TOP LEGAL
Înregistrările video sunt accesibile pentru membri şi parteneri. Cheltuială deductibilă fiscal. Reducere 39,6 euro pentru avocaţii din barourile Bucureşti, Ilfov, Dolj, Timiş, Prahova şi Sibiu. Se acordă 20 de puncte de pregătire profesională. UNBR încurajează extinderea naţională, detalii aici. Reducere 19,8 euro pentru executorii Camerei Executorilor Bucureşti, membrii UNELM şi notarii Camerei Notarilor Publici Bucureşti.
Proiect UNBR JUST ACCESS
Print Friendly, PDF & Email

Aportul în acțiuni sau părți sociale

05.02.2018 | Anca DANILESCU
Anca Danilescu

Anca Danilescu

O modalitate particulară de schimbare a „stăpânului” afacerii este, sub rezerva (şi în măsura) permiterii acesteia de prevederile legale aplicabile, aportarea, la constituirea sau majorarea capitalului social al unei societăți, a acțiunilor sau părţilor sociale deţinute la alte societăţi. Întrucât, în practică, cele mai multe dintre societăţile existente în România sunt organizate şi funcţionează sub forma societăţilor pe acţiuni neconstituie prin subscripţie publică şi a societăţilor cu răspundere limitată, prezenta analiză se limitează la aceste tipuri de entităţi juridice. Nu excludem însă, prin demersul nostru, aplicabilitatea, cel puţin teoretică, a acestei dezbateri şi la alte tipuri de societăţi.

Menţiuni introductive

Interesul aprofundării temei în discuţie a fost suscitat, pe de o parte, de avantajele pe care aportul în acţiuni sau părţi sociale le conferă faţă de operaţiunea clasică de transfer al acestora prin vânzare şi, pe de altă parte, de abordările diferite existente în doctrină şi practică cu privire la posibilitatea sau, dimpotrivă, interdicţia de a contribui acţiuni sau părţi sociale la capitalul social al altei societăţi.

În ce priveşte avantajele practice ale aportului versus vânzare, celeritatea şi economisirea resurselor sunt unele dintre ele. Astfel, prin aport, cel interesat să devină acţionar sau asociat într-o societate îşi atinge în mod rapid ţelul, fără a fi nevoit, de exemplu, să îşi vândă în prealabil participaţiile deţinute într-o societate pentru a obţine resursele financiare necesare achiziţionării de acţiuni sau părţi sociale în altă societate. De asemenea, operaţiunea de aport facilitează adesea restructurări eficiente la nivelul grupurilor de societăţi, fiind frecvent utilizată în acest scop. Din punct de vedere fiscal, optarea pentru acest mod de transfer al dreptului de proprietate asupra acţiunilor sau părţilor sociale (i.e. de la deţinătorul iniţial la societatea în care acesta devine acţionar sau asociat) atrage o amânare a momentului la care se produce impozitarea veniturilor aferente operaţiunii. În sfârşit, în cazul acţiunilor care sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată (emise de societăţi listate), aportul acestora la constituirea sau majorarea capitalului social al unei societăţi nelistate este calificat de legislaţia pieţei de capital ca un transfer direct, care „scapă” astfel de furcile caudine aplicabile unei vânzări de acţiuni pe piaţa reglementată.

După cum menţionam anterior, interesul dezbaterii de faţă este suscitat însă nu doar de avantajele conferite de alegerea aportului ca modalitate de transfer al acţiunilor şi părţilor sociale, ci şi de existenţa unor opinii divergente referitoare la admisibilitatea, din perspectiva prevederilor legale aplicabile, a aportului de acţiuni sau părţi sociale. Astfel de divergenţe sunt determinate, în principal, de calificarea diferită a naturii juridice a acţiunilor şi părţilor sociale – sunt acestea, cu caracter general, bunuri mobile, sau intră în categoria specială a creanţelor? Aportul în acţiuni sau părţi sociale poate fi calificat drept un aport în natură sau un aport în creanţe?

Ne propunem, în cele ce urmează să analizăm, succint: (I) admisibilitatea, din perspectiva prevederilor legale aplicabile, a aporturilor în natură şi a celor în creanţe la constituirea şi/sau majorarea capitalului social al unei societăţi; (II) calificarea aportului în acţiuni şi părţi sociale ca aport în numerar sau ca aport în creanţe, cu consecinţa permiterii sau interzicerii acestuia, în funcţie de cele indicate la Secţiunea (I) de mai sus; (III) restricţii sau condiţionări particulare aplicabile aportului în acţiuni şi părţi sociale (sub rezerva considerării acestui aport ca admisibil, potrivit Secţiunii (II) de mai sus); şi (IV) cazul special al aportului în acţiuni emise de societăţi admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată.

I. Admisibilitatea aporturilor în natură şi a aporturilor în creanţe

Legea nr. 31/1990 privind societăţile („Legea Societăţilor”) instituie regimuri diferite în ce priveşte aportul în natură şi respectiv aportul în creanţe. Regimul aplicabil variază nu doar în funcţie de tipul aportului, ci şi de tipul de societate (pe acţiuni sau cu răspundere limitată) şi de momentul la care este efectuat aportul (la data constituirii societăţii sau ulterior, cu ocazia majorării capitalului social al acesteia).

Astfel, potrivit Legii Societăţilor[1], aporturile în natură sunt admise la constituirea tuturor formelor de societate, dacă sunt evaluabile din punct de vedere economic. Aceeași lege[2] interzice însă aporturile în creanţe la constituirea societăţilor pe acţiuni constituite prin subscripţie publică şi a societăţilor cu răspundere limitată. Per a contrario, aceste aporturi sunt permise la constituirea societăţilor pe acţiuni neconstituite prin subscripţie publică (singurele societăţi pe acţiuni care fac obiectul prezentei analize, aşa cum am precizat în partea introductivă a acesteia).

În ce priveşte participarea la majorarea capitalului social, Legea Societăţilor (art. 215 alin. 2) interzice aporturile în creanţe. Este discutabil dacă această prevedere vizează doar societăţile pe acţiuni sau şi societăţile cu răspundere limitată, de vreme ce modul de redactare al art. 212 – 221 pare să indice că acestea sunt aplicabile numai societăţilor pe acţiuni, iar singura prevedere care vizează explicit majorarea capitalului social al societăţilor cu răspundere limitată este art. 221 (şi, pe cale de trimitere, art. 210). Fără a intra acum într-o dezbatere pe această temă, semnalăm doar faptul că, atâta timp cât sunt posibile interpretări contrare referitoare la aplicabilitatea interdicţiei, nu recomandăm aportarea de creanţe la majorarea capitalului social al unei societăţi cu răspundere limitată.

În sinteză, potrivit Legii Societăţilor, aportul în natură este permis atât la constituirea societăţilor cât şi la majorarea capitalului social al acestora, fie ele societăţi pe acţiuni sau societăţi cu răspundere limitată. Aportul în creanţe este permis doar la constituirea societăţilor pe acţiuni, fiind interzis la constituirea societăţilor cu răspundere limitată şi la majorarea capitalului social al societăţilor pe acţiuni şi (discutabil) al societăţilor cu răspundere limitată.

Admisibilitatea aportului în acţiuni şi părţi sociale la constituirea şi/sau majorarea capitalului social al unei societăţi depinde, aşadar, de calificarea naturii respectivului aport: în natură sau în creanţe.

II. Natura juridică a aportului în acţiuni şi părţi sociale. Admisibilitate.

Dezbaterile doctrinare pe această temă sunt intense. Unii dintre autori califică acţiunile şi părţile sociale ca fiind creanţe[3], aportul acestora la capitalul social al unei societăţi supunându-se, în consecinţă, regulilor (şi implicit interdicţiilor) aplicabile aportului în creanţe (asfel cum au fost acestea prezentate anterior în Secţiunea I).

Mulţi dintre doctrinarii care califică acţiunile şi părţile sociale drept creanţe pornesc, în analiza lor, de la drepturile pe care acţiunile sau părţile sociale le conferă deţinătorilor, respectiv, în principal, drepturi de creanţă împotriva societăţilor emitente (dreptul de a obţine dividende, după ce acestea au fost declarate; dreptul de a obţine o cotă parte din activul net în caz de lichidare etc.).

Spre deosebire de interpretarea de mai sus, alţi autori[4] apreciază că acţiunile şi părţile sociale sunt o varietate de bunuri mobile, în principiu incorporale (părţile sociale şi majoritatea acţiunilor fiind emise în prezent în formă dematerializată), reprezentând o formă particulară a formelor de interes emise de societăţi. Este adevărat că atât acţiunile cât şi părţile sociale conferă titularilor un drept de creanţă împotriva societăţii emitente, dar drepturile ce se nasc din calitatea de acţionar sau asociat nu se limitează la acesta, fiind complexe şi incluzând drepturi personale nepatrimoniale, precum dreptul de a participa şi de a vota în adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor, dreptul de informare şi control asupra activităţii societăţii, dreptul de preferinţă la subscrierea acţiunilor noi emise la majorarea capitalului social etc.

Alţi autori califică acţiunile şi părţile sociale ca un titlu de credit imperfect, căruia îi lipsesc însă atributele autonomiei şi literalităţii[5], sau ca un titlu de valoare special[6].

În ceea ce ne priveşte, ne alăturăm celor care califică acţiunile şi părţile sociale ca fiind o categorie de bunuri mobile în principal incorporale, iar nu creanţe, considerând, în primul rând, că drepturile conferite de acţiuni şi de părţile sociale deţinătorilor lor (inclusiv dreptul de creanţă) nu trebuie confundate cu natura juridică a acţiunilor şi părţilor sociale şi, în al doilea rând, faptul ca drepturile conferite de acestea titularilor lor exced sfera drepturilor de creanţă, incluzând şi drepturi personale nepatrimoniale.

De altfel, credem ca noul Cod Civil clarifică în mod binevenit controversa prezentată mai sus, distingând, la art. 1897[7], între aportul în creanţe, pe de o parte, şi aportul în acţiuni şi părţi sociale, pe de altă parte.

De asemenea, aşa cum am menţionat în preambulul prezentei analize (şi cum vom detalia în Secţiunea IV de mai jos), legislaţia pieţei de capital reglementează şi permite în mod expres aportul acţiunilor admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată la majorarea capitalului social al unei societăţi.

În sfârşit, semnalăm că aportul de acţiuni şi părţi sociale la majorarea capitalului social al unei societăţi a fost recunoscut atât în practica judecătorească a instanţelor române[8] cât şi în practica judecătorească a instanţelor comunitare europene[9]. Or, daca acţiunile şi părţile sociale ar fi calificate drept creanţe, aportul acestora la majorarea capitalului social ar fi fost interzis (a se vedea, în acest sens, Secţiunea I a prezentei analize).

Având în vedere interpretarea noastră, prezentată mai sus, considerăm că aportul în acţiuni şi părţi sociale este un aport în natură, permis atât la constituirea capitalului social al unei societăţi pe acţiuni sau cu răspundere limitată cât şi la majorarea acestuia, iar nu un aport în creanţe, care ar fi admis, cu caracter limitat, doar în cazul constituirii societăţilor pe acţiuni.

Plecând de la aceste premise, vom prezenta, în continuare, câteva condiţionări şi restricţii care trebuie avute în vedere atunci când se realizează un aport în acţiuni sau părţi sociale.

III. Restricţii sau condiţionări particulare aplicabile aportului în acţiuni şi părţi sociale

Optarea pentru operaţiunea de aport ca modalitatea de transfer al dreptului de proprietate asupra acţiunilor sau părţilor sociale nu trebuie fundamentată pe iluzia că acest mecanism „scapă” de restricţiile şi condiţionările impuse de prevederile legale aplicabile altui tip de transfer al acţiunilor şi părţilor sociale (inclusiv prin vânzare). Pentru excepţii în ce priveste aportul acţiunilor unei societăţi listate, a se vedea Secţiunea IV de mai jos.

Astfel, în cazul transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor şi părţilor sociale prin aportarea acestora la constituirea capitalul social al unei societăţi sau la majorarea acestuia se vor lua în considerare, inter alia, următoarele aspecte:

(i) necesitatea obţinerii acordului prealabil a ¾ dintre asociaţii societăţii cu răspundere limitată, în cazul în care se aportează părţi sociale la capitalul social al unei societăţi care nu deţine deja calitatea de asociat al societăţii emitente[10];

(ii) respectarea perioadei de opoziţie reglementată de Legea Societăţilor, în ipoteza menţionată în paragraful (i) de mai sus[11];

(iii) respectarea eventualelor drepturi de preferinţă ale acţionarilor sau asociaţilor societăţii emitente, în cazul în care un astfel de drept a fost prevăzut în actul constitutiv al acesteia;

(iv) respectarea obligaţiei de evaluare a aportului în natură, inclusiv a celui constând în acţiuni sau părţi sociale, instituită de Legea Societăţilor[12];

(v) respectarea, dacă este cazul, a obligaţiei de notificare a concentrării economice la Consiliul Concurenţei (şi, dacă este aplicabil, la Consiliul Suprem de Apărare a Ţării)[13];

(vi) respectarea, dacă este cazul, a obligaţiilor de mediu aplicabile în cazul transferului de acţiuni sau părţi sociale[14];

(vii) respectarea, dacă este cazul, a obligaţiilor de efectuare a oricăror notificări prealabile şi de obţinere a oricăror autorizări necesare, stabilite fie în mod contractual fie în orice altă modalitate.

Aşa cum precizam în preambulul prezentei Secţiuni III, există totuşi anumite restricţii şi condiţionări care dispar în cazul în care modalitatea aleasă pentru transferul dreptului de proprietate asupra acţiunilor este aportarea acestora la constituirea sau majorarea capitalului social al altei societăţi (a se vedea Secţiunea IV de mai jos).

IV. Aportul în acţiuni emise de societăţi admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată

Potrivit Codului Depozitarului Central[15], transferul de acţiuni ca urmare a constituirii sau majorării capitalului social al societăţilor, altele decât cele ale căror valori mobiliare sunt tranzacţionate pe piaţa de capital şi decât societăţile de servicii de investiţii financiare şi societăţile de administrare a investiţiilor, prin aport în natură reprezentând acţiuni emise de societăţi admise la tranzacţionare, este considerat un transfer direct, care se poate efectua fără respectarea restricţiilor impuse de legislaţia pieţei de capital în cazul altor tipuri de transfer.


[1] Cf. art. 16 alin. (2) din Legea Societăţilor, „Aporturile în natură trebuie să fie evaluabile din punct de vedere economic. Ele sunt admise la toate formele de societate şi sunt vărsate prin transferarea drepturilor corespunzătpare şi prin predarea efectivă către societate a bunurilor aflate în stare de utilizare.”
[2] Cf. art. 16 alin. (3) din Legea Societăţilor, „Aporturile în creanţe au regimul juridic al aporturilor în natură, nefiind admise la societăţile pe acţiuni care se constituie prin subscripţie publică şi nici la societăţile în comandită pe acţiuni şi societăţile cu răspundere limitată. Aporturile în creanţe sunt liberate potrivit art. 84.”
[3] A se vedea M. Şcheaua, Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990, Comentată şi adnotată, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000, p. 49, şi D.D. Gerota, Teoria generală a obligaţiilor comerciale în raport cu tehnica oligaţiunilor civile, Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1932, p. 163, citat de S. David în Legea Societăţilor, Comentariu pe articole, Ediţia 5, Ed. C. H. Beck, 2014, Bucureşti, p. 309.
[4] A se vedea S. David, op. cit., p. 310, si V. Stoica, Noţiunea de bun incorporal în dreptul civil român, disponibil pe www.juridice.ro.
[5] A se vedea I.L. Georgescu, Drept comercial român, Vol. II, Societăţile comerciale, Ed. Socec, Bucureşti, 1948, p. 612 – 613, citat de S. David, op. cit., p. 308-309.
[6] A se vedea M. Bratis, Constituirea societăţii comerciale pe acţiuni, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, p. 398.
[7] Cf. art. 1897 C. Civ., „(1) Asociatul care aportează o creanţă răspunde pentru existenţa creanţei la momentul aportului şi încasarea acesteia la scadenţă, fiind obligat să acopere cuantumul acesteia, dobânda legală care începe să curgă de la scadenţă şi orice alte daune ce ar rezulta, dacă creanţa nu se încasează în tot sau în parte. (2) Asociatul care aportează acţiuni sau părţi sociale emise de o altă societate răspunde pentru efectuarea aportului întocmai ca un vânzător faţă de cumpărător. (3) Asociatul care aportează cambii sau alte titluri de credit care circulă în comerţ răspunde potrivit alin. (1).”
[8] A se vedea Decizia nr. 104/R din data de 22.02.2010, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, Secţia comercială, maritimă şi fluvială.
[9] A se vedea hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene în speţa C 466/03 Albert Reiss Beteiligungsgesellschaft mbH împotriva Land Baden Württemberg privind interpretarea articolelor 10 şi 12 din Directiva 69/335/CEE a Consiliului din 17 iulie 1969 privind taxele indirecte aplicate majorării capitalului, (JO L 249, p. 25, Ediţie specială, 09/vol. 1, p. 9), astfel cum a fost modificată prin Directiva 85/303/CEE a Consiliului din 10 iunie 1985 (JO L 156, p. 23, Ediţie speciala, 09/vol. 1, p. 75).
[10] Cf. art. 202 alin. (2) din Legea Societăţilor, „Transmiterea [părţilor sociale – n.n.] către persoane din afara societăţii este permisă numai dacă a fost aprobată de asociaţi reprezentând cel puţin trei pătrimi din capitalul social.”
[11] Cf. art. 202 din Legea Societăţilor, „(23) Creditorii sociali şi orice alte persoane prejudiciate prin hotărârea asociaţilor privitoare la transmiterea părţilor sociale pot formula o cerere de opoziţie prin care să solicite instanţei judecătoreşti să oblige, după caz, societatea sau asociaţii la repararea prejudiciului cauzat […]. (24) Transmiterea părţilor sociale va opera, în lipsa unei opoziţii, la data expirării termenului de opoziţie prevăzut la art. 62, iar dacă a fost formulată o opoziţie, la data comunicării hotărârii de respingere a acesteia.”
[12] A se vedea art. 7 lit. d), art. 13 alin. (3), art. 38, art. 39 şi art. 215 alin. (1) din Legea Societăţilor.
[13] A se vedea art. 9 şi 10 din Legea Concurenţei nr. 21/1996;
[14] A se vedea art. 10 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului.
[15] A se vedea Codul Depozitarului Central, Titlul VI, Cap. II, Secţiunea 7.


Av. Anca Danilescu
Partner ZAMFIRESCU RACOȚI & PARTNERS


Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.