Pentru comunicare profesională JURIDICE.ro recomandă Infinit PR
TOP LEGAL
Print Friendly, PDF & Email

Îmblânzirea scorpiei sau cum poate procedura arbitrală simplificată să vină în sprijinul mediului de business din România

20.02.2018 | Andreea MICU, Alin-Gabriel OPREA
Abonare newsletter
Irina Andreea Micu

Irina Andreea Micu

Alin-Gabriel Oprea

Alin-Gabriel Oprea

Arbitraj. Reguli speciale pentru procedura arbitrală simplificată aplicabile din 1 ianuarie 2018. Libertatea de voință a părților. Comparații cu alte prevederi relevante din Codul de procedură civilă 

I. Cine este scorpia?

Nu, arbitrajul în sine nu poate fi comparat cu o scorpie, nici măcar dacă ne-am lăsa mânați de o efervescență literară ieșită din comun. Dimpotrivă, această jurisdicție alternativă, cu caracter privat, și-a dovedit de-a lungul timpului numeroasele avantaje, printre care se numără asigurarea confidențialității unui litigiu, flexibilitatea mai mare a procedurilor ori posibilitatea părților de a numi arbitri cu o experiență solidă în diverse tipuri de industrii sau de contracte, în funcție de particularitățile fiecărui caz.

Cu toate acestea, în decursul existenței unei companii ori al unui business în general, pot apărea diverse „piedici” de ordin juridic, de natură să perturbe buna sa funcționare, cum ar fi încălcarea unor contracte încheiate cu partenerii comerciali sau nerespectarea unor obligații asumate în cadrul raporturilor cu Statul, de obicei în cazul în care acesta din urmă acționează în sfera de drept privat. Aceste impedimente de ordin juridic dau naștere, în general, unor litigii, a căror rezolvare atrage de cele mai multe ori costuri și investiții de timp semnificative. S-ar putea spune că tocmai acest consum de timp și de resurse financiare, ca urmare a derulării unui litigiu, reprezintă adevărata scorpie în raport cu sănătatea economică și financiară a unei companii. Dar este oare această „scorpie” caracteristică doar litigiilor supuse arbitrajului ori și celor supuse altor forme de jurisdicție?

Probabil că răspunsul la această întrebare este influențat de numeroși factori, precum complexitatea unei cauze, volumul și tipul probelor administrate, garanțiile procedurale care asigură celeritatea unui proces, conduita părților fie în sensul de a facilita judecarea unei cauze ori de a o tergiversa, incidentele procedurale ce pot apărea pe parcursul derulării unui proces etc.

Este însă cert că, în materie de arbitraj internațional, durata și costurile procedurilor reprezintă cele mai mari temeri pe care le au participanții la această procedură. Cel puțin astfel ne indică studiile extrem de utile efectuate de Queen Mary’s School of International Arbitration în acest domeniu. În concret, 92% dintre respondenții la sondajul din 2015, intitulat „Improvements and Innovations in International Arbitration”, au apreciat ca fiind benefică includerea unor proceduri simplificate în normele instituționale pentru creanțele sub o anumită valoare ( pag. 26 a sondajului, graficul nr. 20). Este important de menționat, în acest cadru, faptul că din rândul sutelor de participanți la studiu, cei mai mulți au indicat „Costul” ca fiind cel mai mare dezavantaj al arbitrajului, urmat îndeaproape de „lipsa unor sancțiuni efective în cadrul litigiului arbitral”, „lipsa de transparență în legătură cu adoptarea deciziilor” și, nu în ultimul rând, „lipsa de celeritate”.

Odată cu adoptarea de către Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a noilor Reguli de procedură arbitrală, intrate în vigoare începând cu 1 ianuarie 2018, am putea afirma că „scorpia” descrisă mai sus s-a îmblânzit. Fiind în acord cu cele mai bune practici europene și internaționale în materie, noile reguli contribuie la creșterea transparenței, la reducerea întârzierilor nejustificate și, mai ales, la scăderea costurilor procedurilor arbitrale.

