BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
3 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Modificări legislative controversate aduse legilor justiției. O soluție legislativă improvizată: completul de 3 judecători în apel

31.01.2018 | Gheorghe-Liviu ZIDARU, Dumitru Marcel GAVRIȘ
Liviu Zidaru

Gheorghe-Liviu Zidaru

Dumitru Marcel Gavriș

Dumitru Marcel Gavriș

1. Preliminarii

În cele ce urmează nu ne propunem să examinăm în ansamblul lor modificările preconizate a fi aduse așa-numitelor Legi ale justiției; fără îndoială că, după ce va fi parcurs controlul de constituționalitate pentru toate cele trei legi, apoi reexaminarea de către legislativ – posibil, inclusiv la cererea Președintelui României – va trebui decantat efectul cumulat pe care aceste modificări îl vor avea asupra funcționării sistemului judiciar, în general.

Prezentul studiu este dedicat unei modificări surprinzătoare, apărute, se pare, abia în Senat (cameră decizională), care vizează art. 54 din Legea nr. 304/2004 a organizării judiciare, republicată și modificată[1] (în continuare, Legea organizării judiciare).

Potrivit art. 54 alin. (2) din Legea organizării judiciare, apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar recursurile, în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel, în vreme ce, potrivit inițiativei legislative, în forma trimisă spre promulgare, apelurile și recursurile se judecă în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel. Se observă așadar cu ușurință că ar urma ca apelurile să fie soluționate în complet de 3 judecători, în loc de 2, ca în prezent.

2. Evaluarea soluției

Soluția legislativă este surprinzătoare, atât din punctul de vedere al procesului legislativ, cât și din perspectiva fondului problemei.

În ce privește procesul legislativ, schimbarea compunerii completelor instanței de apel nu a fost cuprinsă nici în punctele anunțate de Ministrul Justiției în anul 2017, nici în proiectul Ministerului de Justiție de modificare a Legilor justiției, ulterior retras și reluat, într-o formă substanțial modificată, printr-o inițiativă parlamentară a coaliției de guvernare. Nefiind preconizată o asemenea măsură, nu a existat nicio justificare reală și, mai ales, nu a existat nicio evaluare a impactului pe care această măsură ar avea-o asupra încărcăturii tribunalelor și curților de apel, instanțe cărora le revine, de regulă[2], competența funcțională de a judeca apeluri.

Menționăm faptul că propunerile Consiliului Superior al Magistraturii din anul 2017 cu privire la legile justiției cuprindeau sugestia compunerii de 3 judecători în apel, fără ca această propunere să fi fost dezbătută cu sistemul judiciar. În comisia parlamentară specială pentru modificarea legilor cu impact asupra sistemului judiciar a fost avansată ideea că, dacă în materie penală apelurile ar urma să fie judecate de 3 judecători, aceeași soluție ar trebui adoptată și pentru cauzele civile, care nu ar fi mai prejos decât cele penale.

Procesul legislativ nu este caracterizat de seriozitate dacă îi lipseşte reflecţia critică a soluţiilor avansate de către actorii implicaţi în desfăşurarea acestuia. Acest tip de reflecţie trebuie să existe anterior intrării în vigoare a legii (lato sensu) pentru a preîntâmpina producerea efectelor negative asupra bunei funcţionări a justiţiei. Acest este unul dintre motivele pentru care legiuitorul a prevăzut în art. 6 alin. 3 din Legea nr. 24/2000, republicată[3], privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative că „proiectele de acte normative se supun spre adoptare însoţite de o expunere de motive, o notă de fundamentare sau un referat de aprobare, precum şi de un studiu de impact, după caz”.

Considerente simpliste, precum acela că ,,civilulˮ este la fel de important ca ,,penalulˮ (afirmație în sine corectă, dar profund specioasă în context, având în vedere numărul imens de cauze civile și de încărcătura pe judecător care va rezulta din modificarea preconizată) nu au nicio valoare epistemică. La fel de bine, ba chiar cu mai mult temei, am putea spune că numitorul comun la care trebuie să se ajungă este procesul civil şi nu procesul penal, dar nu vom intra într-o aritmetică a sofismelor.

Cenzurarea soluţiilor în procesul de elaborare a legilor trebuie să ţină seama de forţa epistemică a argumentelor aduse în sprijinul acestora. Autoritatea deontică este, nu de puţine ori, înşelătoare în această privinţă. Cine şi-ar fi închipuit efectele pe care le vor avea dispoziţiile art. XVIII din Legea nr. 2/2013[4], privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, al cărui conţinut a avut la bază „dorinţa”, legitimă într-o anumită măsură, instanţei supreme de a-şi reduce cât mai mult competenţa funcţională de judecare a recursurilor în materie civilă. Apreciem că decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017[5] poate fi „încadrată” dacă nu în totalitate, cel puţin în parte, printre aceste efecte. Aceasta deoarece rescrierea (în realitate modificarea temporară a textului ) art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma din alineatul 2 al art. XVIII, a determinat Curtea Constituţională să constate că sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv” cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituţională. Altfel spus, ceea ce contează sunt conţinutul şi efectele unei soluţii legislative, nu cine, când sau de ce a propus-o.

Din punctul nostru de vedere, soluția completului de 3 judecători în apel nu a fost în niciun fel motivată și nu a avut loc nicio reflecție asupra impactului său. O astfel de situație este contrară normelor de tehnică legislativă, ceea ce constituie un motiv suficient pentru ca ea să fie reexaminată cu seriozitate în procesul legislativ ulterior. O reexaminare va exista cu certitudine, în condițiile în care, în cadrul controlului anterior promulgării, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale anumite prevederi ale inițiativei legislative de modificare a Legii de organizare judiciară. Există așadar premisele unei reexaminări a modificării pe care o criticăm.

