BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul munciiCyberlaw
 
Dreptul muncii
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
SAVESCU & ASOCIATII
 
17 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Modificări legislative controversate aduse legilor justiției. Despre pensionarea prematură a magistraților
31.01.2018 | Irinel-Axente ANDREI


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019
Irinel-Axente Andrei

Irinel-Axente Andrei

Dintre modificările legislative cu impact major, propuse prin proiectele de modificare a legilor justiţiei, una dintre cele mai controversate şi cu efecte negative pentru sistemul judiciar se referă la renunţarea la vârsta minimă necesară pentru pensionarea cu 20 de ani vechime efectivă în magistratură (art. 82 alin. 3 din Legea nr. 303/2004 în forma propusă spre promulgare)[1]. Ca element de noutate absolută faţă de vechea formă a textului, beneficiul a fost extins şi la magistraţii asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi magistraţii asistenţi de la Curtea Constituţională[2].

Modificarea va genera previzibil ieşirea din sistem a sute de judecători şi procurori într-un interval scurt. Primii vor pleca cei care oricum aşteaptă pensia specială pentru că nu şi-au descoperit vocaţia în magistratură, iar apoi vor pleca şi cei care ar vrea să performeze profesional, dar nu vor mai putea, pentru că fie vor fi copleşiţi de volumul de muncă rămas după valul de pensionări, fie nu vor vrea să fie simpli observatori la degradarea climatului profesional prin recrutarea rapidă şi superficială a viitorilor magistraţi care să umple rapid golurile rămase în sistem. E uşor de imaginat ce impact are pensionarea simultană a trei sau patru judecători dintr-o secţie sau instanţă cu schemă redusă sau medie.

Trebuie desigur menţionat în context şi faptul că viitorul aflux de pensionări din sistemul judiciar se va suprapune cu introducerea apelului în complet de trei care va creşte volumul de activitate al judecătorilor din completele colegiale[3], concretizat în numărul dosarelor de soluţionat, într-o manieră semnificativă, precum şi cu previzibila atribuire a competenţei de soluţionare a recursurilor în materie civilă către curţile de apel, în toate litigiile evaluabile în bani până la valoarea prag de 200.000 de lei[4], în contextul invocării unei aglomerări a instanţei supreme cu aceste căi de atac. Un practician cu minimă experienţă într-o instanţă poate anticipa consecinţa cumulată a tuturor acestor factori.

Ce va însemna această hemoragie de resurse umane mai ales pentru justiţia penală unde trebuie asigurată continuitatea completului pe dosare a căror soluţionare durează mai mulţi ani este îngrijorător. Blocarea soluţionării multor dosare prin necesitatea refacerii periodice a probatoriului este previzibilă [5].

Un imbold pentru pensionarea prematură dar masivă a magistraţilor va da şi noua formă a răspunderii materiale[6] precum şi condiţiile nesatisfăcătoare de muncă din instanţe, capitol la care din păcate se remarcă sediul cu totul impropriu al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Nu se fac investiţii pentru spaţii de lucru corespunzătoare unei justiţii de nivel european, nu există, nici după cinci ani de la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, camere de consiliu necesare pentru aplicarea unor dispoziţii procedurale a căror intrare în vigoare se amâna ,,sine die”, arhivele moderne sunt încă la stadiul de deziderat, nu se fac investiţii pentru calculatoare şi imprimante moderne, majoritatea celor folosite fiind cu accentuată uzură fizică. Proiectul generalizării dosarului electronic la nivel naţional şi integrarea sa cu sistemul ECRIS rămâne de asemenea la stadiul de proiect de mai mulţi ani, deşi beneficiile lui pentru sistemul judiciar în ansamblu şi justiţiabili în special sunt dovedite fără echivoc la acele puţine instanţe unde a fost deja aplicat prin eforturi locale. În viitorul apropiat bugetul pentru investiţii al Ministerului Justiţiei va merge previzibil înspre penitenciare, iar sediile de instanţe şi parchete nu vor fi o prioritate.

Scăderea vârstei de pensionare vine în contradicţie cu intenţia declarată de maturizare a corpului profesional şi de creştere a stabilităţii în sistem, context în care s-a propus într-un proiect iniţial de modificare a legilor justiţiei asumat de către Ministerul Justiţiei, discutat în adunările generale ale instanţelor în cursul lunii septembrie, despre bariera celor 30 de ani pentru accedere la I.N.M., idee din fericire abandonată până în acest moment. Intenţia enunţată s-a concretizat în forma finală a legii trimisă spre promulgare doar în creşterea duratei de formare la I.N.M. la 4 ani [7], situaţie care va scădea atractivitatea acestei instituţii pentru tinerii absolvenţi. Trebuie menţionată în acest context şi tendinţa îngrijorătoare de scădere în ultimii ani a proporţiei absolvenţilor de I.N.M. printre tinerii magistraţi, în detrimentul celor care optează pentru intrarea în magistratură prin promovarea examenului condiţionat de o experienţă profesională anterioară de cinci ani. Desigur că această tendinţă va fi accentuată de creşterea duratei cursurilor la 4 ani, fapt ce va determina ca, în mod cu totul nedorit, principala cale de aces în sistemul judiciar potrivit arhitecturii legislative să devină în fapt o poartă de intrare periferică, nefiind atractivă pentru absolvenții foarte buni (și care se vor vedea confruntați cu perspectiva unei pregătiri inițiale de 4 ani, dintre care câte 6 luni vor fi petrecute la penitenciare și direcțiile de protecție a copilului, pentru ca, ulterior absolvirii INM, să parcurgă un stagiu de 2 ani în timpul căruia vor fi lipsiți în cea mai mare parte de prerogative decizionale proprii).

În aceeaşi tendinţă de maturizare şi stabilizare a sistemului se propune cu deplin temei creşterea vechimii necesare pentru promovare: 7 ani vechime efectivă ca judecător pentru promovare la tribunal, 10 ani vechime efectivă pentru promovare la curtea de apel şi 18 ani vechime pentru promovare efectivă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

De menţionat modificarea de substanţă, dar cu totul necesară, care exclude din calculul vechimii minime pentru promovare durata cursurilor la I.N.M. [8].

În mod paradoxal, contrar filosofiei modificărilor descrise, dacă se ia în calculul vechimii necesare pentru pensionare şi perioada de formare la I.N.M. (şi aşa este până în acest moment pentru că art. 17 alin. 5 din Legea nr. 303/2004 este neatins)[9] vom avea judecatori pensionabili începând cu vârsta de 42 de ani, deoarece mulţi absolvenţi de drept dobândesc calitatea de auditor de justiţie în jurul vârstei de 22 de ani, la prima sesiune de admitere de după obţinerea licenţei.

Contradictorie este astfel, pe de o parte, întârzierea momentului la care un judecător dobândeşte calitatea de judecător definitiv, sau vocaţia de a promova la instanţa superioară, inclusiv Înalta Curte de Casaţie şi Justişie, iar pe de altă parte, scăderea substanţială cu cinci ani a vârstei minime de pensionare, care compromite realizarea scopului propus prin primele modificări enunţate. Două tendinţe în absolută disonanţă.

Este o situaţie absurdă pentru că la vârsta respectivă (42 de ani sau puţin peste) un judecător nu a atins încă deplina maturitate profesională, iar în sistemele judiciare pe care le privim cu admiraţie şi pe care le adoptăm drept model, 42 de ani este vârsta la care poate eventual începe o carieră de judecător, nu una la care se sfârşeşte.

Un calcul simplu arată următoarele: durată I.N.M. patru ani (art. 16 alin. 4 din Legea nr. 303/2004 modificat), durata stagiului, obligatorie desigur, doi ani (art. 22 alin. 1 din Legea nr. 303/2004), rezultă că un judecător sau procuror se poate pensiona după 14 ani de activitate efectivă ca magistrat definitiv?

Orice studiu comparativ relevă faptul că şi posibilitatea actuală de pensionare începând cu 47 de ani este un exotism în lumea civilizată spre care tindem. Ea este în mod normal după 55 sau chiar după 60 de ani. Scăderea, fie şi teoretică, a vârstei de pensionare la 42 de ani cred că plasează sistemul judiciar românesc într-o zonă de ridicol. Imaginea sistemului judiciar în ochii justiţiabililor şi a simplilor cetăţeni care au explicită antipatie pentru pensii speciale consistente la vârste neverosimile va fi afectată. Iar efortul bugetar nesustenabil[10] va genera ajustarea previzibilă a pensiilor speciale, dar răul va fi fost deja făcut pentru sistemul judiciar pe termen foarte lung.

Într-o situaţie cu adevărat unică la nivel mondial, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va avea în întregime judecători pensionabili la simpla cerere, deoarece vechimea necesară pentru promovare va creşte la minim 18 ani în funcţia de judecător [11]. Or vechimea minimă de promovare la instanţa superioară se calculează conform proiectului de lege fără durata stagiului la I.N.M., în timp ce vechimea minimă necesară pentru pensionare se calculează cu includerea perioadei de formare la I.N.M., aşa încât vîrsta minimă de promovare la I.C.C.J. echivalează de fapt cu o vechime în magistratură de 22 de ani, peste cea minimă necesară pentru pensionare, de 20 de ani. Ridicolul acestei situaţii pare imposibil de negat. Lipsa oricărei continuităţi, fluctuaţia permanentă de personal, previzibila scădere a standardelor de accedere vor genera o reacţie negativă în lanţ cu consecinţe nefaste în ceea ce priveşte calitatea sistemului judiciar.

De unde vor fi luaţi alţi magistraţi şi dacă sistemul îşi permite pierderea unei resurse umane cu mare experienţă, care poate contribui la creşterea calităţii actului de justiţie şi poate oferi un bun reper pentru tinerii colegi, nu preocupă iniţiatorii acestei modificări legislative. Este greu de înţeles care vor fi beneficiile pentru sistemul judiciar dacă o parte consistentă dintre magistraţi se pot pensiona intempestiv, după împlinirea rapidă a vechimii minime necesare. Teoretic ei pot pleca în orice moment, atunci când li se repartizează un dosar incomod de exemplu, sau la orice minim sentiment de disconfort personal. S-a gîndit vreunul dintre cei care au propus sau susţin cu entuziasm (ori din oportunism conjunctural) această modificare cum vor fi umplute golurile rămase, în condiţiile în care I.N.M. nu poate forma decât puţin peste o sută de auditori de justiţie pe an, judecători şi procurori? S-a renunţat la nevoia unui standard de calitate? Sau se doreşte introducerea şi în magistratură a situaţiei controversate sub aspect moral a cumulării pensiei cu salariul la magistraţii pensionaţi care vor fi reintegraţi în sistem în condiţiile unei crize acute de personal?

Nu este, cum s-ar putea crede, o simplă eroare de legiferare care să genereze această situaţie prin neatenţia de a corobora anumite texte dintre cele propuse. Dimpotrivă, este o propunere deliberată şi asumată de către iniţiator ca un pretins gest de reformă necesar şi benefic, destinat să consolideze statutul magistraţilor. De asemenea, modificarea a fost primită cu satisfacţie de unii reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale.

Poate nu e târziu ca cineva să ceară cu responsabilitate blocarea acestei absurdităţi. Oricum mult rău a fost deja făcut pentru că emulaţia profesională cuprinde în prezent inevitabila întrebare: tu când te pensionezi dacă intră legea în vigoare? Consecinţa este că, contrar tuturor intenţiilor expuse retoric de către iniţiatorii şi susţinătorii modificărilor legsilative, sistemul nu va deveni în viitor unul al magistraţilor de carieră profesionişti, responsabili şi experimentaţi, selectaţi riguros, promovaţi pentru o activitate merituoasă, evaluaţi consistent şi obiectiv, deopotrivă motivaţi corespunzător, ci un sistem dominat de aspiranţi la pensii speciale pentru care o carieră de 14 ani ca judecător definitiv reprezintă doar o scurtă escapadă prin profesie.


[1]  ,,De pensia de serviciu prevăzută la alin. (1) beneficiază la cerere, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, şi judecătorii, procurorii şi magistraţii asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi magistraţii asistenţi de la Curtea Constituţională cu o vechime între 20 şi 25 de ani numai în aceste funcţii, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1), pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală în aceste funcţii,,.
[2]  Despre raţiunea acestei extinderi a dreptului la pensie, expunerea de motive păstrează o totală discreţie. De fapt, întreaga expunere de motive este succintă şi nu se referă decât la o parte dintre numeroasele modificări. Nu face excepţie nici modificarea indirectă a vârstei minime de pensionare a magistraţilor, modificare pentru care nu există nici măcar la nivel declarativ o raţiune benefică sistemului judiciar în ansamblul său., ci exclusiv beneficii individuale (disponibilă aici)
[3] Asupra acestei probleme, a se vedea studiul conex celui de față, redactat de domnii judecători Liviu Gheorghe Zidaru și Marcel Dumitru Gavriș, O soluție legislativă improvizată: completul de judecători în apel, disponibil de asemenea pe www.juridice.ro.
[4] Este desigur cunoscută decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017 publicată în Monitorul Oficial al   României, partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017.
[5]  Este desigur în discuţie şi Hotărârea din 7 martie 2017 (definitivă la 7 iunie 2017) în cauza Cerovšek și Božičnik împotriva Sloveniei (cerererile  nr. 68939/12 și 68949/12);  Judecatorii europeni au statuat că judecătorii care nu au participat la proces, nu pot motiva hotărârea judecătorească şi să o semneze, pentru că nu pot oferi garanţia că au făcut o bună administrare a actului de justiţie şi ca atare încalcă dreptul la un proces echitabil. În acest context este absolut surprinzătoare propunerea legislativă recent declarată neconstituţională în controlul prealabil de constituţionalitate, prin care, cu încălcarea jurisprudenţei CEDO, se propunea prin art. 1342 din Legea nr. 304/2004 reintegrarea profesională a magistraţilor pensionaţi, doar pentru motivarea unor hotărâri judecătoreşti pe care, prin ipoteză, nu le-au pronunţat.
[6] Desigur, sub rezerva reexaminării sale cu respectarea jurisprudenței Curții Constituționale. Chiar și așa, anticipăm că legiuitorul nu va renunța la tendința de a înăspri această răspundere.
[7] Chiar expunerea de motive a modificărilor Legii nr. 303/2004 vorbeşte despre intenţia de creştere a duratei stagiului la INM la 3 ani, durată mult mai rezonabilă, însă la propunerea unei asociaţi profesionale cu reprezentatitivitate redusă, fără consultarea întregului corp al magistraţilopr şi paradoxal, chiar fără consultarea Institutului Naţional al Magistraturii prin Consiliul Ştiinţific al acestei prestigioase instituţii, sau prin alt reprezentant, durata stagiului a fost majorată la 4 ani, durată excesivă prin raportarea la scopul şi utilitatea  acestei instituţii;
[8]  Art. 44 alin. (2) din forma Legii nr. 303/2004 modificată, disponibilă aici.
,,La calcularea condiţiei minime de vechime pentru a participa la concursul de promovare nu se ia în considerare perioada în care judecătorul sau procurorul a avut calitatea de auditor de justiţie,,.
[9] ,,Perioada în care o persoana a avut calitatea de auditor de justiţie, dacă a promovat examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, constituie vechime în funcţia de judecător sau procuror,,.
[10] În esență, bugetul de stat nu economisește nimic prin pensionarea anticipată a judecătorului sau procurorului, ci dimpotrivă. Postul vacant va trebui acoperit și plătit, în vreme ce tânărul pensionar va primi o pensie foarte apropiată de salariul net anterior, fără a mai plăti (cel puțin nu în aceeași proporție semnificativă ca în timpul muncii) impozite și contribuții sociale.
[11] A se vedea art. 44 alin. 1 punctul c al Legii nr. 303/2004, în forma propusă spre promulgare.


Irinel-Axente Andrei
Judecător – Curtea de Apel Cluj

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 17 de comentarii cu privire la articolul “Modificări legislative controversate aduse legilor justiției. Despre pensionarea prematură a magistraților”

  1. Florin-Iulian HRIB spune:

    HM!
    4 ani ca auditor în INM, 2 ani stagiar şi se menţine concursul de admitere în magistratură pentru diverşi jurişti şi pseudojurişti, ba chiar se permite încadrarea magistraţilor-asistenţi pe post de judecător/procuror şi reîncadrarea foştilor judecători/procurori fără niciun examen/concurs dacă au activat 10 ani în funcţia de magistrat-asistent, judecător, respectiv procuror!!!
    ALOOOOOO!
    Treziţi-vă!
    Ce corupţie şi incompetenţă avem acum, dar să vezi ce explodează hibele astea în anii următori… Se va umple sistemul de loaze, dar cred că asta se şi urmăreşte.
    Oricît ai fi de cinstit, corect, idealist, justiţiar etc., trebuie să fii realmente bătut în cap să mai vrei să treci prin INM.

    • Claudiu RĂDUCANU spune:

      Subiectele de la concursul pentru cei cu vechime sunt identice cu cele de la INM. Prin urmare `diversii jurişti şi pseudojurişti` au, in principiu, cam acelasi bagaj de cunostinte teoretice precum cei care intra la INM. generalizarile si ideile preconcepute nu ar trebuie sa fie promovate de un profesionist al dreptului. Cu privire la restul ideilor, nu va contrazic.

      • Florin-Iulian HRIB spune:

        Dacă vreţi să polemizaţi pe tema asta, vă invit să citiţi mai întîi articolul „ADMITEREA LA INM-RADIOGRAFIA UNUI CONCURS INECHITABIL, publicat chiar pe juridice.ro”, unde am argumentat pe larg opinia mea referitoare la definitivat (=concursul de admitere în magistratură pentru cei cu 5 ani vechime juridică).
        Pînă atunci, observ că plecaţi de la o premisă corectă, citez: „diversii jurişti şi pseudojurişti` au, in principiu, cam acelasi bagaj de cunostinte teoretice precum cei care intra la INM”, dar emiteţi o concluzie eronată, anume că aş promova „generalizarile si ideile preconcepute” (sic!). Cred că aţi avea probleme la examenul de logică de la INM…
        Tocmai pentru că au „cam acelaşi bagaj”, nu se justifică diferenţa de tratament, cu atît mai mult cu cît examenele au devenit cvasiidentice în prezent. De ce proaspăt absolventul de Drept este considerat mai slab pregătit pentru a fi numit direct judecător/procuror decît pseudojuristul angajat (uneori fictiv) pe cine ştie unde?! Ca să nu mai spun că majoritatea judecătorilor şi procurorilor din sistem (inclusiv membrii CSM-ului; apropo: membrii actualului CSM nici nu s-au obosit să publice un CV pe site) nu au absolvit INM…
        Convingerea mea, bazată pe experienţă, este că absolvenţii de INM sînt mai bine pregătiţi, mai motivaţi, mai responsabili, mai conştienţi de rolul lor în societate, mai exigenţi şi mai puţin dispuşi la compromisuri cînd ajung să profeseze efectiv decît cei care s-au trezit peste noapte judecători şi procurori. Situaţia este similară cu absolvenţii de SNG.
        Şi, ca opinie strict personală, consider că singurii jurişti care se apropie suficient de mult de profesia de judecător, astfel încît să merite oarecum să participe la definitivat, sînt grefierii (aşa-zişi „de şedinţă”, deşi, în paranteză fie spus, e improprie denumirea, întrucît adevăraţii grefieri sînt doar cei care intră în şedinţele de judecată) şi magistraţii-asistenţi, care chiar lucrează cot la cot cu judecătorii, ba mai mult, grefierii au ajuns să facă minute şi motivări de hotărîri judecătoreşti (după model, desigur…).
        Întîmplător, am lucrat în administraţia centrală şi locală, aşa că ştiu, cît de cît, cum se fac angajările acolo şi ce pregătire au mulţi dintre pseudojuriştii aceia!
        Eu, unul, am zis-o şi o repet de cîte ori am ocazia: aş desfiinţa definitivatul fără ezitare şi nu aş impune niciodată o limită de vîrstă pentru admiterea în orice profesie. Cei care se amăgesc că devin mai inteligenţi sau mai corecţi ori mai motivaţi odată cu vîrsta se înşală amarnic!
        Şi, ca să păstrez oarecum tema articolului de mai sus, nu aş impune nici măcar o limită de vîrstă pentru părăsirea profesiei, fie ea de judecător, procuror, grefier etc., ci aş condiţiona obţinerea unei pensii de serviciu de exercitarea efectivă a respectivei profesii cel puţin 25 de ani (cu reducerea corespunzătoare a cuantumului pensiei, în funcţie de vechimea efectivă în profesie). Nu mi se pare corect să te pensionezi cu o pensie de serviciu aferentă unui magistrat doar pentru că ai lucrat 20 de ani ca avocat şi ai mai activat 5 ani (sau chiar mai puţin) ca judecător.

        • Alina BADEA spune:

          Legat de „singurii jurişti care se apropie suficient de mult de profesia de judecător, astfel încît să merite oarecum să participe la definitivat, sînt grefierii (aşa-zişi „de şedinţă”, deşi, în paranteză fie spus, e improprie denumirea, întrucît adevăraţii grefieri sînt doar cei care intră în şedinţele de judecată) şi magistraţii-asistenţi, care chiar lucrează cot la cot cu judecătorii, ba mai mult, grefierii au ajuns să facă minute şi motivări de hotărîri judecătoreşti (după model, desigur…)”, nu imi dau seama exact daca atunci cand va referiti la juristi aveti in gand doar jurisconsultii sau consilierii juridici mai bine spus, iar nu si avocatii (avand in vedere ca si acestia intra in categoria de gen a juristilor; ca si judecatorii si grefierii, de altfel). Oricum ar fi, mi se pare nelalocul ei generalizarea. Am vazut juristi (in sens larg) bine pregatiti in toate categoriile de profesii (judecatori, avocati, consilieri juridici), dupa cum am vazut juristi (in acelasi sens larg) extrem de slab pregatiti in aceleasi categorii. Ca sa nu mai spun de hotararile judecatoresti in care se copiaza la considerente sustinerile uneia dintre parti, la care judecatorul a achiesat probabil sau, mai grav, care i s-au parut mai „fancy”, lecturand in diagonala dosarul (daca e sa ma iau dupa articolul publicat de dl judecator Zidaru tot pe Juridice.ro). Deci generalizarile dauneaza. Si, sincer, ca avocat, nu as vrea sa fiu comparata cu un grefier (fara nicio intentie peiorativa) care de cele mai multe ori are doar o perspectiva teoretica asupra unei probleme dintr-un dosar. Daca nu practici, in adevaratul sens al cuvantului (ca avocat sau consilier juridic), sunt foarte putine sanse sa intelegi complet spete de civil (fostul comercial), fiscal si alte materii mai aplicate.

          • Florin-Iulian HRIB spune:

            Cînd spun jurist, de obicei mă refer la absolventul de Drept. Dar în acest context, cînd spun jurişti şi pseudojurişti, mă refer la cei care au tangenţă mai mult sau mai puţin cu justiţia, în special cu instanţele de judecată. Sînt mulţi oameni competenţi şi dedicaţi în sistem, dar legiuitorul însuşi a permis intrarea în sistem a unora care nu prea au fost testaţi corespunzător. Amintesc doar inflaţia de facultăţi private (unde intră şi iese cine vrea, dacă e dispus să plătească…) şi diversele modalităţi de eludare a căii principale de acces în magistratură, recte admiterea la INM.
            Generalizarea o face chiar legiuitorul prin modul în care a reglementat admiterea în magistratură. Deşi definitivatul şi concursul de admitere la INM au devenit, practic, identice, rezultatul celor două tipuri de acces în magistratură este complet diferit şi total ilogic! Eu mă simt jignit că legiuitorul mă consideră incompetent din faşă să fiu numit direct pe post, în ciuda „tradiţiei” care ne demonstrează că majoritatea judecătorilor şi procurorilor au fost numiţi direct pe post, fără a trece prin INM.
            Experienţa de 5 ani în alte profesii juridice este irelevantă pentru exercitarea profesiei de judecător sau procuror. Există consilieri juridici şi chiar avocaţi care nu intră deloc în sala de judecată. Eu însumi am fost consilier juridic la primăria Hunedoara şi din vreo 20 de consilieri juridici, doar 4 aveam drept de reprezentare în instanţă, restul se ocupau cu altceva, îndeosebi probleme administrative, ce nu aveau absolut nicio legătură cu magistratura sau procuratura. Nici măcar juriştii asimilaţi magistraţilor nu au legătură cu magistratura!
            De asemenea, mă simt jignit că legiuitorul mă consideră un cvasiinfractor, astfel încît, dacă nu vreau să rămîn în sistem 6 ani (respectiv 10 ani, potrivit noilor modificări legislative) ca magistrat sau 5 ani ca grefier, mă obligă să plătesc sume exorbitante drept sancţiune pecuniară, cică a cheltuit statul cu şcolarizarea mea!? Eu îmi amintesc foarte bine ce condiţii de şcolarizare mi-a oferit SNG şi nu am chef să le detaliez aici (poate am să scriu cîndva un articol pe tema asta). Şi încă nu am auzit de vreun salariat care să fie obligat să returneze salariile obţinute legal în timpul serviciului, dacă îşi dă demisia sau este concediat chiar şi pentru săvîrşirea unor infracţiuni la locul de muncă?! Nici măcar studenţii exmatriculaţi nu au obligaţia să returneze bursa primită pînă în momentul sancţiunii!
            Şi, fără supărare, dar avocatul nu are acces la bucătăria internă a magistraturii aşa cum are grefierul. Am stat şi eu în faţa judecătorilor în calitate de consilier juridic, dar am o cu totul altă perspectivă asupra justiţiei de cînd activez la dreapta/stînga magistraţilor…

    • Florin-Iulian HRIB spune:

      Ah, trebuie să mai adaug şi modificarea mirobolantă în sensul obligării absolvenţilor de INM să activeze ca juzi sau procurori timp de 10 ani, altfel trebuie să returneze bursa şi cheltuielile de şcolarizare! Ticăloşie mai mare ca asta mai rar găseşti în lume… Nici infractorii nu primesc amenzi penale atît de mari. Imaginaţi-vă ce sume se adună în 4 ani de formare în INM!
      Spre comparaţie, la finalul cursurilor SNG în 6 dec 2016, am întrebat cît trebuie să plătim dacă nu acceptăm să stăm 5 ani în sistem şi mi s-a spus că aprox. 13000 de lei (130 de milioane de lei vechi). Suma asta era pentru 6 luni de formare ca viitor grefier, cînd bursa era cam 1000 de lei. În 2017, bursa la SNG a crescut la aprox. 1300 de lei. Dar la INM e aproape dublă.

  2. Amelia FARMATHY spune:

    Asta și urmăresc.
    Să creeze o criză și, apoi, să ”vină” cu soluții ”salvatoare” prin care fie să reactiveze pensionărimea (care se va simți al dracului de datoare, dacă, cumva, o să cumuleze o pensie bună cu un salariu la fel de bun) fie să își introducă rubedeniile, obligațiile, sinceruriștii în general, în sistem, pe baza celebrului ”interviu” în fața CSM-ului.
    Au mai fost astfel de vremuri.
    Nu cu mult timp în urmă.

    • Ioan BUCSA spune:

      Şi eu cred că se urmăreşte a se crea o criză de personal în sistem, pentru ca apoi să se rezolve fie prin reangajarea celor pensionaţi(care vor avea venituri mai mari, cel putin cu cei 15% din pensie propuşi prin lege), reangajare care se va face după criterii netransparente, fie prin alte soluţii, cum ar fi transformarea asistenţilor judiciari în magistrati, recrutarea doar pe bază de interviu a celor cu mai mult de 10 ani vechime in profesii juridice(a mai fost această chestiune, nu a fost de un real folos pentru sistem, ci mai mult pentru cei recrutaţi care după doar câţiva ani, chiar şi luni au dobândit pensii speciale). În condiţiile în care in acelaşi timp se propune majorarea perioadei la INM şi stagiatura(deci judecător definitiv devii după 6 ani şi nu 3 cum e acum), creşterea vechimii de promovare la instanţele superioare, coroborat cu propunerea ca în apel să se intre cu 3 judecători nu cu doi ca acum, ce fel de studii de impact s-au făcut, de unde vor aduce judecători la instanţe! Unde mai pui că cei care vor prelua completurile de judecată din penal, vor trebui să readministreze probatoriul pentru ca asa zice CEDO.

      P.S. şi să nu uităm şi de Decizia CC de neconstituţionalitate a dispoziţiilor privind excluderea de la calea de atac a recursului a litigiile evaluate in bani….ceea ce va conduce la cresterea semnificatică a recursurilor(completuri de 3 judecători) la nivelul curţilor de apel şi ICCJ!!

      • Amelia FARMATHY spune:

        Voila, vorba doamnei Badea.
        Se dorește, cu orice preț, îmbătrânirea magistraturii, căci, de cele mai multe ori, soluții de condamnare (să o spunem pe nume, miza e penalul, noi, în civil_ la propriu_ suntem victime colaterale) au venit, mai ales, din segmentul 30-48.
        Și asta nu se poate rezolva _în capul celor ce au gândit atare soluție_ decât momindu-i la pensie, dacă cu ”răspunderea” aberantă pare să nu le iasă, și ”mobilarea” instanțelor, mai ales acolo unde soluțiile devin definitive, cu tot soiul de elemente ”retro”.
        Căci să nu vă închipuiți că vreun jude exigent și bine pregătit, cu toleranță zero la încălcarea legii, care a prestat cel puțin 20 de ani numai ca judecător de scaun și care ar face greșeala de a ieși la pensie(ideea e că pensia-i mai mare decât indemnizația celui similar ca vechime,ce rămâne în activitate) va fi primit înapoi. Nici vorbă. Vor fi primiți înapoi …pe alese sau la impuse, iar în privința categoriei new entry, de preferat fără nicio experiență practică de judecător, dar cu ”experiență” în alte profesii juridice.
        Dacă tot e ”jale” la concursuri gen INM, atunci cum nu dă Dumnezeu vreo cale mai puțin traumatizantă!
        Prost să fii, să mai înveți pentru INM și să ”zaci” vreo 4 ani pe acolo, o maximă aberație, dreptul nu e medicină!
        Generația mea (dar și cele anterioare), a prins perioada în care unii dintre foștii notari de stat au intrat în magistratură, evident prin interviu(dacă îmi amintesc corect),….durere mare, căci cei buni au rămas și atunci în notariat, doar restul a venit.
        Noroc că nu îi țineai în spate, adică prostiile le făceau pe ”persoană fizică”.
        Acum, ce-i drept, nu știu ce bombăneau juzii din controlul judiciar, dar nu cred că erau încântați de ce le venea în control.
        Și e doar un exemplu.

  3. Amelia FARMATHY spune:

    În egală măsură, nu cred în hemoragia spre pensionare a celor 40+.
    Eu, spre exemplu, nu o să mă duc spre pensie pentru că nu cred în promisiunile statului român cu privire la pensia de serviciu.
    Și, cât timp o să am un copil de crescut și alte astfel de obligații, prefer activitatea.
    Măcar așa, vorba celor de la Carla s Dream, ”în șiuda lor”.
    Cu răspunderea, în forma aberantă propusă, văd că rezolvă CC.
    Pentru cei _nu puțini, din păcate_ care sunt răpuși de mâhnire, o să vă spun că numai un necunoscător sau, pur și simplu, un prostănac ar confunda situațiile de răspundere cu situațiile pentru care e reglementată calea de atac.
    Varianta propusă a legii ar permite interpretarea potrivit căreia admiterea căii de atac e egală cu răspunderea.
    Ceea ce e o aberație și, pentru cei care se grăbesc să aplaude, cu prea puțină luciditate, astfel de măsuri, un mare pericol pentru justițiabil însuși.
    Ia întrebați-vă, sincer și lăsând patimile și supărările, probabil obiective, îndreptate împotriva unor anumiți juzi/procurori deoparte, câte căi de atac vor mai fi admise dacă juzii din calea de atac vor ști că semnează nu doar decizia de schimbare/casare, ci și casarea vieții profesionale a celui care a pronunțat sentința și care a avut, poate (de fapt, de cele mai multe ori), de aplicat, o lege stupid alcătuită, neclară și susceptibilă de felurite interpretări?
    BY the way, nu au auzit pe nimeni să vorbească despre răspunderea celor care gândesc prost legile și normele de aplicare ale acestora (acolo unde e cazul).
    Dragilor, orice sistem care se simte amenințat se reglează din interior, dacă are oameni citavi la cap (și vă asigur că, în mare, suntem), în raport direct proporțional cu presiunile și inventivitatea celor din exterior, de aceea e bine să existe echilibru, nu patimă, răspundere, nu vânătoare, și, nu în cele din urmă, acceptarea verdictului final dat.
    Oricât am compătimi sau simpatiza subiectul verdictului.
    Există și erori judiciare, fără îndoială, dar acestea nu trebuie confundate cu zicerile celor implicați sau cu susținerile celor care sunt plătiți să îi apere ori să le creeze o anumită imagine.
    Aș mai avea un scurt comentariu: există, printre noi, judecătorii, unii care s-au tot întrebat retoric sau pentru a ieși la rampă, dacă rampa/râpa CSM-ului nu le-a ieșit la alegerile trecute, unde sunt, domnule, problemele de neconstituționalitate ale legilor justiției.
    Mai bine trageți aer în piept și aveți puțintică răbdare, vorba conului Caragiale.
    Altminteri, eu v-aș fi dorit, sincer, să beneficiați, printre primii, de minunatele modificări propuse legilor justiției, mai ales cu privire la răspundere.
    Că refuz să cred că nu ați înțeles și, dacă tot ați înțeles, de ce să nu dați dovadă de înțelegere până la capăt?
    Încă ceva: campania pentru viitorul CSM e hăt departe.
    Și nu se cade să vă ”prostiți” încă de pe acum.
    O să vă sleiască resursele și repertoriul.

    • Alina BADEA spune:

      Referitor la „nu au auzit pe nimeni să vorbească despre răspunderea celor care gândesc prost legile și normele de aplicare ale acestora (acolo unde e cazul).”, cred ca ar trebui sa ne punem problema existentei discernamantului celor care „gandesc” legile (sau, mai specific, al celor care le voteaza ca… oitele). Lipsa de discernamant conduce la scutirea de raspundere. Voila! 🙁

    • Darius MARCU spune:

      Parcă un domn judecător foarte activ mediatic considera că simpla formulare a unei cai de atac este una din nșpele forme de răspundere a judecătorilor. 🙂

      • Alina BADEA spune:

        Ar putea fi, dar nu formularea caii de atac, ci casarea hotararii. Cred ca doamna judecator Farmathy ne poate confirma/infirma cat de mult conteaza numarul de hotarari pronuntate de un judecator care au fost casate.

        • Amelia FARMATHY spune:

          Un judecător slab trebuie dat afară din magistratură pentru vădită incompetență profesională, așa cum se întâmplă și în alte profesii, în care, dacă s-au produs prejudicii direct relaționate cu lipsa de pregătire a celui îndepărtat din profesie, acestea ar trebui să fie acoperite de asigurarea specifică.
          Numai că, la noi, această asigurare a fost refuzată, considerată o ”nebunie”, printre altele și pentru o eventuală greșeală se repară prin admiterea căii de atac.
          Problema pe care sunt sigură că mi-ați semnala-o e că nu prea se întâmplă(că să nu zic că nu se întâmplă deloc) să existe situații de excludere din magistratură pentru vădită incompetență, deși, probabil, dacă nu cumva cu certitudine, ar fi cazul de suficiente ori.
          Cu mult timp în urmă, cei care decid cu privire la chestiunile acestea, au scos criteriul de evaluare constând în numărul de hotărâri casate(casarea intervine doar în caz de admitere a recursului, fiind una dintre soluțiile posibile) sau modificate/schimbate în calea de atac.
          NU știu de ce au scos acest indicator dacă e să mă întrebați, am unele supoziții(dar le păstrez pentru mine), eu l-aș reintroduce, cu câteva ”amendamente”:
          1. nu poți acuza un judecător de la un nivel inferior de jurisdicție pentru o hotărâre ”proastă” dacă, în calea de atac, ai/ai avut recent practică neunitară pe acel subiect;
          2.reinterpretarea situației de fapt, în calea de atac (sper că doar în apel, deși, frecvent, se întâmpla, din păcate, și în recurs), nu cred că poate fi imputabilă primului judecător întrucât e pur și simplu modul în care tu, ca judecător, apreciezi ce anume ți se ”arată” prin cererea de chemare în judecată /întâmpinare, probe etc., modul în care ”vezi lucrurile”. Ca să nu mai vorbim despre situația în care, suplimentându-se probatoriul în apel, rezultă o anumită particularitate a situației de fapt pe care nu a cunoscut-o judecătorul fondului. Și din acest motiv a fost introdusă calea de atac, să se mai uite doi juzi la respectiva cauză.
          3. lipsa răspunsului la obiecțiunile la casare/modificare; se întâmplă ca, în calea de atac, să se ”întoarcă” soluții ipotetic corecte, iar dacă cel casat/modificat înțelegea (în trecut, când subzista acel criteriu de evaluare) formula obiecțiuni, dar nici măcar nu era băgat în seamă (în sensul de a i se răspunde), deși sublinia, în obiecțiunile formulate, probleme punctuale care meritau un răspuns; singura problemă era că, și din lipsă de timp, nu stătea nimeni să își mai bată capul cu această atribuție în plus, situația rămânând aceeași și acum.
          4. actul normativ prost redactat, susceptibil de cel puțin două interpretări (evident atunci când interpretarea primului jude nu coincide cu cea pentru care optează juzii din controlul judiciar), așa cum subliniam într-un comentariu anterior, nu cred că judecătorul trebuie să răspundă, cu bunurile sale, pentru o lege prost redactată, pe ”gânditorii” legii netrăgându-i nimeni la răspundere.
          În fine, țările care aplică un sistem dur, chiar puțin agresiv cu privire la răspunderea magistraților sunt foarte puține la număr( în Europa civilizată cel puțin) și nu degeaba se întâmplă lucrul acesta, ci pentru că orice astfel de inițiativă inhibă sau cel puțin îngrijorează, iar cel care are cel mai mult de pierdut e chiar cel care se adresează instanței de judecată.
          Să te ferească Dumnezeu să te judeci cu statul, când cel din urmă are la îndemână mijloace ”represive” eficiente împotriva judecătorului.
          În egală măsură, contestarea verdictului final(cel din calea ordinară de atac, nu din cele extraordinare, formulate în special pentru amăgirea clientului că ar mai exista ”șanse”,clientul neștiind că acestea nu au fost reglementate doar pentru că a primit un verdict defavorabil care îl nemulțumește, ci numai pentru cazuri speciale, în realitate, foarte rar întâlnite în practică), cu tot soiul de pretexte, sau ”texte” e de neacceptat și nu ”creează” nicio vină în sarcina judecătorilor care l-au pronunțat.
          Cât despre CEDO, nu cred că greșesc când afirm că, în materie penală cel puțin, problemele cel mai des semnalate(prin ”condamnări ” la CEDO) sunt legate de situația executării, în care judecătorul nu poate interveni dacă acestea țin de condițiile de detenție, fiind atribuția Ministerului Justiției sau de alte situații care nu țin de activitatea judecătorului (spre exemplu urmăriri penale care sunt prea lungi sau nu conduc la un rezultat concret), iar, pe ansamblu, cauzele în care cetățeni români câștigă sunt infime procentual față de numărul enorm de cauze judecate.

  4. Raducanu Claudiu spune:

    Aici e vorba de armitmetica elementara. Sunt sanse mai mari sa iasa la pensie unul din judecatori cand completul e de 3 😀 Si apoi intervine magia cauzelor Cutean si Beraru. Aceste dispozitii se vor corobora magistral cu modificarile preconizate la Cp si Cpp, cum ar fi reduceri ale termenelor de prescriptie. Pe de alta parte, in contextul inaspririi disp. privind raspunderea judecatorilor, avand si perspectiva unui pensii la nivelul salariului, oare ce ar alege un jude pensionabil c?! Sa iasa la pensie sau sa ramana sa se chinuie cu metrii cubi de dosare?

  5. Irinel-Axente ANDREI spune:

    În urma unor reacţii argumentate generate de articol sunt dator să aduc o rectificare la una dintre notele de subsol, cea cu numărul şapte. Creşterea duratei stagiului auditorilor de justiţie la INM de la trei ani (menţiune în expunerea de motive a proiectului de lege) la patru ani (cât a fost adoptat în final la vot) nu a fost propusă de către o asociaţie profesională a magistraţilor. Dincolo de această chestiune formală, rămâne desigur problema de fond a duratei excesive şi nejustificate a acestui stagiu, precum şi a consecinţelor negative pe care le va genera.

  6. Gheorghe-Liviu ZIDARU spune:

    Încercând să rămân în același registru elegant cu autorul articolului, voi face, totuși, o precizare necesară pe care el n-a făcut-o, din delicatețea excesivă care îl caracterizează: respectiva asociație profesională, mai exact UNJR, că despre aceasta vorbim, a propus majorarea duratei formării inițiale la 3 ani, ceea ce este de asemenea nejustificat și nu a rezultat din nicio consultare serioasă a magistraților și – cred cu tărie, dar aștept să fiu contrazis – nici a INM-ului însuși. Mi se pare secundar că sunt 3 sau 4 ani, ideea de bază era că nu trebuia mărită durata formării inițiale, cel puțin nu o reflecție serioasă. Mai mult, întrucât în ziua în care comisia parlamentară a dezbătut chestiunea – îmi făceam sânge rău și urmăream live dezbaterile, dacă pot fi numite astfel – pot spune cert că reprezentantul UNJR a tăcut mâlc atunci când unii parlamentari au propus 4 ani, dând, prin această omisiune, impresia că este de acord cu această soluție, singura sa observație fiind ca – musai! – să se facă 6 luni practică la direcția de protecție a copilului. Rezulta așadar din context că nu era nicio problemă că ar dura 4 ani stagiul. În aceste condiții, inexactitatea imputată autorului este una cu totul marginală, secundară, în realitatea fondul problemei fiind că durata de 2 ani era arhisuficientă și mă așteptam ca o asociație cu pretenții să realizeze acest lucru și să nu facă propuneri contraproductive. Dar, desigur, așteptările mele au fost înșelate și în cazul completului de apel.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate