Secţiuni » Arii de practică » Business » Fiscalitate
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti

Medierea în 2018 – un serviciu juridic de lux
10.01.2018 | Ilie DORIN

Secţiuni: Articole, Content, Fiscalitate, Mediere, Opinii, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Ilie Dorin

Ilie Dorin

Ultimele noutăți în domeniul medierii nu vin din legislația privind medierea, ci vin din legislația financiar-fiscală privind PFA-urile, și privesc deopotrivă mediatorii și persoanele care vor apela la mediere. În contextul modificărilor aduse de Guvernul Tudose, taxele datorate de către mediatori la stat se ridică la un cuantum foarte mare în raport cu încasările birourilor de mediere.
În acest context mai mulți mediatori iau în calcul suspendarea sau chiar încetarea activității, aceasta fiind soluția actuală găsită de ei, plecată și din lipsa de clientelă.

Soluția propusă de mine a fost majorarea corespunzătoare a onorariilor, pentru a se stabili de către fiecare mediator un onorariu corect față de fiecare client, în funcție de complexitatea cauzei ce va fi supusă medierii, gradul de profesionalism și experiență al mediatorului, cheltuielile ocazionate de spațiul biroului și taxele aferente funcționării.

Nu știu câți vor aplica soluția propusă de mine, și nu știu câți mediatori practicanți vor rămâne în România în anul 2018. Am atras atenția Consiliului de Mediere încă din primăvara lui 2017 că medierea este pe avarie și din cauza numărului mare de mediatori care își suspendă sau încetează activitatea, și am atras atenția faptului că se impun anumite măsuri.

Cert este că în acest moment numărul mediatorilor practicanți este în continuă scădere. De asemeni, așa cum a reieșit din discuțiile cu colegii mediatori, numărul cauzelor care au ajuns în birourile de mediere au fost în scădere în anul 2017. În cadrul biroului meu, în anul 2017 majoritatea cauzelor civile, comerciale și familiale au fost supuse medierii înaintea derulării unui proces în instanță. În cauzele penale medierea a fost solicitată cu precădere în perioada dintre emiterea Rechizitoriului și încheierea etapei de Cameră Preliminară.

Având în considerare numărul mic de mediatori cu birouri de mediere deschise zilnic, în sensul disponibilității continue pentru preluarea unui conflict la mediere, numărul mic de persoane care apelează la mediere (deși pentru unele conflicte medierea aduce reale avantaje și profituri persoanelor din conflict), lipsa unor cursuri de formare continuă organizate de Consiliul de Mediere și deci suplimentarea eforturilor fiecărui mediator practicant de a fi cât mai bine pregătit pentru mediere, lipsa unui suport efectiv din partea statului pentru dezvoltarea acestei activități, consider că medierea va deveni în 2018 un serviciu juridic de lux.

În continuare medierea este pe avarie, iar modificările care sunt în procedură parlamentară nu sunt de bun augur pentru această profesie. Amintesc în treacăt doar Legea nr. 415/2017, proiect legislativ aflat la Senat.

Solicit Consiliului de Mediere și Ministerului Justiției, în drept și în măsură să dezvolte procedura de mediere, să analizeze situația și să ia măsurile care le vor găsi oportune și benefice pentru justițiabili.

Mediator Dorin Ilie

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti