JURIDICE SELECTED
 
Print Friendly, PDF & Email

Șacalul și toba (Panciatantra)
02.02.2018 | Irina BOȚA


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019
Irina Boța

Irina Boța

« povestea anterioară
» povestea următoare

Un șacal cu gâtul uscat de foame, cutreierând încoace și încolo, văzu un câmp unde se loviseră două oștiri. În același timp auzi un sunet; era al unei tobe care căzuse acolo și pe care o atingeau vârfurile crengilor unei liane bătute de vânt. Atunci, cu inima cât un purice de frică, se gândi:

„Vai de mine, sunt pierdut! Ia să plec până nu mă aude cel care scoate sunetele acestea. Totuși nu se cade să părăsesc așa deodată pădurea strămoșilor mei. Doar se spune:

Cine stă și judecă, atunci când dă peste el o frică sau o bucurie, și nu lucrează pripit, acela nu se căiește. (109)

De aceea, vreau să văd mai întâi de unde vine acest sunet.” Tot chibzuindu-se astfel își luă inima în dinți și, apropiindu-se tiptil, zări toba. Când o recunoscu, se apropie de ea și o lovi și el din curiozitate. Apoi se gândi din nou cu bucurie:

”De mult nu mi-a mai picat în labă atâta belșug de mâncare. Fără doar și poate că trebuie să fie plină de o grămadă de carne, de grăsime și de sânge.”

După aceea, cu multă greutate sfâșie pielea cea groasă cu care era acoperită toba și, făcând o gaură, pătrunse plin de bucurie înăuntrul ei. Dar în timp ce sfâșia pielea, își rupse dinții. Atunci, dezamăgit, când văzu că nu rămăsese din ea decât lemnul, recită în gând strofa: „La început credeam” etc.

De aceea nu trebuie ca cineva să se teamă numai din pricina unui sunet. Pingalaka zice:

– Privește, toți supușii mei, cu inima turburată de frică, vor să fugă. Cum vrei dar să am curaj?

– Stăpâne, zise șacalul, nu e vina lor; pentru că, după cum e stăpânul, la fel sunt și servitorii. Doar se spune:

Calul, învățătura, arma, lăuta, muzica, bărbatul și femeia sunt de folos sau nu, după cum e și felul oamenilor peste care dau. (110)

De aceea fă-ți curaj și așteaptă-mă aici până ce mă întorc, după ce voi fi aflat ce fel de sunet e acesta. După aceea vei face cum va fi mai nimerit. Pingalaka îl întrebă:

– Dar ești tu în stare să te duci acolo? Acela răspunse:

– Oare pentru servitorul vrednic, când primește o poruncă de la stăpânul său, se mai pune întrebarea dacă trebuie s-o îndeplinească sau nu? Doar se spune:

Servitorul niciodată nu se înfricoșează, când primește o poruncă de la stăpânul său; el e în stare să intre și în gaură de șarpe și să străbată oceanul. (111)

De asemenea:

Servitorul care, primind o poruncă de la stăpânul, se gândește dacă-i ușoară sau grea, nu trebuie să fie hrănit de regele care-și dorește binele. (112)

Pingalaka zise:

– Dragul meu, dacă-i așa, du-te; cărările tale să-ți fie cu noroc. Iar Damanaka închinând-se porni la drum și se luă după glasul lui Samjivaka. Însă, după ce plecă Damanaka, Pingalaka cu inima turburată de teamă se gândi: „Ah, rău am făcut că m-am încrezut în el și i-am dat pe față gândul meu. Poate că Damanaka acesta servește pe doi stăpâni și are gânduri rele față de mine, din pricina că și-a pierdut slujba? Doar se spune:

Cei care sunt disprețuiți de regele lor, după ce au fost mai întâi onorați, aceia se silesc totdeauna să-l piardă, chiar dacă sunt nobili. (113)

De aceea să merg deocamdată să-l aștept într-un loc, ca să știu ce plănuiește. Poate că Damanaka vrea să mă omoare cu ajutorul celuilalt. Doar se spune:

Cei ce nu se încred cu ușurință, chiar dacă-s slabi, nu sunt biruiți de cei tari; pe când cei ce se încred lesne, aceia, chiar puternici fiind, sunt învinși și de cei slabi. (114)

Înțeleptul, oricât ar fi de iscusit, să nu se încreadă în dușman. Doar din pricina încrederii lor au fost nimiciți urmașii Ditiei de către Indra.” (115)

Frământat de aceste gânduri, se duse într-alt loc, unde stătu singur pândind pe Damanaka. Iar că-i un taur, se gândi cu bucurie: „Ah, ce întâmplare fericită! Datorită ei am să-l împrietenesc cu Pingalaka, pe urmă am să-l dezbin și astfel îl voi face pe acesta să asculte de mine. Doar se spune:

Nici noblețea, nici prietenia sfetnicilor să-i nu-l fac pe rege să asculte de vorbele lor, până ce nu dă peste el vreo nenorocire sau supărare. (116)

Totdeauna când regele se află într-o restriște, el e bun de exploatat de către sfetnicii săi. De aceea sfetnicii doresc ca regele lor să fie nenorocit. (117)

După cum cei sănătoși nu se gândesc niciodată la vreun medic priceput, tot astfel un rege ferit de nenorociri nu simte nevoia unui sfetnic. (118)

Cugetând așa, plecă înspre Pingalaka. Acesta, văzându-l că vine, își ascunse înfățișarea și se duse să stea la locul de mai înainte. Damanaka ajungând la Pingalaka se plecă înaintea lui; apoi se așeză.

– Ai văzut animalul acela? întrebă Pingalaka.

– L-am văzut, cu voia Măriei-Tale, răspunse Damanaka.

– L-ai văzut cu adevărat? Întreabă Pingalaka.

– Cum aș putea să mint în fața Măriei-tale? răspunse Damanaka. Doar se zice:

Cine spune un neadevăr cât mai mic înaintea regilor și a zeilor, acela piere curând oricât de puternic ar fi. (119)

De asemenea:

Regele e numit de Manu un reprezentat al tuturor zeilor. De aceea niciodată nu trebuie să i se servească cu viclenie. (120)

Deosebirea dintre rege și zeii pe care îi reprezintă este aceasta: Faptele bune sau rele își primesc răsplata de la rege îndată, pe când de la zei într-altă existență. (121)

Pingalaka zise:

– Se poate să-l fi văzut cu adevărat. El s-o fi gândit că cei mari nu-și pun mintea cu niște bicisnici; de aceea nu te-a omorât. Căci:

Furtuna nu dezrădăcinează iarba cea moale, care se apleacă în toate părțile. Firea celor mari la suflet este aceasta: cel tare își măsoară puterea numai cu cel tare. (122)

De asemenea:

Elefantul, cu toată puterea lui covârșitoare, nu se înfurie când e lovit de picioarele albinelor, care, ațâțate și pline de poftă, umblă pe obrajii să-i acoperiți de sudoarea tâmplelor. Cel puternic se înfurie grozav numai când dă peste unul cu o putere la fel. (123)

Damanaka zise:

– Așa-i; el e puternic, pe când eu sunt un bicisnic. Totuși, dacă-mi poruncești, stăpâne, am să-l fac să și se închine. Pingalaka zice cu un oftat de ușurare:

– Ești tu în stare să faci așa ceva?

– Ce nu este cu putință minții? zise Damanaka. Doar se spune:

Nici prin sabie, nici prin elefanți, nici prin cai, nici prin oșteni nu se îndeplinește o faptă așa cum e înfăptuită cu ajutorul minții. (124)

Pingalaka zise:

– Dacă-i așa, atunci să știi că te-am ridicat la rangul de sfetnic. De azi înainte vei putea să tai și să spânzuri; aceasta-i porunca mea. Atunci Damanaka porni în grabă spre Samjivaka și-i zise cu dispreț:

– Haide, vino, taur păcătos ce ești. Te cheamă stăpânul meu, Pingalaka. Ce tot mugești într-una fără rost și fără teamă? Auzind aceasta, Samjivaka se socoti pierdut și cuprins de-o adâncă desperare zise:

– Prietene, pari a fi mai bun la inimă și meșter la vorbă. De aceea, dacă vrei cu orice preț să mă duci acolo, trebuie ca stăpânul tău să-mi chezășuiască viața.

– Ai vorbit bine, zise Damanaka. Aceasta-i adevărata diplomație. Căci:

Se poate cunoaște marginea pământului, a oceanului, a unui șir de munți; dar marginea gândului unui rege nu poate fi cunoscută în nici un chip de nici un om, în nici o împrejurare. (125)

Stai dar aici până-l voi vedea într-un moment prielnic; atunci te voi lua. Apoi Damanaka se duse la Pingalaka și-i zise:

– Stăpâne, acela nu-i un animal de rând; el e taurul care-l poartă pe vulnerabilul Siva. Când l-am întrebat, mi-a spus următoarele: „Venerabilul Siva fiind foarte mulțumit de mine, mi-a îngăduit să pasc iarba din țumit de mine, mi-a îngăduit să pasc iarba din apropierea râului Yamuna. În scurt mi-a dat această pădure, să mă joc în ea.” Pingalaka zise cu teamă:

– Abia acum am înțeles că nu fără a fi ocrotite de un zeu se plimbă în felul acesta animalele mâncătoare de iarbă prin pădurea plină de fiare, mugind fără să le pese. Și atunci tu ce-ai spus? Damanaka zise:

– Stăpâne, am spus și eu că „Pădurea aceasta se află în stăpânirea lui Pingalaka, leul care o poartă pe Durgă. Așa că ești un oaspe scump și bine venit aici. Du-te dar la el și petreceți timpul amândoi împreună în iubire frățească, mâncând, bând, plimbându-vă și lucrând.” Iar el a primit toate acestea și mi-a zis cu bucurie: „Să-mi dea stăpânul tău asigurarea că nu mi se va întâmpla nimic”. Așa că acum rămâne la hotărârea ta, stăpâne.

Auzind aceasta, Pingalaka zise:

– Bravo, deșteptule, bravo sfetnicule care cunoști învățătura sfântă, bravo! Ai vorbit ca și cum ai fi citit în inima mea. Iată, îi făgăduiesc că nu i se va întâmpla nici un rău. Acum, după ce ai căpătat de la mine această asigurare, adă-l numaidecât. Bine se spune că:

Domnia se sprijină pe sfetnici de valoare, drepți, fără cusur și bine încercați, ca un palat pe stâlpi puternici.

De asemenea:

Priceperea se arată în faptă: a sfetnicilor când împacă pe cei dezbinați, a medicilor când se ivește boala; căci atunci când lucrurile merg bine, când nu-i învățat? (127)

După aceea Damanaka se închină în fața lui și se duse la Samjivaka, gândindu-se plin de bucurie: „Stăpânul meu are de gând să-mi acorde favoarea sa și ascultă de vorbele mele; așa că nu e altul mai fericit decât mine. Doar se spune:

Ambrozie este focul când e frig; ambrozie este vederea celui drag; ambrozie- cinstea pe care o dă regele; ambrozie- băutura laptelui.” (128)

Ajungând la Samjivaka, îi zise cu respect:

– Prietene, l-am rugat pe stăpânul meu pentru tine ca să-ți dea chezășie că nu ți se va întâmpla nici un rău. Vino deci cu încredere. Însă după ce vei fi câștigat favoarea regelui, va trebui să îndeplinești o îndatorire față de mine. Nu te vei purta trufaș datorită puterii tale. La rândul meu, când voi ajunge sfetnic, voi purta în înțelegere cu tine toate sarcinele domniei. În felul acesta ne vom bucura amândoi de fericirea domniei. Pentru că:

Puterea ajunge în mâna oamenilor ca la o vânătoare. Pe lumea aceasta fiii oamenilor se alungă și se omoară unii pe alții ca pe vânat. (129)

De asemenea:

Cine din trufie nu dă cinstea cuvenită tuturor celor din preajma regelui, de la cei mai de sus până la cei mai de jos, acela, chiar de-ar fi vrednic de stimă, se prăbușește ca Dantila. (130)

– Cum asta? întrebă Samjivaka. Celălalt povesti:

Adaptare Legal Style: Irina Boța

* Panciatantra (Cele cinci cărți ale înțeleciunii) este un text remarcabil și bogat în reguli discutabile.

« povestea anterioară

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate