ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Câteva considerații despre legea prevenirii

12.02.2018 | Igor LĂCĂTUŞ, Marin BLAJIN
Abonare newsletter
Igor Lăcătuș

Igor Lăcătuș

Marin Blajin

Marin Blajin

*A se vedea dezbaterea Legea Prevenirii nr. 270/2017 (ediția 170)

Legiuitorul în scopul de a reglementa o serie de instrumente care să asigure prevenirea săvârşirii de contravenţii a adoptat Legea prevenirii nr. 270 din 22 februarie 2017, publicată în M. Of. nr. 1037 din 28 decembrie 2017, intrată în vigoare în data de 17 ianuarie 2018. La început denumirea proiectului de act normativ era legea prevenției, pentru ca la momentul adoptării în Parlament să fie intitulată legea prevenirii. Despre prevenire se discută de câțiva ani de către guvernanți și explicit în societate, în special în domeniul fiscalității, fără însă a vedea rezultate.

Prin prevenire se înțelege evitarea unui rău prin măsuri luate la timp (acțiunea de a preveni), avertizare, informare, a atrage cuiva atenția asupra consecințelor (negative ale) unor acțiuni; a informa în prealabil. În schimb prin prevenție, conform definițiilor limbii române, se distinge în stare de arest preventiv, detențiune, dar și evitare, împiedicare, îndepărtare, înlăturare, ocolire, preîntâmpinare. Este clar de ce s-a optat pentru denumirea – legea prevenirii, întrucât varianta inițială nu era prea fericită.

Soluțiile identificate și stabilite de legiuitor în vederea îndeplinirii scopului prevăzut în art. 1, respectiv ,,prevenirea săvârșirii de contravenții”, conform art. 3 alin. 1 sunt:

Alin. 1 – toate autorităţile/instituţiile publice cu atribuţii de control, constatare şi sancţionare a contravenţiilor au obligaţia, corespunzător domeniilor aflate în responsabilitatea acestora, ca, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, să elaboreze şi să difuzeze materiale documentare şi ghiduri şi să aloce pe pagina de internet secţiuni special dedicate informării publice privind:

a) legislaţia în vigoare referitoare la constatarea şi sancţionarea contravenţiilor;
b) drepturile şi obligaţiile acestor autorităţi/instituţii publice în desfăşurarea activităţilor de constatare a contravenţiilor şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale, precum şi drepturile şi obligaţiile persoanelor care sunt supuse acestor activităţi;
c) indicarea, distinct, a faptelor contravenţionale pentru care autoritatea/instituţia publică are competenţe de constatare şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale, precum şi a sancţiunilor şi/sau a altor măsuri aplicabile.

Autorităţile/instituţiile publice cu atribuţii de control, potrivit domeniilor de competenţă, au obligaţia:

a) să elaboreze proceduri de îndrumare şi control care să fie utilizate de către toate persoanele competente să efectueze activitatea de control;
b) să afişeze pe site-urile proprii speţele cu frecvenţă ridicată şi soluţiile de îndrumare emise în aceste cazuri, precum şi procedurile elaborate conform lit. a);
c) ca în fiecare activitate de control să exercite activ rolul de îndrumare al persoanelor controlate, oferind, conform procedurilor, indicaţiile şi orientările necesare pentru evitarea pe viitor a încălcării prevederilor legale. Despre îndeplinirea acestei obligaţii se va face menţiune expresă în procesul-verbal de control, arătându-se indicaţiile şi orientările oferite.

În conformitate cu art. 3 alin. (4), autoritatea administraţiei publice centrale cu atribuţii de coordonare la nivel naţional a domeniului mediul de afaceri are obligaţia ca, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, de a dezvolta şi opera un portal dedicat oferirii în mod centralizat de servicii online şi resurse în vederea informării în ceea ce priveşte aspectele prevăzute la alin. (1).

Contravențiile care intră sub incidența legii prevenirii, precum și modelul planului de remediere, potrivit art. 10 alin. 3 din lege, se stabilesc prin hotărâre a Guvenului. Având în vedere că marea majoritate a contravențiilor sunt reglementate prin lege de către Parlament, firesc ar fi fost ca însăși Parlamentul să stabilească contravențiile care intră sub incidența legii și nu să delege această obligație în sarcina Guvernului. Aceasta chiar dacă potrivit O.G. nr. 2/2001, art. 2 alin. 1, prin ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului se pot stabili și sancționa contravenții în toate domeniile de activitate.

În data de 5 februarie 2018 a intrat în vigoare H.G. nr. 33/2018 privind stabilirea contravenţiilor care intră sub incidenţa Legii prevenirii nr. 270/2017, precum şi a modelului planului de remediere. De remarcat este că sfera de aplicare a prevederilor Legii nr. 270/2017 este limitată doar la unele contravenții prevăzute de actele normative enunțate în cuprinsul H.G. nr. 33/2018, pentru care se prevede un regim juridic special de aplicare a sancțiunilor contravenționale. Cu alte cuvinte, dispozițiile legii prevenirii nu se aplică tuturor contravențiilor reglementate prin toate legile, ordonanțele și hotărârile de Guvern existente și în vigoare în acest moment, ci doar contravențiilor prevăzute în anexa nr. 1 – art. 1 din H.G. nr. 33/2018. De asemenea, extrem de important, nu intră sub incidența Legii prevenirii, atât contravențiile prevăzute prin hotărâri ale consiliilor locale emise de unitățile teritorial administrative – comune, oraşe, municipii sau sectoare ale municipiului Bucureşti, și nici cele adoptate de consiliile judeţene ori de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

În acest sens, de precizat că este corectă această opțiune a leguitorului, întrucât nu poate reglementa în locul autorităților administrațiilor locale și județene și pentru acestea, având în vedere principiul autonomiei locale, reglementat de art. 120 alin. 1 din Constituția României, administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice.

Cu toate acestea, prin legea prevenirii se instituie inclusiv în sarcina autorităţilor/instituţiilor publice locale și județene cu atribuţii de control, constatare şi sancţionare a contravenţiilor, obligațiile prevăzute la art. 3 să le respecte, întrucât legea se adresează la „toate” autoritățile și instituțiile publice, fără să fie diferențiate, iar pe de altă parte, la nivel local există autorități/instituții cu atribuții de control și sancționare a contravențiilor. Însă, în legea prevenirii nu există o normă (deși poate era necesar) care să menționeze în sarcina autorităților locale competente (legiuitor secundar) obligația să urmărească în actele emise de către acestea, pentru stabilirea, constatarea și sancționarea unor contravenții, același scop reglementat de legiuitorul principal, și anume, prevenirea săvârșirii de contravenții. În condițiile în care la nivelul administrației publice locale există acte care reglementează și sancționează o varietate și multitudine de contravenții, poate ar fi fost recomandabil ca și aceste autorități să aibă în vedere pentru viitor prevenirea cetățenilor și informarea lor în prealabil. Potrivit art. 2 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, prin hotărâri ale autorităţilor administraţiei publice locale sau judeţene se stabilesc şi se sancţionează contravenţii în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuţii prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenţii prin legi, ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului.

Atâta timp cât la nivel central și național s-a optat prin lege pentru prevenirea săvârșirii de contravenții, prin instituirea unor măsuri de atenționare, prealabile aplicării unor sancțiuni, este de neexplicat de ce nu s-a prevăzut că același scop trebuie urmat și atins de către autoritățile publice locale, care la rândul lor legiferează și stabilesc contravenții.

Conform H.G. nr. 33/2018, dintre actele normative care intră sub incidența legii prevenirii, prevăzute în mod limitativ, doar unele dintre acesta intră în competența administrației publice locale. Printre acestea se enumeră:

– art. 26, alin. 1 lit. g) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții;
– art. 73 pct. 5, 6, 8-11, 13, 14, 17-19 și 22 din O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață;
– art. 12 din H.G. nr. 947/2000 privind modalitatea de indicare a prețurilor oferite consumatorilor spre vânzare;
– art. 7 lit. a) din Legea nr. 252/2003 privind registrul unic de control;
– art. 16 lit. a ) și c)-h) din Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol;
– art. 23, alin. 1, lit. a) pentru încălcarea prevederilor art. 5 lit. g) din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților;
– art. 8 alin. 1, lit. a) pentru încălcarea prevederilor art. 5 din Legea nr. 54/2012 privind desfășurarea activităților de picnic;
– art. 16 lit. a ) și c)-h) din Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol;
– art. 47 alin. 1 și alin. 2, lit. a) și b) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006.

Astfel, în vederea aplicării legii prevenirii, organele de control ale administrației publice locale cu ocazia constatării și sancționării contravențiilor prevăzute de actele normative enunțate au obligația să procedeze conform procedurii prevăzute la art. 4-9 din Legea nr. 270/2017. Procedura prevede că la prima abatere contravențională constatată se aplică sancțiunea avertismentului și dacă este cazul se întocmește planul de remediere anexă la procesul-verbal de contravenție. Spunem dacă este cazul, întrucât legea prevede două situații în care se aplică sancțiunea avertismentului, fără întocmirea planului de remediere și anume când:

a) în cazul în care, în cursul derulării controlului, contravenientul îşi îndeplineşte obligaţia legală;
b) în cazul în care contravenţia săvârşită nu este continuă.

De precizat că planul de remediere, astfel cum este prevăzut de H.G. nr. 33/2018 este compus din două părți, partea I – unde se menționează fapta săvârșită, măsurile de remediere dispuse de organul de control și termenul de remediere. Partea a II-a denumită ,,Modul de îndeplinire a măsurilor de remediere” cuprinde fapta săvârșită, măsurile de remediere și modul de îndeplinire.

Menționăm că potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 270/2017, prin termen de remediere se înțelege perioada de timp de maximum 90 de zile calendaristice de la data înmânării sau, după caz, a comunicării procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii încheiat în condiţiile art. 4, în care contravenientul are posibilitatea remedierii neregulilor constatate şi îndeplinirii obligaţiilor legale. Potrivit legii, durata termenului de remediere se stabileşte cu luarea în considerare a circumstanţelor săvârşirii faptei şi a duratei de timp necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor legale, iar durata termenului de remediere stabilită de organul de control nu poate fi modificată. Prin urmare, organul de control poate stabili și un termen mai mic pentru remediere, chiar câteva zile, în funcție de circumstanțele săvârşirii faptei şi a duratei de timp necesare pentru remedierea îndatoririlor legale nerespectate de persoană (fizică sau juridică), însă nu mai mult de 90 de zile.

Modul de împlinire a planului de remediere se verifică în termen de 10 zile după expirarea termenului acordat pentru remediere, iar autoritatea/instituţia publică cu atribuţii de control are obligaţia să completeze partea a II-a a planului de remediere anexat la procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii şi, dacă este cazul, registrul unic de control, cu menţiuni privind modalitatea de respectare a măsurilor de remediere dispuse (art. 8 alin. 1 din lege).

De observat că legea nu specifică în mod expres în câte exemplare se întocmește planul de remediere, apreciem, însă că acesta trebuie întocmit tot în atâtea exemplare în câte se întocmește procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției. Un exemplar al planului de remediere se comunică contravenientului împreună cu actul de sancționare contravențională.

Un alt aspect pe care legea nu îl lămurește este dacă, ambele părți ale planului de remediere se comunică contravenientului odată cu întocmirea procesului-verbal de contravenție sau doar prima parte a planului se comunică împreună cu procesul-verbal de contravenție, iar a doua parte se comunică după verificarea modului de îndeplinire a măsurilor dispuse. Din interpretarea textuală a legii ar rezulta că planul de remediere, ambele părți se comunică contravenientului anexat procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii. Însă, pot apărea situații în practică, când urmare a reluării verificării de către organele de control a modului de îndeplinirii a măsurilor dispuse, din diverse motive (mai mult sau mai puțin obiective) să se constate că persoana controlată și căreia i-a fost înmânat planul de remediere (ambele părți) să fie în imposibilitate de a prezenta exemplarul primit al planului de remediere pentru a fi completată partea a II-a de către organele de control. Opinăm că această situație ar putea evitată prin completarea și comunicarea în două etape a planului de remediere, cu ocazia îndeplinirii operațiunile prevăzute de lege, respectiv, prima parte la data stabilirii masurilor de remediere, iar partea a doua la data verificării modului de îndeplinirii a măsurilor.

Dacă o persoană săvârşeşte mai multe contravenţii, din cele prevăzute de hotărârea Guvernului de la art. 10 alin. (3), constatate în acelaşi timp de acelaşi agent constatator, se încheie un singur proces-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, cu respectarea prevederilor art. 4, la care se anexează, după caz, un plan de remediere.

Anterior controlului, conform art. 6 din lege, agentul constatator are obligaţia să verifice în registrul unic de control şi în evidenţele autorităţii/instituţiei publice din care face parte, dacă contravenientul a beneficiat de prevederile art. 4. Dacă persoanele nu sunt obligate să țină un registru unic de control, conform Legii nr. 252/2003, agentul constatator are obligaţia să verifice în evidenţele autorităţii/instituţiei publice din care face parte dacă contravenientul a beneficiat de prevederile art. 4.
De precizat că nu se aplică prevederile art. 4 şi 5 din Legea nr. 270/2017, în cazul neprezentării registrului unic de control la solicitarea organelor de control specializate, însă prevederile art. 3 alin. (5), art. 7 lit. b) şi art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 252/2003 rămân aplicabile.

Poate cea mai mai benefică măsură stabilită prin legea prevenirii o reprezintă interdicția de a aplica sancțiuni complimentare la prima abatere. Astfel, art. 4 stabilește că în cazul constatării săvârşirii uneia dintre contravenţiile stabilite prin hotărârea Guvernului prevăzută la art. 10 alin. (3), agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei prin care se aplică sancţiunea avertismentului şi la care anexează un plan de remediere, cu respectarea prevederilor legii prevenirii. În această situaţie nu se aplică sancţiuni contravenţionale complementare.

Foarte important, potrivit alin. 3, sancţiunea avertismentului se aplică conform alin. (1) şi (2) şi în situaţia în care sancţionarea contravenţiilor prevăzute de hotărârea Guvernului de la art. 10 alin. (3) stabileşte expres excluderea de la aplicare a avertismentului. Rezultă că indiferent ce prevăd legile care fac obiectul prevenirii, avertismentul se aplică chiar dacă aceste acte normative nu prevăd sau nu permit pentru contravențiile care le reglementează, reținerea sancțiunii avertismentului.

Specificăm că dispozițiile art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 cu privire la aplicarea sancțiunii avertismentului stipulează ,,(3) Avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune”. Prin urmare în toate situațiile în care actele normative aflate sub incidența legii prevenirii (a se vedea spre exemplu art. 26 alin. 6 din Legea nr. 50/1991) care excludeau de la aplicare sancțiunea avertismentului, odată cu noile prevederi, se va putea aplica sancțiunea avertismentului, chiar dacă anterior se prevedea că singura sancțiune care poate fi aplicată este amenda.

Spunem că este potrivită interdicția aplicării de sancțiuni complementare, deoarece în practică de cele mai multe ori aceste sancțiuni sunt cele care nemulțumesc cel mai mult contravenientul, având în vedere că se găsește în situația în care nu mai poate continua activitatea comercială, angajând cheltuieli financiare, uneori mai mari decât amenda contravențională aplicată. Amintim aici că potrivit art. 5 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor sancțiunile contravenționale complementare sunt: a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii; b) suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi; c) închiderea unităţii; d) blocarea contului bancar; e) suspendarea activităţii agentului economic; f) retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior, temporar sau definitiv; g) desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială.

Prin lege se pot stabili și alte sancțiuni complementare. Astfel, deși legiuitorul stabilește interdicția aplicării sancțiuni contravenționale complementare la prima abatere, impunând aplicarea sancțiunii avertismentului și a măsurilor de remediere, din definiția dată măsurilor de remediere ,,a) măsură de remediere – orice măsură dispusă de agentul constatator în planul de remediere care are ca finalitate îndeplinirea de către contravenient a obligaţiilor prevăzute de lege în sarcina sa” nu se înțelege în mod concret în ce constau aceste măsuri, existând cel puțin teoretic posibilitatea ca unele sancțiuni contravenționale complementare, să fie dispuse acum sub forma unor măsuri de remediere.

O altă noutate reglementată prin legea prevenirii care merită atenție, întrucât naște unele discuții în privința aplicării ei, sunt dispozitiile art. 5 care stipulează că: ,,dacă o persoană săvârșeste mai multe contravenții, din cele prevăzute de hotărârea Guvernului de la art. 10 alin. (3), constatate în același timp de același agent constatator, se încheie un singur proces-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, cu respectarea prevederilor art. 4, la care se anexează, după caz, un plan de remediere”. Dispozitiile art. 10 din O.G. nr. 2/2001 în privința acestei situații stabilește că: (1) dacă aceeaşi persoană a săvârşit mai multe contravenţii sancţiunea se aplică pentru fiecare contravenţie. Alin. (2) Când contravenţiile au fost constatate prin acelaşi proces-verbal, sancţiunile contravenţionale se cumulează fără a putea depăşi dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenţia cea mai gravă sau, după caz, maximul general stabilit în prezenta ordonanţă pentru prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. La prima vedere dispozițiile enunțate sunt clare în cazul în care agentul constatator constată mai multe contravenții în același timp și care intră sub incidența legii prevenirii, va încheia un singur proces-verbal și va aplica pentru fiecare dintre ele sancțiunea avertismentului și, după caz, întocmi planul de remedire. Întrebarea care se pune, cum va poceda agentul constatator în cazul în care va constata în același timp mai multe contravenții dintre care unele intră sub incidența legii prevenirii, iar altele nu, și una este la prima abatere, iar alta este repetată și trebuie sanctionață conform O.G. nr. 2/2001. În aceste situații, apreciem că ar trebui încheiat un singur proces-verbal de contravenție (după caz, însoțit de planul de remediere) prin care contravenția ce intră sub legea prevenirii și este la prima săvârșire să fie sancționată cu avertisment, conform dispozitiilor art. 4 din legea prevenirii, iar pentru a doua contravenție să se aplice sancțiunile contravenționale conform art. 10 din O.G. nr. 2/2001. Cu privire la termenele de contestare la instanță sau alte mențiuni (plata amenzii în 48 de ore, etc.), se vor aplica practic, de la caz la caz, termene diferite, chiar dacă este un singur proces-verbal care constată mai multe contravenții, vei putea solicita instanței doar anularea în parte a lui cu privire la contravențiile care nu intră sub incidența legii prevenirii pentru că acestea din urmă au alt regim (întâi se aplică un avertisment, se comunică contravenientului un plan de remediere pentru îndeplinirea obligațiilor în maxim 90 de zile, etc.). Ori pornind de la aceste probleme și dileme, s-ar putea însă, ca soluția practică care se va impune va fi de fapt sancționarea contravențiilor în mod separat prin două procese-verbale de contravenție.

Un alt aspect relevant introdus prin dispozițiile art. 9 din Legea nr. 270/2017 în legătură cu individualizarea sancțiunii contravenționale, o reprezintă termenul de 3 (trei) ani de zile ce curge de la data încheierii procesului-verbal de contravenție conform art. 4 și 5 din lege, în timpul căruia instituțiile de control, dacă constată săvârșirea de către contravenient din nou a aceleiași contravenții au obligația să aplice direct prevederile legale în vigoare privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor.

Conform art. 8 alin. 2 din legea prevenirii, în situaţia în care, cu ocazia reluării controlului, se constată neîndeplinirea de către contravenient a obligaţiilor legale conform măsurilor de remediere stabilite, în termenul acordat, agentul constatator încheie un alt proces-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, prin care se constată săvârşirea de contravenţii şi se aplică sancţiunea/sancţiunile contravenţionale, altele decât avertisment, cu respectarea legislaţiei care stabileşte şi sancţionează contravenţiile prevăzute în hotărârea menţionată la art. 10 alin. (3). Practic, dacă contravenientul nu va remedia cele stabilite prin primul proces-verbal de contravenție, prin care i s-a aplicat avertismentul (de la data comunicării procesului-verbal poate fi atacat la instanță în termenul legal), atunci agentul constatator încheie al doilea proces-verbal de constatare a contravenţiei, prin care va stabili sancțiunile contravenționale prevăzute de lege, cu excluderea avertismentului. De asemenea, cu această ocazie, credem că agentul constatator va putea reține și aplica sancțiuni complementare. Din nou, în termenul legal procesul-verbal nou încheiat poate fi atacat la instanță.

Sub acest aspect dispozițiile O.G. nr. 2/2001 prevăd că, sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal. Ca rezultat a aplicării acestor dispoziții legale în practica instanțelor de judecată s-a conturat ideea că, existența antecedentelor contravenționale indiferent de genul faptei contravenționale săvârșite, era apreciată, ce-i drept de la caz la caz, ca fiind un motiv care justifică menținerea sancțiunii amenzii aplicate.

Prin introducerea acestui termen de 3 ani, cel puțin în domeniul reglementat de H.G. nr. 33/1018 se clarifică două lucruri importante, unul durata termenului în care practic intervine reabilitarea contravențională și al doilea, în cazul căror fapte contravenționale repetate trebuie luate în considerare antecedentele contravenționale. Răspunsul îl găsim în cuprinsul art. 9 alin. 1 din legea prevenirii, care se referă la săvârșirea din nou de către contravenient a aceleiași contravenții. Ori potrivit alin. 2, contravenientul săvârşeşte din nou una sau mai multe dintre contravenţiile prevăzute în hotărârea menţionată la art. 10 alin. (3), sunt direct aplicabile prevederile legale în vigoare privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor.

O altă problemă de intepretare și aplicare a legii care ar putea apărea, ar viza apilcarea în timp a legii prevenirii, și anume, ce se întamplă cu contravențiile constatate, dar încă nesancționate la data apariției legii prevenirii. Se aplică sancțiunea avertismentului conform legii prevenirii sau sunt sancționate conform pevederilor O.G. nr. 2/2001?

Răspunsul la această problemă pare să îl ofere dispozițiile art. 10 alin. 1 din legea pevenirii ce stipulează: „1) începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, prin derogare de la prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, pentru constatarea și sancționarea contravențiilor menționate în hotărârea prevăzută la art. 10 alin. (3), se aplică dispozițiile prezentei legi.”

Astfel, atât pentru constatarea cât și pentru sanctionarea contravențiilor prevăzute la art. 10 alin. 3 se aplică dispozițiile legii prevenirii, dar atenție de la data intrării în vigoare, cu alte cuvinte legea nu retroactivează, ceea ce înseamnă că față de contravențiile constatate, dar nesancționate la data apariției legii se aplică prevederile O.G. nr. 2/2001. Acest lucru pare totuși nefiresc, având în vedere că se încalcă principiul legii mai favorabile consfințit în acest domeniu de dispozițiile art. 12 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 care stipulează că : „(2) dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta.”, însă se observă că legea prevenirii stabilește în mod expres că dispozițiile sale se aplică începând cu data intrării în vigoare, prin derogare de la prevederile O.G. nr. 2/2001, atât sub aspectul constatării cât și sub aspectul sancționării.

În fine, prin dispozițiile art. 7 din Legea nr. 270/2017 legiuitorul a găsit de cuviință să introducă ca și măsură de control a respectării de către instituțiile de control a dispozițiilor legii prevenirii, sancțiunea nulității procesului-verbal de contravenție încheiat cu încălcarea dispozițiilor art. 4 alin. 1 și 2 din același act normativ. Dacă încălcarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (2) vizează doar o parte din contravenţiile constatate şi sancţionate prin proces-verbal, acesta este nul numai în privinţa acestor contravenţii. Sigur că controlul de legalitate revine instanței de judecată competente.

Așadar timpul, conduita persoanelor fizice și juridice, practica organelor de control și nu în ultimul rând soluțiile instanțelor de judecată ne vor arăta în ce măsură legiuitorul și-a atins scopul propus ,,prevenirea săvârșirii de contravenții” prin adoptarea acestor două acte normative. Totodată rămâne de văzut dacă aceasta mică reformă în domeniul răspunderii contravenționale va fi extinsă și în privința altor acte normative decât cele prevăzute de H.G. nr. 33/2018 sau poate va deveni o regulă generală în privința constatării și aplicării sancțiunilor contravenționale.

Avocat Lăcătuș Igor
MOȚEC ȘTEFAN – Cabinet de avocat

Consilier juridic Marin Blajin

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week