Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Health & Pharma
CărţiProfesionişti
 

CJUE. C-284/16, Achmea. Clauza de arbitraj inclusă în acordul încheiat între Țările de Jos și Slovacia privind protecția investițiilor nu este compatibilă cu dreptul Uniunii
06.03.2018 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust

Trimitere preliminară – Tratat bilateral de investiții încheiat în 1991 între Regatul Țărilor de Jos și Republica Federală Cehă și Slovacă și aplicabil în continuare între Regatul Țărilor de Jos și Republica Slovacă – Dispoziție care permite unui investitor al unei părți contractante să sesizeze un tribunal arbitral în caz de litigiu cu cealaltă parte contractantă – Compatibilitate cu articolele 18, 267 și 344 TFUE – Noțiunea «instanță» – Autonomia dreptului Uniunii

La 1 ianuarie 1993, Republica Slovacă a succedat, în calitate de având cauză al Republicii Federale Cehe și Slovace, în drepturile și în obligațiile acesteia din urmă în temeiul TBI, iar la 1 mai 2004, aceasta a aderat la Uniunea Europeană.

În cursul anului 2004, în cadrul unei reforme a sistemului său de sănătate, Republica Slovacă a deschis piața slovacă operatorilor naționali și operatorilor din alte state care oferă prestații de asigurări private de sănătate. Achmea, o întreprindere care face parte dintr‑un grup de asigurări neerlandez, după ce a obținut autorizația de organism de asigurări de sănătate, a înființat în Slovacia o filială la care a adus capitaluri și prin intermediul căreia oferea prestații de asigurări private de sănătate pe piața slovacă.

În cursul anului 2006, Republica Slovacă a revenit în parte asupra liberalizării pieței asigurărilor private de sănătate. În special, printr‑o lege din 25 octombrie 2007, a interzis distribuirea profitului obținut din activitățile de asigurări private de sănătate. Ulterior, întrucât, prin hotărârea din 26 ianuarie 2011, Ústavný súd Slovenskej republiky (Curtea Constituțională a Republicii Slovace) a statuat că această interdicție era contrară Constituției slovace, Republica Slovacă a autorizat din nou, printr‑o lege intrată în vigoare la 1 august 2011, distribuirea profitului în cauză.

Considerând că măsurile legislative ale Republicii Slovace i‑au cauzat un prejudiciu, Achmea a inițiat împotriva acestui stat, în luna octombrie 2008, o procedură arbitrală în temeiul articolului 8 din TBI.

Întrucât Frankfurt am Main (Germania) a fost ales ca loc al arbitrajului, dreptul german este aplicabil procedurii arbitrale în cauză.

În cadrul acestei proceduri arbitrale, Republica Slovacă a invocat o excepție de necompetență a tribunalului arbitral. În această privință, ea a susținut că, în urma aderării sale la Uniune, recurgerea la un tribunal arbitral prevăzută la articolul 8 alineatul 2) din TBI era incompatibilă cu dreptul Uniunii. Prin hotărârea arbitrală interlocutorie din 26 octombrie 2010, tribunalul arbitral a respins această excepție. Cererile de anulare a acestei hotărâri introduse de Republica Slovacă în fața instanțelor germane de prim grad și de apel nu au fost admise.

Prin hotărârea arbitrală din 7 decembrie 2012, tribunalul arbitral a obligat Republica Slovacă să plătească Achmea daune interese în cuantum principal de 22,1 milioane de euro. Republica Slovacă a formulat o acțiune în anularea acestei hotărâri arbitrale la Oberlandesgericht Frankfurt am Main (Tribunalul Regional Superior din Frankfurt am Main, Germania). Întrucât acesta a decis să respingă acțiunea în cauză, Republica Slovacă a declarat recurs împotriva acestei decizii la Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania).

Instanța de trimitere amintește că, de la aderarea Republicii Slovace la Uniune, la 1 mai 2004, TBI constituie un acord între statele membre, astfel încât, în caz de conflict, dispozițiile dreptului Uniunii primează, în materiile pe care le reglementează, față de dispozițiile TBI.

În această privință, Republica Slovacă a exprimat îndoieli cu privire la compatibilitatea clauzei arbitrale cuprinse la articolul 8 din TBI cu articolele 18, 267 și 344 TFUE. Deși instanța de trimitere nu împărtășește aceste îndoieli, ea a considerat totuși că, întrucât Curtea nu s‑a pronunțat încă cu privire la respectivele probleme, iar acestea au o importanță considerabilă ca urmare a numeroaselor tratate bilaterale de investiții aflate încă în vigoare între statele membre care cuprind o clauză arbitrală comparabilă, era necesară sesizarea Curții cu prezenta trimitere în vederea soluționării litigiului cu care este sesizată.

În primul rând, instanța de trimitere are îndoieli cu privire la aplicabilitatea însăși a articolului 344 TFUE. Mai întâi, ar rezulta din obiectul și din finalitatea acestei dispoziții că, deși, din textul său, nu reiese cu claritate acest lucru, aceasta din urmă nu privește diferendele dintre un particular și un stat membru.

În continuare, articolul 344 TFUE ar avea ca obiect doar diferendele referitoare la interpretarea și la aplicarea tratatelor. Or, această situație nu se regăsește în litigiul principal, dat fiind că hotărârea arbitrală din 7 decembrie 2012 a fost adoptată numai în temeiul TBI.

În sfârșit, articolul 344 TFUE ar avea ca finalitate garantarea ordinii competențelor stabilite prin tratate și, prin urmare, a autonomiei sistemului juridic al Uniunii, a cărui respectare este asigurată de Curte și ar fi, în același timp, o manifestare specifică a datoriei de loialitate a statelor membre față de Curte, în sensul articolului 4 alineatul (3) TUE. Cu toate acestea, nu s‑ar putea deduce de aici că articolul 344 TFUE protejează competența Curții în ceea ce privește orice diferend în care dreptul Uniunii este susceptibil să fie aplicat sau interpretat. În realitate, această dispoziție nu ar proteja competența exclusivă a Curții decât în măsura în care statele membre trebuie să recurgă la procedurile în fața acesteia prevăzute de tratate. Or, un litigiu precum cel în discuție în cauza principală nu ar putea fi soluționat în cadrul unei proceduri care se desfășoară în fața instanțelor Uniunii. Astfel, tratatele nu ar prevedea nicio procedură jurisdicțională care să permită unui investitor precum Achmea să își valorifice, în fața instanțelor Uniunii, dreptul la despăgubire față de un stat membru pe care i‑l conferă un tratat bilateral de investiții precum TBI.

În al doilea rând, instanța de trimitere se întreabă dacă articolul 267 TFUE se opune unei clauze arbitrale precum cea în discuție în litigiul principal.

În această privință, ea subliniază mai întâi că, în sine, procedura arbitrală nu este de natură să asigure uniformitatea aplicării dreptului Uniunii pe care articolul 267 TFUE vizează să o garanteze. Astfel, chiar dacă, în temeiul articolului 8 alineatul 6) din TBI, tribunalul arbitral ar trebui să respecte dreptul Uniunii și, în caz de conflict, să îl aplice cu prioritate, el nu ar avea însă posibilitatea de a sesiza Curtea cu titlu preliminar, dat fiind că nu ar putea fi considerat o „instanță”, în sensul articolului 267 TFUE.

Instanța de trimitere consideră în continuare că ar putea totuși să se aprecieze că unitatea de interpretare a dreptului Uniunii este asigurată în speță în măsura în care, înainte de executarea hotărârii arbitrale, o instanță statală poate fi pusă în situația de a controla compatibilitatea hotărârii arbitrale cu dreptul Uniunii și poate, în caz de nevoie, să sesizeze Curtea cu titlu preliminar. Pe de altă parte, potrivit articolului 1059 alineatul (2) punctul 2 litera b) din Codul de procedură civilă, caracterul contrar ordinii publice al recunoașterii sau al executării hotărârii arbitrale ar face parte dintre motivele de anulare a unei asemenea hotărâri. Astfel cum Curtea ar fi statuat cu privire la hotărâri arbitrale care soluționează litigii între particulari, competența de control a instanțelor naționale asupra unei hotărâri arbitrale care privește un diferend între un particular și un stat membru ar putea fi limitată în mod valabil doar la încălcările unor dispoziții fundamentale ale dreptului Uniunii. Această împrejurare nu ar trebui să aibă drept efect ca o clauză arbitrală, precum cea în discuție în litigiul principal, să fie contrară articolului 267 TFUE.

Instanța de trimitere adaugă în sfârșit că Curtea a statuat deja că un acord internațional care prevede crearea, în afara cadrului instituțional și jurisdicțional al Uniunii, a unei instanțe speciale însărcinate cu interpretarea și cu aplicarea dispozițiilor acestui acord este compatibil cu dreptul Uniunii din moment ce nu se aduce atingere autonomiei ordinii juridice a Uniunii. Curtea nu ar fi exprimat rezerve cu privire la crearea unui sistem jurisdicțional care viza, în esență, să soluționeze litigii privind interpretarea sau aplicarea dispozițiilor înseși ale acordului internațional în cauză și nu afecta nici competențele instanțelor din statele membre privind interpretarea și aplicarea dreptului Uniunii, nici posibilitatea sau chiar obligația acestora din urmă de a sesiza Curtea cu titlu preliminar. Or, tribunalul arbitral în discuție în litigiul principal ar fi chemat tocmai să statueze cu privire la încălcarea dispozițiilor TBI, pe care ar trebui să le interpreteze în lumina dreptului Uniunii și în special a dispozițiilor care guvernează libera circulație a capitalurilor.

În al treilea rând, instanța de trimitere constată că, spre deosebire de investitorii neerlandezi sau slovaci, investitorii din alte state membre decât Regatul Țărilor de Jos și Republica Slovacă nu au posibilitatea de a sesiza un tribunal arbitral în loc de o instanță statală, ceea ce constituie un dezavantaj considerabil susceptibil să constituie o discriminare contrară articolului 18 TFUE. Cu toate acestea, limitarea, printr‑un acord bilateral din cadrul Uniunii, a beneficiului unui avantaj la resortisanții statelor membre contractante nu ar fi discriminatorie decât dacă resortisanții celorlalte state membre care nu beneficiază de acest avantaj se găsesc într‑o situație obiectiv comparabilă. Or, nu aceasta ar fi situația în speță, dat fiind că faptul că drepturile și obligațiile reciproce nu se aplică decât resortisanților unuia dintre cele două state membre contractante ar fi o consecință inerentă convențiilor bilaterale încheiate între acestea.

Ținând seama de considerațiile care precedă, Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) Articolul 344 TFUE se opune aplicării unei clauze dintr‑un acord bilateral de investiții încheiat între statele membre ale Uniunii (un așa‑numit «tratat bilateral de investiții din cadrul Uniunii») potrivit căreia un investitor dintr‑un stat contractant al acordului, în cazul unui diferend referitor la investiții în celălalt stat contractant, poate introduce o acțiune împotriva acestui din urmă stat în fața unui tribunal arbitral, în condițiile în care acordul menționat a fost încheiat înainte de aderarea unui stat contractant la Uniunea Europeană, dar procedura în fața tribunalului arbitral urmează a fi declanșată abia după aderare?

În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare:

2) Articolul 267 TFUE se opune aplicării unei asemenea prevederi?

În cazul unui răspuns negativ la prima și la a doua întrebare:

3) În condițiile prezentate la prima întrebare, articolul 18 primul paragraf TFUE se opune aplicării unei asemenea prevederi?”

Curtea (Marea Cameră) declară:

Articolele 267 și 344 TFUE trebuie interpretate în sensul că se opun unei dispoziții cuprinse într‑un acord internațional încheiat între statele membre, precum articolul 8 din Acordul privind promovarea și protecția reciprocă a investițiilor între Regatul Țărilor de Jos și Republica Federală Cehă și Slovacă, potrivit căruia un investitor din unul dintre aceste state membre, în cazul unui litigiu referitor la investiții în celălalt stat membru, poate introduce o procedură împotriva acestui din urmă stat membru în fața unui tribunal arbitral, a cărui competență acest stat membru s‑a obligat să o accepte.

:: Hotărârea
:: Comunicatul CJUE



PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.