Mitul „rămânerii fără obiect” a cauzei
5 februarie 2018 | Cristina RĂCHITĂ
Cristina Răchită
Știu că ceea ce scriem aici poate părea un lucru banal, dar nu vreau să povestesc defel câte soluții în sensul admiterii „excepției rămânerii fără obiect a cauzei” și respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată a reclamantului am primit și citit.
Am învățat multe lucruri greșite din sălile de ședință, la începuturile practicării profesiei și, poate, mulți dintre noi (eu, recunosc, mea culpa) le-am luat ca atare din lipsă de timp, din ideea că „teoria ca teoria, dar practica ne omoară” sau că, „una e teoria, alta e practica”. Și, totuși, nu-i chiar așa când e vorba de procedura civilă…Dacă o să răscolim bibliotecile Facultăților de Drept, ale Barourilor, ale I.N.M.-ului sau ale noastre de la birou și de-acasă, n-o să găsim nici urmă a „excepției rămânerii fără obiect a unei cauze” în niciun tratat de drept. Excepția este, însă, foarte uzitată, în practică, s-a extins ca o ciupercă, perfid și murdar, cu consecința că cel care a formulat cererea rămasă, pe parcurs, „fără obiect” este privat constant și nelegal de restituirea cheltuielilor de judecată de la partea adversă care s-a hotărât să îndeplinească obligația pretinsă de adversar. Nu discutăm aici de situația cererii care nu a avut, de la bun început, obiect, un asemenea aspect fiind, textual, reglementat de procedura civilă.
Nu se poate documenta când a apărut mitul rămânerii fără obiect a cauzei civile, dar am, așa, o bănuială că în perioada de tristă amintire, comunistă, când au existat și soluții favorabile în acțiuni pe uzucapiune pronunțate la cererea unor detentori precari…
Rămânerea fără obiect este o nălucă, nu este reglementată în procedura civilă și nici nu este necesară reglementarea ei. Poate este necesară „abrogarea” expresiei din practica judiciară, fără niciun regret de pierdere a ei.
Dacă pârâtul îndeplinește în tot sau în parte, ceea ce reclamantul a solicitat prin acțiune asistăm, procedural, la recunoașterea parțială sau totală a pretențiilor reclamantului, situație juridică reglementată de art. 436 alin. (1) Cod procedură civilă.
Consecințele acestei situații sunt și ele explicitate de art. 454 Cod procedură civilă (dacă recunoașterea din partea pârâtului a intervenit până la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, el va putea fi obligat la cheltuieli doar dacă, prealabil formulării și depunerii acțiunii, a fost pus în întârziere (sau era de drept în întârziere, am fi adăugat noi, în locul legiuitorului) mai înainte de proces).
Așadar, rămânerea fără obiect neexistând ca situație juridică, soluția pe care o poate pronunța, legal, instanța în cazul în care pârâtul face sau dă ceva-ul reclamat după depunerea acțiunii, este de a lua act de recunoașterea pretențiilor reclamantului de către pârât, ne mai fiind, desigur, necesară pronunțarea asupra pretențiilor formulate și tranșarea litigiului dintre părți, urmând a se stabili cheltuielile de judecată, dacă sunt solicitate, prin aplicarea articolului. 444 alin. (1) sau (2) Cod procedură civilă, după caz, în funcție și de momentul îndeplinirii obligației de către pârât, obligație ce a făcut obiectul cererii reclamantului.
Avocat Cristina Răchită
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
