ZAMFIRESCU RACOȚI & PARTNERS promovează șapte avocați
6 martie 2018 | JURIDICE.ro
Societatea de avocați ZAMFIRESCU RACOȚI & PARTNERS (ZRP) anunță noi promovări în cadrul departamentului Litigii începând cu 1 februarie 2018. Această etapă face parte din strategia ZRP de management și dezvoltare a talentelor și reflectă angajamentul firmei de a oferi fiecărui avocat, pe parcursul carierei, traininguri personalizate și un program de mentorat customizat, astfel încât aportul fiecăruia să fie valoros pentru întreaga echipă.
Din cele șapte promovări, patru au vizat poziții de middle-management. Avocații Laura Retegan, Ștefania Măciuceanu, Violeta Saranciuc și Alexandru Iorgulescu au fost numiți avocați colaboratori coordonatori, poziție ce le va aduce calitatea de lideri de proiecte în ariile lor de expertiză și responsabilități administrative extinse. Alți trei avocați – Andra Constantinescu, George Avram și Bogdan Radu au făcut un pas înainte în carieră și au devenit avocați colaboratori seniori.
Și în acest an, talentul, inițiativa, abilitățile profesionale și implicarea semnificativă de-a lungul anilor în consolidarea și diversificarea continuă a activității ariilor de practică din care fac parte au stat la baza promovărilor pe diferite trepte de senioritate.
Cosmin Vasile, avocat asociat coordonator: “ZRP a mizat întotdeauna pe dezvoltarea internă a talentelor. Dintotdeauna am recrutat și selectat avocați responsabili, determinați și puternici. Avem încredere în tineri și în capacitatea lor de adaptare și de inovare, de aceea, de cele mai multe ori, ne alegem viitorii colaboratori încă de pe băncile Facultăților de Drept sau imediat după ce devin avocați și ne implicăm în creșterea lor. Majoritatea avocaților coordonatori sau seniori din firmă și-au început cariera la ZRP și au avut alături câte un partener care le-a ghidat ascensiunea; una dintre marile noastre împliniri profesionale este că au confirmat și, la rândul lor, își asumă acum rolul de formatori.”
Despre avocații colaboratori coordonatori:
Laura RETEGAN
Dr. Laura Retegan face parte din echipa ZRP din anul 2007.
Are o experiență profesională de peste 10 ani în domeniul litigiilor, cu focus pe litigii civile, dispute de drept comercial și drept bancar, reorganizare și insolvență. Sfera sa de practică include şi o gamă variată de litigii cu profesionişti, în materia dreptului civil, societar, litigii generate de procedura executării silite, contencios administrativ, precum și proiecte privind sesizarea CJUE prin procedura întrebării preliminare. Este absolventă a Universității „Babeş-Bolyai”, Facultatea de Drept, Cluj-Napoca, deține un master în Instituţii de Drept Privat în cadrul aceleiași facultăți, a urmat cursurile de drept transnațional ale Facultății de Drept, Universitatea Geneva și este certificată de Organisation Mondiale de la Propriete Intellectuelle, Academie de l’OMPI, în materia proprietății intelectuale. Laura este doctor în Drept, Universitatea „Babeș-Bolyai”, cu teza de doctorat „Cesiunea de creanță – mijloc juridic de realizare a dinamicii obligațiilor”.
Ștefania MĂCIUCEANU
Ștefania Măciuceanu face parte din echipa ZRP din anul 2008.
Cu o experiență profesională de peste 10 ani, Ștefania se implică preponderent în dispute imobiliare, incluzând acțiuni în restituirea proprietăților naționalizate și expropriate, reconstituirea dreptului de proprietate, nulitate acte, acțiuni în revendicare, inclusiv redactarea sesizărilor în fața CEDO. Coordonează, de asemenea, proiecte complexe în materia insolvenței, a recuperării creanțelor și a dreptului bancar și financiar. Este dublu licențiată în drept, absolvind atât cursurile Facultății de Drept, Universitatea București, cât și cele ale Universității Paris I Pantheon Sorbonne (licență în Drept comunitar și Drept francez). Ștefania deține diploma de master în Dreptul internațional al afacerilor în cadrul Colegiului Franco-Român.
Violeta Saranciuc s-a alăturat echipei ZRP în anul 2009.
Cu o experiență profesională de șapte ani, Violeta este specializată în arbitraj internațional și litigii. Experiența ei include dispute arbitrale în varii domenii, în special în proiecte de construcții civile și industriale, inginerie și design, real estate, dar și privatizări și alte vânzări de acțiuni, precum și vânzări internaționale de mărfuri. Violeta este Fellow la Chartered Institute of Arbitrators din Londra (FCIArb), titlu care reprezintă o recunoaștere internațională a specializării și experienței în arbitraj internațional. În instanță, Violeta pledează în litigii între profesioniști, proceduri judiciare conexe arbitrajului și cauze de contencios administrativ, inclusiv în domeniul dreptului concurenței și în litigii privind integritatea funcției publice. Este absolventă a cursurilor de licență și master în Dreptul afacerilor ale Facultății de Drept, Universitatea București.
Alexandru IORGULESCU
Alexandru Iorgulescu face parte din echipa ZRP din anul 2009.
Alexandru are experiență profesională de peste opt ani și este specializat în litigii de drept financiar-bancar, drept cambial și insolvenţă, reprezentând mai multe bănci din România în legătură cu recuperarea unor credite neperformante de valoare mare, precum și în dispute diverse legate de executarea silită a contractelor de credit/de garanție. În plus, Alexandru are în portofoliu un număr impresionant de proiecte în materia dreptului asigurărilor, asistând clienții în dispute ce au avut ca obiect daune de valori ridicate, finalizate prin exonerarea totală ori parțială de la plata despăgubirilor. Alexandru este dublu licențiat al Universității București, specializarea drept și știinte administrative.
Despre avocații colaboratori seniori
Andra Constantinescu s-a alăturat echipei ZRP în anul 2016.
Cu experiență în avocatură de peste cinci ani, Andra este specializată în litigii și arbitraj, acordând asistență juridică atât în proceduri arbitrale desfășurate sub auspiciile instituțiilor arbitrale interne și internaționale, cât și în dispute aflate pe rolul instanțelor naționale. Experiența Andrei include dispute arbitrale decurgând din executarea și încetarea contractelor din diverse domenii precum cel imobiliar, energie, construcții (inclusiv contracte FIDIC), dar și litigii civile și între profesioniști, de contencios administrativ, dreptul muncii și proprietate intelectuală. Andra este dublu licențiată în drept (Facultatea de Drept, Universitatea București) și în relații internaționale și studii europene (Școala Națională de Științe Politice și Administrative) și deține un master în drept absolvit la Universitatea Cambridge.
George AVRAM
George Avram face parte din echipa ZRP din anul 2014.
Cu o experiență profesională de patru ani, George a dezvoltat o practică semnificativă în materia dreptului penal, cu focus pe infracțiuni de tipul white collar: infracțiuni economico-financiare, bancare, în domeniul pieței de capital, de corupție sau de serviciu, infracțiuni în domeniul construcțiilor și infracțiuni de malpraxis. Asistă companii importante din domenii strategice ale economiei și persoane fizice – nume cu rezonanță din politica locală, atât în faza de urmărire penală în fața parchetelor, în special PICCJ, DIICOT și DNA, cât și în faza de judecată, inclusiv în cauze în care sunt luate măsuri preventive. George este absolvent al Facultății de Drept, Universitatea București, și a finalizat cu succes cursul de master în Științe penale (Facultatea de Drept, Universitatea Nicolae Titulescu) și cursuri de Drept contractual englez (Facultatea de Drept, Universitatea București).
Bogdan RADU
Bogdan Radu este membru al echipei ZRP din anul 2012.
Bogdan are experiență de peste nouă ani în avocatură și este specializat în litigii privind procedura insolvenței, drept comercial și dreptul muncii. Practica sa curentă se axează pe proiecte legate de recuperarea de creanțe, executări silite și procedura insolvenței. Bogdan reprezintă în principal instituții financiare în legătură cu recuperarea de credite neperformante în cadrul procedurilor de insolvență, în diverse litigii privind executarea contractelor de credit sau de garanție, precum și în dispute imobiliare. Este licențiat al Facultății de Drept, Universitatea A.I. Cuza Iași, și a urmat cursurile de master în Științe penale în cadrul Academiei de Poliție ”A. I. Cuza” București.
***
ZAMFIRESCU RACOȚI & PARTNERS (ZRP) este acreditată ca una dintre cele mai importante societăţi de avocatură din România, oferind servicii de asistenţă juridică atât în sfera litigiilor şi a arbitrajului, cât şi în domeniul avocaturii de business şi al consultanţei fiscale.
ZRP are o echipă de 53 de avocați, dintre care opt asociaţi – Călin-Andrei Zamfirescu, Ioana Racoţi şi Stan Tîrnoveanu – asociaţi fondatori, Cosmin Vasile (asociat coordonator), Anca Danilescu (asociat senior), Elena Iacob, Alina Tugearu (asociați), Valerian Cioclei – of counsel.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro