Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

PICCJ. Înșelăciune, ultraj, abuz în serviciu. Verificări privind efectuarea activității de urmările penală


15 ianuarie 2018 | Anamaria Magdalena SĂRSAN

UNBR Caut avocat
JURIDICE by Night
Magdalena Sărsan

Magdalena Sărsan

Ca urmare a solicitărilor primite din partea mass-media referitoare la instrumentarea unor cauze penale privindu-l pe R. V., agent șef în cadrul DGPMB – Brigada Rutieră și consilier al ministrului de Interne, Biroul de informare şi relaţii publice al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției face următoarele precizări:

Prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus efectuarea unui control cu privire la modul în care parchetele competente au instrumentat trei dosare penale având ca obiect cercetarea agentului șef principal de poliție R. V., în prezent consilier al ministrului Afacerilor Interne, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune (art. 244 Cod penal), ultraj (art .257 alin. (2) Cod penal) și abuz în serviciu (art. 297 Cod penal).

Controlul a constat în verificarea celor trei cauze sub aspectul respectării normelor procedurale care reglementează activitatea de urmărire penală, precum și a ritmicității efectuării actelor de cercetare.

În urma verificărilor efectuate a rezultat că, în dosarele aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 București, procedurile s-au prelungit nejustificat, în cele două cauze nefiind efectuate acte de urmărire penală cu celeritate, ambele fiind repartizate pentru cercetări lucrătorilor de poliție din cadrul Brigăzii Rutiere – Biroul control intern. În dosarul aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4 București, procurorul de caz a dispus măsurile necesare efectuării cu celeritate a actelor de urmărire penală, delegând în acest sens lucrătorii de poliție din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră, Biroul control intern. Totodată, constatând neefectuarea în termen a actelor dispuse, procurorul de caz a intervenit prompt, dispunând noi măsuri și stabilind un nou termen de efectuare a cercetărilor.

Având în vedere cele menționate anterior, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus următoarele măsuri:
1) sesizarea Inspecției Judiciare în vederea efectuării verificărilor prealabile ce se impun sub aspectul prelungirii nejustificate a procedurilor în cele două dosare ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 București, pentru a se stabili eventuala existență a indiciilor săvârșirii vreunei abateri disciplinare din cele prev. de art. 99 lit. h) și t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor;
2) efectuarea de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Serviciul de îndrumare și control a unui control tematic având ca obiectiv verificarea modului de exercitare de către procurorii de la parchetele competente a activității de supraveghere a cercetărilor penale efectuate de către lucrători de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră, Biroul control intern.

:: Sursa : www.mpublic.ro

:: Sursa : www.diicot.ro

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică