Rolul protecției drepturilor omului reflectat în jurisprudența CJUE în materie al achizițiilor publice
8 februarie 2018 | Paul MOLDOVAN
Paul-Octav Moldovan
1. Istoric drepturile omului în cadrul Uniunii Europene
Drepturile omului, democraţia şi statul de drept sunt valori esenţiale ale Uniunii Europene. Introduse chiar în tratatele sale fondatoare, acestea au fost consolidate prin adoptarea unor serii de documente, care au facilitat parcurgerea unor etape instituţionale. Astfel, istoria Uniunii Europene poate fi reperată prin prisma evoluţiei protecţiei drepturilor omului, ce a influenţat decisiv forma, precum şi funcţiile actuale ale organizaţiei. De asemenea, prin fiecare pas prin care au fost stabilite noi reglementări, ce au condus la dezvoltarea Uniunii, au fost acordate noi garanţii în privinţa drepturilor omului.[1]
Prin structura sa iniţială, ca o construcţie economică şi prin modul de luare a deciziilor, Comunitatea şi mai apoi Uniunea Europeană au reuşit să îşi construiască o unitate şi o capacitate de acţiune superioare altor organizaţii europene de cooperare. Procesul de integrare a acestui spaţiu s-a realizat prin instituirea a patru categorii de libertăţi fundamentale pentru Piaţa Uniunii (libera circulaţie a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalului), la care s-au adăugat eliminarea barierelor din calea acestora, armonizarea legislaţiilor, precum şi instituirea unui proces interguvernamental şi democratic de luare a deciziilor, în cadrul căruia aplicarea acquis-ului comunitar este primordială.[2]
Momentul de cerere a redactării Cartei s-a realizat in cadrul Consiliului European de la Cologne, din 3-4 iunie 1999, pentru ca proiectul în sine sa fie adoptat la 2 octombrie 2000. Peste foarte puțin timp, Consiliul European de la Biarritz l-a acceptat, urmând ca același lucru să fie făcut și de Parlamentul European si Comisia Europeana. Semnarea si redactarea oficială a Cartei s-a realizat la 7 decembrie 2000, la Nisa, de catre președinții Parlamentului European, Consiliului si Comisiei. Toate drepturile recunoscute de Carta iși au originea in „acquis-ul comunitar” și în tratatele internaționale, privitoare la drepturile omului si sunt respectate de organismele și instituțiile uniunii, precum și de Statele Membre, în implementarea legii comunitare. Semnificația CDFUE este crucială pentru identificarea, integrarea si adaptarea nevoilor cetațenilor europeni, dar si pentru satisfacerea acestora, atât de necesară desfășurării unui vieți comunitare prospere. Proclamându-le drepturile si libertățile fundamentale de care beneficiază, Carta va facilita o mai buna identificare a cetățenilor cu ceea ce inseamna UE.
Obiectivul principal al Cartei este să ofere drepturilor precizate de art. 6 al TUE un conținut „precis” și să le confere „o mai mare claritate”, pentru a putea fi cunoscute și întelese de cei care le dețin. De asemenea, Carta are meritul de a reuși să creeze un text compact, succint, aducând împreuna toate drepturile si libertățile fundamentale, până atunci „dispersate în instrumente diferite.” Ea nu mai face distincție între acestea, reunindu-le deopotrivă in jurul a șase principii fundamentale: „demnitate, libertate, egalitate, solidaritate, cetățenie, justiție”, deci punând in practică principiul indivizibilității drepturilor omului.[3]
Carta nu a adus noutăți considerabile in domeniu, mai ales pentru că drepturile stipulate de aceasta, erau deja garantate, însă le-a denumit pe toate „valori comune”, confirmând faptul că UE a inceput să acorde un interes crescut si vădit fată de protecția acestora. Scopul Cartei este, printre altele, să urmărească dacă în exercitarea sarcinilor sale, legislația europeană provoacă incălcări ale drepturilor și libertăților fundamentale si, implicit să purceadă spre evitarea acestora, cu atât mai mult cu cât a fost creată în sensul promovării drepturilor cetățenilor.
2. Jurisprudența Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în raport cu achizițiile publice
Jurisprudența- 1. Totalitatea hotărârilor pronunțate de organele de jurisdicție într-un anumit domeniu; spec. ansamblu de decizii ale unui tribunal; felul în care judecă în mod obișnuit un tribunal un litigiu. 2. Analiza naturii dreptului și a sistemelor juridice; filosofia dreptului[4].
Achizițiile publice – O definiţie generică a achiziţiei publice este dobândirea, definitivă sau temporară, de către o persoană juridică definită ca autoritate contractantă, a unor produse, lucrări sau servicii, prin atribuirea unui contract de achiziţie publică.
Pentru a construi Europa, anumite state (astăzi în număr de 28) au încheiat tratate de instituire a Comunităţilor Europene, ulterior a Uniunii Europene, dotate cu instituţii care adoptă norme de drept în domenii determinate.
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene reprezintă instituţia jurisdicţională a Uniunii și a Comunității Europene a Energiei Atomice (CEEA). Aceasta este compusă din două instanţe: Curtea de Justiţie și Tribunalul, a căror principală misiune este examinarea legalității actelor Uniunii şi asigurarea interpretării şi aplicării uniforme a dreptului acesteia.
Prin intermediul jurisprudenţei sale, Curtea de Justiţie a consacrat obligaţia administraţiilor şi a instanţelor naţionale de a aplica pe deplin dreptul Uniunii în cadrul sferei lor de competenţă şi de a proteja drepturile conferite de acesta cetăţenilor (aplicarea directă a dreptului Uniunii), fără a aplica însă orice dispoziţie contrară din dreptul naţional, fie aceasta anterioară sau ulterioară normei Uniunii (supremaţia dreptului Uniunii asupra dreptului naţional).
Curtea a recunoscut de asemenea principiul răspunderii statelor membre pentru încălcarea dreptului Uniunii, care constituie, pe de o parte, un element care consolidează în mod decisiv protecţia drepturilor conferite particularilor de normele Uniunii şi, pe de altă parte, un factor care este de natură să contribuie la aplicarea mai diligentă a acestor norme de către statele membre. Încălcările săvârşite de acestea din urmă sunt astfel de natură să dea naştere unor obligaţii de despăgubire, care, în anumite cazuri, pot avea repercusiuni grave asupra finanţelor publice naţionale. În plus, Curtea poate fi sesizată cu orice neîndeplinire, de către un stat membru, a obligațiilor ce decurg din dreptul Uniunii, iar în situaţia neexecutării unei hotărâri de constatare a unei astfel de neîndepliniri, aceasta îi poate impune plata unei sume forfetare sau a unor penalităţi cu titlu cominatoriu. Cu toate acestea, în cazul în care nu sunt comunicate Comisiei măsurile de transpunere a unei directive, poate fi aplicată de Curte statului membru vizat, la propunerea Comisiei, o sancțiune pecuniară chiar de la prima hotărâre de constatare a neîndepliniriiobligațiilor.[5]
Curtea de Justiţie lucrează totodată în colaborare cu instanţele naţionale, instanţe de drept comun în domeniul dreptului Uniunii. Orice instanţă naţională sesizată cu un litigiu referitor la dreptul Uniunii poate şi uneori trebuie să adreseze Curţii de Justiţie întrebări preliminare. În acest mod, Curtea se pronunţă asupra interpretării unei norme de drept al Uniunii sau verifică legalitatea acesteia.
Apreciind că respectarea drepturilor fundamentale face parte integrantă din principiile generale de drept pe care este chemată să le apere, Curtea a contribuit în mod considerabil la îmbunătăţirea standardelor privind protecţia acestor drepturi. În această privinţă, Curtea se inspiră din tradiţiile constituţionale comune statelor membre şi din instrumentele internaţionale de protecţie a drepturilor omului, în principal convenţia europeană a drepturilor omului, la care statele membre au cooperat sau au aderat. De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Curtea va putea aplica și interpreta Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, care beneficiază în temeiul Tratatului de la Lisabona de aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor.
Având în vedere faptul că majoritatea contractelor în domeniul achizițiilor publice se desfășoară între un operator economic cu personalitate juridică și o autoritate contractantă, aplicarea principiilor privind protecția drepturilor omului în acest domeniu din punct de vedere juridic este îngreunată. Protecția drepturilor fundamentale așa cum sunt stipulate în preambulul Carta Drepturilor Fundamentale în Uniunea Europeană (CDFUE) sunt destinate cetățenilor Uniunii „…Uniunea este întemeiată pe valorile indivizibile și universale ale demnității umane, libertății, egalității și solidarității; aceasta se întemeiază pe principiile democrației și statului de drept. Uniunea situează persoana în centrul acțiunii sale, instituind cetățenia Uniunii și creând un spațiu de libertate, securitate și justiție.[6] ”. Totuși găsim mai departe în preambulul CDFUE și o componentă care se poate aplica entitățiilor juridice respectiv „…Beneficiul acestor drepturi implică responsabilități și îndatoriri atât față de terți, precum și față de comunitatea umană în general și față de generațiile viitoare.[7]”
Odată cu publicarea noilor directive europene în domeniul achizițiilor publice, directiva 2014/23 UE (concesiuni), directiva 2014/24 /UE (clasică) și directiva 2014/25/UE (sectorială), un accent mare s-a pus și pe principiul egalității de tratament și a nediscriminării având în vedere art. 21 din CDFUE alin. 1 „Se interzice discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexuală.”. Totodată s-a avut în vedere și protecția datelor cu caracter personal în redactarea acestor directive din domeniul achizițiilor publice transpunând astfel art. 8 alin. 2 din CDFUE „Asemenea date trebuie tratate în mod corect, în scopurile precizate și pe baza consimțământului persoanei interesate sau în temeiul unui alt motiv legitim prevăzut de lege. Orice persoană are dreptul de acces la datele colectate care o privesc, precum și dreptul de a obține rectificarea acestora.”[8].
Una dintre spețele apărute în domeniul jurisprudenței CJUE în raport cu achizițiile publice este dreptul la un proces echitabil cauza C450/06 în procedura VAREC contra Statului Belgian. Deasemenea în speța T345/03 în procedura Evropaïki Dynamiki contra Comisiei Europene s-a adus în discuție Principiul transparenței, Principiul egalității de tratament și a egalității de șanse.
3. Rolul protecției drepturilor omului reflectat în jurisprudența CJUE în raport cu achizițiile publice
Cauza T345/03 în procedura Evropaïki Dynamiki contra Comisiei Europene
În cauza de mai sus având ca obiect cererea reclamantei de anulare a deciziei de atribuire a contractului care a făcut obiectul cererii de ofertă ENTR/02/55 – CORDIS lot nr. 2 a Comisiei privind dezvoltarea și punerea la dispoziție a unor servicii de asistență pentru Serviciul comunitar de informare privind cercetarea și dezvoltarea (CORDIS), reclamanta Evropaïki Dynamiki solicită următoarele, anularea deciziei Comisiei de a considera oferta sa nesatisfăcătoare, obligarea Comisia de a reevalua oferta sa și obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
Important din punct de vedere al protecției drepturilor omului reflectat în jurisprudența CJUE în raport cu achizițiile publice, conform punctului nr 49 din Hotărârea Tribunalului, este al doilea motiv „… Prin al doilea motiv, reclamanta susține că, în primul rând, prin faptul că a impus în caietul de sarcini o fază de rodare neremunerată și, în al doilea rând, prin faptul că nu a pus la dispoziția tuturor ofertanților potențiali mai multe informații tehnice relevante de la începutul procedurii de cerere de ofertă, Comisia a încălcat principiul egalității de tratament față de ofertanți, prevăzut la articolul 126 din normele de aplicare și la articolul 3 alineatul (2) din Directiva 92/50…” . Astfel Tribunalul tratează în primul rând al doilea motiv al reclamantei de aici văzându-se un interes crescut al Tribunalului privind clarificarea aspectului nerespectarea principiului egalității de tratament față de ofertanți. În aprecierea Tribunalului privind motivul expus mai sus se face referire la în punctual nr. 60 la o jurisprudență constantă, „principiul egalității de tratament impune ca situații comparabile să nu fie tratate într‑un mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod (Hotărârea Curții din 19 octombrie 1977, Ruckdeschel și alții, 117/76 și 16/77, Rec., p. 1753, punctul 7, și Hotărârea Curții din 13 decembrie 1984, Sermide, 106/83, Rec., p. 4209, punctul 28. Totodată prin punctul 61 tribunalul aduce în discuție din domeniul achizițiilor publice jurisprudența constantă prin trimitere la hotărârea Curții C-285/99 unde la punctul 37 se spune: „Prin urmare, autoritatea contractantă trebuie să respecte principiul conform căruia ofertanții trebuie să fie tratați în mod egal, așa cum se arată într-adevăr în articolul 22 alineatele (4), articolul 30 alineatul (4) al patrulea paragraf și articolul 31 alineatul (1) din directivă.” și deasemenea în hotărârea C‑315/01 la punctul 73 „În aceste condiții, nu este necesar să se examineze dacă acest criteriu este de asemenea, contrar principiului egalității de tratament, care, așa cum a procedat Curtea în mod repetat, subliniază directivele privind procedurile de atribuire a contractelor publice (a se vedea, printre altele, hotărârile HI, punctul 45, și Universale-Bau, punctul 91)”.
Din expunerea motivelor tribunalului reiese totuși o punere în balanță a principiului egalității de tratament cu intereselor de bază în contextul specific al acestei cauze. Astfel la punctul 76 se arată obligativitatea protejării principiului egalității de tratament de către autoritatea contractantă și a neutralizării posibilelor avantaje ale actualului operator sau al altor ofertanți insă ”.. însă numai în măsura în care această neutralizare este ușor de realizat din punct de vedere tehnic, este acceptabilă din punct de vedere economic și nu încalcă drepturile contractantului existent sau ale ofertantului.” Astfel se aduce în discuție și articolul 2 din regulamentul financiar care stipulează faptul că ” creditele bugetare se utilizează în conformitate cu principiile economiei și bunei gestiuni financiare” și art. 248 alineatul 2 din CE conform căruia buna gestiune financiară reprezintă o normă generală de organizare comunitară recunoscută prin tratat, Curtea de Conturi a Comunităților Europene asigurând respectarea acesteia.
În expunerea de motive a Tribunalului privind al doilea motiv al reclamantei primul aspect se respinge conform punctului 200 având în vedere ”… este aceea de a se determina dacă tratamentul inegal aplicat de Comisie față de ofertanți ar fi putut avea un efect semnificativ asupra ofertei reclamantei. Or, repartizarea factorului de creștere a prețului nu are niciun rol în acest context.”.
Al doilea aspect din cadrul celui de al doilea motiv este detailiat în hotărârea Tribunalului la punctele 201-206. Astfel în hotărârea Tribunalului la punctul numărul 204 ”Având în vedere cele precedente, trebuie concluzionat că, nepunând la dispoziția tuturor ofertanților potențiali, de la începutul procedurii de cerere de ofertă, documentația referitoare la arhitectura tehnică și la codul sursă al CORDIS, Comisia a încălcat principiul egalității de tratament față de ofertanți și că încălcarea menționată a putut astfel influența atribuirea contractului în litigiu”. Având în vedere cele de mai sus tribunalul a concluzionat cu privire la al doilea aspect din cadrul celui de al doilea motiv la punctual numărul 205 ” Prin urmare, al doilea aspect al celui de al doilea motiv trebuie primit.” și de asemenea la puntul 206 ” În consecință, fără a fi necesar să se analizeze celelalte motive invocate de reclamantă, se impune anularea deciziei atacate pentru încălcarea principiului egalității de tratament față de ofertanți, în temeiul articolului 3 alineatul (2) din Directiva 92/50 și al articolului 126 din normele de aplicare.”
Astfel prin decizia aceasta și hotărârea luată Tribunalul a pus accentul încă o dată în acest domeniu asupra principiului nediscriminării ofertanților principiu originar în Protecția Drepturilor Omului evidențiat de art. 14 din CEDO și a articolului nr 21 din CDFUE. Totodată s-a înregistrat și un antecedent privind încălcarea principiului egalității de tratament față de ofertanți, subiect ce în cadrul noilor directive din cadrul achizițiilor publice ocupă un loc important în compoziția lor și în implementarea normelor de punere în aplicare.
Cauza C-450/06 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Conseil d’État în procedura Varec SA împotriva État belge, în prezența: Diehl Remscheid GmbH & Co.
Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea articolului 1 alineatul (1) din Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări în versiunea rezultată din Directiva 92/50/CEE a Consiliului din 18 iunie 1992 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de servicii denumită în continuare „Directiva 89/665”.
Astfel contextul în care a fost formulată intrebarea preliminară de către Conseil d’État (Consiliul de Stat) este următorul:
La 14 decembrie 2001, État belge a lansat procedura de atribuire a unui contract de achiziții publice pentru furnizarea de verigi de șenile pentru tancuri de tip „Léopard”. Doi ofertanți au depus câte o ofertă, și anume Varec și Diehl Remscheid GmbH & Co. (denumită în continuare „Diehl”).
În cursul examinării acestor oferte, État belge a considerat că oferta depusă de Varec nu întrunea condițiile tehnice de selectare și că prezenta neregularități. Pe de altă parte, État belge a considerat că oferta prezentată de Diehl întrunea toate condițiile de selectare, că era conformă și că prețurile acesteia erau normale. În consecință, État belge a atribuit contractul societății Diehl prin Decizia ministrului apărării din 28 mai 2002.
La 29 iulie 2002, Varec a introdus o acțiune la Conseil d’État (Consiliul de Stat) prin care solicita anularea deciziei de atribuire a contractului. Diehl a fost admisă în calitate de intervenient.
Varec a solicitat ca această ofertă să fie depusă la dosar. Aceeași cerere a fost formulată de către Auditeur din cadrul Conseil d’État, însărcinat să elaboreze un raport (denumit în continuare „Auditeur”).
La 17 decembrie 2002, État belge a depus la dosar oferta prezentată de Diehl, precizând că în aceasta nu figurau nici planurile verigii propuse, nici elementele constitutive ale acesteia. État belge a arătat că, în conformitate cu caietul de sarcini și la cererea Diehl, restituise elementele respective ofertantului menționat. État belge a adăugat că, pentru acest motiv, nu putea depune la dosar aceste elemente și că, dacă era indispensabil ca acestea să figureze la dosar, atunci se impunea să se solicite societății Diehl furnizarea acestora. État belge a mai amintit că Varec și Diehl au păreri contradictorii cu privire la drepturile de proprietate intelectuală aferente planurilor în discuție.
Printr‑o scrisoare din aceeași zi, Diehl a informat Auditeur că oferta sa, astfel cum a fost depusă la dosar de către État belge, conține date și informații confidențiale și că, prin urmare, se opunea ca părți terțe, inclusiv Varec, să poate lua cunoștință de aceste date și informații confidențiale referitoare la secrete comerciale incluse în această ofertă. Într‑adevăr, potrivit Diehl, anumite pasaje din anexele 4, 12 și 13 la oferta sa conțin date precise cu privire la revizuirile exacte ale planurilor de fabricare aplicabile, precum și la procesul industrial.