Asemenea inconveniente pot fi acute în situațiile în care, fie suma aflată în litigiu este relativ mică, fie aspectele care trebuie soluționate sunt relativ simple (spre exemplu, satisfacerea unei creanțe ale cărei existență, lichiditate și exigibilitate sunt incontestabile, în cazul în care debitorul refuză să plătească datoria). Prin urmare, practicienii au recunoscut necesitatea îmbunătățirii eficienței procedurilor arbitrale, în special în ceea ce privește acele cauze pe care tribunalele ar putea să le soluționeze pe baza unei proceduri sumare.

În aceste condiții, cea mai importantă noutate introdusă de regulile arbitrale intrate în vigoare la începutul anului 2018 o reprezintă crearea unei proceduri accelerate, de natură să conducă la o pronunțare mai rapidă a hotărârilor. Această procedură este aplicabilă în cazul litigiilor cu valoare mică sau, în cazul litigiilor cu valoare mai mare, dacă părțile convin asupra acestui aspect.

Prin adoptarea unei proceduri simplificate, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României urmează pașii făcuți de alte instituții arbitrale de tradiție, care au furnizat astfel de proceduri de-a lungul timpului, precum Institutul Elvețian de Arbitraj (din 2004), Centrul de Arbitraj Internațional din Hong Kong (din 2008), Camera de Comerț din Stockholm (din 2010), Centrul de Arbitraj Internațional din Singapore (din 2010), Centrul de Arbitraj Internațional al Asociației Americane de Arbitraj (din 2014) și Camera de Comerț Internațional din Paris (din 2017).

II. Când se aplică procedura arbitrală simplificată?

 Regulile speciale pentru procedura arbitrală simplificată sunt aplicabile atunci când valoarea litigiului arbitral este mai mică de 50.000 lei sau în cazul în care părțile convin asupra aplicării acestora [art. 1 alin. (1) din Anexa nr. 5 a noilor Reguli de procedură arbitrală].

Principiul libertății de voință a părților – în jurul căruia este centrată întreaga logică a noilor reguli de procedură arbitrală – guvernează așadar și domeniul de aplicare al procedurii simplificate. Astfel, criteriul valoric, respectiv pragul de 50.000 lei, nu este determinant pentru aplicarea procedurii simplificate. Părțile au libertatea deplină în a-și „amenaja” procedura pentru soluționarea disputei deduse tribunalului arbitral chiar și în ipoteza în care valoarea litigiului este mai mare. Spre exemplu, părțile pot opta pentru aplicarea regulilor speciale atunci când urmăresc o scădere a costurilor pe care le implică soluționarea litigiului arbitral, fiind evident că onorariul arbitrului unic este mai scăzut decât cel avansat în cazul unui tribunal constituit din trei arbitri.

În conformitate cu art. 1 alin. (2) din Anexa nr. 5 a Regulilor, pentru stabilirea valorii de 50.000 lei nu se iau în considerare dobânzile, cheltuielile de arbitrare și alte venituri accesorii. Deși ar putea exista discuții în legătură cu valoarea prea mică a sumei de 50.000 lei, aceasta a fost aleasă în raport de litigiile concrete existente pe rolul Curții de Arbitraj, fiind înregistrate multe cauze în care părțile solicitau plata unor sume în jurul acestei valori.

Procedura arbitrală simplificată prezintă câteva asemănări cu procedura specială cu privire la cererile de valoare redusă, reglementată în Codul de procedură civilă (art. 1026-1033). Aceasta din urmă este o procedură facilă și simplificată, scrisă și standardizată, aplicabilă cererilor cu o valoare ce nu depășește suma de 10.000 lei (fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii) și care se finalizează prin obținerea unui titlu executoriu de drept.

Literatura de specialitate afirmă că procedura cu privire la cererile cu valoare redusă este facultativă, întrucât reclamantul are de ales între aceasta și procedura de drept comun; standardizată, având în vedere că se desfășoară numai în scris, pe baza unor formulare-tip, stabilite prin ordin al ministrului justiției; abreviată, în considerarea faptului că nu impune, de regulă, prezența efectivă a părților și sunt folosite numai înscrisuri (I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, vol. II, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 682-684). Sursa de inspirație a procedurii cu privire la cererile cu valoare redusă din Codul de procedură civilă o constituie Regulamentul (CE) nr. 861/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă, obiectivul reglementării europene fiind simplificarea și accelerarea soluționării litigiilor transfrontaliere privind cererile de valoare redusă. Deși cele două reglementări coexistă, Regulamentul se aplică în mod prioritar atunci când raportul dedus judecății are un caracter transfrontalier, așa cum rezultă din dispozițiile art. 1-3 din cadrul acestui act normativ.

Totodată, în ciuda faptului că procedura cu privire la cererile cu valoare redusă se poate suprapune domeniului ordonanței de plată (reglementată prin art. 1014-1025 C. proc. civ.), nu trebuie să existe confuzii între cele două. Astfel, în timp ce prevederile referitoare la procedura ordonanței de plată sunt restrictive, fiind aplicabile exclusiv în cazul creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani ce rezultă dintr-un contract civil (indiferent de cuantumul acestor sume), inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, procedura cu privire la cererile cu valoare redusă este aplicabilă atunci când reclamantul optează în acest sens, iar valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. Considerăm că această din urmă procedură specială se aplică unei categorii mai largi de litigii civile evaluabile în bani, în limitele pragului fixat de legiuitor, iar nu numai cererilor având ca obiect plata unei sume de bani.

III. Cum se manifestă principiul libertății de voință a părților în ceea ce privește aplicarea regulilor de procedură simplificată?

Pe de o parte, prin cererea de arbitrare prin care este sesizată Curtea de Arbitraj, reclamantul trebuie să menționeze, printre altele, opțiunea acestuia privind aplicarea sau, după caz, neaplicarea procedurii simplificate prevăzute de Anexa nr. 5 [art. 10 alin. (1) lit. f)] din Regulile de procedură arbitrală). În mod similar, art. 14 alin. (1) lit. d) din Reguli face o mențiune importantă, în sensul în care prin răspuns pârâtul trebuie să își manifeste opțiunea în sensul aplicării, sau, după caz, neaplicării procedurii simplificate prevăzute de Anexa nr. 5.

Mai departe, după primirea răspunsului prevăzut de art. 14 din Reguli, sau după expirarea termenului prevăzut pentru depunerea răspunsului, Secretariatul Curții va informa părțile că procedura arbitrală se va desfășura pe baza regulilor speciale pentru procedura arbitrală simplificată [art. 1 alin. (3) din Anexa nr. 5]. Definiția „răspunsului” este furnizată de art. 2 pct. 12 din Reguli, acesta fiind punctul de vedere prin care pârâtul, intervenientul ori chematul în garanție răspunde la cererea de arbitrare.

Observăm, așadar, o nouă reflectare a principiului autonomiei de voință în ceea ce privește opțiunea părților în sensul aplicării regulilor speciale pentru procedura arbitrală simplificată.

Ne întrebăm dacă, în raport cu domeniul de aplicare al procedurii arbitrale simplificate, părțile au posibilitatea să opteze pentru neaplicarea acesteia chiar și în cazul în care valoarea litigiului arbitral este mai mică de 50.000 lei. Spre exemplu, în cazul în care, luând în considerare o valoare a pretențiilor inferioară sumei de 50.000 lei, reclamantul menționează în cererea de arbitrare că dorește aplicarea procedurii simplificate, însă pârâtul nu optează pentru aceasta, va fi Secretariatul Curții ținut să decidă oricum aplicarea în cauză a procedurii arbitrale simplificate? Considerăm că, într-un asemenea caz, regulile speciale pentru procedura arbitrală simplificată vor fi aplicabile chiar și în lipsa acordului părților. Pe de o parte, putem observa formularea categorică din art. 1 alin. (1) – Anexa nr. 5 a Regulilor: „Prezentele reguli speciale … se aplică” (redactorii noii reglementări nu au menționat că „se pot aplica” – n.a.). Pe de altă parte, în alin. (3) al aceluiași articol se arată că Secretariatul va informa părțile „că procedura arbitrală se va desfășura pe baza prezentelor reguli speciale”, ulterior primirii răspunsului sau după expirarea termenului prevăzut pentru depunerea acestuia. Așadar, procedura arbitrală se va desfășura potrivit regulilor aplicabile procedurii simplificate și dacă prin răspunsul furnizat pârâtul nu optează în sensul aplicării acesteia. Secretariatul nu deliberează în sensul aplicării sau neaplicării procedurii simplificate, ci doar informează părțile că aceasta este aplicabilă în cauză.

Ce se va întâmpla atunci când valoarea cererii este inferioară pragului de 50.000 lei, însă ambele părți refuză ca judecarea litigiului să aibă loc potrivit procedurii simplificate, optând pentru aplicarea procedurii de drept comun? În acest caz, considerăm că principiul autonomiei de voință a părților trebuie respectat, acordul partenerilor contractuali în sensul neaplicării procedurii simplificate fiind suveran. Procedura simplificată a fost gândită pentru a facilita obținerea unei sentințe într-un termen scurt și pentru a reduce cheltuielile avansate pentru soluționarea litigiului, însă părțile nu pot fi oprite să își soluționeze disputa într-un termen mai lung și prin efectuarea unor cheltuieli sensibil mai mari, în condițiile în care își doresc acest lucru.

În sprijinul acestei interpretări stau și precizările dezvoltate sub imperiul regulilor de arbitraj străine. Spre exemplu, la pct. 67 din Mențiunile adresate părților și tribunalelor arbitrale în legătură cu desfășurarea arbitrajului sub Regulile I.C.C., publicate în 30 octombrie 2017, se precizează clar că procedura accelerată va fi aplicabilă dacă „(…) c. părțile (așadar, ambele părți – n.a.) nu au renunțat la aplicarea prevederilor procedurii accelerate prin convenția arbitrală sau în orice moment ulterior încheierii acesteia” – „the parties have not opted out of the Expedited Procedure Provisions in the arbitration agreement or at any time thereafter”. Conform tezelor a doua și a treia din articolul menționat, acordul („agreements”) de renunțare trebuie să cuprindă în mod expres („express in specific terms”) intenția părților de a nu fi supuse procedurii accelerate. Nu este suficient, pentru neaplicarea acestei proceduri ca părțile să se refere în cuprinsul convenției arbitrale la un tribunal arbitral alcătuit din trei arbitri sau să fixeze termene diferite de cele prevăzute în cazul procedurii simplificate.

În fine, dacă valoarea litigiului arbitral este peste 50.000 lei, apreciem că se va aplica procedura arbitrală simplificată numai în măsura în care ambele părți optează pentru aceasta prin documentele arbitrale introductive (cererea de arbitrare, respectiv răspunsul).

Pe de altă parte, libertatea de voință a părților poate influența nu doar aplicarea în cauză a procedurii arbitrale simplificate, ci și încetarea acesteia. Astfel, Colegiul Curții poate, oricând pe durata arbitrajului, din oficiu sau la cererea unei părți, după consultarea tribunalului arbitral și a părților, să decidă că Regulile speciale încetează să fie aplicabile cauzei (art. 1 alin. 4 din Anexa nr. 5).

O asemenea situație poate interveni atunci când aplicarea regulilor de procedură simplificată, deși menită să faciliteze derularea cu celeritate a litigiului, nu mai este în măsură să asigure părților o oportunitate rezonabilă de a-și argumenta cazul.

În această ipoteză, tribunalul arbitral va continua să fie învestit cu soluționarea cauzei, cu excepția situației în care Colegiul Curții decide altfel. Aceasta este una dintre situațiile rarisime în care Colegiul Curții poate să intervină pe parcursul soluționării disputei. Totuși, această intervenție este de ordin administrativ și nu influențează în niciun fel soluția adoptată de tribunalul arbitral. Textul care permite intervenția Colegiului este menit să prevină și să corecteze eventualele abuzuri în legătură cu această procedură.