Pe fond, corecta înţelegere a semnificaţiei soluţiei completului de 3 judecători în apel presupune analizarea tuturor efectelor care se vor produce în activitatea instanţelor dacă se va ajunge la aplicarea ei. Trebuie spus de la început că aceste efecte nu se limitează la completurile care vor judeca apelurile, ci şi la completurile care vor soluţiona căile extraordinare de atac declarate împotriva deciziilor pronunţate în apel, respectiv la completurile care vor soluţiona incidentele procesuale relative la litigiile aflate în faza procesuală a apelului. Or, dacă apelul se soluţionează de către un singur complet şi, de regulă, o singură dată, pentru soluţionarea incidentelor procedurale precum cererile de recuzare, cererile de abţinere, cererile de reexaminare a taxei de timbru, cererile de reexaminare a încheierilor pronunţate asupra cererilor de ajutor public judiciar, cererile de reexaminare formulată împotriva încheierilor de aplicare a amenzii judiciare sau de obligare la despăgubiri, toate cererile necontencioase aferente litigiilor aflate în stadiul procesual al apelului sau cererile de strămutare a unor litigii aflate în acelaşi stadiu procesual, este nevoie de alte completuri de judecată decât cel care este sesizat cu judecarea apelului. Cererile incidentale enumerate anterior au reguli de soluţionare diferite şi, de cele mai multe ori, cad în competenţa de soluţionare a unor completuri diferite, în funcţie de conţinutul lor, de momentul la care apar ori se invocă, respectiv de planificările de permanenţă ale instanţelor. Totodată, existenţa cazului de incompatibilitate absolută prevăzut de art. 41 alin. 1 cod procedură civilă creează dificultăţi instanţelor de apel – fie tribunale, fie curţi de apel – în alcătuirea completurilor care judecă apelul după casarea cu trimitere spre rejudecare, chiar în contextul actualei compuneri.

Aşadar lucrurile sunt destul de complicate chiar şi de lege lata, când completul care soluţionează apelul este format din 2 judecători. Neîndoielnic acestea se vor complica exponenţial, cu cât creşte numărul de judecători care intră în alcătuirea unui complet, pentru că, nu-i aşa, legiuitorul ar putea stabili că în completurile colegiale care soluţionează apelurile intră 4, 5 sau chiar şi mai mulţi judecători.

Realitatea expusă anterior reclamă intuitiv simplificarea procedurilor. Prin modificarea criticată legiuitorul urmăreşte, din păcate, să le complice.

De asemenea, suntem de părere că un număr mai mare de judecători în complet nu garantează, în sine, o calitate sporită a deliberării și nici o responsabilitate mai mare a membrilor completului. Dimpotrivă, câtă vreme răspunderea va fi disipată între trei, în loc de doi judecători, iar numărul cauzelor în care fiecare judecător urmează să participe va crește semnificativ, există riscul real al scăderii calității deliberării, efect contrar celui scontat de legiuitor.

Într-o manieră ideală, toți judecătorii studiază toate dosarele supuse judecății și cunosc, fiecare în parte, toate piesele și problemele dosarului. Acest sistem este însă uneori impracticabil din cauza numărului mare de dosare; mai mult, el nu este întotdeauna necesar în toată rigoarea anterior menționată, în condițiile existenței unor căi de atac care se rezolvă în temeiul unor excepții procesuale (de tardivitate, de inadmisibilitate, netimbrare, nulitate etc.) sau care privesc cauze repetitive ori cu un caracter simplu ori foarte simplu. De aceea, există un judecător care studiază aprofundat toate aspectele dosarului, atât cele de fond cât și cele procedurale, acesta fiind, de regulă, președintele completului de judecată, celălalt judecător (în cazul apelului) ori ceilalți judecători (în cazul recursului) rezumându-se la un studiu mai puțin detaliat al dosarelor cu caracter simplu ori repetitiv ori, dimpotrivă, studiind în detaliu dosarele care nu prezintă aceste caracteristici. Așadar, deliberarea are loc în principal pe temeiul prezentării avizate efectuate de către președintele completului, acesta având un veritabil rol de raportor, care în alte proceduri este și formalizat, în vreme ce la noi are un caracter informal, raportul constând într-o prezentare efectuată în cursul deliberării.

Pe temeiul raportului verbal al președintelui și al studiului punctual al pieselor relevante din dosar are loc deliberarea completului colegial, sistem care, în cauzele mai simple spre medii, este pe deplin practicabil și de altfel și practicat (nu dorim să generalizăm, practica fiecărui complet fiind diferită în această privință). În cazul pricinilor mai complexe se dispune, cel mai adesea, amânarea pronunțării, pentru ca fiecare membru al completului de judecată să aibă timpul necesar studiului aprofundat al dosarului. În principiu însă, chiar și în cazul amânării pronunțării, rolul determinant în avansarea unei soluții (ulterior supusă deliberării detaliate a colegilor) va reveni, adesea, tot judecătorului raportor care, de această dată, este judecătorul căruia pricina i-a fost repartizată (de regulă, prin rotație) în vederea redactării considerentelor, după pronunțarea soluției. Se observă că acest sistem de lucru respectă principiul colegialității și păstrează, în mare parte, avantajele acesteia, atenuând însă o parte din inconveniente, respectiv efortul multiplu, efectuat în paralel de mai mulți judecători pentru deslușirea unei cauze. Completul colegial nu este o sumă de judecători unici, ci o echipă în care diferiții membri exercită funcțiuni diferite, unii având un rol mai pronunțat decât alții, situație care se schimbă, prin rotație, în funcție de dosarele luate în examinare și, desigur, de gradul lor de complexitate.

Se observă prin urmare că un număr mai mare de judecători nu generează în mod necesar o calitate sporită a actului de justiție, mai ales în situația – de nedorit – în care numărul mare de dosare în care fiecare judecător trebuie să participe la deliberare ar induce o stare de pasivitate, de delăsare și de preluare formală a soluției raportorului. Într-o asemenea situație extremă pe care, în tot cazul, o dezaprobăm, completul colegial devine o simplă fațadă, o mascaradă costisitoare, în termeni de timp și bani, existând chiar riscul ca performanța sa să fie mai slabă decât a judecătorului unic! De aceea, legiuitorul trebuie să asigure, cu înțelepciune și echilibru, evitarea unei astfel de situații.

Considerăm însă că chiar și în ipoteza unei colegialități depline, în care deliberarea este precedată de un studiu aprofundat al dosarului de către toți membrii completului, participarea unui judecător suplimentar nu aduce, în marea majoritate a cazurilor (anume peste 95 %) nici un avantaj față de colegialitatea asigurată, deja, de lege lata de implicarea a doi judecători care intră în compunerea completului de apel. Completul de 2 judecători asigură, deja, dialogul, raționamentul judiciar, căutarea echilibrului soluției, schimbul de idei care conturează mult mai bine atât situația de fapt cât și cea de drept relevantă pentru soluționarea pricinii. Nu există, în aprecierea noastră cel puțin, niciun avantaj semnificativ al includerii unui al treilea judecător în complet. De altfel, această includere este superfluă în cele 99,9 % din cazuri în care primii doi judecători cad de acord, caz în care celui de-al treilea nu-i rămâne altă soluție decât să-și argumenteze poziția contrară și, în caz de insucces, să se ralieze soluției majoritare ori să redacteze o opinie separată (soluție puțin uzitată în practică, în cazuri de principiu). În cazul în care cei doi judecători care compun actualmente completul de apel nu cad de acord, va fi oricum inclus un al treilea judecător pentru soluționarea divergenței. Se observă, așadar, că în cauzele complexe și care generează păreri divergente se poate ajunge și în prezent la un complet de 3 judecători în apel, dar doar în mod punctual, acolo unde deliberările anterioare au relevat o complexitate sporită a cauzei și o divergență de idei în cadrul completului inițial.

În acest punct, cititorul se poate, totuși, întreba dacă o utilitate adițională fie și (foarte) redusă nu ar justifica, totuși, extinderea completului de apel la 3 membri, în ideea că ,,dacă fie și o cauză din 20 ar putea fi judecată mai bine, merităˮ. Din păcate, această utilitate ipotetică – și pe care noi o socotim foarte îndoielnică – trebuie pusă în balanță cu dezavantajele certe și imediate ale sistemului preconizat, în care numărul de dosare judecate de un judecător de la tribunale și curți de apel va crește în mod semnificativ.

Pentru a da un exemplu concret, în cazul unei secții a curții de apel compusă din 12 judecători[6] care soluționează, într-un termen de 6 luni, un număr de 1.200 de dosare, în prezent pot fi alcătuite 6 complete de apel, care vor soluționa, fiecare, câte 200 de dosare. Fiecare judecător va participa, așadar, la judecata (în marea majoritate a cazurilor în ședință publică), deliberarea și pronunțarea a 200 de dosare, redactând considerentele unui număr de 100 de hotărâri (admițând că redactarea considerentelor se împarte în mod egal între colegii completului, cum de regulă se întâmplă).

În sistemul preconizat, al completului de 3 judecători în apel, vor putea fi formate 4 complete (în loc de 6), fiecare dintre aceste complete soluționând un număr de 300 de cauze (în loc de 200). Se observă, așadar, că fiecare judecător va participa la judecarea și soluționarea unui număr de 300 de cauze, în loc de 200, ca în prezent, existând așadar o creștere de 50% a activității sale. În ce privește redactările, situația ar rămâne egală, fiecare membru al completului urmând să redacteze 100 de hotărâri. Chiar și așa, se observă cu ușurință că sistemul propus mărește semnificativ și într-o proporție inacceptabilă volumul de muncă al fiecărui judecător în parte. Confruntat cu această realitate, judecătorul va fi obligat să depună un efort suplimentar semnificativ, pe care în mod normal l-ar afecta studiului aprofundat al dosarelor și redactării unor considerente de calitate, ori (mult mai rău, dar și mult mai plauzibil) să reducă în mod corespunzător efortul alocat fiecărui dosar în parte, printr-un studiu mai sumar al cauzei și prin redactarea unor considerente mai succinte.

Ilustrăm excesul de proceduri şi situaţia tragicomică în care suntem pe cale să ajungem printr-un exemplu uşor de înțeles. Un justiţiabil formulează în primă instanţă o cerere de ajutor public judiciar pe motiv că are venituri mici. Fiindu-i admisă doar în parte cererea, justiţiabilul formulează cerere de reexaminare care, potrivit art. 15 alin. 3 din OUG nr. 51/2008[7], modificată şi completată, privind ajutorul public judiciar în materie civilă, se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet. Indiferent de soluţie dată cererii, în apel, dacă starea de nevoie subzistă, justiţiabilul este obligat să formuleze o nouă cerere de ajutor public judiciar, care dacă va fi admisă în parte sau va fi respinsă, va putea fi iarăşi atacată cu cerere de reexaminare şi va fi judecată de un alt complet, de apel. Situaţia se repetă în recurs şi, dacă este cazul, în calea de atac a contestaţiei în anulare şi/sau a revizuirii. Nici unul dintre aceste alte complete care vor soluţiona cererile de reexaminare nu se vor pronunţa asupra pretenţiei propriu zise a justiţiabilului ci asupra unei chestiuni prealabile.

La fel stau lucrurile în cazul cererii de reexaminare a taxei de timbru, a cererii de recuzare, a cererii de abţinere şi a altor cereri incidentale care se soluţionează de un alt complet decât cel învestit cu soluţionarea apelului celorlalte şi care sunt uzuale în practica instanţelor de judecată. Este adevărat că nu toate litigiile presupun existenţa unor incidente procedurale de genul celor arătate, după cum este adevărat că multe litigii nu parcurg toate căile ordinare şi extraordinare de atac, dar simplul fapt că se poate ajunge la un asemenea exces de proceduri ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru legiuitor.

Orice procedură judiciară presupune multiple costuri pentru stat și pentru părțile implicate. Raţional ar fi ca legiuitorul să abordeze aceste aspecte inclusiv din perspectivă economică şi să limiteze costurile acolo unde se pune problema unor cheltuieli care nu sunt necesare pentru asigurarea dreptului la un proces echitabil, respectiv, pentru buna funcţionare a justiţiei ca serviciu public.

Iată așadar că sporul cantitativ antrenat de modificarea intempestivă a compunerii completului de apel nu va genera un spor calitativ, ci dimpotrivă, o depreciere a condițiilor de înfăptuire a actului de justiție ale cărei consecințe vor fi, din nefericire, suportate în mare măsură tot de către justițiabili.

Reamintim așadar că actualul sistem (un judecător la judecata în primă instanță, doi la cea din apel și trei în recurs) a fost introdus în anul 1997 ca o consecință a gravei crize de personal, fiind ulterior păstrat în condițiile creșterii imense a volumului de lucru al instanțelor, dar și în condițiile în care acest sistem s-a dovedit a fi funcțional în practică, asigurând responsabilizarea fiecărui judecător în parte și eficientizarea activității sale. Deși în forma inițială a Legii nr. 304/2004 se preconiza completul colegial la prima instanță, soluția a fost modificată încă înainte de intrarea în vigoare a legii, iar în prezent nu există voci serioase care să pledeze, în concret, pentru reintroducerea completului colegial la prima instanță. Cu atât mai surprinzătoare apare, așadar, o extindere a colegialității în apel, pe temeiul supoziției implicite, neverificate și superficiale că participarea mai multor judecători în complet ar asigura, în ansamblu, o mai bună funcționare a actului de justiție. În această ordine de idei, ar putea fi reintrodus și completul de 5 judecători pentru soluționarea recursului în casație, astfel cum funcționa acesta în perioada interbelică la Înalta Curte de Casație. Nu credem însă că cineva ia în calcul în mod serios o asemenea soluție, total neadecvată în contextul volumului de activitate actual (iar menținerea completului de 3 judecători în recurs, ulterior celui – preconizat a fi tot de 3 – în apel, ridică probleme de legitimitate a schimbării soluției în instanța de control judiciar, mai ales dacă cei 4 judecători de la cele două instanțe de fond vor fi pronunțat o soluție opusă celei adoptate în recurs).

Existând în continuare premisele care au determinat adoptarea sistemului actual, în urmă cu peste 20 de ani,  în lipsa unor motivări convingătoare și mai ales al unui studiu de impact al modificării propuse, credem că cea mai justă soluție ar fi păstrarea art. 54 din Legea organizării judiciare în forma actuală (eventual, amendat numai în ce privește participarea judecătorilor stagiari ca membri suplimentari în completul prezidat de un judecător definitiv). Chiar dacă modificarea aici discutată nu este neconstituțională (în măsura în care admitem că lipsa unei motivări pertinente și a unui studiu de impact nu o viciază extrinsec), ea este vădit neoportună, nefundamentată și aptă să genereze consecințe negative în practica judiciară.

3. Corelația cu alte modificări ale cadrului legal

Impactul augmentării completului de apel la 3 judecători, în loc de 2 este, deja, semnificativ agravat de împrejurarea că, în materie civilă, apelul a fost generalizat prin Noul Cod de procedură civilă, fiind cel mai adesea calea de atac ce se exercită împotriva hotărârilor primei instanțe. Ca atare, tribunalele și curțile de apel trebuie, deja, să gestioneze un număr semnificativ de apeluri, ceea ce face ca impactul modificării compunerii completului să fie unul major, afectând aproape toate cauzele supuse controlului judiciar.

Cu toate acestea, impactul modificării nu trebuie privit izolat, ci în conjuncție cu alte realități normative care îi pot conferi un veritabil caracter destructurant al activității tribunalelor și a curților de apel. Astfel, în urma Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017, pricinile cu obiect patrimonial judecate în primă instanță de judecătorie, în temeiul art. 94 pct. 1 lit. k) NCPC (,,orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști ˮ) vor fi supuse nu doar apelului la tribunale, ca până în prezent, ci și recursului, cel mai probabil la curțile de apel, având în vedere practica recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care stabilește competența curților de apel în ce privește soluționarea acestor recursuri, dar și soluția preconizată de lege ferenda, de a da în competența acelorași curți de apel competența de a soluționa recursuri în cauzele a căror valoare nu depășește 200.000 lei (și care constituie, cantitativ, majoritatea recursurilor). Se va ajunge prin urmare la o grevare semnificativă a curților de apel cu un număr suplimentar de recursuri, generând, practic, aproape o dublare a volumului de activitate actual.

Mai mult, această decizie a Curții Constituționale lipsește de suport una din rațiunile vehiculate informal, anume că instanța de apel pronunță, adesea, o soluție definitivă, nesupusă recursului; această presupusă rațiune (oricum discutabilă, față de cele ce preced) este sever atenuată de noua realitate normativă, rezultată din jurisprudența obligatorie a Curții Constituționale.

Totodată, în mod surprinzător, se preconizează o altă modificare cu impact extrem de serios asupra stabilității personalului la nivelul instanțelor superioare (ne referim îndeosebi la curțile de apel și la Înalta Curte de Casație și Justiție), anume crearea posibilității pensionării anticipate cu (doar) 20 de ani de activitate[8] (în care, reamintim, se socotește și durata cursurilor la Institutul Național al Magistraturii ori al profesiilor juridice exercitate anterior admiterii în magistratură), eliminându-se condiția minimă de vârstă de 60 de ani prevăzută în prezent de art. 82 alin.3 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor[9]. Practic, prin această modificare legislativă se creează premisele unui val de pensionare al unor persoane aflate la apogeul capacității lor profesionale (respectiv 20 de ani vechime și o vârstă situată adesea în zona 43 – 50 de ani), fiind lesne previzibilă vacantarea masivă a posturilor la nivelul acestor instanțe. Chiar dacă mobilul legiuitorului ar fi unul aparent benign (captarea bunăvoinței magistraților), impactul negativ asupra activității instanțelor de control judiciar va fi unul foarte mare[10]. În condițiile în care subzistă posibilitatea pensionării anticipate cu 25 de ani vechime, independent de vârsta împlinită, ne întrebăm ce rațiuni justifică acordarea aceleiași posibilități unor persoane cu 20 de ani vechime. De aceea, un magistrat cu mare experiență, în vârstă de 45 sau mai mulți ani, nu ar trebui stimulat insistent să iasă la pensie (pentru că, finalmente, exact asta va face, mai ales în condițiile în care activitatea judiciară se va îngreuna semnificativ).

Mai mult, aceeași inițiativă legislativă mărește (tot nejustificat, după părerea noastră) durata formării inițiale în cadrul INM la 4 ani[11] și durata stagiului la 2 ani, rezultând, astfel, că după doar 14 ani de activitate ca judecător sau procuror definitiv[12], acesta se poate pensiona, ceea ce, din punctul nostru de vedere, frizează absurdul desăvârșit și risipa unei resurse umane foarte valoroase, pentru a cărei formare se investesc foarte mulți bani publici.

Cu toate aceste ,,inovațiiˮ, dificultatea alcătuirii completelor ar deveni una serioasă chiar și în contextul (încă) actual, cu atât mai mult însă în contextul augmentării necugetate și nejustificate a membrilor completelor de apel, de la 2 la 3.

Toate acestea arată, în opinia noastră, că normele de organizare judiciară sunt unele foarte fine, al căror reglaj necesită o maximă prudență, viziune corelată și anticiparea tuturor problemelor posibile, iar nu modificări intempestive, făcute fără viziune de ansamblu și fără o anticipare minimală a efectelor produse.

4. Aspecte de drept tranzitoriu:

În măsura în care rațiunea va determina reconsiderarea soluției pe care o criticăm, secțiunea care urmează rămâne una de interes strict doctrinar. Existând totuși cel puțin o șansă reală ca prevederea să intre în vigoare, urmează să examinăm aplicabilitatea ratione temporis a modificării legislative, admițând, teoretic, că ea va intra în vigoare la 1 aprilie 2018.

Așadar, cum se vor compune completele de apel în cauzele începute înainte de 1 aprilie 2018, dar aflate în curs de judecată la acea dată, indiferent că apelul va fi înregistrat ulterior sau se va afla, deja, pe rolul instanței de apel? Chestiunea este una de maximă importanță, întrucât nelegala compunere a completului din apel, indiferent dacă numărul de judecători este mai mic sau mai mare decât cel legal, atrage casarea hotărârii, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 1 NCPC, motivul fiind unul de ordine publică, iar nulitatea hotărârii recurate este una necondiționată de vătămare, astfel cum rezultă din art. 176 pct. 4 NCPC.

Reamintim că, potrivit art. 24 NCPC, dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor (…) începute după intrarea acesteia în vigoare, în vreme ce procesele în curs de judecată începute sub legea veche rămân supuse acelei legi (art. 25 alin. 1 NCPC). De la această regulă, în materia normelor de organizare judiciară există o singură excepție, anume desființarea unei instanțe, care se va petrece, de regulă, la o dată fixă; ca atare, în acest caz, rațiuni practice impun trimiterea dosarelor către instanța devenită competentă potrivit legii noi (art. 25 alin. 3 NCPC).

Din punctul nostru de vedere, singura opinie corectă este cea potrivit căreia inclusiv normele de organizare judiciară sunt supuse, cu singura excepție prevăzută de art. 25 alin. 3 NCPC, regulii generale, potrivit căreia legea nouă se aplică doar proceselor începute după intrarea sa în vigoare. Ca atare, nu există niciun fundament normativ pentru a admite o modificare a compunerii completelor în cauzele aflate în curs de judecată, care vor fi supuse, în continuare, prevederilor art. 54 din Legea nr. 304/2004 a organizării judiciare în forma în vigoare la data începerii procesului.

Această opinie a fost amplu și convingător argumentată de domnul profesor Marian Nicolae, care a arătat că art. 24 și art. 25 alin. 1 NCPC se aplică tuturor normelor de organizare judiciară, competență și procedură propriu-zisă, dacă legea nu prevede expres altfel, fiind înlăturat în mod pertinent argumentul întemeiat pe caracterul de ordine publică al acestor norme[13]. Autorul demonstrează că ,,există retroactivitate parțială și în cazul unor norme de organizare judecătorească care s-ar aplica ,,imediatˮ proceselor în curs, deoarece ar avea ca efect judecarea cauzelor (…) în altă componență decât cea inițială (…) procedând astfel, legiuitorul se amestecă, în mod grav, în modul de administrare a justiției, încercând să influențeze modul de soluționare a proceselor respective. Se violează astfel nu numai principiul dreptului la un proces echitabil în sensul larg al termenului, dar și principiul separației puterilor în stat.ˮ[14]

De vreme ce este unanim admis că normele de organizare judecătorească sunt norme de procedură civilă lato sensu, alături de normele de competență și de procedură propriu-zisă, singura soluție posibilă este aplicarea art. 24 și art. 25 alin. 1 NCPC și în privința normelor privind compunerea completelor în apel, care sunt norme de organizare judecătorească. Nu se poate admite extrapolarea art. 25 alin. 3 NCPC și asupra celorlalte norme de organizare, atât pentru că rațiunile sunt esențial diferite (desființarea unei instanțe face obiectiv imposibilă continuarea judecății la acea instanță, în vreme ce continuarea judecății de către completul inițial este perfect posibilă și chiar oportună), cât și pentru că art. 25 alin.3, fiind o normă cu caracter de excepție, nu poate fi aplicată prin analogie altor ipoteze pe care nu le prevede (art. 10 NCC).

Întrevedem însă și aici sursa unei posibile practici neunitare cu cel mai dăunător caracter cu putință asupra securității raporturilor juridice procesuale și, deci, asupra judecării cauzelor într-un termen optim și previzibil, astfel cum dispune art. 6 alin. 1 NCPC.

5. Concluzii:

Intempestivă și neargumentată, modificarea compunerii completelor din apel de la 2 la 3 judecători va mări nejustificat volumul de activitate al judecătorilor de la tribunale și curți de apel, greu loviți fiind tocmai judecătorii instanțelor foarte aglomerate. Această situație riscă să genereze consecințe care vor lovi, mediat, tot în justițiabilul care își caută dreptatea într-un termen măcar rezonabil, dacă nu optim și previzibil, astfel cum clamează Noul Cod de procedură civilă. Mai mult, alte modificări legislative intervenite ori preconizate vor genera un efect cumulat de aglomerare serioasă la nivelul curților de apel şi al tribunalelor, amenințând totodată stabilitatea personalului judecătoresc de la instanțele de control judiciar.

Deşi am păstrat discursul în limitele strict impuse de problema compunerii completului de apel, la acest moment de concluzii putem afirma că există riscuri de supraaglomerare a instanţelor civile în viitor, chiar dacă nu se va modifica numărul judecătorilor care intră în compunerea completului de apel. Si nu avem în vedere realităţi sociale greu de anticipat, dar care pot apărea, cum a fost problema creditelor în franci elveţieni, care au generat un mare număr de procese, punând presiune pe activitatea instanţelor, ci actuale sau viitoare acte normative, cum ar fi legea insolvenței persoanelor fizice, legea salarizării unitare sau legea pensiilor care, dacă ne raportăm la istoria recentă, se prefigurează a avea potenţial de generare a unor litigii.  În privinţa acestui din urmă aspect, nutrim speranţa că realităţile viitoare ne vor contrazice.

Chestionarea judecătorilor care soluționează apeluri și care ar trece prin filtrul experienței soluția propusă ar demonstra că nu există motive concrete în realitatea juridică cotidiană în sprijinul soluției pe care o criticăm. Din nefericire, această verificare nu a fost considerată necesară, deși se impunea.

Toate acestea ne îndreptățesc să afirmăm că se impune reexaminarea legii, în sensul păstrării compunerii actuale a completului de judecată în apel, de 2 judecători, deopotrivă necesar și suficient pentru o bună judecată în al doilea grad de jurisdicție în fond.


[1] Republicată în M.Of. nr. 827/13.09.2005, cu multiplele modificări ulterioare.
[2] Avem în vedere că, potrivit art. 22 lit.b) și art. 24 din Legea organizării judiciare, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv completele de 5 judecători în materie penală judecă și apeluri. În cuprinsul studiului de față ne vom referi însă doar la situația proceselor civile, în sensul larg al termenului, incluzând toate materiile non-penale.
[3] În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010.
[4] Publicată în Monitorul Oficial  nr. 89 din 12 februarie 2013.
[5] Publicată în Monitorul Oficial  nr. 582 din 20 iulie 2017. Pentru ample critici și considerații cu privire la aplicarea în timp a acestei decizii, a se vedea T.C.Briciu, Cl.C. Dinu, M. Stancu, L.Gh.Zidaru, Analiza deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv”. Sfârșitul epocii ,,pragului valoric” și speranțele într-o Curte de Casație unificatoare a jurisprudenței publicat pe www.juridice.ro, 24.07.2017.
[6] Pentru simplificare, vom considera că președintele de secție fie este unul dintre cei 12 judecători, judecând același număr de cauze precum toți ceilalți ori că, dimpotrivă, se adaugă celor 12 dar nu judecă nicio cauză, exercitând doar atribuții administrative. Modelul fiind doar teoretic, nu are rost să-l complicăm cu calcule ponderate.
[7] Publicată în Monitorul Oficial nr. 327 din 25 aprilie 2008.
[8] A se vedea și studiul conex celui de față redactat de domnul judecător Andrei-Axente Irinel, Despre pensionarea prematură a magistraților, disponibil de asemenea pe www.juridice.ro.
[9] Republicată în M.Of. nr. 826/13.09.2005, cu modificările ulterioare. Textul se preconizează a fi modificat prin pct. 45 din inițiativa legislativă de modificare a Legii statutului judecătorilor și procurorilor, în sensul posibilității pensionării anticipate pentru cei cu 20 de ani vechime, chiar înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani.
[10] Notăm cu regret că de această dată la originea propunerilor pare a fi chiar Consiliul Superior al Magistraturii; din păcate, nu întrevedem alte rațiuni decât unele populiste.
[11] Această extindere a duratei formării inițiale este, în opinia noastră, atât de sensibilă încât necesită un studiu distinct.
[12] Număr de ani care poate fi chiar mai mic, dacă magistratul respectiv, absolvent al INM sau admis direct pe post, are o vechime anterioară în alte profesii juridice.
[13] ,,Așadar, în noul sistem de procedură civilă, legile procesuale nu mai sunt considerate de imediată și generală aplicare, iar caracterul de ordine publică al normelor procesuale nu mai este privit ca un motiv dirimant în sensul excluderii aplicării legii vechi, cu atât mai mult cu cât, prin ipoteză, suntem într-un domeniu în care prin excelență normele în general sunt considerate de ordine publică, fie că e vorba de legea veche, fie că e vorba de legea nouă.ˮ – M. Nicolae, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), NCPC comentat și adnotat, vol. I, ed. a II-a, Ed. Universul Juridic, București, 2016, pp. 113 – 114.
[14] A se vedea M. Nicolae, op.cit., p. 120; în mod similar, ibidem, p. 131. În sens contrar, a se vedea însă M. Tăbârcă, Drept procesual civil, vol. I, ed. a II-a, Ed. Solomon, București, 2017, p. 12 (care extinde prin analogie aplicarea art. 25 alin. 3 asupra tuturor normelor de organizare judiciară).


Liviu Gheorghe Zidaru, Dumitru Marcel Gavriș
Judecători – Curtea de Apel București


Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Au fost scrise până acum 3 de comentarii cu privire la articolul “Modificări legislative controversate aduse legilor justiției. O soluție legislativă improvizată: completul de 3 judecători în apel”

  1. Amelia FARMATHY spune:

    Poftiți?
    Ca să citez și, cu ocazia aceasta, să recitesc:
    ”Într-o manieră ideală, toți judecătorii studiază toate dosarele supuse judecății și cunosc, fiecare în parte, toate piesele și problemele dosarului. Acest sistem este însă uneori impracticabil din cauza numărului mare de dosare; mai mult, el nu este întotdeauna necesar în toată rigoarea anterior menționată, în condițiile existenței unor căi de atac care se rezolvă în temeiul unor excepții procesuale (de tardivitate, de inadmisibilitate, netimbrare, nulitate etc.) sau care privesc cauze repetitive ori cu un caracter simplu ori foarte simplu. De aceea, există un judecător care studiază aprofundat toate aspectele dosarului, atât cele de fond cât și cele procedurale, acesta fiind, de regulă, președintele completului de judecată, celălalt judecător (în cazul apelului) ori ceilalți judecători (în cazul recursului) rezumându-se la un studiu mai puțin detaliat al dosarelor cu caracter simplu ori repetitiv ori, dimpotrivă, studiind în detaliu dosarele care nu prezintă aceste caracteristici. Așadar, deliberarea are loc în principal pe temeiul prezentării avizate efectuate de către președintele completului, acesta având un veritabil rol de raportor, care în alte proceduri este și formalizat, în vreme ce la noi are un caracter informal, raportul constând într-o prezentare efectuată în cursul deliberării.
    Pe temeiul raportului verbal al președintelui și al studiului punctual al pieselor relevante din dosar are loc deliberarea completului colegial, sistem care, în cauzele mai simple spre medii, este pe deplin practicabil și de altfel și practicat (nu dorim să generalizăm, practica fiecărui complet fiind diferită în această privință). În cazul pricinilor mai complexe se dispune, cel mai adesea, amânarea pronunțării, pentru ca fiecare membru al completului de judecată să aibă timpul necesar studiului aprofundat al dosarului. În principiu însă, chiar și în cazul amânării pronunțării, rolul determinant în avansarea unei soluții (ulterior supusă deliberării detaliate a colegilor) va reveni, adesea, tot judecătorului raportor care, de această dată, este judecătorul căruia pricina i-a fost repartizată (de regulă, prin rotație) în vederea redactării considerentelor, după pronunțarea soluției. Se observă că acest sistem de lucru respectă principiul colegialității și păstrează, în mare parte, avantajele acesteia, atenuând însă o parte din inconveniente, respectiv efortul multiplu, efectuat în paralel de mai mulți judecători pentru deslușirea unei cauze. Completul colegial nu este o sumă de judecători unici, ci o echipă în care diferiții membri exercită funcțiuni diferite, unii având un rol mai pronunțat decât alții, situație care se schimbă, prin rotație, în funcție de dosarele luate în examinare și, desigur, de gradul lor de complexitate.”

    Mă scuzați, dar sper că sunteți în eroare sau ar trebui să veniți cu exemple concrete, dacă nu e așa, nu există judecători mai ”avizați” într-un dosar și judecător/judecători, din același complet, mai puțin ”avizați”, decât dacă cei mai ”puțin avizați” ar fi leneși, indolenți și nu și-ar face treaba, adică nu și-ar studia riguros dosarele.
    Nu exclud și situații de excepție, când se întâmplă să te ”lovească” pe ”nepregătite” vreo permanență, să fii bolnav (și nu vrei să încarci cu ședința ta vreo permanență, târându-te în ședință) sau să intervină vreo altă situație de excepție când, din motive obiective, studiul poate fi mai puțin aprofundat, dar, în rest, ipotezele citate nu sunt altceva decât expresia neîndeplinirii unor atribuții de serviciu.
    Pe care nu e cazul să le generalizăm sau să le prezentăm ca fiind un soi de cutumă.
    Eu nu am fost, în viața mea de jude obișnuit(și nici nu cred că o să fiu vreodată,dacă nu ajung jude la Înalta, ceea ce e puțin probabil), ”judecător-raportor” în fața colegilor mei de complet(când eram 3) sau în fața colegului meu de complet și nici el mie(de când suntem câte doi).
    Pentru că fiecare dintre noi își vede ședința temeinic, nu o ”frunzărește”, cum rezultă, e adevărat că nu în acești termeni, ci din aceia mai…., hm, suavi, din citatul mai sus redat.
    Iar amânarea pronunțării se traduce prin ”ne mai gândim asupra soluției”, nu….. ne dăm timp să studiem dosarul, la prima vedere, după rămânerea în pronunțare, dincolo de coperta acestuia.
    E sincer periculos ce prezentați, lăsați impresia că judecătorii nu studiază, în egală măsură de aprofundat, dosarele(context în care, într-adevăr, nu că nu ar fi necesar să fie trei juzi în apel, dar nici măcar doi, ci doar cel care studiază temeinic, aprofundat dosarul) și că merg pe mâna/cuvântul ”raportorului” informal, ceea ce, poate, o fi adevărat în completele în care domniile voastre intrați _deși,dacă ar fi fost așa, mă gândesc că, la eleganța care vă caracterizează, cu siguranță ați fi menționat, fie și într-o notă de subsol, în mod expres, o atare ”cutumă”_, dar e departe de a fi o regulă nescrisă sau, pardon, ”necitită”, ca să mă exprim în ton cu subiectul comentariului.
    Vorba unei colege din dimineața aceasta, vădit surprinsă să vă citească acest text: ”draga mea, cu ocazia asta, am aflat că sunt judecătorul ideal, îmi văd ședința și dacă nu o conduc:)))))”.
    Iar eu am, nici nu știu cum să zic sau să apreciez(o fi bine, o fi împotriva cutumei, I do not know) ocazia, de când sunt la CAB, de aproape 9 ani, să tot trăiesc într-o lume ”ideală”, astfel cum rezultă ea din fragmentul citat(adică mă ”lovesc” de ”încăpățânații” mei colegi, cititori de dosare, de pe orice loc ar fi ei).
    Și ca mine cred ori măcar sper că sunt mulți. Poate cei mai mulți.
    În rest, dincolo de cele ce preced, aveți dreptate, nu e nevoie de trei în apel, pentru că, dacă există, în prezent, divergență în apel, oricum intervine un al treilea, iar dacă nu intervin divergențe de opinie între cei doi, opinia celui de -al treilea, chiar și în contradicție cu cea exprimată de ceilalți doi, rămâne fără urmări juridice concrete, fiind consemnată în cadrul opiniei separate.
    Astfel că, cel mult, în recurs, pot fi trei de acord, în loc de doi, iar, dacă unul nu e de acord, rămas în minoritate, opinia lui nu va avea ”repercursiuni”_ ca să citez un profesor universitar, ajuns ministru, din categoria aceea cu ”nume și pronume”_ în relevanța juridică a soluției pronunțate în recurs.
    Așadar, pragmatic vorbind, al treilea e olecuță inutil în economia judecății.

    Dar, vorba cuiva, de aici de pe site, domnule, dacă va fi regulă, trebuie respectată, ce contează că e, în realitate, inutilă?
    Pe principiul acesta, ar trebui să înghețăm de frig, la orice semafor, că e roșu, e drept că nu trece țipenie de mașină, crivățul bate rău, nu ești acompaniat de copil (că să nu dai un exemplu negativ unui țânc care nu distinge încă între ce e periculos și ce nu e), dar….regula e regulă.
    Iar butonul salvator (și acela gândit pentru indivizii pragmatici, cărora regulile fără sens nu le dau nici direcție, nici vreo împlinire sufletească deosebită în viață) care ar aduce verdele mai repede lipsește de pe stâlp…….și, nu-i așa, în niciun fel, nu ar putea fi înlocuit de vreo inițiativă personală care ar salva un prezumtiv guturai, dar te-ar lăsa, pentru multă vreme, cu junghiul moral al contravenției săvârșite și nedescoperite_ dacă e descoperită, dilema morală e, cred, rezolvată prin aplicarea și plata amenzii, iar nu prin contestarea ei:)))).

    Până la urmă, alegerea omului inteligent, extrapolând puțin, e întotdeauna între un ”guturai” și un ”junghi moral” cu valențe exclusiv teoretice, asta din perspectiva cântăririi urmărilor concrete.

  2. Gheorghe-Liviu ZIDARU spune:

    Stimată colegă, ne așteptam la indignări (sincere sau ipocrite) ori la interogații precum cea de mai sus, ba chiar eram surprinși că ne-ați ratat/menajat la publicare – se vede treaba că erați doar ocupată cu celălalt articol, referitor la pensionare. Suntem întristați că pe al nostru nu l-ați observat decât în urma semnalării de către colega de birou, căreia îi mulțumim.

    Ca să vă liniștim, noi ne vedem dosarele, toți.

    Mai mult, dacă veți reciti cu bună-credință și în totalitate pasajul citat și articolul în ansamblu veți găsi acolo răspunsul, nu ne îndoim că pentru o persoană atât de inteligentă și – prezumăm noi – de bună-credință nu este necesar să evidențiem/bolduim acele cuvinte care vă demontează acuzațiile implicite (dacă am decelat bine nuanța cuvintelor de mai devreme, dacă nu, cu atât mai bine).

    Rămâne, dincolo de căutatul nodului în papură (papura argumentației noastre) realitatea fundamentală că adăugarea unui judecător în complet nu este o soluție nici din punctul dvs. de vedere, ceea ce ne bucură (nespus, chiar) și, din fericire, din punctul de vedere al niciunui coleg cu care am discutat. Insistăm asupra ideii că și în completul colegial normal, funcțional, în care toată lumea vede dosarele, nu vorbim de o sumă de judecători unici, ci de o echipă care deliberează împreună. Din această perspectivă, credem că doi judecători în apel sunt suficienți, mai ales în condițiile încărcăturii actuale. Este o idee la fel de pragmatică și de onestă precum aceea că pronunțarea în ședință publică înseamnă că soluția trebuie să devină accesibilă publicului, nu să citești o minută într-o sală goală, la ore înaintate (chestiune pe care ați subliniat-o foarte corect în alt comentariu).

  3. Amelia FARMATHY spune:

    Lăsând stima cu tentă ironică la o parte(păreți chiar tăios, dar așa, cam pe nerăsuflate, și nu prea se mulează pe personalitatea dvs., căci sunteți un exeget al cuvintelor îndelung căutate_în sens pozitiv desigur -, oricum, de v-am supărat, am convingerea că vă va trece întrucât am adresat comentariul meu unor oameni în primul rând remarcabili de inteligenți), a susține că un judecător nu își vede ședința pentru că intră, într-o ședință, pe locul doi sau trei sau că împrejurările în care toți judecătorii, ce intră în compunerea unui complet, își văd dosarele reprezintă o situație ”ideală” se subsumează unei generalizări, cum spuneam, și periculoasă, și neadevărată.
    Nu poți delibera asupra a ceea ce nu cunoști.
    Nu poți delibera ”din cele povestite/raportate”, excepție făcând Înalta, dar acolo este vorba despre cu totul altceva.
    Echipă se face la fotbal, la handbal, la baschet, în unitățile, în proiectele de cercetare,în instanță se discută soluția, pornindu-se de la cunoașterea dosarului.
    Atât și nimic mai mult.
    Cât despre ipocrizie, nu aș intra într-o polemică ce îmi depășește, oricum, intențiile avute la momentul scrierii comentariului ce v-a ”curentat” tocmai pentru că vă zicea ceea ce ar trebui să evitați: să generalizați.
    A, și, vorba unei cunoștințe de-ale mele, să ”dați din casă”.
    Din casa cui, dumneavoastă știți,probabil, mai bine, atunci când pomeniți de ipocrizie.
    Eu una nu intru în ședința de apeluri, de pe locul doi, cu așteptări de povestitor de la colegul meu, ceea ce, firește, nu exclude ca el sau eu să observăm ceva din dosar care a scăpat celuilalt, dar asta se întâmplă tocmai pentru că, de regulă (cum spuneam pot interveni situații obiective în care circumstanțele concrete să fie împotriva acestei reguli pe care o aplicăm consecvent, dar nu despre excepții era vorba în articolul dvs), ne uităm amândoi pe dosare.
    Nu avem timp de așa ceva (de povestit adică) și, sincer, nici chef să facem munca celuilalt, iar raport, dacă îmi e permisă o glumă, dăm numai nevastei/ soțului, doar că nici măcar ei nu mai au vreme /dispoziție de așa ceva.
    Suntem, așadar, o sumă constantă de 1+1, iar nu o echipă de 1 și 0.
    Iar apologie unei ipotetice echipe de 1 și 0, îs prea bătrână să mă apuc să fac.
    Succes cu cei mai tineri.
    Cred că tocmai v-am crescut citirile.
    Deși nu fac echipă cu dvs:).
    Și nici nu vă dau/nu îmi dați raportul:)))).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Newsletter
Publicitate
Corporate
Membership