ICCJ. Creditori (judecători) vs. debitor (curte de apel). Competența teritorială
23.01.2018 | JURIDICE.ro

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât, în baza art. 127 C. proc. civ., că judecătorul care are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apei învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. Interpretarea restrictivă statuată prin RIL (Decizia nr. 7/2016) – privind art. 127 C. proc. civ. în sensul că sintagma „instanța la care își desfășoară activitatea” se referă doar la sesizarea primei instanțe, nu și la exercitarea căilor de atac – privește și sintagma „cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea”, astfel că regula de competență are în vedere doar cererile adresate instanței de judecată, nu și cele adresate executorului judecătoresc, chiar dacă privesc executări silite inițiate de persoanele ce intră sub incidența art. 127 C. proc. civ. (Decizia nr. 974 din data de 8 iunie 2017 pronunțată de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect încuviințare executare silită)