Secţiuni « Articole » RNSJ - Revista de note şi studii juridice
RNSJ - Revista de note şi studii juridiceNote de studiuStudii
Condiţii de publicareDespre revistă

Independența ca o hlamidă purpurie. Partea I
18.01.2018 | Ioana TRIPON

Secţiuni: Articole, Content, RNSJ, Selected, Sistemul judiciar, Studii
JURIDICE - In Law We Trust

Independenţa e ca o hlamidă purpurie. Frumoasă, dar greu de purtat. Trebuie să asuzi ca să o porţi. Dar, câtă frumuseţe! Noi, judecătorii, trebuie să purtăm această frumoasă haină purpurie. Să asudăm purtând-o. În nici un caz nu putem obosi şi să o lepădăm într-un colţ ca pe o haină netrebuincioasă.
A purta hlamida este o datorie greu de împlinit. Nu e doar un dichis şi nu e menită să îl facă mai frumos pe cel care o poartă, ci să îi facă vizibilă onoarea funcţiei pe care o reprezintă.
Şi acum. Cum purtăm noi această haină de preţ? Cum o îngrijim? Cum o păstrăm? Ca pe un odor, sau ca pe un accesoriu demodat şi care a început să ne cam plictisească?

Scriind aceste gânduri, am dorit să nu las să treacă aceste evenimente care au marcat viaţa magistraturii române în ultimele luni, fără o reflectare asupra lor şi asupra efectelor pe care le vor produce, eventual, la nivelul propriocepţiei pe care sistemul judiciar o are, a limitelor pe care acesta acceptă că le are, a feluritelor moduri în care se poate manifesta (sau nu) independenţa pe care o are garantată.

Am dorit să îmi exercit, astfel, dreptul la opinie şi obligaţia profesională de apărare a independenţei justiţiei, considerând că, aşa cum o arată specific codul deontologic, această obligaţie nu este doar în sarcina Consiliului Superior al Magistraturii, ci este una a fiecărui magistrat în parte.

Am reflectat, în cele ce urmează, asupra ieşirilor magistraţilor la protest, asupra semnificaţiei existenţei unor forumuri de discuţii între magistraţi şi a modului cum funcţionarea acestora poate să influenţeze conceptul de independenţă a magistratului, şi în general, asupra coeziunii care a caracterizat şi ar trebui să caracterizeze în continuare corpul judecătorilor.

CAPITOLUL I. Introducerea

S-ar putea să vină o vreme când toate aceste lucruri care se rostogolesc peste noi să se aşeze, şi viitorul să le privească rece şi sec, retroactiv, după ce se vor fi limpezit timpurile, şi să ne judece.

Aşa e totdeauna. Istoricul, sau tânărul, stau şi dau verdicte: voi de ce aţi făcut aşa? Că noi nu am fi făcut în veci pururi. Asta, până când le vine rândul şi lor, generaţiilor care vin, şi care cred că au doar rolul de privitori. Le vine şi lor vremea să-şi trăiască timpul şi încercările. Fiecăruia îi vine timpul. Doar crede el că e iertat şi că nu va avea de parcurs lupta şi încercările înaintaşilor. Chiar pe acelea le va parcurge şi le va lupta, cu nota specifică timpului său.

La cald, nu e uşor să vezi ce se întâmplă. Te ia valul. Te trezeşti dintr-o dată că timpul tău, pe care îl credeai anost, plat, confortabil, se răscoală, şi că şi tu eşti în primele rânduri, sau mai pe la mijloc, sau la coadă de tot, dar eşti în iureş şi nu apuci să te dumireşti exact ce şi cum se întâmplă.

Ca un mic acarian pe un cearşaf, plictisit şi răsfăţat de liniştea miezului zilei; şi dintr-o dată cearşaful, din motive pe care nu le poţi nici măcar bănui (că ar exista o gospodină care se apucă să scuture cearşaful, să întindă patul, ba chiar să pună la spălat lenjeria – masacru!) se scutură, se răsuceşte, se neastâmpără bezmetic şi îţi strică toată liniştea. (această metaforă se referă în general la condiţia umană, nu la un anumit corp profesional, şi vrea să surprindă precaritatea acestei condiţii şi a speranţei omului că nu va fi contemporan cu mari evenimente istorice şi că va avea norocul să fie ocolit de marasme istorice şi sociale).

De aceea, e bine să existe un fundament, o bază de principii care să ne ghideze şi de la care să nu ne abatem nici la stânga, nici la dreapta. Când vine valul, e bine să rămâi prins de principii.

CAPITOLUL II. Intriga, desfăşurarea acţiunii şi punctul culminant

Toate aceste trei momente de mijloc ale subiectului operei literare, în cazul de faţă, se suprapun.

Aceasta, din pricina rapidităţii cu care s-au desfăşurat şi din pricina caracterului culminant al tuturor evenimentelor, dintre care nici unul nu cedează locul altuia în competiţia pentru poziţia fruntaşă în categorisirea după intensitatea încordării pe care au produs-o.

1. Iată. Pornind backwards, de la ultimele evenimente (care s-au constituit, prin simpla împrejurare că au venit ultimele, ca o încununare a începuturilor), constatăm, privind spre marasmul unui forum de discuţii al judecătorilor (în sensul de slăbire extremă, bruscă), că a început un fenomen intensiv de epurare. Da. Epurare a judecătorilor de pe un forum de discuţii profesional. Motivul? Faptul că aceştia, cei epuraţi, nu au semnat memoriul prin care moderatorul forumului a cerut ca magistraţii să se delimiteze de cele două asociaţii tradiţionale, AMR şi UNJR. Te delimitezi, rămâi. Nu te delimitezi – out!

Prin urmare, judecătorii care rămăseseră până în acel moment membri pe acest forum, au fost puşi în întârziere să aleagă între a semna delimitarea, cu consecinţa de a rămâne pe forum, şi respectiv a nu semna delimitarea, cu consecinţa excluderii de pe forum.

Chestiunea m-a surprins, fără să pot decela, de la început, fundamentul conceptual al acestei surprize. Aşa ca în unele litigii mai nărăvaşe, în care forma conceptuală vine după ce te-ai familiarizat cu cazul, după ce litigiul a stat puţin la fezandat şi impresiile pe care ţi le-a lăsat starea de fapt la o primă lectură se decantează şi se congregă după o formă juridică, încât poţi recunoaşte instituţiile, să le aşezi în ordine şi să soluţionezi, în final, cauza.

Am văzut doar faptele, anume, că în decurs de o săptămână, din peste 3000 de membri ai acelui forum, au rămas 1800. Fix 1800, nici mai mult, nici mai puţin. Sentimentul de uimire s-a suprapus peste cel de decepţie pe care mi-l provocase excluderea mea intempestivă, dinainte de fenomenul de epurare, de pe acelaşi forum, fără nici o punere în întârziere, fără nici o notificare sau atenţionare.

Abia când s-au decantat aceste sentimente am realizat că ceea ce m-a deranjat a fost simţământul afectării principiului independenţei judecătorului.

Independenţa judecătorului nu este doar o afirmaţie.

Începe prin a fi un deziderat şi o garanţie, pe care o primeşti la intrarea în profesie. Cu alte cuvinte, afli, când te trezeşti biruitor asupra examenului de admitere în magistratură, că odată cu funcţia stabilă, onorantă, importantă, primeşti şi o serie de bonusuri pe care cineva, înaintea ta, s-a gândit să ţi le garanteze, printre care şi independenţa. Şi, integrând corect acest principiu în ansamblul activităţii pe care o ai de efectuat, te raportezi la fiecare cauză de pe poziţia de independenţă specifică funcţiei.