În raportul său din 23 februarie 2006, Auditeur a concluzionat în sensul anulării deciziei de atribuire a contractului pentru motivul că „în lipsa unei colaborări loiale a părții adverse la buna administrare a justiției și la un proces echitabil, singura sancțiune constă în anularea actului administrativ a cărui legalitate nu este probată ca urmare a unui procedeu constând în sustragerea unor înscrisuri de la dezbaterea în contradictoriu”.
În aceste condiții, Conseil d’État a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„Articolul 1 [alineatul] (1) din Directiva 89/665 […], coroborat cu articolul 15 [alineatul] (2) din Directiva 93/36 […] și cu articolul 6 din Directiva 2004/18 […], trebuie interpretat în sensul că organismul responsabil cu procedurile privind căile de atac prevăzute de acest articol trebuie să garanteze confidențialitatea și dreptul la respectarea secretelor comerciale conținute în dosarele care îi sunt comunicate de părțile la acțiune, inclusiv de autoritatea contractantă, organul respectiv având totuși dreptul să cunoască el însuși și să ia în considerare astfel de informații?”
Cu toate că Varec arată că pentru soluționarea speței cu care este sesizat Conseil D`Etat nu este necesară formularea unei întrebări preliminare către Curte, în răspunsul formulat de către Curte se expun și motivele privind admisibilitatea întrebării preliminare. Astfel printre motivele privind admisibilitatea întrebării stipulate de către Curte amintim următoarele:
– Curtea a hotărât că este îndreptățită să analizeze condițiile în care este sesizată de către instanța națională, în scopul de a‑și verifica propria competență, a se vedea Hotărârea 244/80, Rec., p. 3045, punctul 21 ”… circumstanțele de fapt și de drept în acțiune, este o problemă a instanței care se află încă în instanța de judecată, confirmă competența sa proprie, pentru a examina, dacă este necesar, condițiile de la care a făcut referire instanța națională.”
– Dacă dispozițiile de drept comunitar a căror interpretare este solicitată de către instanța de trimitere justifică tratamentul confidențial al elementelor dosarului în discuție în acțiunea principală, aceasta din urmă va putea să procedeze la examinarea litigiului pe fond. Aceste argumente permit să se considere că interpretarea dispozițiilor menționate este necesară pentru soluționarea acțiunii principale.
Important din punct de vedere al protecției drepturilor omului reflectat în jurisprudența CJUE în raport cu achizițiile publice privind această întrebare preliminară este evidențiat la punctul numărul 47 unde se arată faptul că ”… Cu toate acestea, în anumite cazuri, poate fi necesar ca anumite informații să nu fie comunicate părților pentru a putea garanta drepturile fundamentale ale unui terț sau pentru a proteja un interes public important… ” și se face trimitere la jurisprudența constantă în următoarele hotărâri, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea Rowe și Davis împotriva Regatului Unit din 16 februarie 2000 și Hotărârea V. împotriva Finlandei din 24 aprilie 2007.
Deasemenea la punctul 46 Curtea arată importanța principiului privind caracterul contradictoriu ”.. caracterul contradictoriu al unei proceduri reprezintă unul dintre elementele care permit să se aprecieze caracterul echitabil al acesteia, însă poate fi pus în balanță cu alte drepturi și interese…”.
Prin cele două puncte arătate mai sus și motivate Curtea arată faptul că printre drepturile fundamentale ce pot fi apărate astfel sunt dreptul la respectarea vieții private. În cadrul punctului 48 se face trimitere directă la art. 8 din Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) ” 1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. 2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.” și deasemenea la art 7 din CDFUE ” Orice persoană are dreptul la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului și a secretului comunicațiilor.” . De asemenea Curtea arată că prin jurisprudența CEDO reiese faptul că ”…noțiunea de viață privată trebuie interpretată ca excluzând activitățile profesionale sau comerciale ale persoanelor fizice sau juridice…” făcând trimitere la Hotărârea Niemietz împotriva Germaniei din 16 decembrie 1992 pct 29 și la Hotărârea Société Colas Est și alții împotriva Franței din 16 aprilie 2002 pct 57. Totodată Curtea a recunoscut protecția secretelor comerciale ca un principiu general făcând trimitere la hotărârea 53/85 punctul 28 ” …Rezultă că o terță parte care a prezentat o a reclamația nu poate, în niciun caz, să aibă acces la documente care conțin secrete de afaceri. Orice altă soluție ar duce la consecințele inacceptabile că o întreprindere ar putea fi inspirată să depună o plângere la Comisie numai pentru a avea acces la secretele de afaceri ale concurenților săi”.
Astfel prin punctul 55 se arată că organismul responsabil cu procedurile privind căile de atac trebuie să garanteze confidențialitatea și dreptul la respectarea secretelor comerciale cu privire la informații conținute în dosarele care îi sunt comunicate de către părțile la litigiu, în special de către autoritatea contractantă, organismul respectiv având totuși dreptul să cunoască el însuși aceste informații și să le ia în considerare.
În răspunsul formulat de către Curte se admite că organismul responsabil cu căile de atac trebuie să garanteze confidențialitatea și dreptul la respectarea secretelor comerciale cu privire la informații conținute în dosarele care îi sunt comunicate de către părțile la litigiu. Curtea subliniază prin răspunsul formulat faptul că ”… Este de competența acestui organism să decidă în ce măsură și potrivit căror modalități se impune garantarea confidențialității și a secretului acestor informații, în lumina cerințelor unei protecții juridice efective și a respectării dreptului la apărare al părților în litigiu și, în cazul unei căi de atac în fața unei instanțe sau al unei căi de atac în fața unui alt organism care este o instanță sau tribunal în înțelesul articolului 234 CE, pentru ca procedura, în ansamblul său, să respecte dreptul la un proces echitabil.”
O dată cu pronunțarea acestui răspuns la această intrebare preliminară s-au creat premizele de a putea invoca protecția drepturilor omului, jurisprudența CEDO, și cea a drepturilor fundamentale stipulate în CDFUE care ”are aceași valoare juridică cu cea a tratatelor” în materia privind achizițiile publice. Astfel din nou s-au creat premizele de a iniția noi directive care să se conformeze jurisprudenței CJUE și de asemenea de a lua în seama inclusiv jurisprudența CEDO. Prin aceste noi directive din domeniul achizițiilor publice, chiar dacă indirect, se regăsesc principiile din CDFUE transpuse în materia achizițiilor publice. La art 68 din cadrul directive 2014/24 /UE se stipulează următoarele ”… autoritățile contractante ar trebui să evite obstacolele nejustificate din calea accesului operatorilor economici la procedurile de achiziții publice în care ofertele trebuie prezentate sub forma cataloagelor electronice și care garantează respectarea principiilor generale de nediscriminare și de egalitate de tratament.” , la art. 90 din cadrul aceleași directive ”… Atribuirea contractelor ar trebui realizată pe baza unor criterii obiective care să asigure respectarea principiilor de transparență, de nediscriminare și de egalitate de tratament”.
[1] Moroianu Zlătescu Irina, Drepturile omului- un sistem în evoluţie, Editura I.R.D.O, Bucureşti, 2008, p. 119 – 120.
[2] Peers Steve, Ward Angela, The EU Charter of Fundamental Rights (politics, law and policy), Hart Publishing, Oxford and Portland Oregon, 2004, p. 64.
[3] Disponibil aici, văzut ultima dată 29.01.2018.
[4] Disponibil aici, văzut ultima dată 29.01.2018.
[5] Disponibil aici, văzut ultima data 29.01.2018.
[6] Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
[7] Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
[8] Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