În interpretarea acestor norme, pot fi utile observațiile de la pct. 86 din Mențiunile adresate părților și tribunalelor arbitrale în legătură cu desfășurarea arbitrajului sub Regulile I.C.C., publicate în 30 octombrie 2017, unde se arată că atunci când Curtea decide că procedura simplificată urmează să nu se mai aplice, componența tribunalului arbitral va rămâne aceeași, cu excepția situației în care Curtea apreciază, la cererea părților sau din oficiu, ulterior acordării dreptului părților și tribunalului arbitral de a-și face cunoscute opiniile, că circumstanțele cauzei impun înlocuirea și/sau reconstituirea tribunalului arbitral. În cazul în care Curtea decide reconstituirea tribunalului arbitral și numește un tribunal alcătuit din 3 arbitri, poate proceda la numirea fostului arbitru unic în calitate de președinte al noului tribunal arbitral [art. 30 alin. (3) lit. c) și art. 1 alin. (4) din Anexa nr. VI a Regulilor de procedură arbitrală I.C.C. Paris].

În fine, cât privește aplicarea în timp, regulile speciale pentru procedura arbitrală simplificată sunt incidente nu doar în cazul litigiilor prevăzute de convenții arbitrale încheiate după data intrării în vigoare a acestora, respectiv 1 ianuarie 2018, ci și în cazul celor menționate de convenții arbitrale încheiate anterior datei de 1 ianuarie 2018, în ipoteza în care părțile convin astfel (art. 6 din Anexa nr. 5). Soluția este în acord cu reglementarea conținută de art. 8 din Reguli, potrivit căreia, dacă părțile nu au convenit altfel, organizarea și desfășurarea arbitrajului se fac în conformitate cu regulile de procedură arbitrală în vigoare la data începerii arbitrajului.

Regulile speciale pentru procedura arbitrală simplificată reglementate de Anexa nr. 5 se completează cu dispozițiile cuprinse în Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj (art. 5 din Anexa nr. 5). Totodată, acolo unde nu există norme stabilite de părți, de prezentele reguli sau, în lipsă, de tribunalul arbitral ori acestea sunt neîndestulătoare, se vor aplica dispozițiile corespunzătoare din Codul de procedură civilă [art. 26 alin. (2) teza a treia din Regulile de procedură arbitrală].

IV. Cum se manifestă celeritatea și diminuarea costurilor în procedura arbitrală simplificată?

1. În cazul constituirii tribunalului arbitral

În cazurile în care este aplicabilă procedura arbitrală simplificată, dacă părțile nu convin expres altfel, tribunalul arbitral se constituie dintr-un arbitru unic. Acesta va fi desemnat de părți în termenul comunicat de către Secretariat. În lipsa desemnării de către părți, arbitrul va fi numit de președintele Curții, în cel mai scurt timp posibil (art. 2 din Anexa nr. 5, soluție asemănătoare art. 2 din Anexa nr. VI a Regulilor I.C.C. Paris).

Așadar, nimic nu împiedică părțile să renunțe la regula arbitrului unic, însă aceasta se poate dovedi utilă, în special pentru reducerea costurilor și soluționarea rapidă a litigiului, având în vedere că, în general, etapa constituirii tribunalului arbitral reprezintă unul dintre cei mai mari consumatori de timp în cadrul procesului arbitral.

Spre deosebire de procedura arbitrală simplificată, cea arbitrală de drept comun (art. 18 și urm. din Reguli) prevede că părțile pot conveni cu privire la numărul de arbitri, care trebuie să fie întotdeauna impar, fie un arbitru unic, fie un tribunal arbitral format din trei arbitri. În cazul în care părțile nu au convenit cu privire la numărul de arbitri, tribunalul arbitral va fi constituit din trei arbitri. În procedura de drept comun, atunci când tribunalul arbitral urmează să fie constituit dintr-un arbitru unic, părților le este acordat un termen de 30 de zile pentru a desemna împreună arbitrul. Atunci când părțile nu îl desemnează în interiorul acestui termen, el va fi numit de președintele Curții, în termen de 5 zile [art. 19 alin. (2) din Reguli]. În ceea ce privește data constituirii tribunalului arbitral, acesta se considera constituit la data acceptării de către supraarbitru sau, după caz, de către arbitrul unic, a alegerii sau desemnării sale.

Din momentul constituirii, tribunalul arbitral este învestit cu judecarea cererii de arbitrare și a celorlalte cereri privind procedura arbitrală, cu excepția cererilor care, potrivit legii sau Regulilor, sunt date în competența exclusivă a altor organe cu atribuții jurisdicționale (art. 20 din Reguli).

În literatura de specialitate se arată că, în arbitrajul desfășurat sub auspiciile I.C.C. Paris părțile ajung la un acord în ceea ce privește numărul arbitrilor într-un procent de aproximativ 70% dintre cazuri. În aproximativ jumătate dintre acestea părțile au ajuns la un acord cu privire la numărul arbitrilor chiar la momentul încheierii convenției arbitrale, iar jumătate după debutul litigiului arbitral. În 30% dintre cazuri părțile nu au fost capabile să ajungă la consens. Doar în mod ocazional imposibilitatea este obiectivă. În celelalte cazuri, acordul nu este posibil fie din cauza refuzului celeilalte părți de a participa la arbitraj, fie din cauza simplei dorințe de a da naștere unor dificultăți pentru cealaltă parte – spre exemplu, un pârât insistă pentru constituirea unui tribunal din 3 arbitri într-o cauză de complexitate redusă pentru a genera costuri suplimentare în sarcina reclamantului, care consideră că un arbitru unic ar fi suficient (a se vedea, pentru detalii, Y. Derains, E.A. Schwartz, A guide to the ICC Rules of Arbitration, Kluwer Law International, Haga, 2005, p. 146).

2. În cazul procedurii arbitrale propriu-zise

În primul rând, cât privește obiectul litigiului, după constituirea tribunalului arbitral, niciuna dintre părți nu va putea modifica sau formula noi pretenții decât cu aprobarea prealabilă a tribunalului arbitral. O astfel de aprobare reprezintă așadar o excepție și va putea fi dată după luarea în considerare a naturii noilor pretenții, stadiul procedurii arbitrale, prejudiciile aduse celeilalte părți prin întârzierea procedurilor, precum și alte circumstanțe relevante [art. 3 alin. (1) din Anexa nr. 5]. Prin urmare, în cazul în care noile pretenții formulate conduc, printre altele, la întârzierea nejustificată a procedurii, acestea ar putea fi înlăturate.

În al doilea rând, modul de organizare al conferinței privind administrarea cauzei este determinant pentru celeritatea și simplificarea procedurii arbitrale.

În cazul regulilor de procedură arbitrală simplificate, conferința privind administrarea cauzei prevăzută de art. 31 din Reguli va avea loc în termen de cel mult 15 zile de la data constituirii tribunalului arbitral. Președintele Curții poate prelungi acest termen doar motivat [art. 3 alin. (2) din Anexa nr. 5].

Cât privește conținutul conferinței privind administrarea cauzei, art. 30 alin. (1) din Reguli arată că, după ce dosarul este transmis tribunalului arbitral, acesta va dispune citarea părților pentru această conferință, în scopul de a organiza, programa și stabili regulile procedurale aplicabile, inclusiv în materia probatoriului, precum și etapele de depunere a înscrisurilor procesuale. Se va face, de asemenea, și aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (5), care se referă la metodele de eficientizare a procedurii arbitrale prevăzute de Anexa nr. 4 a Regulilor. Data conferinței privind administrarea cauzei reprezintă primul termen de arbitrare. Conferința poate fi desfășurată fie în prezența părților, fie prin utilizarea unor mijloace audio sau video de comunicare la distanță. La finalul conferinței sau imediat după aceasta, tribunalul arbitral va putea stabili, prin încheiere, un calendar procedural provizoriu pentru desfășurarea procedurii de arbitraj.

Conferința privind administrarea cauzei reprezintă așadar un prim moment în care sunt identificate problemele juridice puse în discuție de părți, probatoriile care ar trebui administrate și, cel mai important, calendarul cu privire la îndeplinirea obligațiilor procesuale ale părților. Obiectivul este acela de a avea o bună planificare a activității procesuale, pentru a evita situația în care sunt invocate probe și sunt ridicate excepții foarte târziu și pentru a asigura o reducere semnificativă a termenelor la care prezența fizică a părților este necesară, având în vedere că acestea vor cunoaște ce anume trebuie să conțină memoriile lor, în ce termen trebuie să fie depuse acestea, care sunt problemele de drept care trebuie dezvoltate etc.

În aceste condiții, putem concluziona că această conferință nu reprezintă o simplă întâlnire, ci are o semnificație procedurală foarte importantă, fiind și un bun instrument de a gestiona resursele financiare și de timp ale părților implicate în proces.

În al treilea rând, complexitatea probatoriului este ținută mai riguros sub control în cazul procedurii arbitrale simplificate.

Potrivit art. 3 alin. (3) din Anexa nr. 5, tribunalul arbitral poate adopta procedura pe care o consideră adecvată. Nu vor fi încuviințate acele probe a căror administrare necesită cheltuieli disproporționate față de valoarea cererii de arbitrare sau a cererii reconvenționale. După ascultarea părților, tribunalul arbitral poate decide ca soluționarea litigiului arbitral să se efectueze numai pe baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei.

În mod asemănător, art. 1030 alin. (9) C. proc. civ. dispune, în legătură cu procedura specială aplicabilă cererilor de valoare redusă, având în vedere caracterul scris al acesteia, că „instanța poate încuviința și alte probe în afara înscrisurilor depuse de părți. Nu vor fi însă încuviințate acele probe a căror administrare necesită cheltuieli disproporționate față de valoarea cererii de chemare în judecată sau a cererii reconvenționale”. Textul din Codul de procedură civilă relevă o altă regulă specifică acestei proceduri speciale, respectiv aceea că judecătorul va acorda prioritate acelor probe a căror administrare este cea mai puțin oneroasă pentru părți, prin raportare la valoarea cererii principale și, dacă este cazul, a celei reconvenționale.

Altfel spus, în cazul în care instanța constată că administrarea unei probe solicitate de părți presupune cheltuieli disproporționat de mari față de valoarea cererii de chemare în judecată sau a cererii reconvenționale, deși proba este admisibilă conform legii, o va respinge cu această motivare (G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, Ed. Hamangiu, București, 2015, p. 854). Autorii citați apreciază, în lumina art. 1027 alin. (3) C. proc. civ., că, în măsura în care constată că cererea nu poate fi soluționată potrivit procedurii speciale din cauza costului administrării probelor, instanța îl va informa pe reclamant în legătură cu acest aspect, iar în cazul în care reclamantul nu își retrage cererea, aceasta va fi judecată potrivit dreptului comun.

În fine, în ceea ce privește desfășurarea propriu-zisă a procedurii arbitrale simplificate, audierile se pot ține prin videoconferință, telefon sau orice mijloc similar de comunicare. Comunicarea înscrisurilor de către părți și tribunalul arbitral se efectuează numai prin poștă electronică, cu excepția situației în care tribunalul arbitral stabilește altfel.

Comparativ, art. 39 alin. (6) din Regulile de procedură arbitrală ale Institutului de Arbitraj al Camerei de Comerț din Stockholm menționează că, în cazul în care cererea privitoare la desfășurarea procedurii simplificate este admisă, tribunalul arbitral va stabili modalitatea de soluționare a cauzei și de pronunțare a hotărârii într-un mod eficient și rapid, acordând fiecărei părți șanse egale și rezonabile de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 23 alin. (2). În completare, art. 2 alin. (1) din Regulile pentru procedura simplificată publicate de același institut afirmă că, pe toată durata procedurilor, Camera de Comerț, Arbitrul și părțile vor acționa într-o manieră eficientă și cu promptitudine.

3. În cazul sentinței arbitrale

Sentința arbitrală se pronunță în termen de cel mult 3 luni de la data primului termen de arbitrare. Președintele Curții poate prelungi acest termen la cererea motivată a tribunalului arbitral sau din oficiu, în măsura în care consideră că este necesar (art. 4 din Anexa nr. 5).

Putem observa că termenul este redus la jumătate față de cele reglementate de Regulile Curții de Arbitraj Internațional din Paris, ale Centrului Internațional de Arbitraj din Singapore și ale Centrului Internațional de Arbitraj din Hong Kong, care obligă tribunalul arbitral să pronunțe sentința în termen de 6 luni. Un termen de 3 luni pentru pronunțarea hotărârii este prevăzut în Regulile de la Stockholm, însă acesta curge de la momentul numirii arbitrului unic.

O observație importantă trebuie făcută în legătură cu formularea utilizată în art. 45 alin. (2) din Regulile de procedură arbitrală, care prevăd că sentința arbitrală va fi pronunțată și redactată în termen de cel mult o lună de la data închiderii dezbaterilor sau, după caz, de la împlinirea termenului pentru depunerea notelor scrise, ori, după caz, în termenul convenit cu părțile.

În mod asemănător, art. 1031 alin. (1) C. proc. civ. arată că instanța va pronunța și redacta hotărârea în termen de 30 de zile de la primirea tuturor informațiilor necesare sau, după caz, de la dezbaterea orală. În legătură cu acest ultim text, doctrina precizează că modalitatea în care legiuitorul a înțeles să asocieze termenii de „pronunțare” și „redactare” induce ideea simultaneității celor două procese [V. Dănăilă, în G. Boroi (coord.), Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, vol. II. Art. 456-1134, ed. 2, Ed. Hamangiu, București, 2016, p. 934].

Așadar, dacă în mod tradițional, soluționarea cauzei, după deliberare, este demarcată prin pronunțarea hotărârii în ședință publică și redactarea minutei, urmată în interval de 30 de zile de redactarea hotărârii judecătorești, în procedura specială a cererilor cu valoare redusă, instanța se pronunță și redactează hotărârea în același termen după rămânerea în pronunțare.

Având în vedere că art. 4 din Anexa nr. 5 se referă doar la „pronunțarea” în termen de cel mult 3 luni, se pune întrebarea dacă și motivarea trebuie realizată în același interval. Considerăm că, având în vedere finalitatea textului, respectiv asigurarea unei celerități sporite, precum și completarea cu normele generale conținute de Regulile arbitrale, răspunsul nu poate fi decât afirmativ, astfel încât pronunțarea și redactarea vor fi făcute în termenul de recomandare de cel mult 3 luni, urmând ca termenul să fie prelungit în măsura în care acest lucru este considerat necesar.

V. Concluzii

Procedura simplificată introdusă de noile Reguli de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României reprezintă o alternativă binevenită pentru soluționarea eficientă și avantajoasă din punctul de vedere al costurilor a litigiilor mai mici și mai simple.

În plus, principiul libertății de voință al părților se regăsește nu doar în exprimarea opțiunii pentru aplicarea regulilor de procedură arbitrală simplificată, ci și în posibilitatea înlăturării acestora, dacă drepturile procesuale ori substanțiale ale părților ar putea fi puse în primejdie. Mai mult, implicarea și consultarea părților are loc pe parcursul întregii proceduri arbitrale simplificate, ceea ce sporește flexibilitatea acesteia. Părțile ar trebui, prin urmare, să aibă o încredere sporită în oportunitățile tot mai mari de soluționare eficientă a litigiilor arbitrale, iar tribunalele arbitrale, în limitele competenței lor ar trebui să dovedească fermitate în pronunțarea unor hotărâri în conformitate cu spiritul regulilor aplicabile procedurii simplificate. Căci, să nu uităm, scorpia poate fi îmblânzită!

Avocat Andreea Micu
Partner STOICA&ASOCIAȚII

Avocat Alin-Gabriel Oprea
Junior Lawyer STOICA&ASOCIAȚII

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week