achiziţii publice, afaceri transfrontaliere, arbitraj, asigurări, BANKING, concurenţă, construcţii, contencios administrativ, contravenţii, cyberlaw, data protection, drept civil, drept comercial, drept constituţional, DREPT PENAL, DREPTUL FAMILIEI, dreptul muncii, dreptul sportului, dreptul UE, energie, executare silită, fiscalitate, fuziuni & achiziţii, health & pharma, infrastructură, INSOLVENŢĂ, jocuri de noroc, LITIGII, media & publicitate, mediere, piaţa de capital, PROCEDURĂ CIVILĂ, proprietate intelectuală, protecţia consumatorilorprotecţia mediului, SOCIETĂŢI, telecom
 
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
Print Friendly, PDF & Email

ICCJ. Recurs împotriva unei sentințe pronunțate de o judecătorie. Declinare competență

15 februarie 2018 | JURIDICE.ro
DREPT PENAL

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanță de la un nivel intermediar, așa cum rezultă din ansamblul prevederilor C. proc. civ. și Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (art. 21 care stabilește competența secțiilor I civilă, II civilă și de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție de a judeca „recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege”). În speță, instanța a hotărât că recursul împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Orșova este de competența Tribunalului Mehedinți, declinând competența în favoarea acestei ultime instanțe. (Decizia nr. 1492 din data de 5 octombrie 2017 pronunțată de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect recurs)


Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Lasă un răspuns

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.