Achiziţii publiceAfaceri transfrontaliereArbitrajAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiContencios administrativContravenţiiCorporateCyberlawData protectionDrept civilDrept comercialDrept constituţionalDrept penalDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiDreptul UEEnergieExecutare silităFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăLITIGIIMedia & publicitateMedierePiaţa de capitalProcedură civilăProprietate intelectualăProtecţia consumatorilorProtecţia mediuluiTelecom
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
MARES DANILESCU MARES
Abonare newsletter oficial JURIDICE.ro

6 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

România la CEDO: cauza pendinte Ciocoiu. Condamnat cu probleme psihologice, sancțiuni disciplinare și articolele 3 și 14 din Convenție

12.02.2018 | Mihaela MAZILU-BABEL, Valeria BĂLĂNEL
Valeria Bălănel

Valeria Bălănel

Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

Secția a patra, CEDO
Cererea nr. 46797/16
Paul CIOCOIU împotriva României
introdusă la 13 decembrie 2016 și comunicată la 20 ianuarie 2018

I. Situația de fapt (precum este redată de reclamant, rezumată de CEDO și tradusă de noi)
Reclamantul, Paul Ciocoiu, este cetățean român, care s-a născut în 1989 și este deținut la moment în Penitenciarul Giurgiu. (…)
(…)
3. Reclamantul suferă încă din copilărie o tulburare comportamentală care se manifestă prin simptome precum dificultăți majore de învățare și lipsa de concentrare. În 2012 a început să primească tratament cu anxiolitici.
4. În iulie 2015, după o reevaluare realizată într-o clinică de psihiatrie, diagnosticul reclamantului a fost confirmat și i s-a recomandat tratamentul medicamentos și consultare psihiatrică constantă.
5. La 3 septembrie 2015 a fost arestat după ce a comis o infracțiune rutieră.
6. Cererea reclamantului în ceea ce privește o pedeapsă mai puțin severă bazată pe tulburarea sa mentală a fost respinsă și la 16 martie 2016 Tribunalul București l-a condamnat la trei ani și opt luni de închisoare.
7. La 31 august 2016, la aproape un an după plasarea în detenție, reclamantul a fost supus unei evaluări medicale. Cu această ocazie a fost diagnosticat cu o tulburare de personalitate disocială cu simptome precum comportament antisocial, instabilitate emoțională și comportament agresiv, astfel că i-a fost recomandat tratamentul cu antidepresive, anxiolitice și neuroleptice, precum și consiliere psihologică și reevaluare medicală atunci când este necesar.
8. Ulterior, cererea reclamantului de internare în secția de psihiatrie a spitalului închisorii a fost aprobată de către administrația penitenciarului. Cu toate acestea, în ciuda solicitărilor repetate ale reclamantului și ale unei organizații non-guvernamentale, transferul nu a fost încă operat.
9. Între 4 și 6 iulie 2017, reclamantul a fost supus unor examinări medicale care au confirmat diagnosticul anterior și au identificat simptome suplimentare, cum ar fi pierderea autocontrolului, vise intruzive și angoase. Acestuia din urmă i s-a recomandat să continue tratamentul medicamentos și să urmeze consiliere psihologică, psihoterapie individuală și terapie de grup. De asemenea a fost recomandată supunerea reclamantului la examinări psihiatrice la fiecare șase luni sau când se va considera necesar.
10. Reclamantul pretinde că dereglările de comportament, datorate stării sale mentale, sunt pedepsite constant cu sancțiuni disciplinare, cel mai adesea constând în izolarea în secția de maximă securitate și interzicerea vizitelor sau a activităților. Potrivit reclamantului, acest tratament din partea autorităților penitenciarului nu face altceva decât să amplifice și să provoace apariția simptomelor în legătură cu starea sa mentală, astfel că, în perioada ianuarie și mai 2017 a făcut obiectul a unsprezece rapoarte disciplinare.
Mai mult, reclamantul susține că incapacitatea sa de a comunica cu cei din jur, cauzată de boala sa, a provocat, de asemenea, reacții agresive din partea colegilor de celulă. Din acest motiv, el se confruntă în mod constant cu stresul și conflictul care îi aduc o presiune psihologică și fizică semnificativă, agravată de lipsa totală de consiliere sau terapie psihologică.

II. Capete de cerere
13. Reclamantul se plânge, potrivit articolului 3 din Convenție, că ar fi trebuit să fie plasat într-o secție de psihiatrie a spitalului închisorii unde ar fi putut beneficia de un tratament adecvat pentru starea sa mentală. El susține că detenția sa, fără acces la terapie psihiatrică, consiliere psihologică sau activități corespunzătoare, a avut un impact negativ asupra stării sale mentale, reprezentând un tratament inuman și degradant.
14. Bazându-se pe articolul 14 al Convenției, reclamantul se plânge, de asemenea, de faptul că a fost discriminat de către autoritățile penitenciare din cauza stării sale mentale de sănătate. El a afirmat că lipsa unui tratament medical adecvat pentru starea sa mentală și absența personalului de închisoare specializat l-au făcut să se simtă stigmatizat și să-și intensifice sentimentele de izolare.

III. Întrebări comunicate
1. Sunt condițiile de detenție ale reclamantului compatibile cu cerințele articolului 3 al Convenției? În special:
(a) este sănătatea reclamantului compatibilă cu condițiile de detenție?
(b) există vreun mijloc legal de a transfera o persoană cu o boală psihică, cum ar fi reclamantul, din închisoare într-o instituție psihiatrică adecvată?
2. A beneficiat reclamantul de îngrijiri medicale corespunzătoare stării sale mentale și în conformitate cu recomandările medicului său în perioada de detenție?
3. A avut reclamantul la îndemână o cale de atac internă eficientă pentru plângerea sa privind compatibilitatea stării sale de sănătate cu condițiile de detenție, așa cum prevede articolul 13 al Convenției?
4. Constituie o discriminare în ceea ce privește persoana reclamantului „pretinsa omisiune din partea autorităților penitenciarului de acordare a unui tratament medical corespunzător” din cauza stării sale mentale, contrar articolului 14 coroborat cu articolul 3 al Convenției?

Guvernul este invitat să trimită o copie a dosarului medical al reclamantului din închisoare.

Valeria Bălănel (traducere)
Student, Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea din Pitești

dr. Mihaela Mazilu-Babel (coordonator și selecție)


Au fost scrise până acum 6 de comentarii cu privire la articolul “România la CEDO: cauza pendinte Ciocoiu. Condamnat cu probleme psihologice, sancțiuni disciplinare și articolele 3 și 14 din Convenție”

  1. Mie această situație de fapt mi se pare incredibilă. Înfiorător.
    Ești o persoană cu probleme psihologice? Păi oricum ești condamnat. Și după ce că ești condamnat cu executare, sunt șanse extrem de mari ca respectivele condiții din penitenciar să-ți exacerbeze problemele psihologice. Și astfel, după ce îți ispăsești pedeapsa, să ieși din închisoare și să riști să realizezi și mai multe fapte penale. Trăiască reabilitarea!

  2. Amelia FARMATHY spune:

    Cred că ar trebui puse lucrurile într-o perspectivă în care să se vorbească despre probleme psihiatrice.
    ”Problemele psihologice” (spre exemplu, o problemă psihologică poate fi frica de întuneric, pentru ”tratarea” căreia care poți face terapie și să scapi, adică se te apuce, eventual , alte ”frici” mai mul sau mai puțin benigne)sunt chestii de regulă minore ce nu presupun tratament medicamentos, ci terapie prin discuții etc.
    La ”capitolul” psihiatrie discutăm despre boală.
    Și pare să fie vorba despre boală.
    Cât e de bolnav sau, ipotetic vorbind desigur, cât o face ”pe nebunul” rămâne de văzut.
    De pedeapsă, respectiv de condamnare, nu scapi decât dacă ești expertizat medico -legal și diagnosticat ca fiind fără discernământ(adică ”nebun” în toată regula și… mai tot timpul), iar nu pentru că faci viața un infern colegilor de detenție sau cadrelor din penitenciar întrucât ai probleme de ”adaptare”(cine nu le-ar avea, la urma urmei, intrând în detenție, poate doar recidivișții de cursă lungă).
    Pentru astfel de situații există alte metode legale de corectare a manifestărilor antisociale și agresive ori autoagresive.

    • Bună seara,

      Care sunt acele metode, doamna judecător?
      Apoi, doar pentru că reglementarea este precum o descrieți dvs că ar fi, nu înseamnă că este o reglementare în conformitate cu standardele CEDO. Având în vedere că standardele CEDO sunt direct aplicabile în România (datorită lui art. 20 din Constituție), nu înțeleg de ce discuția dvs se oprește doar la reglementarea națională incidentă.
      Oricum, vi se pare că ce s-a intâmplat cu domnul condamnat – fie că avea doar probleme psihologice – va conduce la o reabilitare?
      Mie mi se pare că:
      1. e posibil să nu fi trebuit să i se permită să dețină carnet de conducere, și e posibil ca dacă nu i se permitea să dețină un permis de conducere, persoana respectivă să nu fi realizat nicio infracțiune rutieră – deci posibil o primă culpă a statului.
      2. stabilind o închisoare cu executare – la o primă abatare – în situația cuiva care are probleme psihologice (sau psihiatrice dar nedetectate corespunzător): e posibil să fie o pedeapsă total disproporționată cu scopul urmărit de a aplica o pedeapsă – deci o altă culpă posibilă a statului (și indiferent de faptul că domnul avea sau nu permis de conducere)
      3. s-a aprobat mutarea în spitalul psihiatric din închisoare și totuși acea aprobare nu s-a pus în executare – iar o culpă a statului.

      Ca atare, mie mi se pare că avem: culpă a statului din cauza legiuitorului, culpă a statului din cauza judecătorului care a dat condamnarea finală și culpă a statului din cauza autorităților de execuție a pedepsei.
      Singura salvare a situației ar fi dacă reclamantul ar fi mințit crunt pe rolul CEDO, deși mă îndoiesc având în vedere că este implicată și o organizație non-guvernamentală.

      • Petronel NEDELCU spune:

        „La 3 septembrie 2015 a fost arestat după ce a comis o infracțiune rutieră.”
        „… la 16 martie 2016 Tribunalul București l-a condamnat la trei ani și opt luni de închisoare.”
        Dupa citirea acestor enunturi contradictorii m-am oprit pentru ca traducerea este gresita sau cel care a redactat cererea catre CEDO nu a facut o minima verificare a imprejurarilor reale ale cauzei. Pentru oricine are o minima legatura cu legislatia si jurisprudenta penala aceste enunturi reprezinta o aberatie sub aspectul comepetentei de judecata, masurilor preventive, pedepsei aplicate si modalitatii de executare pentru un infractor primar.
        Totusi, inainte de a ma infiora, precum dvs, am facut o verificare factuala pe portalul instantelor. Sub rezerva identificarii corecte a dosarelor, am constat ca petentul CEDO nu era la prima condamnare, el fiind condamnat anterior tot pentru infractiuni rutiere. In anul 2012 a fost condamnat pentru doua infractiuni de conducere fara permis, cu suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei, iar in anul 2016 a fost condamnat pentru conducere fara permis, sustragere de la recoltare si distrugere (dupa calitatea de pers vatamata a DGPMB pot banui ca era vorba de distrugerea unui bun al politiei, probabil un autoturism), toate in stare de recidiva. Pedepsele aplicate pentru cele 5 infractiuni au fost in limitele practicii judiciare, adica apropiate de minim pentru cele din 2012 si in jurul dublului minimului pentru cele din 2016, cuantumul ridicat al pedepsei de executat fiind rezultatul recidivei si concursului de infractiuni.
        Ca atare, raspunsul la primele doua probleme pe care le-ati ridicat e simplu:
        1. petentul nu detinea permis de conducere, dar asta nu l-a impiedicat sa savarseasca infractiuni la regimul circulatiei;
        2. judecatorul nu putea dispune o pedeapsa mai mica si nici o alta modalitate de executare.
        Cu privire la a treia problema, inainte de a ma infiora, as astepta si pozitia celorlalte parti implicate in procedura. Eventual, analiza si solutia Curtii.

        • Vă mulțumesc pentru precizări.
          Ca atare, în cel ma rău caz, persoana cu probleme psihologice era recidivistă.
          Vi se pare că tratamentul primit în închisoare a funcționat?
          Problema principala a mea cu această speță – și motivul pentru care mă înfioară – este dată de faptul că persoanele cu probleme psihologice (care acum se pare că trebuie internate la psihiatria din închisoare) nu ar trebui – în niciun caz și în nicio ipoteză – să fie plasate într-un regim de detenție unde stau persoanele fără probleme psihologice. Pentru că un astfel de regim exacerbează aceste probleme psihologice. Și nici nu vreau să intru într-o analiză asupra modului în care astfel de persoane cu probleme psihologice pot abuza pe ceilalți colegi de celulă (sau cum aceste persoane pot fi abuzate de alți colegi de celulă).
          În plus, consider că dacă statul ar fi acționat atunci când a fost la prima abatere, plasându-l și oferindu-i tratament într-o clinică specializată (cum se întâmplă în alte țări) – adică dacă ar fi acționat preventiv, și nu doar represiv prin pedepse cu suspendare, poate că altul ar fi fost rezultatul. Niște statistici din alte state unde se acționează mai degrabă preventiv decât represiv în astfel de situații poate că ar dovedi mai clar o atare probabilitate.
          Pentru mine este ilogic să insiști să pui în închisoare un recidivist cu probleme psihologice (care se pare că au devenit psihiatrice). Iar judecătorul național poate oricând – aplicând direct articolul 7 din Convenție- să impună o pedeapsă chiar diferită de cea minimă impusă de normele naționale. Că de aceea avem efect direct al Convenției la nivel național, și aplicare cu prioritate în caz de conflict cu norme naționale mai stricte. Mă mir că se invocă doar normele naționale, ce cer ele judecătorului, ca și cum judecătorul nu ar putea să le lase inaplicabile în favoarea inculpatului.

          Și mă mai înfior când observ că se uită scopul pentru care societatea a inventat dreptul represiv penal. Dreptul represiv penal nu s-a inventat pentru a trimite în închisoare persoane cu probleme psihologice care sfârșesc să aibă probleme psihiatrice și care apoi recidivează. Persoanele cu probleme psihologice (chiar dacă nu sunt psihiatrice problemele) nu trebuie tratate în același fel cu persoanele care nu au probleme psihologice. Mi se pare ilogic să aplici un tratament egal și să te aștepți la rezultate pozitive. Această persoană de mică avea probleme psihologice. Nu le inventase când comisese prima abatere penală.

          Pentru mine, această persoană nu ar fi trebuit să facă nicio zi de închisoare într-o celulă cu alți deținuți fără probleme psihologice. Și un sistem de drept care permite totuși o atare posibilitate este un sistem de drept care riscă din fașă să fie contrar CEDO (deci și culpa legiuitorului).
          Și mi se pare chiar logic ca problemele psihologice să se transforme în probleme psihiatrice când ești în închisoare. De fapt, e posibil ca niște statistici să ne arate că inclusiv condamnații care nu aveau probleme psihologice atunci când au fost condamnați, să capete probleme psihologice până când ies din închisoare, probleme psihologice care apoi reprezintă un factor major pentru o recidivă, recidivă care apoi îl va plasa în închisoare iar problemele psihologive vor fi exacerbate – devenind probleme psihiatrice, și tot așa, și tot așa, trăiască reabilitarea! (dar acesta este iar un alt subiect amplu de discutat).

          • Petronel NEDELCU spune:

            Observ ca plecati de la premisa ca traducerea rezumatului cererii prezinta o realitate obiectiva, cu toate ca v-am argumentat contrariul pe aspectele verificabile. Eu nu imi permit acest lux si nu am timp de discutii de natura pur ipotetica, motiv pentru care, fara a va contrazice, inchei aici discutia cu dvs.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.


Oana Ispas


Radu Slăvoiu


Livia Dianu-Buja


Ștefania Stoica


Luminița Malanciuc


Ioana-Olivia Voicu


Eduard Toma-Apostol


Florina-Lăcrămioara Drăgan