Secţiuni » Sistemul judiciar
Sistemul judiciar

CA Ploiești. Prezentarea Raportului de activitate pentru anul 2017 – 21 februarie 2018. UPDATE: Desfășurarea evenimentului


22 februarie 2018 | JURIDICE.ro

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

22 februarie 2018: Curtea de Apel Ploieşti a prezentat miercuri, 21 februarie 2018, începând cu orele 12:00, în cadrul Palatului Culturii (sediul Curții de Apel Ploiești) Sala „Marea Unire”, Raportul de activitate pentru anul 2017, potrivit unui comunicat semnat de judecător Florentin Teișanu, purtător de cuvânt.

La acest eveniment au participat: Lia Savonea, Nicoleta Margareta Țînț, Andrea Annamaria Chiș, Gabriela Baltag, Mihai Bogdan Mateescu, judecători, membrii ai Consiliului Superior al Magistraturii, Mihaela Curte, procuror șef Secție Judiciară din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Liviu Matei, procuror șef al Serviciului Teritorial Ploiești din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de criminalitate Organizată și Terorism, Marius Sorin Sultana, procuror la Serviciului Teritorial Ploiești din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Tudor Doru Lucian, preşedinte al Camerei Notarilor Publici de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Silviu Costache, Decan al Colegiului Consilierilor Juridici Prahova, comisar șef Celestin Brânzan, director Penitenciarul Ploiești, comisar șef Eduard Mirițescu, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, comisar șef Adrian Lambrino, Biroul de combatere a criminalităţii organizate Ploieşti, chestor principal de poliţie dr. Ovidiu Macovei, director Centrul multifuncţional de pregătire Schengen, colone Liviu Coman, Inspector Șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi Prahova.

Totodată, la acest eveniment au participat și conducerile Tribunalelor Prahova, Dâmboviţa şi Buzău, precum şi conducerile judecătoriilor arondate Curţii de Apel Ploieşti, cât și magistraţii din cadrul Curţii de Apel Ploieşti.

Raportul de activitate pe anul 2017 a încercat să surprindă activitatea complexă și deosebit de importantă pe plan social a Curții de Apel Ploiești și a instanțelor arondate acesteia.

Se remarcă creșterea volumului de activitate pe anul 2017, când s-au înregistrat 13.753 de cauze, față de 11.572 de cauze înregistrate în anul 2016, existând o creștere de 18,84% față de anul trecut.

Pe secţii, Curtea de Apel Ploieşti a înregistrat în cursul anului 2017 un număr de 4388 de cauze la Secţia I Civilă, 6277 de cauze la Secţia a II-a Civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, 3088 de cauze la Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

La Secţia I Civilă, volumul de activitate în anul 2017 a fost de 4388, faţă de 4104 de cauze înregistrate în anul 2016, fiind înregistrată o creştere de 6,92%.

În materie comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, în anul 2017 s-au înregistrat 6277 de cauze, faţă de 4245 de cauze în anul 2016, înregistrându-se o creştere considerabilă de 47,86% a volumului de activitate, justificată, în esenţă, de creşterea numărului litigiilor având ca obiect restituirea taxelor pe poluare, pentru emisii poluante şi a timbrului de mediu.

În materie penală, în cursul anului 2017 s-au înregistrat 3088 de cauze, faţă de 3223 de cauze în anul 2016, înregistrându-se o scădere de 4,18% a volumului de activitate.

Încărcătura pe judecător şi pe schemă
Se poate observa că rezultatul creşterii volumului de activitate la Curtea de Apel Ploieşti în anul 2017, a generat creşterea încărcăturii pe judecător sub toate cele 3 indicatoare, astfel:

– încărcătura adiţională pe judecător în acest an a fost de 718,9 dosare faţă de anul 2016, când această încărcătură a fost de 529 dosare pe judecător.

Situaţia posturilor de judecător
Potrivit schemei de funcţii si personal aprobată de Consiliul Superior al Magistraturii, la începutul anului 2017, Curtea de Apel Ploiesti a avut un număr de 57 posturi de judecători în statul de funcţii şi personal, din care efectiv au funcţionat în anul 2017 un număr de 43 judecători.

Rata de soluţionare (indicele de operativitate) a Curţii de Apel Ploieşti pe secţii este de 91,1% la Secţia I Civilă, 79,5% la Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal, iar la Secţia Penală de 99,5%.

Față de acest eveniment, reprezentanţii mass-media au manifestat un real interes, fapt pentru care au fost prezenţi jurnalişti din partea a mai multor trusturi de presă, cărora le-au fost înmânate mape de presă conţinând Agenda evenimentului, Lista invitaților, un material cuprinzând rezumatul Raportului de activitate pe anul 2017 al Curţii de Apel Ploieşti.

***

20 februarie 2018: Curtea de Apel Ploiești a informat că miercuri, 21 februarie 2018, ora 12:00, va prezenta Raportul de activitate pentru anul 2017, potrivit unui comunicat semnat de judecător Florentin Teișanu, purtător de cuvânt.

La acest eveniment au fost invitați membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentanți ai Ministerului Justiției, reprezentanți ai instituțiilor publice cu care se desfășoară relații interinstituționale, precum și întregul colectiv de judecători al Curții de Apel Ploiești și al instanțelor din circumscripția acesteia.

Accesul reprezentanţilor mass-media se va face pe baza legitimaţiilor de acreditare pentru anul 2018 eliberate de Curtea de Apel Ploieşti, urmând ca prezența acestora să se limiteze doar la prima parte a expunerii Raportului de activitate pentru anul 2017.

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii