262 prevede procedura corectă că suma stabilită pentru acoperirea cheltuielii cu expertiză să fie achitată în avans la încuviinţarea ei pentru că expertul să nu fie obligat la diverse proceduri de colectare a onorariului pentru expertiză. Portiţa tezei I din art. 331 alin. 2 este folosită incorect şi abuziv de instanţă, această stabilind un onorariu provizoriu „modic”, fără a reveni şi a îndeplini prevederile art. 262, respectiv achitarea sumei CORECTE şi ÎNTREGI ce trebuie stabilite pentru achitarea cheltuielilor cu expertiză „de îndată” după încuviinţare. Provizoriu este definit de DEX ca ceva: „care durează sau este destinat să dureze un timp limitat, după care urmează să fie înlocuit; temporar, vremelnic, tranzitoriu”.
Rezultă că pentru a fi un onorariu definitiv, procedura de stabilire a onorariului expertului pentru muncă prestată trebuie corectată, deoarece instanţa foloseşte această procedură a stabilirii unui onorariu provizoriu tocmai pentru a evita convocarea în camera de consiliu stabilită în teza II sau teza III. Între aplicarea corectă a celor două articole de lege există o nuanţă nereglementată, în sensul în care expertul să ceară aplicarea CORECTĂ a art. 262 alin. (1) şi (2), înainte de începerea expertizei sau depunerea raportului de expertiză şi să oblige partea/părţile să achite diferenţa între onorariul provizoriu modic şi cel final de expertiză care nu a fost stabilit niciodată, care nu este onorariu suplimentar la onorariu provizoriu modic, în sensul art. 339 alin. (2). Expertiză este o probă la care se poate renunţa şi, în practică, proba cu expertiză a fost refuzată de parte, după ce s-a prezentat costul expertizei.
Această interpretare este corectă şi nu încalcă art. 339 alin. (2), care menţionează numai cazurile în care se solicită majorarea onorariului. Spre exemplu, aplicarea art. 339 alin. (2) se face atunci când instanţa sau părţile solicită lămuriri suplimentare sau obiective suplimentare, care sunt diferite de obiecţiuni. De regulă, obiecţiunile sunt parte a expertizei şi lămuresc modul în care obiectivul a fost soluţionat sau înţeles de părţi, instanţă sau expert, fiind incluse în onorariu. Obiectivele suplimentare sau lămuririle cerute de instanţă sau chiar aduse de expert pentru lămurirea cauzei se încadrează la costuri suplimentare pentru expertiză. Există şi cazuri în care costul bugetat este depăşit datorită complexităţilor şi expertul poate cere suplimentarea expertizei. Critică adusă este pentru cazul în care instanţa a stabilit un onorariu provizoriu „modic”, fără a consulta expertul cu privire la valoarea muncii prestate de acesta. În aceste cazuri, este vină expertului dacă efectuează o expertiză fără a fi plătit în avans şi recomandarea autorului este că expertul să trimită instanţei un deviz (buget) pentru efectuarea expertizei, pe care instanţa să-l aprobe, conform tezei a III-a a art. 331 alin. 2, la care părţile pot să-şi exprime poziţia conform tezei IV, instanţa procedând apoi conform tezei V, pentru care Codul de procedură civilă are o procedură clară.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
