Achiziţii publiceAfaceri transfrontaliereArbitrajAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiContencios administrativContravenţiiCorporateCyberlawData protectionDrept civilDrept comercialDrept constituţionalDrept penalDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiDreptul UEEnergieExecutare silităFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăLITIGIIMedia & publicitateMedierePiaţa de capitalProcedură civilăProprietate intelectualăProtecţia consumatorilorProtecţia mediuluiTelecom
 
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
CRAZNIC
Abonare newsletter oficial JURIDICE.ro

Print Friendly, PDF & Email

Scurte considerații privind administrarea bunurilor altuia

08.03.2018 | Claudiu-Octavian ULICI
Licitatie Arta Juridica
Claudiu-Octavian Ulici

Claudiu-Octavian Ulici

Juriștii din Quebec, după cum susține prof. de drept civil Cumyn (Montréal), recunosc în general Codul Civil din Quebec (CCQ), ca fiind în ansamblul său o revizuire a dreptului privat și doar unele instituții ar fi reprezentat o veritabilă reformă, cum ar fi fiducia, spre exemplu. Pentru titlul referitor la administrarea bunurilor altuia (al șaptelea titlu din Cartea a IV-a, cu privire la bunuri CCQ) se susține însă, că ar fi necesară o caracterizare diferită. Acest set de dispoziții pentru prima dată în tradiția dreptului civil, codifică norme privind administrarea proprietății altora. Cu toate acestea, regulile care sunt găsite nu sunt neapărat norme noi. În realitate, mai multe dintre ele, au sursa lor în legea anterioară și recunosc caracterul general al normelor adoptate anterior în special cu referire la tutelă sau execuția testamentară.

Se susține (id.) că ideea unei codificări a regulilor privind administrarea bunurilor altora a survenit din dorința – sau necesitatea – de a reînnoi analiza făcută până în prezent a gestiunii pentru altul, a cărei lacune și neconcordanțe au fost bine observate, în multe cazuri în care gestiunea aceasta nu se încadrează strict sub o reprezentare convențională. După cum se poate observa ușor în legislație, doctrină și jurisprudență, a devenit o obișnuință să se considere că există un mandat atunci când o persoană este autorizată să facă acte juridice menite să producă efecte în patrimoniul altora. Această obișnuință, în a presupune întotdeauna existența unui mandat, sau a unei reprezentări, nu este specific doar legii din Quebec; aceasta se poate observa și în alte țări unde există un sistem de drept civil. Ceea ce este unic în Quebec în această privință, este însă faptul că, influențat de soluțiile găsite în alte provincii din Canada, s-a preferat, în anumite cazuri, calificarea mandatarului – persoana care administrează pentru altul, ca trustee (administrator, curator, tutore – persoană de încredere n.r.) proprietar „sui generis” (special, original, particular; unic în felul său n.r.) sau proprietar al proprietății administrate, așa cum se face în tradiția common law.

Faptul că, mandatul a fost principala instituție în care sunt formulate regulile și date fiind efectele actelor juridice încheiate în privința proprietății altora, explică probabil practica în a se recurge la această calificare. Se poate asemăna, fără a avea prea multe inconveniente, administrarea proprietății altora cu mandatul, dar relația dintre administrator și beneficiar este diferită. Sunt inaplicabile aici regulile mandatului privind: facultatea mandantului de a revoca în orice moment mandatul, interpretarea restrictivă a împuternicirilor, lipsa unor măsuri eficiente de supraveghere și control al reprezentantului autorizat. De la inconvenientele și restricțiile instituției mandatului, în practică a apărut o nevoie puternică, pentru a se împiedica aplicarea anumitor reguli de la mandat, folosind diferite paliative care sunt familiare: mandat irevocabil, mandat în interes comun, mandat comercial, mandat post-mortem, mandat fără reprezentare ș.a.m.d.

Legislativul din Quebec a optat pentru codificarea normelor care reglementează administrarea proprietății altora, așa cum acestea au rezultat din soluționarea diferitelor cazuri speciale de administrare, mai ales în relație cu sistemul de common law.

Prof. Cumyn consideră că acest drept de administrare a proprietății altuia este  o contribuție semnificativă la tradiția dreptului civil, deoarece – în ciuda nevoilor similare – nu există un analog în alt cod civil.

Capacitatea juridică, pe care Codul civil o recunoaște unui major, îi interzice să intervină în afacerile altuia. A administra proprietatea altuia, înseamnă prin urmare aceea că, administratorul a fost anterior învestit cu o astfel de calitate, care îl autorizează a acționa și care dă validitate actelor pe care le încheie.

Codul impune o multitudine de obligații care trebuie respectate în administrarea proprietății altuia, dar nu toate au aceeași forță obligatorie. Este amintit în mod expres, de multe ori, că administratorul poate fi scutit de îndeplinirea unei obligații, de către chiar beneficiarul administrației, sau de către instanța de judecată. Două sunt obligațiile esențiale: obligația de a acționa cu prudență și diligență și obligația de loialitate.

Codul stabilește două axe prioritare pentru competențele unui administrator al proprietății altora. Pe de o parte, se introduce o distincție între administrarea simplă și cea generală. Pe de altă parte, se grupează acte juridice, nu în funcție de categoriile tradiționale de acte conservatoare, acte de administrare și acte de înstrăinare, ci pe baza unei distincții între acte cu titlu oneros și acte gratuite.

În ceea ce privește inovațiile din Codul civil al provinciei Québec și dacă aceste codificări pot servi drept model în codul civil al altei țări (n.a. așa cum au fost preluate ad literam în Codul Civil Român Titlul V Administrarea bunurilor altuia), prof. Cumyn arată că, este întotdeauna dificil ca cineva să se pronunțe asupra acestei chestiuni, dacă o instituție dintr-o țară urmează să fie adoptată într-o altă țară, deoarece sunt factori diverși care influențează politicile legislative. Răspunsul poate să fie afirmativ, dar cu toate acestea, nu este sigur dacă ar fi nevoie de  o codificare la fel de detaliată ca și în Quebec, care este, în acest sens, puternic influențată de instituția fiduciei. Pentru a clarifica ceea ce este esențial în regula exercitării puterilor pentru administrarea bunurilor altora, prof. Cumyn propune următoarele criterii:

(1) o distincție clară între exercitarea unui drept și exercitarea unei împuterniciri;

(2) să se reglementeze explicit mandatul fără reprezentare, alături de cel cu reprezentare;

(3) să se cuprindă o metodă pentru determinarea întinderii împuternicirilor, sub forma unui regim suplimentar, actele cu titlu gratuit fiind, totuși, neapărat excluse; și

(4) să se precizeze obligațiile de bază în exercitarea oricărei împuterniciri, obligația de loialitate în special, obligațiile care privesc conflictul de interese și predarea administrării.

***

În ceea ce privește soluțiile de practică, am urmărit câteva decizii ale Curții de Apel din Quebec, care are competența să pronunțe hotărâri definitive pentru majoritatea cazurilor cu care este sesizată. Pentru acest articol, în Jurnalul Baroului Cluj, am amintit de speța Bell c. Molson (07 aprilie 2015), în care este pusă în discuție instituția administrării bunurilor altuia și în legătură cu această obligația de prudență și diligență, precum și modul de suportare a cheltuielilor administrării.

Așa cum am făcut și pentru alte decizii relevante, ce pot fi observate la GOOGLE BOOKS, am tradus și rezumat hotărârea cu respectarea termenilor așa cum au fost ei preluați de CCR și evident am îndepărtat numele părților.

Speța poate fi urmărită integral și gratuit în Jurnalul Baroului Cluj (nr. 2/2018) și a ridicat două probleme.

Prima problemă: Este justificată obligarea pârâților (administratorilor patrimoniului) la a plăti suma de 665.000 $ fiecare, cu titlul de daune?

După o minuțioasă analiză a stării de fapt, se constată că angajații Societății profesionale (unul dintre cei 3 administratori pârâți) au ridicat avertismente serioase către pârâți și în plus, majoritatea pârâților (Societatea și un membru al administrării) au împărtășit punctul lor de vedere. De departe, nu poate fi vorba de simple investiții neinspirate. Deși constituitorul (bunicul) a dat mult spațiu de manevră, el nu a acordat un bilet în alb și nu a scuzat să se acționeze cu „prudență și diligență” în beneficiul fiului și apoi a nepoților săi. Nu există o „eroare vădită” în administrare și acest motiv nu este întemeiat.

În concluzie, cu privire la această primă întrebare, judecătorii din apel sunt de părere că obligarea pârâților la a plăti apelanților suma de 665 000$, pentru fiecare, plus dobândă și indemnizația suplimentară este întemeiată.

A doua problemă: Dacă sunt reclamanții obligați, în ciuda celor stabilite mai sus, la suportarea cheltuielilor administrării?

Această problemă face obiectul principalului apel în care apelanții solicită Curții să anuleze dispozițiile hotărârii de primă instanță, prin care au fost obligați să plătească intimaților toate „onorariile și costurile extrajudiciare, precum și costurile avocaților și ale experților, pentru un total de 3,2 milioane $, plus dobânda și indemnizația suplimentară.

În primul rând, fiecare pârât este reclamant – reconvențional și solicită rambursarea costurilor sale de administrare pe motiv că procesul este legat de funcția lor de administrator, în conformitate cu principiul general al Codului civil:

CCR CCQ
Articolul 854

Suportarea cheltuielilor administrării

(1) Cheltuielile administrării, inclusiv cele ocazionate de prezentarea dării de seamă și de predarea bunurilor, sunt în sarcina beneficiarului sau, după caz, a fiduciarului, pentru masa patrimonială fiduciară.

1367. Les dépenses de l’administration, y compris les frais de la reddition de compte et de remise, sont à la charge du bénéficiaire ou du patrimoine fiduciaire.

 

 

Se concluzionează, referitor la articolul 1367 CCQ (854 CCR), că această dispoziție nu dă dreptul la rambursarea cheltuielilor pentru administrare. (n.r. pentru CCR se va observa Articolul 838 – Debitarea contului de venituri )

Judecătorul de primă instanță a acordat administratorilor rambursarea costurilor de administrare fără a observa dacă acestea au un caracter rezonabil. Era sarcina pârâților să demonstreze că, costurile de 3,2 milioane $ pentru administrare au fost justificate, or aceștia nu au făcut dovada celor susținute.

Bibliografie:

CUMYN Madeleine Cantin, Professeur de droit civil. Université McGill, Montréal, Canada din Comunicarea prezentată la Barcelona (Spania) în 21 februarie 2002 într-un cadru organizat de Departamentul de Justiție din Catalonia.

Pentru o bibliografie mai amplă, M. CANTIN CUMYN, L’administration du bien d’autrui: Traité de droit civil, Montréal, Les Éditions Yvon Blais, 2000.

CANADA, PROVINCE DE QUÉBEC, COUR D’APPEL. Droit de la famille — 500-09-023136-120, 7 avril 2015.

Avocat dr. Claudiu-Octavian Ulici


Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.


Irina Maria STANCU


Oana ISPAS


Radu Slăvoiu


Livia Dianu-Buja


Ștefania Stoica


Luminița Malanciuc


Ioana-Olivia Voicu


Eduard Toma-Apostol


Florina-Lăcrămioara Drăgan