ICCJ. Mandat european de arestare. Predare temporară
22 ianuarie 2018 | Adrian ŞANDRU
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât faptul că, în conformitate cu art. 112 raportat la art. 58 alin. (1)-(5) și (7) din Legea nr. 302/2004, în ipoteza în care s-a dispus executarea mandatului european de arestare şi amânarea predării persoanei solicitate, instanţa poate admite cererea autorităţilor statului solicitant de predare temporară a persoanei solicitate aflate în executarea unei pedepse privative de libertate şi poate dispune predarea temporară pe o durată determinată în mod exact, în scopul asigurării participării persoanei solicitate la soluţionarea propriei căi de atac exercitate împotriva hotărârii de condamnare pe baza căreia a fost emis mandatul european de arestare, în condiţiile în care autorităţile statului solicitant garantează returnarea persoanei solicitate în stare de deţinere, inclusiv în cazul admiterii căii de atac şi al desfiinţării hotărârii de condamnare. În speţă s-a constatat că s-a solicitat predarea temporară a numitului A. în vederea participării sale la soluţionarea opoziţiei declarate de acesta împotriva hotărârii de condamnare la pedeapsa de 4 ani închisoare pronunţată în lipsă, hotărâre ce a stat la baza mandatului european de arestare. În aceste condiţii, se observă că, în cadrul acestei cereri, se acordă persoanei solicitate posibilitatea de a participa (şi, eventual, de a fi ascultată de către autorităţile emitente) la soluţionarea propriei căi de atac promovate împotriva hotărârii de condamnare care a fundamentat emiterea mandatului european de arestare ce a făcut obiectul analizei Curţii de Apel prin sentinţa penală menţionată. (Decizia nr. 653 din data de 22 iunie 2017 pronunţată de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect predarea temporară a persoanei solicitate în scopul asigurării participării la soluţionarea propriei căi de atac)
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro