TOP LEGAL
Baroul Bucureşti - Societatea de Ştiinţe Juridice
Documentare juridică pentru avocaţi
Print Friendly, PDF & Email

Despre Codul Deontologic al Avocatului Român

12 ianuarie 2018 | Igor LĂCĂTUŞ
Igor Lăcătuș

Igor Lăcătuș

Începând cu 1 ianuarie 2018 a intrat în vigoare Codul Deontologic al Avocatului Român, adoptat prin Hotărârea UNBR nr. 268/17 iunie 2017, aplicabil cu evidență avocaților români, după cum rezultă din denumirea consacrată de hotărâre. Nu este, însă, așa, deoarece în cuprinsul art. 29 alin. (1) se menționează că prevederile Codului se aplică și avocaților străini care profesează în condițiile legii în România. Este Codul avocatului român? Ori nu.

Codul conține 31 de articole, în condițiile în care Codul deontologic al avocaților din Uniunea Europeană, adoptat în Sesiunea Plenara a CCBE din 28 octombrie 1998 de CONSILIUL BAROURILOR DIN UNIUNEA EUROPEANA – CCBE, conține nici mult, dar decent, 5 articole. Din Uniunea Europeană fac parte 28 de state (tot atâtea uniuni naționale ale avocaților, cel mai probabil), încă Marea Britanie nu a părăsit Uniunea.

Normele adoptate de „legiuitor” – Consiliul UNBR, dincolo de conținutul de fond, criticabile în parte, nu doar că reprezintă o povestire în scris a părerilor exprimate și acum consacrate ca literă de lege, dar nici tehnica „legislativă” nu este lipsită de imperfecțiune, deși ar fi fost necesar, cel puțin să se realizeze cu respectarea principiilor generale de legiferare proprii sistemului dreptului românesc.

Nu face obiectul discuției, deși poate ar trebui, dacă era și este necesar să existe un Cod al avocatului român, în condițiile în care de la intrarea în Uniunea Europeană, am aplicat vreme de un deceniu regulile europene instituite de Codul deontologic al avocaților din Uniunea Europeană, din care facem parte și noi, spre cinstea noastră. O scurtă opinie, totuși, ar fi necesară – ne-am pripit, la fel cum s-a întâmplat cu Hotărârea UNBR privind onorariile minimale, soarta căreia o cunoaștem, fiind abrogată la scurt timp de la intrarea ei în vigoare, după ce unele efecte i-au fost suspendate în timp ce altele erau în vigoare.

Poate că aceeași soartă va avea și Codul deontologic al avocatului român, din mai multe considerente, inclusiv de nelegalitate și pentru că nu respectă anumite drepturi fundamentale, reglementate prin Constituție și tratatele internaționale privind drepturilor omului, dintre care cel al Convenției CEDO.

Da, fiecare avocat român, străin, european, trebuie să dea dovadă de demnitate în exercitarea profesiei sale și trebuie să fie loial intereselor clientului său, să respecte Constituția și legile țării și Statutul de organizare și funcționare al profesiei sale. Dar mai este nevoie să reluăm aceste obligații, consacrate prin lege, prin Statutul profesiei de avocat, inclusiv în cuprinsul unui Cod deontologic?! Evident că nu. Apoi, din nou cred că nu am fost consultați în mod real și efectiv despre necesitatea, oportunitatea și conținutul acestui Cod, fără o transparență firească, în condițiile vremurilor actuale existând modalități de comunicare prin intermediul internetului, ba chiar și prin rețele de socializare.

Pentru cei care nu știați, avocatura este o profesie liberală. Este consemnat în cuprinsul art. 1 din Cod. Avea sau are în continuare cineva impresia că este o alt fel de profesie decât liberală? Se spune că este o profesie auto-reglementată. Dar Legea nr. 51/1995, modificată de mai multe ori prin Parlament, a fost și va fi auto-reglementată?! Profesia de avocat nu se desfășoară doar în baza legii, punct, ci și a Statutului profesiei de avocat și altor reglementări adoptate de organismele competente din cadrul UNBR, inclusiv de barouri.

Ni se spune că principiile și regulile cuprinse în Cod stau la baza oricărei interpretări a reglementărilor profesionale, cu gândul că pe viitor va trebui să se țină cont de ele (în mod obligatoriu, rezultă implicit), ca un statu-quo. Dar dacă aceste principii, care prin definiție, nu permit excepții, sunt fie greșite, fie trebuie totuși schimbate în funcție de împrejurări obiective, ar însemna încălcarea Codului la o modificare ulterioară a unor prevederi a acestora?!

Un nou concept sau poate vechi, dar necunoscut aproape de nimeni, și anume, se prevede în Cod că trebuie să avem o cultură organizațională comună, toți avocații români (și străini). Dacă este individuală cultura avocatului, atunci ar rezulta că este dezorganizată. Deci atenție să fiți comuni, aceasta în condițiile în care la nivelul Uniunii Europene este vorba despre unitate în diversitate, la noi despre comun. Această garanție a Codului este lipsită de garanție și nu e explicată. În măsura în care nu îmbrățișezi garanția și nu o primești în casă, riști să fie instrumentată o acțiune disciplinară împotriva ta, pentru că nu ai o cultură comună.

În altă ordine de idei, avem obligația profesională să respectăm regulile din Cod în raporturile profesionale cu toți, dar tot aceeași obligație și invocarea ei, reprezintă un drept în relația cu toți. Până la urmă este o obligație sau un drept? Un drept = obligație? Se pare că începând cu 1 ianuarie 2018, conceptul de drept este același lucru cu noțiunea de obligație. Vom fi sancționați pentru încălcarea obligației și/sau (ne) exercitarea dreptului, dacă nu respectăm litera Codului? Ceva nou, într-adevăr, există temei să fim sancționat pentru (ne) exercitarea unui drept.

Se reglementează principiul loialității față de profesia de avocat. Principiul se aplică și atunci când avocatul are dreptul să exercite în același timp și alte ocupații/profesii compatibile cu avocatura? Cui să fim loiali, profesiei de avocat, dar și profesiei de mediator, consilier fiscal, administrator sau lichidator în cadrul procedurilor de reorganizare și lichidare judiciară, etc.?! Dacă acest principiu și manifestarea lui în anumite cazuri concrete ar contraveni altui principiu din celelalte profesii compatibile cu avocatura, vom fi sancționați? Probabil că da. Există loialitate față de client, da, acest principiu nu poate fi contestat de nimeni, însă loialitate față de profesie e mai mult decât o dorință nerealistă. Un alt principiu, al competenței profesionale; ori dacă nu ești competent nu poți intra în profesie. Dacă pe parcursul activității devii incompetent, cine evaluează și stabilește că ai ajuns incompetent și, în definitiv, constată că ai încălcat principiul? S-ar putea să primim răspunsul că baroul. Dar nu există un cadru pentru o astfel de analiză.

Multe articole și mai multe întrebări pe marginea Codului avocatului român, scuze am uitat, și străin pentru că se aplică și avocaților străini ce profesează în România.

Pe de altă parte, dacă avocatul este suspendat sau exercită alte profesii compatibile cu profesia de avocat, rezultă că este obligat, atât în viață publică, cât și particulară, să respecte toate regulile stabilite de Cod. Cum i se poate solicita unui consilier juridic, de exemplu, suspendat ca avocat, să respecte obligații care presupun o activitate efectivă a avocatului?

Potrivit art. 19 alin. (2), exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu orice activitate care pune în pericol valorile fundamentale ale profesiei de avocat și încrederea publicului față de avocați. Cazurile de incompatibilitate sunt prevăzute de legea specială a profesiei de avocat și de reglementările profesionale.

În condițiile în care cazurile de incompatibilitate sunt prevăzute de legea specială a profesiei de avocat, oare de ce ne lasă impresia Codul că introduce o nouă incompatibilitate, și anume, orice activitate care pune în pericol valorile fundamentale ale profesiei de avocat și încrederea publicului față de avocați. Sunt noțiuni nedefinite și neclare și nu se poate cunoaște în mod previzibil și cu claritate, cine stabilește ce înseamnă încrederea publicului, ce comportamente sunt neîncrezătoare în ochii publicului, etc.? Chiar dacă au existat decizii ale Curții Constituționale prin care s-a constatat neconstituționalitatea multor prevederi legale pe considerentul că legea nu e clară, specifică și lipsește previzibilitatea și predictibilitatea normei, în continuare, adoptăm norme juridice (fie ele și de etică profesională), cu încălcarea acestora noțiuni esențiale.

Însă cel mai grav poate, fără o consultare prealabilă, Codul reprimă curajul avocatului de a se exprima, fiindu-i îngrădită libertatea de exprimare garantată de atâtea legi. În capitolul V – publicitatea și comunicarea cu mass media, sunt reglementate o serie de interdicții care contravin dreptului la libera exprimare. Nu vorbim de obligațiile legale deja consacrate în lege, în Statutul profesiei de avocat, potrivit cărora avocatul trebuie să respecte confidențialitatea informațiilor și a documentelor. Ne raportăm la normele Codului, care implicit conduc la ideea că nu te poți exprima cu privire la diferite probleme juridice, profesionale și de știință juridică, întrucât ai încălca normele Codului. Practic, dacă dorești să scrii un articol, care să nu vizeze o chestiune de interes public, ci poate fi unul mai restrâns, de exemplu, pornind de la o speță anume, riști să nu respecți Codul. Și nu discutăm despre un caz concret din activitatea avocatului, întrucât în mod evident suntem obligați să respectăm secretul profesional și să nu divulgăm date personale, numere de dosare și ale clienților, etc. Dar despre problema juridică în virtutea dreptului la liberă exprimare, nu este legal și firesc să ne fie îngrădită libertatea de Cod și nici de un alt act normativ. Nu se asigură o proporționalitate. În mod evident avocatul-autor al unui comunicat de presă sau al unui articol, atunci când comunică informații publicului, se raportează la o anumită speță sau problematică din activitatea sa profesională (că doar nu poate singur inventa spețe), dar să îi interzici să comunice mențiuni privind rezultatele obținute este un non-sens, deoarece nu se poate altfel, să scrii despre o speță, fără să identifici rezultatul obținut, adică soluția instanței, dată în favoarea sau defavoarea clientului avocatului-autor. Sigur că nu divulgi informații despre identitatea dosarului, a numelor părților, etc., dar rezultatul muncii avocatului nu poți în mod firesc și în chip natural, să îi interzici să îl facă public, pentru că altfel, care ar mai fi scopul articolului, dacă nu ai putea comunica rezultatul – decizia instanței și considerentele avocatului sau ale instanței cu privire la rezultatul obținut vizând o anumită tematică juridică de interes. Și alte exemple pot fi extrase din acest capitol, care îngrădesc în mod nepermis libertăți fundamentale ale omului-avocat.

Apoi, dragi colegi, în activitățile profesionale transnaționale, avocatului român i se aplică prevederile Codului deontologic al avocaților europeni și regulile deontologice ale baroului pe raza căruia se prestează servicii profesionale ocazionale, în cazul în care nu există reglementări contrarii. Această normă nu este nici clară și nici nu poate fi înțeleasă, adică să respectăm regulile de conduită ale unui barou dintr-un stat european, deși nu le cunoaștem pentru că nu suntem membri ai baroului străin, nu suntem cetățeni ai acelui stat, iar UNBR nu poate reglementa obligații pentru alte state pentru simplul fapt că nu are competență.

Până la urmă se aplică în toate cazurile Codul deontologic al avocaților europeni ori numai în cazul activităților transnaționale – nici acest lucru important nu este clar. De asemenea este consacrată legal dorința de evitare a „deontologiei duble”, dar cu toate astea, se contribuie la ea prin normele Codului deontologic al avocatului român. Dacă există (cu siguranță), norme europene care sunt mai favorabile celor interne, nu ne spune Codul care au prioritate, chiar și pentru situațiile în care se constată o dublă deontologie.

Așadar se observă că există o serie de probleme cu privire la adoptarea și aplicarea Codului deontologic al avocatului român, la care nu primim răspunsuri, dar de sancționat putem fi, ba mai mult interziceri/interdicții ne-au fost reglementate suplimentar, ș.a.m.d. În final, poate că s-ar impune sesizarea instanței.

Avocat Lăcătuș Igor
MOȚEC ȘTEFAN – Cabinet de avocat


Aflaţi mai mult despre , , ,

Lasă un răspuns

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.