Totodată, când îţi încredinţează această funcţie, legiuitorul îţi impune să o protejezi. Ţi-o transmite, cum ar veni, spre protecţie şi corectă utilizare. Este, această independenţă, ca o vioară Stradivarius într-o orchestră, pe care, cât timp eşti angajatul şi prim solistul orchestrei, o primeşti ca să cânţi virtuoz pe ea, să o îngrijeşti cu mare atenţie şi să o păzeşti ca pe un odor de preţ, lăsând-o apoi intactă următorului prim solist ce va veni după tine.

Din toată această protecţie, pe care fiecare judecător o asigură în exercitarea funcţiei la instanţă, se coagulează Protecţia principiului independenţei judecătorului. Toate aceste mici protecţii pe care le asigurăm fiecare dintre noi, în fiecare zi, în fiecare speţă, în fiecare caz în care vine în atingere problema independenţei cu situaţiile de viaţă ale judecătorului, conturează ideea generală de independenţă de la nivelul sistemului judiciar, forma şi felul în care această generaţie de judecători înţeleg să protejeze independenţa profesiei.

Ce are a face însă independenţa profesiei, sau independenţa judecătorului, cu funcţionarea pe un forum de discuţii profesional (un grup de discuţii destinat doar acestei profesii juridice)? Cu dreptul său de a nu fi exclus de pe un astfel de forum, dacă un atare drept există? Cu dreptul său de a avea opinie într-o problemă juridică sau de sistem, din nou, dacă un atare drept există. Şi consecutiv, cu dreptul de a-şi exprima această opinie, dacă el există.

La o primă vedere, nu ar prea fi o conexiune între cele două. Independenţa este ceva aproape sacru, ceva principial şi generic, pe când un forum de discuţii este de cele multe ori ceva foarte mundan, ceva obişnuit, un loc virtual de întâlnire şi discuţii, unde stai de poveşti, la un taifas mai mult sau mai puţin juridic, o extensie tehnologică a spaţiului biroului judecătorului, unde dezbaţi probleme sau neprobleme, în afara şedinţei de judecată şi deci a rigorilor unei reprezentări publice a instituţiei.

Independenţa este în legătură cu funcţia, iar dezbaterile pe forum, oarecum pe lângă funcţie, ca o situaţie nereglementată, ca o manifestare a noilor moduri de comunicare interumane în cadrul acestei profesii.

Privind însă mai îndeaproape chestiunea, observăm că, întrucât forumul se adresează acestei categorii profesionale şi este locul (şi modul) de dezbatere în cadrul profesiei cel mai specific epocii, cel mai uzitat, cel mai rapid şi cel mai eficient, cu atributul de a interconecta judecători din toată ţara şi de la toate instanţele, tocmai aceste atuuri tehnologice îl transformă într-un fenomen important şi de neignorat în cadrul sistemului judiciar.

Pe baza acestei eficienţe şi a calităţii de a fi o prezenţă zilnică în viaţa judecătorului, care primeşte pe această cale părerile colegilor despre diferite evenimente sau simple întâmplări juridice, forumul devine o cutie de rezonanţă, un instrument foarte important în concertul sistemului judiciar. Are o prezenţă şi influenţă proprie, deloc neglijabilă, în aşezarea opiniilor în sistem, în conturarea atitudinilor acestuia. Este masa rotundă în care se dezbat propuneri legislative ce vizează sistemul judiciar, unde se anunţă intervenţii legislative şi decizii jurisprudenţiale semnificative, diferite seminarii, unde se face schimb de informaţii asupra jurisprudenţei existente la un moment dat asupra unei chestiuni punctuale de drept, unde se fac panseuri pe marginea atâtor situaţii nu neapărat juridice, dar care conturează realitatea în care trăim, unde mai intervin membri CSM şi explicitează voturile şi activitatea consiliului etc.

Ca atare, reprezintă el însuşi, în definitiv, o realitate juridică, şi nu una marginală.

Or, în acest context, libertatea judecătorului de a lua cunoştinţă despre opiniile colegilor săi, de a da replica la aceste opinii, de a contribui practic la toate aceste mişcări de formare a unei opinii într-o problemă juridică dată trebuie privită ca făcând parte din conceptul larg al independenţei judecătorului. Dreptul de a nu fi dat afară de pe un grup de discuţii agregat pe criteriul profesiei, evident, în măsura în care mă limitez la un limbaj corect şi nu fac decât să dezbat o chestiune juridică, face parte din independenţa mea.

Ce este independenţa judecătorului, dacă nu independenţa în exprimarea opiniei sale asupra unei probleme?

Or, dacă judecătorul trebuie să fie independent în soluţiile pronunţate în cauzele pe care le are de rezolvat, cu atât mai mult trebuie să fie independent (şi anume, în mod efectiv, nu teoretic) să îşi exprime opinia în legătură cu problemele sistemului, cu deciziile asupra legislaţiei care îl vizează. Trebuie să fie primit fiecare la masa rotundă pe care aceste forumuri, aceste grupuri de discuţii profesionale, o constituie în mediul virtual.

Parafrazând Biblia, unde se spune că „cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios şi în cele mari”, tot astfel, cine este independent în lucrurile mici, cum ar fi în a soluţiona o cauză privind amenda contravenţională sau suspendarea permisului de conducere, trebuie să fie independent şi în lucrurile mari, cum este exprimarea opiniei sale asupra problemelor sistemului, a activităţilor acestuia.

Independenţa devine o a doua natură a judecătorului. Îl simţi pe judecător, chiar şi dacă nu îl ştii. Când pune concluzii în cauza în care el însuşi este parte, judecătorul este marcat de acest „defect” profesional, şi se exprimă ca şi când ar dispune, nu ca şi când ar solicita o soluţie. E obişnuit să i se acorde deferenţa datorată funcţiei şi să îi fie recunoscută independenţa de opinie.

Şi atunci, cum îi este respectată independenţa judecătorului când acesta este exclus de pe forum doar pentru că are o altă opinie decât alţii asupra unei chestiuni, cum este cea din exemplu, anume, dacă trebuie să se delimiteze sau nu de asociaţiile tradiţionale ale magistraţilor?

Independenţa merge mână în mână cu demnitatea funcţiei, cele două determinându-se reciproc. Ori, ce mai rămâne din demnitatea unui judecător care este exclud de pe un forum al judecătorilor? E ca o sancţiune, ca o punere la punct, iar demnitatea reprezintă tocmai contrariul acestora. Nu pui la punct pe cineva care se bucură de prestigiu (demnitate = prestigiu). Eventual îi combaţi ideile, dar cu respect faţă de demnitatea pe care acesta o are şi de dreptul său la opinie.

În mod curent, aceste lucruri sunt cumva implicite şi resimţite ca atare fără o conceptualizare asupra lor. Un principiu îşi merită denumirea doar în măsura în care devine eficient şi determinator asupra comportamentului oamenilor fără a mai exista o raportare la el în viaţa de zi cu zi. Nu mă mai gândesc că, din politeţe, trebuie să salut. Am interiorizat normele de politeţe şi politeţea ca principiu al existenţei sociale şi mă comport în consecinţă în fiecare împrejurare, fără să mai chestionez principiul, fără să mă mai gândesc la normă. O am în mine şi o manifest.

Tot astfel, independenţa, ca atribut al judecătorului, trebuie să fie respectată şi afirmată în mod natural, şi prin raportare la întreaga activitate a judecătorului. Independenţa trebuie să constituie o atmosferă în care funcţionează judecătorul, şi această atmosferă trebuie protejată şi asigurată acestuia. Pentru ca în interiorul ei, judecătorul să se comporte independent, acum prin efort personal, şi să pronunţe soluţii independente.

Judecător Ioana Tripon
Curtea de Apel Cluj

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti