Secţiuni » Jurisprudenţă
Jurisprudenţă
CEDOCJUECCRÎCCJJurisprudenţă curentă ÎCCJ Dezlegarea unor chestiuni de drept Recurs în interesul legiiCurţi de apelTribunaleJudecătorii
Banner BA-01
Banner BA-02
Afaceri transfrontaliere Articole Drept maritim Flux informații Jurisprudență RNSJ SELECTED Studii

Delimitarea maritimă în Marea Neagră (România v. Ucraina): Comentariu (1)

22 ianuarie 2018 | Cătălin PETRESCU
Cătălin Petrescu

Cătălin Petrescu

Divergențele dintre România și Ucraina au privit divergențele privind delimitarea platoului continental și zonele economice exclusive dintre cele două state. Încă din 1997, acestea s-au înțeles asupra nevoii unui acord în acest sens, iar din 1998 au început negocieri ale celor două părţi între ele. După 24 de runde de negocieri – 10 la nivel de experţi – până în septembrie 2004, România a iniţiat procedurile de litigiu pe 16 septembrie acelaşi an. Ea a invocat articolul 46 paragraful 1 privind statutul Curţii şi paragraful 4 din cadrul Protocolului Adiţional la Tratatul de bună vecinătate şi cooperare din 1997 (în cazul acestui paragraf, ambele părţi căzând de acord că a fost îndeplinit, neînţelegându-se însă asupra scopului jurisdicţiei conferit Curţii sub acelaşi acord).

În deliberarea sa, Curtea a început prin a lua în considerare paragraful 4 din protocolul adiţional şi a concluzionat că nu este vorba despre delimitarea apelor teritoriale dintre cele 2 părţi, însă acest lucru nu excludea ca jurisdicţia Curţii asupra platoului continental şi a zonei economice exclusive să aibă efecte asupra limitei exterioare a acestuia. Apoi, Curtea a încercat să observe ce ar putea constitui drept legislaţie aplicabilă pentru ca delimitarea să aibă efect. Aceasta a respins punerea în aplicare a unei declaraţii a României sub articolul 310 a Convenţiei Naţiunilor Unite asupra Mărilor ca având relevanţă directă. România a adus mai apoi afirmaţia că tratatele privind delimitările de frontieră naţională dintre ea şi Ucraina, inclusiv cele moştenite de la URSS, au ca rezultat extinderea graniţei teritoriale maritime la estul Insulei Şerpilor. Însă, analizând instrumentele relevante, Curtea a concluzionat că punctul final al acestei graniţe se află undeva în zona de sud-vest a insulei menţionate.

După stabilirea chestiunilor anterior menţionate, Curtea a stabilit şi metodologia pentru delimitare. Aceasta a folosit ca punct de început a delimitării o linie echidistantă provizorie, aflată la aceeaşi distanţă cu liniile de bază ale statelor şi a stabilit că nu va avea să ţină cont nici de Braţul Sulina, nici de Insula Şerpilor.

Apoi, Curtea a cerut statelor să aducă argumente pentru modificarea acestei linii (dacă ele considerau necesar), ceea ce au adus, în principal privind diferenţa de lungime a coastelor relevante şi privind activităţile din regiune. Însă Curtea nu a adus decât o modificare minoră, din cauza poziţionării Insulei Şerpilor, pentru respectarea limitei mării teritoriale. În final, Curtea a decis că linia astfel trasată nu va crea o disproporţie între lungimea coastelor relevante şi zonele lor maritime, nemaifiind necesare ajustări. A fost o decizie unanimă, fără ca vreun judecător să aducă alte comentarii deciziei, ceea ce a reprezentat o premieră pentru Curte.

Cătălin Petrescu
masterand Facultatea de Istorie a Universităţii București

Citeşte mai mult despre , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership