ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Contribuții Sociale: Iluzia Fiscală și Necesitatea Transparentizării Procesului de Colectare

26.02.2018 | Ana Maria ILIESCU
Abonare newsletter
Ana Maria Iliescu

Ana Maria Iliescu

În actualitatea modificărilor legislative privind regimul juridic al contribuțiilor sociale și în contextul în care securitatea socială riscă să devină desuetă, într-o eră în care capitalismul instigă la trecerea oricăror precepte de etică socială printr-un filtru al eficienței, ne propunem ca în cele ce urmează să analizăm impactul pe care iluzia fiscală îl are asupra bugetului de stat, axându-ne pe felul în care sistemul deloc transparent de colectare al contribuțiilor sociale prejudiciază deopotrivă atât statul, cât și cetățeanul.

Teoria iluziei fiscale a fost discutată pentru prima dată de către economistul italian Amilcare Puviani, în 1903. Conform acesteia, lipsa de transparență în procesul de colectare a veniturilor guvernamentale atrage cu sine o percepție eronată a cetățenilor, de natură a diminua costul serviciilor de stat și, implicit, valoarea taxelor pe care aceștia le plătesc. Pentru a aborda această teorie în ceea ce privește contribuțiile sociale, considerăm oportună o scurtă analiză a altor două noțiuni-cheie: taxe și prețuri.

Rezumând succint noțiunile prezentate de Keen, Koen și Henk în Financing the Welfare State (Tax Notes International, vol. 42 (8), 2006), contribuțiile sociale au (în teorie) o natură hibridă: plata acestora promite o contraprestație, sub forma unor servicii sau a unui transfer de venit. Acestea se află la mijlocul unei axe delimitate de impozite la un capăt și de prețuri la celălalt. În timp ce impozitele sunt datorate în temeiul legii pentru finanțarea serviciilor publice, fiind colectate în ciuda rezistenței opuse de cetățenii care nu depun diligențe pentru a înțelege natura contraprestației, prețurile se plătesc în vederea obținerii, în mod direct, a unor bunuri sau servicii. Contribuțiile sociale comportă proprietăți specifice atât impozitelor, cât și prețurilor: sunt obligații născute ex lege care presupun o contraprestație viitoare.

O taxă pură, care este impusă forțat și nu presupune o contraprestație directă, are la polul opus un preț pur, plătit voluntar de către individ pentru o contraprestație pe care el o consideră echivalentă sumei plătite. Fiscalizarea contribuțiilor sociale poate crea, cel puțin în percepția plătitorilor, confuzie cu privire la natura juridică a acestora (similară mai degrabă impozitului decât prețului), determinând astfel rezistența la și refuzul de plată specific taxelor.

O mai bună înțelegere a aparatului de stat, a finanțelor publice și a rolului fiscalității în menținerea și ridicarea nivelului de trai al cetățenilor ar facilita, din punctul nostru de vedere, o mai bună colectare și alocare a veniturilor. În vederea atingerii acestui obiectiv, este necesar să înțelegem ce anume plătim și cuantumul pe care statul îl colectează lunar din veniturile noastre. Ne vom raporta în acest sens la discrepanțele dintre salariul net și salariul brut.

Prezintă, așadar, vreo importanță faptul că angajatorii achită în numele salariaților contribuții CAS și CASS grație sistemului de stopaj la sursă, și că aceștia nu operează efectiv plățile prin transferuri bancare? Lăsând la o parte povara administrativă a acestei operațiuni, se pune problema înțelegerii de către salariat a mecanismului colectării. Ce informații îi oferă plătitorului miticul fluturaș de salariu? Sunt acestea mai puțin relevante decât extrasele de cont bancare? Considerăm că da. Deși, prin eliminarea aspectelor fizice (numerarul), tehnologizarea face operațiunea de plată din ce în ce mai impersonală, transferul unei sume dintr-un cont bancar comportă mai multă tangibilitate decât neacordarea acesteia ab initio.

Ipoteza economică a iluziei fiscale statuează că cetățenii își subestimează taxele din pricina modalității deloc transparente de colectare. În timp ce unele dări la stat, precum taxele pe proprietate și cele auto, sunt tangibile pentru plătitori, cele mai problematice (contribuțiile, impozitul pe venit, TVA-ul) au un mecanism de colectare ce lasă contribuabilul neinformat: TVA-ul se înscrie marginal pe bonul fiscal, iar impozitul pe venit și cuantumul contribuțiilor sociale sunt menționate în treacăt în fluturașii de salariu.  Mai mult, în momentul negocierilor salariale, în marea majoritate a cazurilor se discută doar salariul net. Această ignoranță fiscală este cultivată deopotrivă de către stat și de către angajatori. Din punctul nostru de vedere, pentru a anima populația, schimbările legislative recente, ce au trecut în sarcina angajaților contribuțiile CAS și CASS, ar fi trebuit însoțite de o modificare a modalității de colectare. Poate doar înțelegând că la un salariu net de 2.300 lei, alți aproape 1.000 se duc la bugetul asigurărilor sociale de stat (excludem, deci CASS-ul și impozitul pe venit, care împreună cumulează cca. 650 lei) cu promisiunea unui return incert și afectat de condițiile pieței, contribuabilii s-ar responsabiliza fiscal, social și politic.

Considerăm că, inter alia, statul este cel ce beneficiază de pe urma acestei asimetrii informaționale: el știe cât și pentru ce colectează de la cetățeni, în timp ce aceștia nu depun diligențele pentru a afla unde li se duc banii. Astfel, politicienii pot promite majorări de pensii pentru a fi realeși, lăsând infrastructura țării în paragină și considerând că pericolul în care se află actuala generație de salariați, finanțatorii acestor instrumente de propaganda politică (pentru că, în România cel puțin, finalitatea securității sociale a fost deturnată), va fi adresat cândva, în viitor, de o altă generație de guvernanți.

Ne întrebăm, astfel, dacă statutul bunăstării ar putea exista în forma sa actuală în condițiile în care costurile sale ar fi mai evidente pentru populație. În cele din urmă, un cetățean poate lua decizii informate cu privire la serviciile publice doar dacă le înțelege costurile.

Argumentarea unui punct de vedere vis a vis de teoria iluziei fiscale și, implicit, de transparentizarea mecanismului de colectare a taxelor trebuie făcută în contextul unei evaluări amănunțite a relației dintre cetățean și stat, respectiv de rolul celui din urmă în justa și eficienta organizare a societății. În lumina scurtei noastre prezentări, suntem de părere că mai multă transparență în acest domeniu ar responsabiliza atât statul cât și cetățeanul, ar inhiba abuzurile și ar stimula funcțiile pieței libere.

Ana Maria Iliescu

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week