Întrebare preliminară cu privire la contractele de împrumut, elementele de extraneitate și efectul eventual retroactiv al unei legislații (plus ipoteca). UPDATE: Hotărârea CJUE (dreptul Uniunii se opune, printre altele)
18 februarie 2019 | Mihaela MAZILU-BABEL
Mihaela Mazilu-Babel
18 februarie 2019: Curtea declară:
1) Articolul 56 TFUE trebuie să fie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru precum cea în discuție în litigiul principal, sub efectul căreia, printre altele, contractele de credit și actele juridice întemeiate pe astfel de contracte, încheiate pe teritoriul acestui stat membru între debitori și creditori stabiliți în alt stat membru, care nu sunt titulari ai unei autorizații eliberate de autoritățile competente din primul stat membru pentru a‑și desfășura activitatea pe teritoriul acestuia, sunt nule de drept de la data încheierii lor, chiar dacă au fost încheiate înainte de intrarea în vigoare a reglementării menționate.
2) Articolul 4 alineatul (1) și articolul 25 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială se opun unei reglementări a unui stat membru precum cea în discuție în litigiul principal, care, în cadrul unor litigii referitoare la contracte de credit care prezintă elemente internaționale ce intră în domeniul de aplicare al acestui regulament, permite debitorilor să introducă o acțiune împotriva creditorilor care nu sunt titulari ai unei autorizații eliberate de autoritățile competente din statul membru respectiv pentru a‑și desfășura activitatea pe teritoriul acestuia fie în fața instanțelor statului pe teritoriul căruia au sediul aceștia din urmă, fie în fața instanțelor de la locul unde au domiciliul sau sediul debitorii și atribuie competența de soluționare a acțiunii introduse de creditorii menționați împotriva debitorilor lor exclusiv instanțelor statului pe teritoriul căruia au domiciliul debitorii respectivi, indiferent dacă aceștia sunt consumatori sau profesioniști.
3) Articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1215/2012 trebuie să fie interpretat în sensul că un debitor care a încheiat un contract de credit pentru a efectua lucrări de renovare într‑un bun imobil care este domiciliul său, cu scopul, printre altele, de a oferi servicii de cazare turistică în acesta, nu poate fi calificat drept „consumator” în sensul acestei dispoziții, decât dacă, având în vedere contextul operațiunii, considerată în ansamblul său, pentru care a fost încheiat contractul respectiv, acesta din urmă prezintă o legătură atât de firavă cu activitatea profesională amintită, încât este evident că contractul menționat urmărește în principal scopuri private, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere.
4) Articolul 24 punctul 1 primul paragraf din Regulamentul nr. 1215/2012 trebuie să fie interpretat în sensul că o acțiune de radiere din cartea funciară a ipotecii care grevează un imobil reprezintă o acțiune „în materie de drepturi reale imobiliare”, în sensul acestei dispoziții, însă nu intră sub incidența acestei noțiuni o acțiune în declararea nulității unui contract de credit și a unui act notarial de constituire a unei ipoteci pentru garantarea creanței născute din acest contract. (s.n. – M.M.-B.)
***
09 noiembrie 2018: Avocatul general propune:
„În împrejurări precum cele din litigiul principal, articolul 56 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune legislației unui stat membru care prevede nulitatea contractelor de credit, cu efect retroactiv de la data încheierii acestora, și nulitatea altor acte juridice care reprezintă consecința acestor contracte de credit atunci când acestea sunt încheiate între un creditor stabilit într‑un alt stat membru decât cel al beneficiarului serviciilor, chiar dacă creditorul nu deținea autorizațiile necesare din partea autorităților competente din statul membru respectiv la momentul încheierii contractului.”
:: concluzii AG
***
30 ianuarie 2018: Judecătorul croat se întreabă cu privire la contractele de împrumut și elementele de extraneitate (C-630/17).
Situația de fapt:
1. domenii si materii UE:
1.1.Spațiul de libertate, securitate și justiție – Cooperarea judiciară în materie civilă
1.2.Libera prestare a serviciilor
1.3. Libera circulație a capitalurilor
2. legislație națională care reglementează nulitatea contractelor de împrumut și a altor acte juridice care reprezintă consecința contractului de împrumut încheiat între debitor și creditorul neautorizat
3. nulitatea este prevăzută în pofida faptului că:
3.1. respectivele contracte au fost încheiate înainte de intrarea în vigoarea a legii respective,
3.2. iar nulitatea intervine de la momentul încheierii contractului
4. drept consecință a acestei nulități, fiecare dintre părțile contractante este obligată să restituie celeilalte toate prestațiile primite în temeiul contractului nul și, dacă acest lucru nu este posibil sau dacă natura prestațiilor efectuate nu permite restituirea, este obligată să plătească o despăgubire adecvată, în funcție de prețurile existente la momentul intervenirii rezilierii judiciare
5. necesitatea de a afla dacă dreptul UE primar s-ar opune unei astfel de legislații.
6. apoi, avem alte dispoziții de drept național care prevăd că în litigiile privind contractele de împrumut care prezintă elemente de extraneitate, debitorul poate introduce o acțiune împotriva creditorului neautorizat:
6.1. în fața instanțelor din statul pe teritoriul căruia creditorul își are sediul sau, indiferent de sediul creditorului neautorizat,
6.2. în fața instanțelor din locul unde debitorul își are domiciliul sau sediul,
în timp ce creditorul neautorizat, în sensul legii menționate, poate iniția o procedură împotriva debitorului numai în fața instanțelor din statul pe teritoriul căruia acesta își are domiciliul sau sediul
7. necesitatea de a afla dacă dreptul UE secundar incident s-ar opune unei astfel de norme naționale.
8. apoi, avem ipoteza de lucru în care beneficiarul împrumutului este o persoană fizică ce a încheiat un contract de împrumut cu scopul de a investi suma în apartamente de vacanță, pentru a desfășura activități de cazare și a oferi turiștilor un serviciu de cazare privată
9. necesitatea de a afla dacă într-un astfel de caz se poate interpreta că respectiva persoană fizică a încheiat un contract în calitate de consumator
10. necesitatea de a afla dacă se poate considera că instanțele din Republica Croația sunt competente să soluționeze o acțiune în constatarea nulității unui contract de împrumut și a declarațiilor de garanție corespunzătoare și în radierea unei înregistrări a ipotecii în Registrul proprietăților, în cazul în care, pentru a garanta îndeplinirea obligațiilor rezultate din contractul de împrumut, ipoteca respectivă a fost constituită asupra imobilelor debitorului aflate pe teritoriul Republicii Croația.
Dispoziții incidente:
1.1. Articolele 56 și 63 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
versus
1.2. Legea privind nulitatea contractelor de împrumut care prezintă elemente de extraneitate, încheiate în Republica Croația cu un creditor neautorizat; Narodne novine nr. 72/2017
2.1. Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (reformare) și, în special, articolul 4 alineatul (1) și articolul 25 din acesta
versus
2.2. articolul 8 alineatele (1) și (2) din Zakon o ništetnosti ugovora o kreditu s međunarodnim obilježjima sklopljenih u Republici Hrvatskoj s neovlaštenim vjerovnikom (Narodne novine nr. 72/2017)
3. articolul 17 alineatul (1) și articolul 24 punctul 1 din Regulamentul nr. 1215/2012.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
