RIL admis. Durata mandatului administratorului societăţii pe acţiuni care a expirat, fără a exista un act de numire a unui nou administrator
21 februarie 2018 | Andrei PAP
Andrei Pap
În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 19 februarie 2018 a fost publicată Decizia nr. 24/2017 privind examinarea recursurilor în interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța și de Ministerul Public cu privire la „interpretarea și aplicarea art. 72 și art. 15312 din Legea nr. 31/1990, în raport cu dispozițiile art. 1552 și 1554-1555 din Codul civil din 1864 și ale art. 2030 din Codul civil.
I. Obiectul recursului în interesul legii
Problema de drept care a generat practica neunitară vizează interpretarea și aplicarea prevederilor art. 72 și art. 15312 din Legea nr. 31/1990, în raport cu dispozițiile art. 1552 și 1554-1555 din Codul civil de la 1864 și ale art. 2.030 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, respectiv dacă, în societatea pe acțiuni, administratorul statutar al cărui mandat a expirat, fără ca societatea să prelungească mandatul respectiv în mod expres sau să numească un alt administrator, mai deține prerogativa reprezentării societății.
Astfel, prin mecanismul recursului în interesul legii se urmărește a se stabili măsura în care, după expirarea mandatului administratorului unei societăți pe acțiuni, acesta mai poate reprezenta societatea în condițiile în care mandatul său nu a fost prelungit în mod expres și nici nu a fost numit un alt administrator din cauza neînțelegerilor dintre asociații semnificativi.
II. Optica jurisprudenţială
A. Într-o primă opinie, s-a apreciat că expirarea mandatului administratorului nu conduce la pierderea calității de a reprezenta în mod legal societatea, acesta urmând a reprezenta societatea și după expirarea mandatului, până la numirea altui administrator.
În argumentarea acestei opinii, s-a reținut că dacă administratorul nu este revocat în mod expres sau nu s-a dispus numirea unui alt administrator, fostul administrator va putea să conducă în continuare activitatea societății și, implicit, să reprezinte societatea în justiție.
În acest sens, au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 din Legea nr. 31/1990 și ale art. 1554-1555 din Codul civil de la 1864.
S-a apreciat astfel că legea trebuie interpretată în sensul producerii de efecte juridice, interesele unei bune administrări a societății pe acțiuni reclamând efectuarea oricăror demersuri care necesită protejarea acestora. În condițiile în care acționarii nu au revocat administratorul sau nu au numit alți administratori, se consideră că acesta va continua să reprezinte societatea.
Prin invocarea excepției lipsei calității de reprezentant a persoanei care formulează o cerere de chemare în judecată, se susține, în esență, că cel care și-a atribuit o atare calitate nu reprezintă interesele societății și că, în realitate, formularea cererii nu ar fi fost făcută de către reprezentanții legali reali.
Într-o altă situație, au fost avute în vedere dispozițiile art. 2030 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil.
B. În cea de-a doua opinie, s-a considerat că expirarea mandatului administratorului unei societăți și neînregistrarea unui alt administrator nu îi conferă vechiului administrator calitatea de reprezentant legal al societății în lipsa acceptării exprese a numirii în funcția de administrator.
În susținerea acestui punct de vedere, au fost reținute dispozițiile art. 72 și 15312 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, subliniindu-se că cerința acceptării exprese a numirii în funcția de administrator înlătură teoria mandatului tacit, întrucât acceptarea expresă presupune un act explicit prin care mandatarul exprimă acceptarea mandatului, acceptarea sau continuarea tacită a mandatului fiind astfel exclusă.
Prin urmare, în situația în care, după expirarea duratei mandatului, nu se face dovada că administratorul ar fi acceptat expres un alt mandat, așa cum prevăd dispozițiile art. 15312 din Legea nr. 31/1990, nu se poate reține calitatea acestuia de reprezentant al societății.
Susținerea potrivit căreia încetarea mandatului administratorului nu poate interveni decât în caz de revocare, de numire a unor noi mandatari, prin renunțarea mandatarului la mandat și insolvența mandantului/mandatarului este nefondată, deoarece acestea sunt cauze particulare de încetare a mandatului, iar, în afară de aceste cauze particulare, sunt aplicabile și cauzele generale de stingere a obligațiilor contractuale, printre care și expirarea termenului stipulat, în acest sens fiind și dispozițiile art. 15312 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora durata mandatului administratorului nu poate depăși 4 ani.
Or, fixarea de către legiuitor a unei durate a mandatului ar fi lipsită de orice sens dacă s-ar aprecia că mandatul nu poate înceta decât în cazurile indicate, nu și în situația expirării termenului.
III. Opinia Colegiului de conducere al Curții de Apel Constanța
Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța a apreciat că analiza problemei de drept identificate trebuie să pornească de la natura juridică a raporturilor existente între societate și administrator.
Astfel, potrivit articolului 72 din Legea nr. 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele special prevăzute în această lege.
Prin urmare, raporturile dintre administrator și societate sunt raporturi de mandat. Acestea sunt contractuale, deoarece administratorul este desemnat prin actul constitutiv sau hotărârea adunării generale a acționarilor. Acceptând numirea, administratorul intră în raporturi juridice de mandat cu societatea, așa încât conținutul mandatului este, în primul rând, contractual. Astfel, obligațiile sale rezultă din împuternicirile date de către societate, în calitate de mandant, a cărei voință se manifestă nu numai prin numirea mandatarului și a sferei acțiunii sale, ci și prin posibilitatea de revocare a acestuia.
IV. Opinia Procurorului General al PÎCCJ
Prin recursul în interesul legii pe care l-a promovat, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că prevederileart. 15312 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, conform cărora, pentru a fi valabilă din punct de vedere juridic, numirea în funcția de administrator trebuie să fie acceptată expres, exclud ipoteza prelungirii tacite a mandatului de administrator.
V. Opţiunea Înaltei Curți de Casatie şi Justiţie
Înalta Curte a considerat că se impune admiterea recursului, pronunţând următoarea soluţie:
„Admite recursurile în interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța și de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință, stabilește că:
În interpretarea și aplicarea unitară a art. 72 și a art. 15312 din Legea nr. 31/1990, raportat la art. 1552 din Codul civil de la 1864, respectiv la art. 2.030 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, cu aplicarea art. 54 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, administratorul societății pe acțiuni al cărui mandat a expirat, fără a exista un act de numire a unui nou administrator și o acceptare expresă din partea acestuia, deține prerogativele reprezentării atât timp cât încetarea funcției nu a fost publicată în conformitate cu legea.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 noiembrie 2017.”
Andrei Pap
Avocat colaborator SVS & PARTNERS
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
